Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "Freud"

Copilăria și sexul definesc ființa umană

De 8 iul., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Am slăbiciuni. Una se cheamă Freud. Pasiunea pentru Freud a pornit ca apa la robinet după ce un timp a fost oprită. A scos un sunet ciudat. De multe ori am oftat adânc citind o frază sau alta. A tâșnit. De multe ori am sărit de pe canapea. Nu mai aveam astâmpăr de la cuvinte, de la mesajul lor. A venit apă din belșug. De multe ori m-am simțit consolată, înțeleasă, dar mai ales acceptată cu felul meu de a gândi.

Ca mulți cetățeni ai lumii, mi s-a întâmplat să nu mă potrivesc în viziune cu familia. Înainte de Freud, norocul meu s-a numit ca sora mea. Nu neapărat am privit în aceeași direcție. M-a acceptat, iar uneori a suferit cu mine. Norocul meu s-a mai numit ca prietenii mei. Nu neapărat am privit în aceeași direcție. Am râs împreună. Cu ei am rămas sănătoasă până l-am descoperit pe Freud. Cu Freud m-am însănătoșit.

De ce mi se potrivește Freud? Pentru mine copilăria și sexul definesc ființa umană. Pentru mine autoritatea părinților are o limită. Pentru mine sentimentul de vinovăție trebuie stârpit. Pentru mine religia e o cârjă, dar nu o cârjă personală. Pentru mine.

Pentru că m-am lăsat cucerită ușor de personalitatea lui Freud, am citit tot ce a publicat. Într-o carte în care s-a publicat corespondența dintre el și Jung, am descoperit numele unui hotel din Salzburg. La Bristol, numele hotelului, s-a ținut prima conferință de psihanaliză. Nu sunt sigură dacă a fost prima conferință. Îmi cer scuze în avans. Oricum la Bristol s-a ținut o conferință. Le-am scris celor de la hotel un mail într-o lună de iarnă. Era ianuarie 2019. Cu exactitate nu mai știu să reproduc ce le-am notat. Freud apărea în. Nu am primit nici un răspuns.

În iunie am plecat în Germania să o duc pe Mara la tatăl ei. Mi-am dorit să opresc în Salzburg la dus. Să vizităm casa lui Mozart. Mara citește cartea despre viața lui. Să descopăr unde anume e hotelul Bristol și să mă bucur de un loc în care a fost Freud. I-am vizitat casa de la Viena. I-am vizitat casa de la Londra. La dus nu am oprit la Salzburg. Cei 1200 de kilometri dintre mine și tatăl Marei mi-au impus să reconfigurez traseul. Vocabularul e compromis. Mă exprim ca Google hărți sau Waze. Firește, glumesc! Fiți liberi să râdeți. Vă rog.

Am oprit la Salzburg când am revenit în România. Am trecut pe lângă hotel ca vrăjită. Acolo a fost Freud. Acolo a vorbit Freud. Am făcut poze lângă hotel, dar n-am rezistat și am dat buzna la recepția hotelului. Uneori cred că mi se suspendă gândirea. Acționez sub o forță internă obsesională. Înainte să pic pe această latură, mai apuc să raționez. Dar nu suficient. Așa am făcut cele mai mari prostii din viața mea. M-am aruncat de la patru sau cinci metri în Dunăre. Așa mi-am dovedit curajul. Tot brațul a intrat într-o scroafă pentru a o ajuta să fete. Așa mă arunc eu cu capul înainte. Am pierdut. Am câștigat. Nu e concurs, mai ales că în acele stări sunt cumva oarbă sau paralizată sufletește.

La recepția hotelului am salutat și am încercat să explic de ce am năvălit în. Chipul doamnei de la recepție mi-a activat simțul ridicolului. La fel ca în Cabo Verde, doamna nu are habar despre ce vorbesc și de ce mi-e fața descompusă de emoție. Supriză. Doamna mi-a răspuns în română. Da, Freud a fost aici. Doamna a vrut să-și dezvăluie imediat naționalitatea, dar logoreea mea nu i-a permis. Vreți să vedeți bustul lui Freud? Se află la etajul. Aici! Fix aici m-a izbit stupoarea mentală. Am urcat cu liftul amorțită. Vorbeam pentru că mă agasa liniștea. Am ieșit din lift. M-am uitat la Freud. Vă spun sincer. M-am uitat degeaba. Nu l-am văzut. Am făcut poză la. Am făcut poză cu. Același lucru. Nu am văzut nimic. E ca și cum nu aș fi acolo. Bucuria intensă îmi anulează prezența. Nu pot fi în moment. Recuperez momentul în amintire. Poate dacă aș fi fost câteva secunde lăsată singură, aș fi reușit să-mi adun mințile. Nu s-a întâmplat. Mi le-am adunat pe drum, în mașină, conducând până la două noaptea, iar apoi stând cu ochii în tavan și rememorând.

