Category Trăiri afective ale mele

  • Home
  • /
  • Category: "Trăiri afective ale mele"

Preoții din secta facebook

De 27 mart., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

O neputință, o furie sau o ciudă nu-mi permit să împărtășesc mesajul optimist Totul va fi bine. Așa sunt eu. Sunt sau am devenit. Nu mi-e clar. Am amintiri cu mine copil cu aceeași atitudine. Să nu zic ca majoritatea. Să nu acționez. De ce? M-am chestionat de-a lungul anilor. N-am un răspuns. În continuare îmi ignor imperfecțiunile morale. Iubirea de sine mă susține. Nu ești lașă, ai un copil de crescut. Nu ai o gândire eșuată, ai o lene năprasnică. În secunda următoare mă ridic în slăvi. Singură îmi sărut umărul și genunchiul. Singură mă îmbăt în victorii personale. Nu poți să le ai pe toate! Nu poți.

Când eram copil, mergeam cu tata pe stadion. M-au frapat, de la primele participări, comentariile spectatorilor. Indicațiile urlate din plămâni pentru fotbaliști. Înjurăturile scuipate pentru aceiași fotbaliști. Ce te uiți așa la mine? Ioane, spune-i la asta mică să nu se mai holbeze la mine. Mă holbam. Descriam o stare de uluire. N-am îndrăznit să întreb nici un ipochimen de ce înjură sau de unde poate el să știe cum e pe teren.

Am un blog de 13 ani și o pagină de facebook de vreo 10. Nu mă mai mir când citesc comentariile înțelepților de pe facebook. În zilele acestea, pe afară bântuie covid 19, toți dau indicații. Despre ordonanțe. Despre teste. Cum să se procedeze. La toți intră persoanele din lista mea de prieteni. Nici unul nu ocupă o funcție în guvern. Nici unul nu are putere de decizie. La fel ca pe stadion, mă întreb: De unde știe acest Nici unul cum este cu adevărat să iei decizii pentru o țară?

Exprimarea opiniilor nu mă deranjează. Mai mult mă deranjează ceea ce simt. Disprețuiesc, pe nedrept, preoții din secta facebook. Iau decizii pentru Mara. Mi-e atât de greu uneori să mă împac cu responsabilitatea de a hotărî pentru persoana ei. Dacă mâine aș fi în situația de a alege în locul celor douăzeci de mii de locuitori? Atunci? Până la urmă nici decizia nu e greu de luat, ci ceea ce urmează. Să te împaci cu.

Să fii doctor. Să te împaci cu lipsa de echipament. Cu rapiditatea de a lua decizii. Cu capabilitatea de a diagnostica. Cu faptul cunoscut că omul greșește. Să fii polițist. Să fii vânzător la supermarket. Prietena mea polițist stă în stradă cu o pereche de mănuși și o mască în timpul programului de lucru. Un preot din secta facebook i se adresează condescendent. Să nu-i atingă lui actele când are o singură pereche de mănuși la opt ore. O singură pereche de mănuși o protejează să se întoarcă sănătoasă la cei doi copii ai ei.

Preotul din secta facebook are opinii, se miră și știe mai bine, dar. Dar el nu are putere de decizie. Dacă ar avea. Dacă ai avea, cum ai proceda dragă preot din secta facebook?

Nu pot să scap de sentimentul inutilității. Nu pot să-i cer Marei să deseneze un curcubeu cu mesajul Totul va fi bine. O neputință, o furie, o ciudă nu-mi permit.

O să fie. O să fie cumva. Habar n-am cum.

Foto: Bogdan Mosorescu

Făt Frumos și Cosânzeana. Test de suportabilitate la rău

De 25 mart., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Ce se mai poate întâmpla într-un apartament în care trăiesc cinci suflete? În această perioadă am părăsit propriul apartament și am venit, cu motan și copil, la Făt Frumos. Ne dorim cu ardoare conviețuirea în condiții de stres. Ne testăm suportabilitatea. Au trăit odată trei persoane și două pisici într-un apartament la etajul șapte.

Motan nu s-a simțit prea bine. A consumat florile culese de Mara de la pădure. Eu am terminat Introducerea de la Ființă și timp de Heidegger. Mara a miorlăit puțin într-un spectacol fără spectacol. Nu-mi place matematica, mama, nu-mi place! Am luat-o în brațe, am lipit-o de mine și am mângâiat-o pe spate. Matematica o să te facă o perioadă să plângi. Ăsta e doar începutul. Îmi pare rău. Azi am gătit pentru prima oară supă cu găluște. Mi-a ieșit extraordinar. Asta dacă nu cumva și gustul s-a schimbat în izolare.

