Eu sunt. Eu am.

M-am oprit. Nu mai caut nici un sens în viața asta a mea. Îi dau uneori felurite semnificații. Ezitai puțin când tastai felurite. Inițial gândisem într-un alt sinonim. Primul gând poate fi doar una dintre alegeri.
Mă împac.
Dacă m-am oprit, acum mă împac.
Cu aceeași viața, viața mea.
M-am oprit să caut un sens vieții mele și mă împac cu viața mea. Decizia aceasta mi-a afectat cumva câinele, când mă zărește, pe lânga sărut, îmi caută mâna, își bagă singur botul în umezeala palmei.
De ce e atât de supus dulăul meu cu ochi albaștri încă nu știu. Cum nu știu de ce mă tulbură nespus Pastorala lui Beethoven.
Am dezvoltat o obsesie. Muzica urlă și umple liniștea casei. Muzica asta urlă și umple neliniștea ființei mele.
După o săptămână în Italia, undeva în Liguria, există chiar și o mare liguriană, alcătuirea mea la care am muncit s-a năruit ca un castel de nisip. Am cedat din nou nervos. Calmul aparent, detașarea afișată, înțelegerea și compasiunea s-au dus într-o secundă, într-o privire nebună, pierdută.
Iau totul așa cum este.
M-am lamentat, mi-am plâns de milă bineînțeles. Munca mea, străduința, cărțile, oamenii, muzica, tot ce m-a ajutat s-a pierdut.
M-am oprit.
Nu mai caut un sens vieții, atunci de ce dau atâta sens unei crize? Îi dau sens, importanță, o investesc cu puterea unui subiect.
Eu sunt subiect.
Eu sunt puterea.
Eu am puterea.
Eu sunt. Eu am.
Eu.

Punct.

Notă: acesta e un text pe care nu-l recitesc pentru publicare. Îmi cer scuze pentru greșeli de orice fel.

Vrei să fim prieteni? O zi cu Pessoa

Ieri am petrecut timp în librăria Cărturești. Acest lucru a fost posibil deoarece Mara mea, la cei 4 ani ai ei, își alege cum anume își petrece timpul; la atelier să picteze, la locul de joacă să nu socializeze pentru că nici un copil care a trecut pe lângă ea nu a întrebat-o: vrei să fim prieteni?
Încercați să vă amintiți acea perioadă care prilejuia și crea prietenii doar prin această simplă întrebare: vrei să fim prieteni?
Am și eu câțiva prieteni din acea perioadă.
Revenind, cu Mara la atelier sau la locul de joacă, eu mă răsfăț la Cărturești. Visez uneori printre cărți sau în fața rafturilor cu căni de ceai.
O zi își poate modifica semnificațiile dacă sorb ceaiul dintr-o cană colorată de o anumită formă.
Ceai, cărți, muzică, companie bună și poezia lui Fernando Pessoa. Se prea poate ca mai bine de o oră întreagă să-mi fi plimbat ochii, sucit mințile și simțurile cu scriitura lui Pessoa.
Îmi place Pessoa.
Mă regăsesc în ceea ce scrie.
Îmi doresc să ajung la unele sentimente după ce-l citesc.

Din ora de ieri, o să pun și pe blog câteva poeme.

Niciodată voința altuia

Niciodată voința altuia, oricât de seducătoare ar fi,
N-o împlini în numele tău. Rămâi stăpân peste ceea ce faci,
Sclav nu fi nimănui, nici măcar ție însuți.
Nimeni nu te poate face ceea ce ești tu. Nimic nu te schimbă.
Involuntarul tău destin intim împlinește-l
Cu superbie. Fii propriul tău fiu.

Cloe, nu doresc iubirea

Cloe, nu doresc iubirea ta, care mă oprimă
Căci îmi pretinde în schimb iubire. Vreau să fiu liber.

Speranța e o datorie a sentimentului.