Nu e prima dată când mi se întâmplă. Mă străduiesc să fiu prezentă. Faptul că înțeleg emoțiile, nu mă ajută la gestionarea lor. Am încredere în mine. Poate în viitorul apropiat.

În prezent suntem sclavi selecți

De 2 mart., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

De vreo săptămână, prieteni și cunoștințe mă anunță că urmează să apară un serial numit Freud pe Netflix. Le răspund. Netflix are un buton special. Să fii anunțat când începe. Am apăsat butonul de la sărbători.

Să vă spun ce am mai învățat de la Freud. Când eram mică, mi s-a întâmplat să visez în repetate rânduri grădini cu trandafiri albi sau roșii. Mi-am imaginat incredibil acei trandafiri. Îmi amintesc diminețile de după. Mă întindeam în așternut cu o senzație plăcută. Dacă îi povesteam mamei, zâmbea cu colțul gurii sau rămânea fără reacție. Mi s-a întâmplat să visez în repetate rânduri că îmi pică dinții sau că înot în apă murdară. Dacă îi povesteam mamei, observam o groază măruntă pe chipul ei. Mi s-a întâmplat să visez în repetate rânduri că îmi cumpăr zeci de pantofi și de haine. Dacă îi povesteam mamei. Atunci nu i-am mai povestit.

M-am apropiat destul de târziu de Freud. După prima carte citită de, cred că am respirat pentru prima dată într-un fel personal de a fi. Știu, știu! Iar încep cu vorbe care n-au legătură cu realitatea aspră a cetățeanului serios. Cetățenii serioși par să fie singurii care înțeleg cum funcționează lumea. Mergi la școală. Termini școala. Te angajezi. Cauți un partener. Te căsătorești. Construiești o casă. Faci un copil. Te dedici casei, copilului, partenerului și creditelor din bancă. Dramele dintre țin de artiști căpiați și ratați ca mine.

Eu văd drame peste tot. Râd, dar le văd. Sesisez situațiile zguduitoare ale elevilor. Se bat. Se înjură. Suferă. Observ lingușeala. Îmi atrage atenția un gest. Pătrund cu imaginarul în căsnicii și descopăr amanți. Cum? La fel ca Ștefan Gheorghidiu. Și-a lipit obrazul de umărul meu ca să-i ofere amantului întreaga coapsă. Casele reprezintă un lanț invizibil. În prezent suntem sclavi selecți. Ne priponim singuri.

Asta e tot?! Mă uit uneori la lună și mă chestionez. Asta e tot?! Nu este. Dar nu călătoriile sunt alternativa. Nici luxul chiar dacă Oscar Wilde, Baudelaire sau Mozart, modele admirate de mine, au preferat să se acopere cu cele mai fine veșminte. Totul e să te asculți. Să fii! Iar vorbe. Vorbe, exact, dar cum să vi le transmit? Să faci ce îți place ție. Dar ce îți place ție? Aceasta este o întrebare corectă. Cum știi cine ești? Cum știi să faci sex?

Experimentând. Avem greșeala și experiența ca unelte în descoperirea sinelui. Valorile familiei semnifică baza. De aici pornim. Un punct fix e necesar.

Cu Freud, m-am aplecat mult asupra viselor. Visele sunt eu în dialog cu mintea și sufletul. Am început să citesc printre rânduri. Mi-a trecut prin cap că doar în vis sunt eu. Trandafirii vorbesc despre dorințele și naivitatea mea. Dinții și apele negre despre frici. Hainele și pantofii despre gândirea mea. M-am supărat pe mine. Atâta timp cât visez că primesc sau cumpăr haine și pantofi, mintea mea îmi arată ce mentalitate de sclavă am. Într-o noapte am visat că avem brațele pline de haine cu care mergeam la atelier. Hainele erau de la Tricoul Inteligent, iar a doua zi aveam târg. Munceam pentru mine.

M-am trezit. M-am întins în pat. Nici o senzație plăcută ca după visele cu trandafiri, dar. Îmi reprogramez mintea. Visul mi-a arătat o ușoară schimbare. N-am ajuns stăpân, dar m-am scuturat de lanțuri. Nu cunosc un sentiment mai puternic ca suveranitatea personală. Să nu atârni economic de nimeni.