Curățam legumele și mă gândeam la Aziz. L-am lăsat în peșterile Marabar cu domnișoara Quested. Asta este beletristica de calitate. Ți se bagă pe sub piele. Nu te mai poți desprinde din poveste. Citesc, pe lângă Ființă și timp, O călătorie în India de E.M. Forster. Ființă și timp mă provoacă pe mine să plâng. Scopul lucrării este elaborarea fundamentală a întrebării privitoare la ființă. Eu dacă o să plâng, o s-o fac cu spectacol. Mă pun live pe facebook. Să afle lumea întreagă ce face cartea din mine! Ce face cartea din mine când nu gătesc sau trebăluiesc.

Avem un program fix, dar lejer. Ne trezim când vrem noi. Pare că vrem la șapte dimineața. Mara își face temele. Eu îmi beau ceaiul și citesc. Trebuie să-i amintesc Marei să scape de pijamale și să spele pe dinți. De ce? Pentru că. După teme alergă, dar nu e nevoie, la tabletă să se joace Roblox. Trebuie să o strig să vină la mine cu Enciclopedia pentru copii. De ce? Pentru că. Citește apoi Zoe la zoo și sintetizează într-o respirație și într-o frază cele cinci pagini. Desenează. Ne jucăm Squadro cel mai des. Aleargă la tabletă. La masă întotdeauna mă roagă s-o aștept. O aștept când nu intru vijelios în cameră și pun mâna pe tabletă. Înainte de cină facem pilates. De ce? Pentru că. Vizionăm filme care o plictisesc în general. Azi am pregătit Black Beauty. Ieri ne-am apropiat capetele pentru Notre Dame de Paris.

Suntem fericiți și nu știm. Pisicile dorm. Mara desenează. Făt Frumos privește pe geam. Eu manifest o ciudă. Câștig sau nu lecturându-l pe Heidegger? Gândirea îmi eșuează. Văd. Simt. E miercuri azi? Întreabă Făt Frumos. Dau din umeri. Nu știu. Cine mai știe?!

Foto: Mile Sepetan

Omul nu învață niciodată. De aceea păstrează notat în cărți. Ciuma, tifosul, holera

De 23 mart., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

S-au dat două ordonanțe de urgență. Ca reacție, oamenii au năvălit în supermarketuri. După prima ordonanță de urgență, am plâns. Mi-am imaginat un scurt și intens episod în care m-aș infecta. De la a doua ordonanță de urgență dorm prost și visez excesiv de subtil. Nu mai înțeleg nimic. Dacă o să mă infectez? Dacă pică drobul de sare?

Dacă pică, iar timpul nu e capabil să înțeleagă necesitatea mea de a face un plan pentru Mara? În loc de testament, părinții ar putea să se apuce să conceapă un proiect cu anticipare. M-am referit la timp ca la o ființă. Reacție când citești în aceste vremuri Heidegger. Dacă pică, iar febra sau autoritățile nu mă lasă să iau cărți cu mine?

Sunt mai bine decât par în scris. Acaparată de atacul unei boli necunoscute modernității, de oale, mop, aspirator și activități cu Mara, rar deschid blogul. Îmi frământ mințile când spăl vase și noaptea când fuge somnul de mine. Mă ferchezuiesc degeaba seara. În sfârșit am folosit Foreo cu regularitate. Odihna nu mă consideră o gazdă bună. Cu ochii în tavan, mi-am ordonat părerile.

Suntem forțați să conviețuim în același spațiu zi și noapte. Oare ce stări experimentează acele cupluri care nu-și amintesc un ultim concediu în doi? E o vreme pentru afirmare. Muncă voluntară. Hărțuire online. E o situație care împacă varza și capra. Pro vaccin. Contra vaccin. Mai ține cineva să aibă dreptate?! Respecți autoritățile. Scuipi autoritățile.