Nu știu cine sunt

Nu știu cine sunt, nu știu ce suflet am.
Atunci când vorbesc cu sinceritate nu știu cu ce fel de sinceritate vorbesc.
Sunt în mod variabil altul decât un singur eu despre care nu știu dacă există (dacă el este ceilalți).
Simt în mine ființe pe care nu le am. Mă cuprind anxietăți care îmi produc repulsie. Propria mea atenție acordată mie însumi mi se prezintă în permanență ca o serie de trădări sufletești față de o personalitate pe care probabil că eu nu o am, și nici ea nu crede că aș avea-o.
Mă simt multiplu. Sunt ca o încăpere cu nenumărate oglinzi fantastice care multiplică în reflectări false o unică realitate anterioară care nu se află în nici una dintre ele și se află în toate.
Așa cum un panteist se simte arbore sau chiar floare, eu mă simt diferite ființe. Mă simt trăind în mine viețile altora, incomplet ca și cum ființa mea ar participa în toți oamenii, incomplet în fiecare dintre ei, printr-o sumă de non-euri sintetizată într-un eu fals.

Trei poeme, Niciodată voința altuia, Cloe nu doresc iubirea, Nu știu cine sunt. Îmi doresc să le împart cu cititorii mei.

O zi cu Pessoa.

Asta nu e muzică, e Beethoven

Ascult deja a doua oară Pastorala lui Beethoven. La prima audiție privii ecranul alb, nici un cuvând scris, nici o încercare să transform starea sufletească într-un conținut cu sens.
Adevărul este că mă aflu într-o stare.
Într-un soliloc neglijent, prea puțin sincer vorbii cu mine. Ce se întâmplă cu mine?
Se întâmplă Beethoven, iar pofta asta de Beethoven semnifică o schimbare de dispoziție care mă întoarce umilă spre sunetele bezmetice din Pastorală.
Încercai să-mi reprezint sufletul, dar mă refuză mintea. În această dedublare, separată în rațiuni și simțiri, privii în jurul meu.
Cărți, biroul meu conține stive de cărți. Nici o ordine aparentă, doar inconștientă. Mâna știe întotdeauna să găsească fără problema părții stângi sau drepte.
Ah! Uite și cuvântul de spirit într-un raport cu inconștientul că tot l-am terminat pe Freud.
Revenind la cărți, la dispoziția sufletească, la dedublare, realizai că îmi trăiesc un vis. În fiecare dimineață, cu unele excepții, toate activitățile mele se desfășoară între aceste cărți, scriu, ascult muzică, vorbesc la telefon, tastez mesaje, semnez acte, uneori o îmbrac pe Barbi sau mai dansez pe Louis Armstrong.
Totul între stive de cărți, totul într-un vis pe care îl am din copilărie, să fiu înconjurată de cărți.
Sincer, nu mai știu să trăiesc fără cărți!
Iubesc nemăsurat oamenii, dar mă derutează până la lacrimi. Cărțile mă susțin, mă păstrează lucidă, îmi arată uneori direcția.
Pot să plâng și cu o carte în mână, un cuvânt tot ajunge la mine, pot să vibrez la minutul 24 și 29 din Pastorala lui Beethoven și să o corectez pe Mara care îmi strigă să dau muzica mai încet: asta nu e muzică, e Beethoven, ascultă doar!
Iar ea se târăște sub birou și mă roagă să vin cu tot cu calculator în cort.

Mă opresc aici. Plec în cort.

Nobilă prin colaborări

Înainte să mă lansez și să mă pierd în propriile simțuri am o datorie care mă înnobilează.
Datoria: mijlocirea dintre cititor și carte.
Acțiunea: anunțarea următoarelor titluri.
La editura Univers au apărut 3 titluri noi:

Inci Aral, Galben ca șofranul
Jorge Amado, Morţile lui Quincas Berro Dágua și Bătrânii marinari
Gabriel Osmonde, Alternaștere

Lectură agreabilă, plină de senzații noi.