Când o să ajung acolo, sunt pe drum, atunci. Atunci o să văd. Mă bucur și savurez. Mă întind în pat. Un artist căpiat se poate întinde în pat la ora 12 și 9 minute.

Foto: Bogdan Mosorescu

De ce pretind fidelitate partenerii care renunță la activitatea sexuală din cuplu?

De 3 feb., 2020 2 Trăiri afective ale mele , , , , 0

După ce am terminat de citit Opere Esențiale de Freud, 11 volume, am avut un scurt moment de neliniște. Asta e tot?! Gata cu Freud?! M-am consolat singură. Reiau. Aș încerca să vă descriu senzația de relaxare psihică. Nu știu dacă vă interesează. Poate unii deja ați abandonat textul. Iar începe turbata cu Freud! Cum să încep? Punctul de pornire a avut loc cu ani în urmă.

Am privit pe geam câteva secunde. Vecina de sus a scos un cearșaf. Bate vântul. Tivul desfăcut a ajuns în geamurile mele. S-a ivit camera Sambo a lui Eliade. M-a marcat și mereu tâșnește din memorie. Într-un fel sau altul, fac trimitere la. Apoi mi-am zis să compar relaxarea psihică cu un sărut cu mine. Cred sincer că cine m-a sărutat nu mă mai poate uita. N-are noimă enunțul. Trec peste. Treceți peste.

O să reiau de Freud Studiile despre sexualitate. Ajung la mine mesaje, scrise sau orale, despre părinții despărțiți sau viața sexuală. E firesc! Scriu și vorbesc despre aceste subiecte de ani de zile. Mi-a atras atenția o situație anume: lipsa activității sexuale la început de relație.

M-am obișnuit să ascult despre absența sexului la cupluri care numără ani de conviețuire. M-a luat pe nepregătite lipsa activității sexuale în primele luni. N-am citit nimic despre. A scris Freud despre? A scris cineva despre? Nici experiența nu-mi este de folos. La început nu-ți poți lua mâinile de pe partener. Iar dacă mâinile stau cuminți, ochii sfredelesc.

Atât am sucit informația la mine în cap până m-am enervat. Nu mă enervez greu, iar incapacitatea de a pătrunde cu mintea îmi dă o reprezentare de petardă. Explodez. Am explodat. De ce pretind fidelitate partenerii care renunță la activitatea sexuală din cuplu?

Unii or să gândească. Sexul nu e totul într-o relație, ci prietenia, sprijinul, discuțiile plictisitoare etc. Sexul este totul într-o relație. Când este, are o semnificație. Când nu este, are o semnificație.

Ați citit Pentru cine bat clopotele? de Hemingway? Pe vreme de război, Bărbatul și Femeia se îndrăgostesc. Găsesc timp și un loc unde să facă dragoste. Mai târziu, o femeie întreabă Femeia: Cum a fost? S-a zguduit pământul sub noi.

Înțeleg, deși aș vrea să nu fiu înțelegătoare. Nu se poate să se zguduie mereu pământul sub noi când ne iubim. Sexul ține de dispoziție și de multe altele, depinde de caracter. E inadmisibil să te iubești cu gândul la activitățile de mâine. E inadmisibil să nu te iubești și să pretinzi fidelitate. Tu nu mai ești atras de partener, dar de ce să se bucure altcineva de?

Nu cred că o să mă ajute Freud, Studii despre sexualitate. Ipocriți și pudibonzi în sex am rămas ca pe vremea lui Freud. Atunci când discutăm despre. În practică, vremurile diferă. Nu jucăm cu trupul. Aducem jucării în dormitor pentru intensificarea activității sexuale. Nu mai căutăm timp și loc pentru sex. Avem timp și loc din belșug, dar pământul se zguduie arareori sub noi.

Concluzie.

Reprezentarea despre cuplu s-a schimbat. Sexul nu s-a schimbat. Poți să rafinezi cuplul, sexul rămâne instinctului. Nu mai pretindeți fidelitate în lipsa sexului. Cu ce drept și de ce vi se pare corect?!

Foto: Bogdan Mosorescu

Mara știe că mama citește Freud ca s-o înțeleagă mai bine

De 9 oct., 2019 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Dacă aș nota frânturile de conversații suprinse. Am început din generală să trag cu urechea pe stradă. Prima dată am observat aceleași chipuri, la aceeași oră. Recunoașterea fețelor mi-a atras atenția. O vorbă. O frază. Ani de zile m-am intersectat cu aceleași persoane. Un domn înalt și pleșuv mereu îmbrăcat la costum. O doamnă grasă cu un păr pieptănat conci.