Azi noapte, patrulele de poliție se țineau după mașini pe Gheorghe Lazăr. De la etajul 7, privind în jos, aveam impresia că urmăresc personajele Marei din Roblox. Enunțul patetic al polițiștilor m-au asigurat de nivelul de realitate. Pentru sănătatea dumneavoastră, rămâneți în case! M-am retras în pat. Ce o să iasă din mine zilele astea? Ce o să iasă din Făt Frumos zilele astea? Să scriu devine tot mai greu. Dorm prost. Mă trezesc speriată. Verific fruntea. Duc mâna la gât. Mă doare? Nu mă doare? De ce mă doare?! Nu mă doare.

Ce bine e să cunoști istorie! Stau uneori cu mâna la falcă și privesc în stradă. Ne confruntăm cu un virus nou. Reacțiile oamenilor însă nu sunt nemaiîntâlnite. Sunt necunoscute. Scoteți cărțile de istorie din biblioteci. Descărcați pdf-uri. Citiți. Ciuma. Tifosul. Holera. O să vă regăsiți în purtările exagerate. Omul nu învață niciodată. De aceea păstrează notat în cărți. El se poartă ca acum 2,5 milioane de ani. Exact! Și atunci se manifesta cu iritare față de dictatele societății.

La toți ne este greu în același timp. Ca întotdeauna, educația face diferența.

Foto: Bogdan Mosorescu

Timp fără ființă. Concluzie în vremea COVID 19

De 21 mart., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Sirenele urlă afară. Mara stă ghemuită în pat și scrie o poveste pentru un concurs organizat de librăria La Două Bufnițe. Motan doarme în stânga. Eu stau cocoțată în mijloc cu laptopul în brațe. Diferența dintre zilele săptămânii și weekend. Nu ne-am mutat pe canapea. Nici exercițiile de pilates nu le-am făcut.

O sticlă de lapte expiră azi. M-am apucat de clătite. Mara, clătite groase sau subțiri? Subțiri. Dasein. Mara, ființă sau ființare? Mi s-a părut o lectură potrivită pentru viața în stare de urgență. Am citit un capitol din Ființă și timp de Heidegger. Izbită de obtuzitate, am căutat cu disperare simplitatea din exprimarea autorului. Nu vorbește pe înțelesul tuturor.

O ambiție realizez cu Heidegger. Mă consum într-o stare sufletească care tinde spre ceva. Să am citite cărțile monument ale umanității. Război și pace, Așa grăit-a Zarathustra, Un veac de singurătate, Ulise, Omul fără însușiri, Demonii, Interpretarea viselor, Ființă și timp, Muntele vrăjit, Faust etc. Nu mă întrebați de ce.
Heidegger mă pune pe gânduri cu întrebarea despre ființă. Faci transparentă o ființare – cea care întreabă – în ființa ta. Ce înțelegeți de aici? Că veșnic ne interogăm? O interpretare. Ființarea suntem noi înșine, deține posibilitatea interogării și se numește DASEIN. Am repetat. Am repetat. Am repetat. Pare că am ținut minte. Capitolul are 21 de pagini, cartea 576.

O întrebare nu are astâmpăr. De ce dintr-un întreg capitol am reținut două rânduri? Mă paralizează uneori mărginirea spirituală. Când nu cad în desuetudine, vremea mea aparține Facebook-ului, Iphone-ului, Netflix-ului, mă chinui să pricep frământări existențiale. E utilă o asememea lectură? Sunt utile lecturile cărților enumerate mai sus?

Ies în stradă pentru cumpărături cu o sticluță de dezinfectant. N-am purtat încă măști și mănuși la supermarket, dar mă uit lung la mâinile mele. Mâinile au devenit dușmani. Nu le duc la gură, nas, ochi. Nu le duc conștient. Când mă trezesc cu mâna la gură, cred că se activează dasein-ul heideggerian. Ce am priceput din cele 21 de pagini. Mă interoghez existențial. Aberez. Adevărul e că nu am priceput suficient. Mă apuc de capitolul doi și de dezinfectat.

Din Ființă și timp, titlul cărții, aș scăpa de conjuncția și. Timp fără ființă e mai potrivit.

Foto: Bogdan Mosorescu

Mai puțin și o să ies în rochie neagră să cumpăr de-ale gurii

De 18 mart., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Când au anunțat că se închid școlile, atunci am scos din bibliotecă Ființă și timp de Heidegger. Cartea asta groasă aștepta o lentoare în activitățile mele. Am răsfoit-o. Am mirosit-o. Am citit câteva rânduri. Am așezat-o lângă pat. N-am atins-o de când am înălțat grămada de cărți de la cap.