Cu drag, pentru specia mea

Primesc în mail fel și fel de oferte. Prin selecție, deschid foarte puține. Deloc naturală selecția, doar rațională, citesc printre rânduri. Cele mai multe mailuri mă îmbie să particip la cursuri de dezvoltate spirituală. Recunosc, mă atrag asemenea cursuri, niciodată nu am onorat invitațiile. Principalul motiv stă în scepticism, al meu bineînțeles.
De ce sunt sceptică?
Dar de ce nu este toată lumea sceptică?
În lumea asta, mare, largă sau orice altă dimensiune apreciabilă, există câteva cărți pe care prea puțini oameni le citesc.
Există Biblia.
Există Critica rațiunii pure, Ființă și timp, Originea speciilor, Psihologia inconștientului etc.
Lista rămâne deschisă.
Ce reprezintă aceste cărți?
Aceste cărți reprezintă ani de studiu și cercetare, filogenie, evoluția omului ca specie, evoluția omului spirituală.
Prea puțini sunt aceia care se înhamă la asemenea lecturi, iar un citat din cărțile de mai sus sau din marii gânditori politici, că e Montesquieu, Hume, Hegel, Marx, Habermas nu ajută la o mai bună înțelegere, ci sprijină niște principii împrumutate de la instanțele morale ale copilăriei, părinți, educatori, profesori, la rândul lor împrumutate de la instanțele copilăriei lor, iar când încerci să cauți cu luciditate ceva, totul se nimicește.
Vedeți, experiența mea până acum mi-a demonstrat că toată lumea începe la un moment dat să caute și că doar foarte puțini dintre ei se angajează într-o muncă de cercetare, analiză și observare. Cei mai mulți preferă răspunsurile fabricate, de-a gata.
Cine oferă aceste răspunsuri de-a gata? Aceia care se înhamă să citească și să înțeleagă marile cărți ale lumii. Mâna aceea de oameni îi poate manipula pe restul.
Speakerii motivaționali să fiți siguri că au citit unele dintre aceste cărți, liderii lumii au deschis aceste cărți. Iar de acolo au început să interpreteze și să aplice în viață pentru o împlinire mai întâi personală.
De aceea avem azi zeci de religii, un lider a deschis Biblia și a interpretat-o. De aceea avem azi mii și mii de maeștri, de guru, de speakeri motivaționali.
Toți au interpretat și au aplicat. Din orice teorie poți desprinde fragmente, iar dintr-un asemenea fragment să dezvolți o teorie de viață, iar cu ajutorul unui bun PR ajungi să răspândești înțelepciunea în lume. Oamenii au nevoie de înțelepciune, mai ales una de-a gata, formulată cu atenție pentru nevoi actuale.
Cinismul de care dau dovadă și pe care-l mărturisesc nu anulează meritele nici unui guru. Absolut deloc. Nici o ființă nu a cunoscut evoluția sau iluminarea, acest cuvânt atât de uzat azi, de una singură. Cu toții avem nevoie de ajutor să ne cunoaștem sinele propriu.
Doar că, dragi oameni, atenție cui permiteți să intre în viața personală, verificați, după putințe, sfaturile pe care le primiți. Ați ajuns într-un asemenea loc dintr-o nevoie și cu un interes personal, pe guru ce l-a dus într-un asemenea loc? Doar binele semenilor lui? Binele lui personal nu?
Psihologia este o știință la îndemâna oricui, e un obiect de studiu, iar recompensa este chiar cunoașterea proprie, încercați!

Încercați să vă cunoașteți înainte să lăsați pe oricine să vă cunoască.

Cu drag, pentru specia mea!

Femeia cu apucături masculine

Ore, multe ore de lectură am adunat în viață. Cărțile m-au ajutat să devin. Azi sunt și un produs al fanteziei unor scriitori cărora le-am permis să-mi scormonească în simțiri.
Am ajuns în prag de depresie.
Am experimentat fericirea.
Am reprezentat o păpușă pe care unii strașnici mânuitori de cuvinte i-au șoptit ce să spună, ce să fie, ce să arate lumii din jur.
Am trăit și zile când m-am lepădat de tot, de toți. În acele zile descopeream la mine împrumuturile; de gesturi, de atitudine, de opinii.
Și rătăceam astfel ore doar eu cu mine. Fără nici un bagaj. N-am experimentat o satisfacție anume. Doar eu. A fi, a exista doar pentru tine. Destul de plictisitor, am revenit la cărți, la gesturi, atitudini și opinii împrumutate.
Asta au făcut cărțile din mine, dar nici una nu m-a pus în margine, cu o singură excepție, Al doilea sex de Simone de Beauvoir.
Simone de Beauvoir m-a exilat. De la lectura cărții Al doilea sex mă cunosc femeie, dar nu-mi recunosc condiția. Am identificat apucături masculine. Am identificat apucături exclusiv feminine. Mi s-a schimonosit fața când m-am recunoscut în descrierea narcisistei pe alocuri sau a îndrăgostitei, mi-am pocit de tot aspectul când m-am regăsit într-un arhetip.
Din păcate, experiența umană este încă guvernată după arhetipuri.
Cartea asta m-a întors împotriva mea, împotriva feminității, împotriva privilegiilor masculine. Sunt contra, contra tuturor organizărilor lumești.
Din margine, căci stau în margine, nu mă pot duce spre un destin sau altul, mă întreb cât va dura exilul.
Nu sunt femeie, nu sunt bărbat.
Mă reprezint în lume ca femeie, dar am apucături masculine. Am și apucături feminine.
Sunt în margine, sunt contralumii.