Scoala am schimbat-o în clasa a VI-a. Prieteniile intense m-au distras de la trasul cu urechea. Absorbită de mine, de relațiile cu fetele, am făcut loc adolescenței dureroase și zgomotoase. În autobuz mai participam uneori indirect la unele conversații. Mă prefăceam că privesc concentrat pe geam, dar urechea percepea sunetele. Un martor mut, așa am fost de multe ori.

Când puteam să imit ce auzeam, o făceam gradilocvent. Îmi plăcea să-mi amuz prietenii, îmi asigura un loc în grup, o apartenență. De fiecare dată simțeam și rușine. Încălcarea intimității mă indispunea. Îmi trecea repede. Mereu m-am priceput să mă consolez singură. De aceea am greșit catastrofal.

Când am terminat școala, am presupus că un capitol din viața mea s-a încheiat. Mă refer la legăturile de prietenie și tot ce înseamnă ele. M-am pripit. Mara a redeschis acest capitol. Citesc cărți pentru creșterea copiilor. Nu mă opresc. Studiile de psihologie infantilă au confirmat că prieteniile sunt vitale la vârsta Marei. Mara are nouă ani. De multe ori a plâns și a suferit din cauza prieteniilor. O căutare disperată de stabilire a celei mai bune prietene m-a aruncat în trecut.

Ce bine este să fii adult! Să scapi de constrângerea grupului, de presiunea școlii! Cine nu scapă la maturitate de, înseamnă că nu se îngrijește de copil. Copilul din noi are nevoie să fie fericit. Din când în când să-și administreze doze de imaturitate, de lene, de plăceri mici, de satisfacții culinare, de mângâieri. E datoria fiecărui adult față de copilul din el.

Odată ce și-a creat legătura cu cea mai bună prietenă, nu i-am mai fost suficientă Marei. Nimic nu mai ajungea la ea când se întorcea necăjită de la școală. Firește! Lumea ei se rupe în bucăți atunci când aude amenințări. Nu mai ești prietena mea. Bine, nici eu nu mai vreau să fiu prietenă cu tine.

Oh, biata mea fata! Am compătimit-o. Am trăit afectiv dramele ei cu cea mai bună prietenă. Ca să răzbat, i-am povestit despre relațiile mele. Doar Dunia mică mi-a înapoiat-o, mi-a apropiat-o și mi-a aruncat-o în brațe plângând în hohote.

Mara știe că mama citește Freud ca s-o înțeleagă mai bine. Îi mai este bine cunoscut faptul că orice citesc, dau mai departe. O învăț să se facă plăcută dacă asta contează pentru ea. Îi indic cum să procedeze. O susțin cu sugestii la nivel de limbaj. Ascultă. Poate chiar ține cont. Habar n-am. Uneori o aud vorbind la telefon cu câte o prietenă. Asta este perspectiva ta. 

Mara are nouă ani și folosește corect cuvântul perspectivă. Din acest motiv îmi dau singură un plus ca mamă. Doar v-am mărturisit deja mai sus că mă pricep să mă consolez singură.

O să am nevoie. Știți ce vorbesc, nu?!

Cum procedez eu nu este cel mai bine, dar îmi face bine

De 24 iul., 2019 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Sorb uneori din ceai și privesc pe geam în gol. Ceva e greșit! Unde sunt dealurile, unde e Dunărea?! Acolo unde este casa mea, la Severin. Nu mai este casa mea. A rămas un punct A pentru referință. Mă holbez uneori la tavan și mă intreb: Asta e tot?! Asta să fie tot?!

Oamenii sunt plictisitori. Nu-și îngrijesc mintea. Mulți consideră inteligența un dat. Se îmbracă monoton sau se împodobesc peste măsură. Poartă conversații anoste despre mâncare, telefoane, huse, internet, vecini și caprele acestuia, copii, socrii și părinți etc! Dezbat la rândul meu aceste subiecte.

Când înotam vara la Dunăre, mă îndepărtam de mal. Dădeam din brațe până înceta larma. Mă opream atunci. Mă învărteam pe loc. Priveam malul cu apa agitată de vânt și tulburată de ierburi. Priveam în largul fluviului. Priveam negrul de sub picioarele mele și mi se făcea frică. Mă întorceam la mal.

Experimentam emoții violente și nu știam să mi le explic. Mă simțeam în siguranță când mă uitam la oameni. Realitatea. Curioasă scrutam orizontul. Necunoscutul. Cu frică cercetam adâncul. Inconștientul.