Mă mănâncă mai des nasul. Ochii cer și ei atenție. O să-mi smulg chipul. M-aș scărpina încontinuu. Nasul. După ureche. Obrazul. Când ies din casă, ochii, nasul și gura mă înnebunesc. Mă dezinfectez de fiecare dată când revin de la supermarket. Supermarketul a devenit piața, teatrul, cafeneaua, restaurantul. Mai puțin și o să ies în rochie neagră să cumpăr de-ale gurii.

Mă trezesc. Beau ceai. Hrănesc copilul. Spăl vase. Gătesc. Activități cu copilul. Pilates. Prânzul. Spăl vase. Vizionez un film cu copilul. Cina. Spăl vase. Mă consum în treburi casnice. Îmi doresc mai mult ca oricând o cameră doar a mea. Uneori ciulesc urechea. Aud tații. Aud mamele. O cameră doar a mea! O cameră doar a mea! Aud copiii. E greu cu adulții!

Nu m-am atins de Ființă și timp. Nu am deschis blogul. Mă consum în legume tăiate, carne fezandată, curățat litiera, băgat la spălat, băgat aspiratorul. Niciodată n-am agreat viața de casnică. Mereu mi-am dorit pasiune în viața mea. Pasiune cu pasiune dacă se poate, vă rog frumos! Mama n-a fost casnică. Bunica a fost casnică. Mama a trăit în patriarhat. Bunica a trăit în parteneriat. Cunosc disprețul afișat de unii bărbați și de unele femei pentru treburile casnice. Bărbatul se întoarce de la muncă la soția casnică. El presupune că ea e odihnită, doar stă acasă.

Mă trezesc. Beau ceai. Hrănesc copilul. Spăl vase. Gătesc. Activități cu copilul. Pilates. Prânzul. Spăl vase. Vizionez un film cu copilul. Cina. Spăl vase. Într-o zi am băgat perdelele și draperiile la spălat. În alta am curățat cu Triumf blenderul. Cum poate cineva să numească odihnitoare viața gospodinei?! Seara adorm înaintea copilului. La pilates tremur. Pantalonii flutură ca vița de vie în vânt. Mereu aud vița de vie în geam atunci când bate vântul. Acasă la mine, la Severin, vântul bate altfel. Nu știu cum să descriu. Altfel! Spune povești. Șoptește. Urlă. Pătrunde în oase.

Zilele acestea ne reîntoarcem la povești. Mereu și mereu, ne reîntoarcem la povești. A fost odata ca niciodată COVID 19. Ceva o să le povestesc nepoților. Dacă o să am, când o să am.

Poate mâine o să mă apuc de Ființă și timp. Poate.

Foto: Bogdan Mosorescu

Mă declar influențăr golan

De 15 mart., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Mă declar influențăr golan. Refuz în continuare să notez sau să vorbesc despre virus. Mai las, am mai făcut-o, link către Ministerul Sănătății. Apăsați aici.

Cu reprezentarea de golancă, o să-mi continui munca de observator. Am remarcat un fapt cultural senzațional. Copiii și părinții au dreptate în același timp. Nu mai aruncați mâncarea. Cum adică nu mai are gust după două zile?! Recunoașteți părinții. Schimbați lingurile de lemn, rețin microbi. Aruncați după un anumit timp caserolele de plastic. Recunoașteți copiii. S-a întâmplat. Copiii și părinții au dreptate. Ce victorie măruntă și tristă!

Eu ți-am spus! Eu ți-am spus! Nici o satisfacție.

Președintele a declarat stare de urgență. De mâine, în România se limitează sau se anulează drepturi și libertăți. Îmi amintesc un episod grotesc din facultate. Într-o scurtă vacanță la Straja, cineva ne-a furat mâncarea din frigider. Soră mea a luat frâiele și ne-a anunțat că în următoarele două zile vom mânca la porție. Nu vă zic ce tămbălău am făcut! Am dat ditamai spectacolul în care soră mea, dacă ar fi putut, ar fi intrat în pământ de rușine.

Reacționez exagerat la reguli impuse, libertăți reduse și rații. Urmăresc în viață regulile de bun simț. Respect legea. Ce urmează să se întâmple de mâine mă umple de anxietate. Fierea îmi arată nivelul de stres prin dureri cumplite. Port în mine o durere de catifea. La Straja nu eram responsabilă pentru viața altei persoane. În prezent sunt. Mara cere explicații. Îmi așez mâna pe locul dureros. Căldura palmei mă calmează. Sirenele urlă în timp ce scriu. Ce o să se întâmple mâine?!

