Cartea Paulei

Text: Daniela Bădău

Mărturisesc curiozitatea care a precedat recepția cărții. Petrecusem împreună cu Paula patru ani pe băncile facultații de litere. Știam deci foarte bine avântul ei înflăcărat, entuziasmul ei pentru cunoaștere, verbul care merge direct la obiect, fără ocolișuri sinuoase, tranșând problematica, oricare ar fi ea, fără apel. Cartea Paulei este ca Paula : precisă și la obiect, neteda și directă, plină de savoarea propriei personalități angajată într-o căutare de sine cât se poate de onestă, de dispusă să învețe și să accepte miile de fațete ale unei feminități câteodată tulburatoare, iar alteori pur și simplu frumoasă.

Inainte de toate cartea Paulei mi se pare încercarea de a înțelege / explica subtilitățile unei femei întru totul asumate, dar femeie care trăiește într-o lume a bărbaților.

Structura : o rememorare a unor relații anterioare eșuate puse în contextul unei relații actuale care pare să fie rezultatul descoperirilor realizate în eșecurile trecute. Un happy end, ca să spun așa care cadrează narațiunea. Din punctul de vedere al scriiturii, forța stilului vine din stilul concis, direct, fără ocolișuri, frugal. Elaborarea unei sensibilități fragile și încăpățânate în același timp. Am admirat pasajele în care naratorul pune în valoare feminitatea protagonistei prin poze ale corpului gol. Goliciunea corpului este oglinda dezinhibării cu care protagonista scormonește în propriile gânduri, sentimente pentru a scoate la lumina acea parte spirituală, magica, absconsă a femeii neînțelese pe deplin încă. Verva, viteza dar și imuabila capacitate a femeii de adaptare, erijată neîndemânatic înspre o acceptare atât de completă a celuilalt încât sinele nu are altă posiblilitate decât de a se inhiba în măruntaiele nespusului de unde se revolta subtil uneori prin răzbucniri verbale adresate iubitului. Rezistența verbală are menirea de a atenua completitudinea cu care femeia se da pe dea-ntregul. Intrebările, neliniștile, multitudinea de sentimente neînțelese și temute de către iubit sunt semnul că adevărata ființă, esență a femeii nu este pusa (încă) suficient pe masă, dezgolită.

Deși cartea pune în lumină trei tipuri de bărbați, să nu ne lăsăm înșelați : despre femeie este vorba. Despre căutarea Ei în relația cu celălalt (el, masculul), în care, paradoxal, se caută pe ea. Rememorarile « vieților anterioare » pun în lumină maniere în care protagonista se muleaza fizic și sufletește pe imaginea proiectată de către prieten. Este un fel de ștergere a sinelui, înecare a sinelui în mrejele unei imagini mentale pe care partenerul și-a făcut-o despre femeia ideală. O relație amoroasă în care partenerei i se impune un model la care ar trebui să se adapteze. Surogat al unei imagini ideale, protagonista intuiește o nevoie greu de exprimat în cuvinte, dar care este prezentă în subsidiar de maniera permanenta. Simțindu-se în acest context oarecum neadecvată, protagonista se revoltă împotriva imaginii preconstruite găsindu-se astfel într-o căutare intuitivă a relației care să-i permită să rămână ea însăși. Puține personaje, nimic superflu, iar cele care există iau forma unor arhetipuri. Spre exemplu, mama soacră, cu care tânăra are o relație conflictuală, încarnează modelul impus femeii. Mamei soacre îi revine rolul modelului imposibil de urmat, ea evidențiază și mai mult faptul că alegerea bărbatului este condiționată de așteptările pe care și le-a format anterior întâlnirii.

Îi doresc Paulei cât mai multe cărți din acestea, tulburătoare și prin ușurința lecturii și prin asumarea acestor sentimente ne(/rau)spuse de către femei. Vocea protagonistei este fără îndoială vocea unei femei care vorbește pentru o generație. Vocea celei care a înțeles că femeia nu mai poate să aibă același rol în cadrul unei relații de uitare de sine în relația cu celălalt și nici măcar în relația cu sine însăși. Tocmai de aceea finalul este un « happy end »care, fără a fi o caricatură, este simptomatic pentru speranțele pe care le avem în relațiile actuale. Găsirea libertății în cuplu este oarecum echivalentul fericirii actuale. La mai multe cărți, Paula, la mai multe găsiri, drumul nostru, al femeilor este încă în amurg.

Notă: sunt recunoascătoare și bucuroasă de recenzia Danielei. Mulțumesc.