Caut în prezent să ticluiesc un plan. Să le vorbesc oamenilor despre realitate, necunoscut și inconștient. Este deja bine cunoscut faptul că mi potrivesc mănușă concepțiile freudiene. Pornind de la teoria lui, o s-o notez îndată, să alcătuiesc un curs. În cadrul acestui curs aș asigura persoanele prezente că nu sunt josnice prin ceea ce simt. Că e mai mult firesc decât nefiresc să ne detestăm părinții. E doar o situație. Îi iubim în continuare. Furia ține de natural. Satisfacția personală are justificare. Sublimarea devine posibilă prin educație.

După Freud, Eul nostru satisface pretențiile celor 3 dependențe ale sale: realitate, inconștient și supraeu. Aceasta e sarcina lui în timp ce își menține organizarea și își afirmă independența.
Nu sunt necesare lămuriri pentru realitate. Inconștientul cere plăcere peste plăcere. Supraeul își are originea în părinți. Aici includem conștiința și sentimentul de vinovăție.

În toate zilele noastre, în orice facem sau nu facem, în somn sau treji, slujim doi stăpâni: supraeul, restrictiv și autoritar, și inconștientul, leneș, obraznic, nerăbdător. În acest punct se luptă religiile sau gândirile pentru sufletul omului. Când nu câștigă Dumnezeu, pierde uneori, se cheamă Știință, omul, prin educație, înțelege că cel mai bine este să nu se împotrivească, ci să potrivească.

Să asculți exclusiv de supraeu duce la o viață nesatisfăcătoare. Includem aici furia, tristețea, durerea, frustrarea.
Să nu spui ce gândești părinților, fraților, prietenilor, copiilor, colegilor de muncă, profesorilor, vecinilor etc. Dacă vă regăsiți aici, greșiți. O știți!

A ține la regulile casei tale când musafiri sunt chiar părinții care te-au crescut asigură o relație durabilă și agreabilă. Ascunderea adevăratelor sentimente nu ajută pe termen lung. Undeva o să te dai de gol. Inconștientul mușcă de fund și mușcă tare.

Să asculți exclusiv de inconștientul nesătul de plăcere, oricât este de tentant, și este, duce tot la o viață nesatisfăcătoare. Includem aici eșecul, neîmplinirea, superficialitatea, obtuzitatea.
Cine se regăsește aici, să se întrebe: Sunt eu mai important ca mama, copilul, prietenul, iubitul? Greșiți, o știți!

Datoria oamenilor inteligenți este să potrivească situațiile și să aibă o reacție adaptată. Asta am învățat de la Freud, Darwin și Dawkins. Mi-ar plăcea să dau mai departe.

Cum procedez eu nu este cel mai bine, dar îmi face bine. Ține de alcătuire. Punct.

Foto: Bogdan Mosorescu

Cum am devenit atee

De 9 iul., 2018 7 Trăiri afective ale mele , , , , 0

În ultimii doi ani m-au întrebat câteva persoane: Cum ai ajuns atee? Interesant este că nu m-a chestionat nimeni cum am ajuns creștină.

Îmi amintesc de mine mică, în pat cu bunică mea, repetând după ea, Înger, îngerașul meu. Înger, îngerașul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu,/Totdeauna fii cu mine și mă învață să fac bine./Eu sunt mic tu fă-mă mare,/Eu sunt slab, tu fă-mă tare, /Totdeauna mă însoțește și de rele mă păzește. De cele mai multe ori adormeam înainte de Amin.

La un moment dat urmăream niște desene cu poveștile din Biblie. Robotul Memo era fascinant. Îmi doream să călătoresc și eu asemenea celor doi copii din animație. Așa s-a întâmplat să am habar despre religie. Cu o bunică credincioasă, cu filme de animație la o vârstă prea fragedă pentru a fi capabil să te îndoiești. Am primit reprezentări de-a gata despre credință. La fel cum am primit reprezentări de-a gata despre viață.

Nu m-am îndoit niciodată de Dumnezeu în copilărie. Așteptam să fiu răsplătită pentru faptele bune și pedepsită pentru cele rele. Ruptura aici a avut loc. Greșeam adeseori. Mergeam pe câmp cu animalele, dar mă lăsam ademenită cu ușurință la joacă. Așa că fie pierdeam caprele, fie ajungeau în câmpurile cu grâu, fie pășteau pe calea ferată, iar eu mă bălăceam în Dunăre. Multe plângeri au primit ai mei. Ba că înjur, ba că am încercat să fumez, ba că, ba că etc!