Am scos din bibliotecă mai multe cărți. Deja am răsfoit o enciclopedie cu Mara. Am citit despre medicină, despre boli. Acum 250 de ani, puțini oameni depășeau vârsta de 40 de ani. Astăzi, speranța de viață a crescut la peste 80 de ani. Facebook-ul e plin de doctori fără diplomă. Mai fac o declarație. Îmi vine foarte greu să respect oamenii care refuză să-și vaccineze copiii. Pe unii sunt sigură că-i iubesc, dar. Nu vă respect și nu pot să vă privesc în ochi fără un exercițiu de respirație.

Istoria se repetă. Ceva ne îmbolnăvește și ne omoară. Cineva se îmbogățește. Eu m-am apucat de Ființă și timp de Heidegger. O carte potrivită în acest context. Adolescenților le recomand Jurnalul Annei Frank. Elevilor mei selecți le-am lăsat mesaj cu. Pot să vă scriu în zilele care urmează despre ce citesc, ce gătesc, ce mă joc cu Mara și ce gânduri turbate mă frământă. Dacă vă mai interesează opiniile unui influențăr golan.

Foto: Bogdan Mosorescu

Toată viața bunicile și mamele v-au bătut la cap să vă spălați pe mâini. În sfârșit înțelegeți de ce

De 13 mart., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

În prezent, în minutul în care scriu, românul se spală pe mâini. Pe site-ul Ministerului Sănătății, ms.ro, găsiți recomandări privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii coranavirus. Câteva mesaje m-au pus pe gânduri. Există persoane care așteaptă de la mine să acționez.

Să scriu despre coronavirus.
Să mă filmez vorbind despre coronavirus.
Să îndemn la conduită socială responsabilă.

Vă întreb acum. Cine sunt eu? Cine sunt eu în acest context social. Nimeni. Exact. De aceea v-am direcționat către Ministerul sănătății. Nu aveți încredere în autorități. Nu vă condamn. Neîncrederea întreține epidemia. Rețineți și acest aspect. O să scriu totuși despre ceva. Timișoara e plină de rinoceri. Ăsta e un marketing dat dracului pentru piesa lui Ionesco. Rinocerii au invadat supermarketurile, dar mai ales au acaparat rațiunea și prestigiul.

Orice s-ar întâmpla în lume, aleg să-mi trăiesc zilele cu o atitudine demnă. Stăteam zilele trecute în spatele unui domn bătrân. Își cumpărase două sticle de dezinfectant. De la sticle, mi-am mutat privirea pe trupul domnului care părea că se retrăsese în hainele scrobite. Mi-a părut rău de acel necunoscut. Mila mi-a provocat o stare de vomă. Rinocerii așteaptă de la bătrâni să renunțe voluntar la dezinfectant. Ei să trăiască, cei tineri. Ce-ți mai dorești la 80 de ani?!

Ce ne dorim cu toții: viață.
Ce viață presupun că o să aibă tinerii rinoceri la finalul epidemiei? O să ajungem și acolo. Epidemia are un sfârșit, doar că, istoric vorbind, epidemia se termină ca un extemporal: pe neanunțate. Rămâne verificarea caracterelor dintr-o perioadă de criză. Răutate. Prostie. Ignoranță. Violență. Ce tablou hidos! Am realizat acum. Nu e marketing exclusiv pentru Rinocerii lui Ionesco, ci și pentru evenimentul meu din 29 mai unde-l celebrez pe Oscar Wilde cu două lucrări monumentale: Importanța de a fi Ernest și Portretul lui Dorian Gray.

Mai îmi pun o întrebare. Oamenii se tem pentru viața lor sau pentru stilul lor de viață? Luptă instinctul cu civilizația. Familiile sunt obligate să petreacă timp împreună. Civilizația a redus acest timp la vacanțele de vară și de iarnă. Instinctul te trimite în izolare cu familia. Nu e vară, nu e iarnă. Și timpul stă pe loc.

Vă îndemn, dragi cititori ai mei, să probați demnitatea. Toată viața bunicile și mamele v-au bătut la cap să vă spălați pe mâini. În sfârșit înțelegeți de ce.

Să ne spălăm pe mâini înainte de toate!