S-a întâmplat ceva pe blog

S-a întâmplat ceva pe blog. Din când în când, dar în niște momente atât de bine venite, găsesc un mail care se datorează activității de pe această platformă în care îmi șlefuiesc ființa din 2007.
Zilele trecute am descoperit un mail de la editura Univers care mi-a propus o colaborare.
De ce mi s-a propus această colaborare?
Mi s-a propus această colaborare deoarece am devenit un personaj, mi s-a răspuns. În urma cursurilor de filozofie, curs de filozofie pe care-l fac după Lumea Sofiei de Jostein Gaarder, carte tipărită la editura Univers, și a acelei dimineți altfel pe blog, editura, printr-un reprezentat, mi-a trimis niște cărți pentru mine și pentru cititorii mei.
Editura, cititorii cunosc faptul că eu împart cărți cu drag tuturor celor pasionați de literatură, de imaginație, de poveste, de sine, de a transcende.
Am acum în fața mea următoarele cărți: Frați pe jumătate de Lars Saabye Christensen, Accesorii pentru paradis de Marie-Jeanne Urech, Ținutul sălbatic de Monique Proulx și Istorii despre literatură și orbire de Julian Fuks.
De data aceasta cer însă ceva cititorilor mei. Ofer aceste cărți cu o condiție. Au 3 săptămâni la dispoziție, de la primirea cărții, să-mi scrie o impresie despre ceea ce au descoperit între file. Am nevoie doar de un comentariu și o adresă de livrare, iar după 3 săptămâni o unică impresie. Atât de simplu. Nu e nevoie să fie citită cartea în întregime, nu se așteaptă un rezumat, o critică, un eseu, doar o frază care să descrie starea cititorului.
Am încredere. Am încredere în iubitorii de carte, în cititorii mei, în senzațiile pe care doar cărțile sunt în stare să le provoace.
Și cărțile merg la…

Animalia

Când nu ai chef de scris, nu scrii. Când nu ai dispoziție pentru lume, poate e cazul să ieși în lume. Să privești oamenii.
Eu nu am chef de scris, nu am stare de om. Adulmec ca un animal, ca regnul pe care-l descriu: animalia.
Urmez un îndemn, ascult muzică. De o oră ascult muzică și imediat mă întorc la cărți.
Și poate un sfert de ceas de meditație. Ăsta e unul dintre momentele când un cârd de fete, bune prietene vin și te fac să râzi sau primești o îmbrățișare de la bărbat.
Ora nu-mi pune la dispoziție nici una, nici alta.
Rămân cărțile, întotdeauna rămân cărțile.

Oamenii citesc

La începutul acestei luni am început o dimineață altfel pe blog. Scriu aceste câteva rânduri pentru a-mi exprima mulțumirea și bucuria.
Toate cărțile și-au găsit acum locul în casa și în sufletul cuiva. Oamenii citesc, asta constituie o imensă bucurie.
Unele cărți deja au ajuns, altele urmează să fie livrate. Mi-ar plăcea foarte mult ca fiecare să revină pe blog cu câteva cuvinte despre carte, dar probabil cer mult.
Totuși, îndrăznesc, cine dorește și găsește puțin timp pentru a mâzgăli ceva despre carte, eu aici aștept. Din toate colțurile țării, am livrat și la Tulcea chiar, putem să organizăm aici un blog cafenea.
În meniu să fie impresii, păreri, poate chiar senzații.

Eu aștept.