Frica de pedeapsă, de tatăl terestru și de tatăl ceresc, a dus la rezistență. Nu mi-a trecut prin cap să mă îndoiesc de ordinea lumii, dar m-am împotrivit. La început gânduri deplasate. I-am atins de multe ori onoarea lui Dumnezeu la mine în cap și de prea multe ori reputația tatălui meu. Seara adormeam cu frică. Ce o să mi se întâmple?! Și s-au întâmplat diverse episoade care să marcheze o copilă.

La adolescență, îndrăgosteala a reprezentat un nou test. Cum să împlinești voia lui Dumnezeu în plină emancipare a femeii?! O colegă sigură de credința lui Dumnezeu m-a împins spre îndoială. Nu e păcat să faci dragoste dacă iubești?!

Pentru mine fraza asta a însemnat clar interpretare. Nu interpretasem niciodată cuvântul lui Dumnezeu. Luasem ca atare poveștile lui bunică mea. Aplicasem fără nici o schimbare învățăturile din cărțile citite de mine. Doar că nu reușeam să fiu bună, iar atunci mă revoltam. N-am reușit, în perioada aceea, să separ divinitatea de dogmă, credința de habotnicie. Poate nici nu cunoșteam sensurile cuvintelor. Așa a debutat faza de huliganism. Am devenit huligan. Am trecut la agnosticism, iar o perioadă m-am liniștit. Până într-o zi obișnuită când un prieten mi-a strigat peste masă că a venit vremea să se termine o dată cu tâmpenia asta. Nu e nici un păpușar acolo sus care trage de sfori să ne fie bine nouă bine sau rău. Depinde de noi, de acțiunile noastre dacă ne este bine sau rău.

Nu m-am pus de acord cu el atunci. M-am holbat vreo câteva minute și nu am mai vorbit despre. Am început apoi lecturarea lui Freud și a lui Dawkins. Pe paginile cărților am găsit descrise sentimentele de revoltă. Nu urma nici o judecată, nici o dojană, nici o condamnare. Gândurile inoportune nu duceau la pedeapsă, ci reprezentau niște reacții. Limitările s-au transformat în delimitări. Gândurile s-au fixat. Comportamentul și-a dovedit utilitatea. Nevoile omului au devenit fundamentale pentru o viață satisfăcătoare. Plăcerile și neplăcerile ne definesc.

Mi-am terminat în gând propoziția cu Dumnezeu. Nu îndrăznisem niciodată să o duc până la capăt. Să-i știrbesc autoritatea cu limbajul deprins pe stadion sau pe câmp. Așa am eliberat copilul. Nu e niciodată prea târziu să ai o copilărie fericită, zice Freud. Iar eu am reușit să-i fac dreptate copilăriei mele.

Mi-am schimbat orientarea. Am scris decisă: ateu. În prezent nu sunt liniștită, ci liberă. Nu mă mai pedepsește nimeni. Nici nu mă mai răsplătește cineva, dar pot să trăiesc cu asta.

Cu pedepsele și limitările, viața îmi era insuportabilă.

Acum îmi suport viața și râd înainte de toate.

Foto: Simona Nutu 

Te-ai lepădat de Freud? Nu.

De 8 mai, 2017 0 Colaborari , , , , 0

Uneori public articole și pe Hyperliteratura. Rar, adevărat, dar îmi port de grijă sufletește. Nu doresc sub nici o formă să mi-o iau în cap.

Orice text de pe Hyperliteratura adună suta de aprecieri și zeci de distribuiri. Nu-mi văd zâmbetul, dar mă simt. Ca reprezentare trebuie să fiu exact ca un păun și încerc să mă strunesc. Refuz tentațiile care m-ar duce pe calea falsei trufii. Dacă o să găsesc un mijloc original să-mi exprim orgoliul, o s-o fac.

Acum vă las doar un fragment din ultimul text. Vă îndemn să descoperiți întregul pe site-ul Hyperliteratura.

Fac cum fac și ajung să scriu despre Freud. Dacă nu scriu, sigur menționez. De data aceasta am primit și un imbold. Am fost considerată cea mai potrivită să scriu despre.

Am primit o carte, Freud după Auschwitz, de Patrick di Mascio. După titlu am priceput ușor de ce am fost găsită potrivită pentru o recenzie. Am citit ca nebuna în ultimii ani Freud și am vizitat Auschwitz-ul când am împlinit 30 de ani. Asta mi-am dorit eu cadou la devenirea în femeie prin cifra balzaciană: să merg în Polonia, să plâng și să mă scandalizez din cauza faptelor oamenilor.

Doar că după primele pagini m-am simțit păcălită. Ce surpriză! O carte despre lepădarea de Freud. În fața unei asemenea atitudini am rămas înțelegătoare. Răspunsul stă în ambivalența sentimentelor, la Freud am descoperit.