Foto: Bogdan Mosorescu

Partenera tatălui. Prietena de situație a mamei

De 5 mart., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Acum vreo câțiva ani am făcut o înțelegere cu Mara. Mama, vreau și eu Instagram. Mara, o să discutăm despre după ce ajungi la o vârstă cu două cifre. De la această conversație, am luat-o într-o zi deoparte și am stabilit niște reguli pentru viitor. Ne-am cam înțeles. Am avut pace trei ani, dar nu a uitat. La zece ani mi-a cerut Insta. Mara are în prezent cont de Insta. După bătăi la cap, după ce Mara a repetat după mine. Nu pun poze cu mine. Când pun, cer aprobare de la mama sau tata. Nu vorbesc cu străini. Nu dau niciodată adresa. Am creat un cont. Mara, poți să te epilezi, eu sunt de acord. Nu vreau.

De la discuția despre Insta, am stabilit, cu încredere, reguli pentru viitor. Epilare cu ceară de la zece ani. Rimel și ruj de la cincisprezece ani. Telefonul nu-ți aparține. Din când în când, mama și tata or să-și bage nasul. Pentru intimitate, scrie în jurnal. Regulile le-am stabilit împreună și le-am alcătuit în urma cărților lecturate. Asta fac eu, citesc să fiu aproximativ o mamă bună. Uneori îi frunzăresc prin telefon. Plictisitor, plictisitor, electrizant! S-a întâmplat să găsesc un comentariu al partenerei tatălui ei despre Leto. Cine este Leto? Leto este un superb husky, fratele mai mare al Marei. Așa am hotărât eu cu ani în urmă.

De la despărțirea de tatăl Marei, am reușit, fără grație, doar cu dureri monstruoase, să separ mama de femeie. Femeia i-a greșit bărbatului, de aceea nu mi-am permis spectacole muierești. Mi-am acordat cu patos reprezentații de mamă. Am urlat, am bătut din picior, am aruncat. Nu sunt perfectă, eu promovez femeia cu defecte. Lamentațiile de mamă au ținut calmă femeia. M-am descărcat în reproșuri materne. Ai culcat fata în același pat cu altă femeie la o lună după despărțire. M-ai înlocuit în viața ei în jumătate de an. Mă răcoream cât puteam fără să-mi redirecționez furia spre cealaltă femeie.

Tatăl ei, cu un ton ușor disprețuitor, mi-a declarat. Tu poți să separi tatăl de bărbat. Zici că poți. Eu nu cred. Dar ca să fie clar, eu nu separ mama de femeie. De ani de zile exersăm acest ping pong paradigmatic. Personal, consider că m-am descurcat binișor. M-am apropiat cât am putut de parteneră. Prietene de situație, asta e viața. Ani de zile i-am ordonat Marei desenele cu familia extinsă, cu mama vitregă. Am înghițit în sec. În pozele de pe facebook, ele îmbrăcate la fel, am comentat prietenesc. Să-mi ia și mie o rochie. N-am primit nici un răspuns. M-am străduit și mă apreciez. Ca mamă despărțită, sunt o norocoasă. Partenera putea să nu o placă pe Mara, iar atunci ce aș fi făcut eu?! Suficient să urmăresc desenele Marei, hainele identice, brățările și discuțiile cu o durere în cerc închis. Văd, mă doare, văd.

Limita mea a fost atinsă când am citit un comentariu că partenera tatălui este mama lui Leto. Gelozia, mi-am permis-o, m-a pironit catatonic. Am văzut pur și simplu negru în fața ochilor. Dar de ce este ea mama lui Leto? De ce? L-am crescut și l-am dresat. Când s-a născut Mara, mereu am afirmat și am lucrat ca Leto să-i fie frate, nu un câine de companie. Iar acum câinele are altă mamă, iar Mara abia așteaptă să plece de lângă mine că să stea cu partenera tatălui. Ea nu țipă la mine, tu o faci!

Vedeți, e un concurs cu sinele când există o altă posibilă mamă. Să devii mai bună. La dracu cu toate astea. Sunt obosită, sunt geloasă și mi s-a luat de corectitudine. De acord, bărbații nu separă femeia de mamă. Un fost prieten m-a anunțat după 14 ani că s-a încheiat pedeapsa. Atât a luat ca să-mi ierte nemernicia. Acum este și un copil în poveste. Cât o să-i ia tatălui Marei să ierte femeia? Pentru că mama e sfâșiată sufletește. Și nu e corect! Și bat din picior, și miorlăi, și el nu răspunde la telefon să țip. La el să țip, firește!