Mi-au atras atenția numele psihanaliștilor: Horney, Fromm, Erikson și Bettelheim. Brusc, s-a ivit întrebarea: mai rămân potrivită dacă recunosc și am citit un singur nume din cei 4? Am citit o singură carte semnată Fromm și nu-mi place să scriu despre ceea ce nu știu.

Consolarea mi-am luat-o din lecturile lui Freud. Am habar despre Totem și tabu, cunosc eseul Moise și monoteismul. Cu sprijin, am pornit să descopăr o altă viziune asupra lumii.

…

Foto: Adrian Oncu

Copiii privilegiați

De 4 iul., 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

251883_465903696753123_205743060_nSunt a doua născută în familia mea. Fiecare copil are un statut anume. Primul născut reglementează și direcția în viață.

Familiile cu doi copii se confruntă cu gelozia dintre frați. Știu că unii mă aprobă, cum alții or să se grăbească să mă contrazică. De ce se grăbesc? Poate o să descoperim împreună răspunsul.

Încep cu un exemplu personal. Eu am fost geloasă pe sora mea. Nu pentru că îi purtam hainele care îi rămâneau mici, aspectul acesta mă umplea de mândrie, dar comparațiile dintre noi mă necăjeau și mă înfuriau nespus. Ea a fost copilul cuminte, eu un drăcușor de fata. M-a salvat chipul frumos, zâmbetul larg și veselia. Purtam bucuria și o răspândeam cu naturalețe.

La școala elementară am nimerit cu fetele învățătoarei în clasă. O altă situație penibilă. Am continuat până la liceu într-un mediu al copiilor privilegiați. La liceu am simțit că am scăpat de atitudinea servilă a profesorilor pentru un elev sau altul.

În toții anii, până la liceu, nu m-a ascultat nimeni. Aș fi cerut explicații pentru ceea ce simțeam dacă nu mi s-ar fi băgat în cap că frații trebuie să se iubească. Trebuie. Ați numărat vreodată cât trebuie utilizăm în vocabular într-o singură zi? De prea multe ori. Încercați să vă observați.

Dacă a trebuit să-mi iubesc sora, îmi era rușine când simțeam că i-aș sparge capul. O explicație la vremea ei, uneori persoanele din familia noastră ne supără și ne enervează, dar dialogul ne-ar dezvălui motivele și intențiile, m-ar fi eliberat de neplăcerea adunată de sentimentele negative, dar firești într-o familie.

M-a salvat atașamentul dintre mine și sora mea. Ne-am iubit. La școală, eliberarea a venit din prietenia cu privilegiații. Am dezvoltat atașament și tandrețe cu copiii preferați și am putut să suport lipsa de dreptate a profesorilor. Inechitatea adulților înceta de la afecțiunea dintre noi, copiii.

Să crești într-un asemenea mediu, suferi și provoci suferință. Nevoia de a fi plăcut, acceptat, integrat îți dictează o direcție sau alta. Dinamica nu lasă timp meditației, iar neplăcerile le ignorăm și le acumulăm până devin un fel de a fi.

Recent am parcurs un eseu de-a lui Freud despre teoria hoardei. Expresia mi s-a luat o cărămidă de pe suflet am trăit-o printr-un oftat lung. Ceva greu s-a desprins din piept. Neplăcerile și durerile copilăriei și adolescenței.

Dacă nu putem să fim privilegiați cu toții, atunci să avem drepturi egale. Ați observat un copil? Dacă el nu are voie să facă una sau alta, ceilați de ce au voie? Se potolește după instalarea egalității pentru toți.

În copilărie suferim monstruos în situații create de adulți prin preferința exprimată și afișată doar pentru un copil într-un grup de copii. Aș avea pretenții de la adulți, dar am realizat că cei incapabili de un comportament echidistant au fost ei înșiși privilegiați. Pur și simplu nu le pasă. Ăsta e al meu, de ce să mă intereseze ce simte celălalt?!

Să amintesc de lumea aceea mai bună invocată de noi toți? Nu amintesc. În fond nimeni nu poate să ne scutească de suferință. Suferința provoacă drame, dramele nasc eroi, eroii devin modele, modelele provoacă visarea.

Viața o fi lipsită de sens, dar în comportamentul oamenilor orice gest conține semnificații.

Cine e curios, se caută!

Ca să te înțeleg mai bine

De 13 iun., 2016 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

13235996_1202890263054459_1816461448_nAm căutat la textele mele, prin subiectele abordate, să aduc argumente. M-au învățat anii că important este tonul afectiv.