În sfârșit v-am demonstrat de ce femeia cu defecte mi se potrivește atât de bine!

Foto: Mile Sepetan

Dilema curvei e doar la femeie. Bărbatul nu e curvă, deși umblă cu blugi strâmți și glezne goale

De 4 mart., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Ce înseamnă să fii o femeie singură trecută de 35 de ani în Timișoara? O femeie singură, activă sexual care caută sau nu caută să se mărite. Ce înseamnă? Experiența proprie nu mă ajută. Am fost prea puțin timp singură. Nu consider că este neapărat un lucru bun. Să treci din grija tatălui în grija bărbatului sugerează o incapacitate. Cel puțin una! Las deoparte motivele pentru care am zburdat dintr-o relație în altă fără să-mi acord timp mie.

O să mă concentrez pe femeia activă sexual, dar nemăritată sau fără partener în societatea românească actuală. La colțuri, în cafenele sau în pauzele de masă, se vorbește lejer despre această situație. Nimeni nu pare să mai judece. Poveștile abundă de prietenii cu beneficii, de amanți, de sex ocazional. Abundența nu a adus nici o schimbare când o femeie decide că vrea să-și împartă viața cu un partener. Atunci încep să se numere partenerii. Înainte de a pătrunde la starea civilă se numără bărbații din viața unei femei. Eligibilitatea femeii pentru căsătorie constă într-un număr de parteneri sub 10. Nu mi-a confirmat nimeni. Nu am efectuat sondaje. Am scos din burtă. M-am bazat pe discuțiile și mentalitățile prietenelor mele, măritate și nemăritate.

Bărbații când se însoară scot un set complet nou de reguli. Există 2 categorii. Să fie. Să nu fie. Să fie cuminți femeile. Să fi avut o viață sexuală sărăcăcioasă. Să nu fie cu gura mare. Să aibă decența să suporte machismul cu demnitate. Tatăl meu, care a crescut două fete și ne iubește în felul lui nevrotic, mi-a subliniat într-o bună zi. Da, da, femeile pot face multe, dar să nu uităm că cel mai bun bucătar din lume este totuși un bărbat. Cu vorbele de duh ale lui Napoleon ne-a obișnuit de mici. Înainte să aflu de cuceririle lui Napoleon, tata mi-a îndesat în minte faimoasa replică: Toate femeile sunt imorale, cu excepția mamei; să nu uităm că și ea e tot femeie.

Am crescut și cumva am ajuns să nu urăsc bărbații. N-am ajuns să-mi țin gura. N-am reușit și n-am căutat să înțeleg isteria din jurul sexului. Ne place să facem sex, bărbați și femei. În prezent suntem conștienți că nu genul fixează satisfacția. Pentru cine nu a citit, nu a auzit, în trecut femeile nu aveau orgasm, doar bărbații. Ne acceptăm nevoile fiziologice, dar nu ne acceptăm social orgasmele.

Treci de 35 de ani și ești femeie singură. Unde îți găsești partener? Începe dansul cretin. Câte întâlniri înainte de a traspira cearșafuri? Dacă accept din prima seară, asta mă face o curvă? Da, te face. Dilema curvei e doar la femeie. Bărbatul nu e curvă, deși umblă cu blugi strâmți și glezne goale. Discuția se mută în imaginarul individual. Mi-e poftă! Sunt excitată. Ce o să creadă mâine despre mine? Nu o să afli, de cele mai multe ori nu mai sună. Înainte, fac trimitere din nou la trecut, femeia defula prin cicălire. Neșcolită și ignorantă, avea la îndemână reproșul pentru bărbatul istovit de muncă. Acum, femeia se manifestă prin cicălire. Educată și cu experiență, are la îndemână reproșul pentru bărbatul privilegiat doar pentru că s-a născut bărbat.

Cicăleala ucide interesul. Unele femei sunt singure deoarece sunt plictisitoare. Unele femei rămân singure pentru că devin plictisitoare. Noul nu durează. Frumusețea se alterează. Personalitatea este moneda de schimb între bărbat și femeie. Cu ce ești interesant pentru celălalt? Frumusețea nu e rară. Chirurgia plastică a înflorit. Conversațiile demne de atenție sunt rare. Când ai avut ultima conversație interesantă cu partenerul sau cu un bărbat?

M-ar interesa. Îmi puteți lăsa un comentariu? O să mă opresc acum.

.

Foto: Bogdan Mosorescu

 

 

În prezent suntem sclavi selecți

De 2 mart., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

De vreo săptămână, prieteni și cunoștințe mă anunță că urmează să apară un serial numit Freud pe Netflix. Le răspund. Netflix are un buton special. Să fii anunțat când începe. Am apăsat butonul de la sărbători.

Să vă spun ce am mai învățat de la Freud. Când eram mică, mi s-a întâmplat să visez în repetate rânduri grădini cu trandafiri albi sau roșii. Mi-am imaginat incredibil acei trandafiri. Îmi amintesc diminețile de după. Mă întindeam în așternut cu o senzație plăcută. Dacă îi povesteam mamei, zâmbea cu colțul gurii sau rămânea fără reacție. Mi s-a întâmplat să visez în repetate rânduri că îmi pică dinții sau că înot în apă murdară. Dacă îi povesteam mamei, observam o groază măruntă pe chipul ei. Mi s-a întâmplat să visez în repetate rânduri că îmi cumpăr zeci de pantofi și de haine. Dacă îi povesteam mamei. Atunci nu i-am mai povestit.

M-am apropiat destul de târziu de Freud. După prima carte citită de, cred că am respirat pentru prima dată într-un fel personal de a fi. Știu, știu! Iar încep cu vorbe care n-au legătură cu realitatea aspră a cetățeanului serios. Cetățenii serioși par să fie singurii care înțeleg cum funcționează lumea. Mergi la școală. Termini școala. Te angajezi. Cauți un partener. Te căsătorești. Construiești o casă. Faci un copil. Te dedici casei, copilului, partenerului și creditelor din bancă. Dramele dintre țin de artiști căpiați și ratați ca mine.

Eu văd drame peste tot. Râd, dar le văd. Sesisez situațiile zguduitoare ale elevilor. Se bat. Se înjură. Suferă. Observ lingușeala. Îmi atrage atenția un gest. Pătrund cu imaginarul în căsnicii și descopăr amanți. Cum? La fel ca Ștefan Gheorghidiu. Și-a lipit obrazul de umărul meu ca să-i ofere amantului întreaga coapsă. Casele reprezintă un lanț invizibil. În prezent suntem sclavi selecți. Ne priponim singuri.

Asta e tot?! Mă uit uneori la lună și mă chestionez. Asta e tot?! Nu este. Dar nu călătoriile sunt alternativa. Nici luxul chiar dacă Oscar Wilde, Baudelaire sau Mozart, modele admirate de mine, au preferat să se acopere cu cele mai fine veșminte. Totul e să te asculți. Să fii! Iar vorbe. Vorbe, exact, dar cum să vi le transmit? Să faci ce îți place ție. Dar ce îți place ție? Aceasta este o întrebare corectă. Cum știi cine ești? Cum știi să faci sex?

Experimentând. Avem greșeala și experiența ca unelte în descoperirea sinelui. Valorile familiei semnifică baza. De aici pornim. Un punct fix e necesar.

Cu Freud, m-am aplecat mult asupra viselor. Visele sunt eu în dialog cu mintea și sufletul. Am început să citesc printre rânduri. Mi-a trecut prin cap că doar în vis sunt eu. Trandafirii vorbesc despre dorințele și naivitatea mea. Dinții și apele negre despre frici. Hainele și pantofii despre gândirea mea. M-am supărat pe mine. Atâta timp cât visez că primesc sau cumpăr haine și pantofi, mintea mea îmi arată ce mentalitate de sclavă am. Într-o noapte am visat că avem brațele pline de haine cu care mergeam la atelier. Hainele erau de la Tricoul Inteligent, iar a doua zi aveam târg. Munceam pentru mine.

M-am trezit. M-am întins în pat. Nici o senzație plăcută ca după visele cu trandafiri, dar. Îmi reprogramez mintea. Visul mi-a arătat o ușoară schimbare. N-am ajuns stăpân, dar m-am scuturat de lanțuri. Nu cunosc un sentiment mai puternic ca suveranitatea personală. Să nu atârni economic de nimeni.

Când o să ajung acolo, sunt pe drum, atunci. Atunci o să văd. Mă bucur și savurez. Mă întind în pat. Un artist căpiat se poate întinde în pat la ora 12 și 9 minute.

Foto: Bogdan Mosorescu