Că nu sunt o stea printre oameni își are explicația în neutralitatea activă. Am dezactivat-o. Îmi doresc cu ardoare o înălțime afectivă.

Să vă dau detalii.

De șase ani mă ocup de educația fetiței mele. În primele luni după ce am născut, am dat năvală în rețetar și am făcut o listă pe care să o compar: carne și legume. După hrană, m-am poticnit în medicamente, homeopatie sau alopatie. Cum o fac să ia medicamentele fără să le scuipe? Am participat la câteva ateliere pentru părinți. Mi-au fost folositoare pentru un timp. De la doi ani jumătate ai Marei m-au copleșit crizele de nervi datorate limbajului și m-am năpustit pe literatura de specialitate.

Ce citești, mama?
Freud, Mara. Ca să te înțeleg mai bine.

Simultan, asimilam învățături de pe hârtie și observam pe fetiță.

Mama, vreau să mă mărit cu tata. Înlocuirea mea în relația cu tatăl.

Mama, de ce ești tu așa frumoasă? Rivalitatea dintre mamă și fiică.

Aș continua cu exemple, dar oamenii duc lipsă de sinceritate la interior și la exterior. Iar dacă se găsește un bigot să aducă insulte, să mă înjure pe mine și să extindă la copil, îmi otrăvesc o oră din viață. Sensibilitatea am întărit-o. Încă plâng, smiorcăi până aduc foarte bine cu peștele balon, dar cantitatea de neplăcere acumulată de la o vorbă urâtă e neglijabilă.

Reiau un truism. Copilăria nu e inocentă. Nu e Freud responsabil sau oricare adept, sau oarecare interesat îndeaproape de viața afectivă a copilului, de sexualitatea infantilă. El a formulat, iar dacă nu ar fi formulat Sigmund Freud, cu siguranță un alt cercetător ar fi spus lucrurilor pe nume.

Am încetat să-mi iubesc copilul când am fost martoră la înclinări senzuale? Nu.

M-a dezamăgit copilul când alerga să intre după tata la baie să-i observe organul genital? Nu.

M-a înfuriat copilul când a cerut detalii despre naștere și sărut? Nu.

Oare cum să pun în cuvinte fără să fiu vulgară faptul că toți, fără excepție, am făcut în pantaloni și am probat visele umede?!

Depinde de fiecare individ, în funcție și de moștenirea genetică, capacitatea de a transforma energiile sexuale în energii spirituale. Am repetat în ultimii trei ani fraza asta. Practic tautologia conștient. Să fixez în memoria oamenilor, în memoria celor care au în grijă alți oameni, nu neapărat mamele, nu pot să ignor orfanii lumii, că sexualitatea ne definește prin alegeri.

Aleg activitatea sexuală în locul abstinenței.

Aleg plăcerea în locul bolii.

Aleg detașarea în locul nervozității.

Aleg raționamentul în locul instinctului.

Aleg civilizația în locul primitivismului.

Sprijin primim de la nevoi. Nevoia omului stă în conștientizarea limitelor. Nu suntem zei. Suntem sclavi fără un stăpân neapărat observat sau recunoscut. Inconștientul ne cuprinde din toate părțile.

Să ne descurcăm cu sinele. Să încercăm măcar.

Fiecare cu morții lui

De 30 mai, 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Într-o zi obișnuită găsesc diversitatea cel puțin interesantă. De multe ori conține frumusețe. În zile abracadabrante, varietatea îngenunchează conștiința.

Ieri am făcut parte dintr-un juriu. Iulius Mall Timișoara a găzduit concursul organizat de MCS Models, Miss și Mister Junior 2016. Am privit și am admirat copii, conștiințe nealterate ale societății actuale.

Cu ore înainte de concurs, am ținut pe genunchi o carte semnată Freud. Am citit un eseu despre moarte, despre cum ne raportăm la ea.

Seara am revenit acasă și am vizionat un film despre Libia. Să vă explic. Filmul a devenit imaginea literelor din carte. Am reținut despre atitudinea omului în fața morții, o ignoră sau îi acceptă semnificația, sfârșirea vieții, dar cu un compromis, îi adaugă viața de apoi.

Moartea unui străin cântărește puțin, dar moartea unui apropiat, părinte, frate, iubit, prieten ne obligă să ne apropiem de moarte, să ținem seamă de ea.

Am văzut aseară în film o trupă specială de soldați americani luptând pentru viața lor. Omoară libieni, omoară străini până sunt uciși doi dintre ei. În prim plan chipul unui soldat american: sfâșiere, cu prietenul lui piere și o parte din Eul personal. Dialogurile dintre soldați evidențiază relația cu moartea: nimeni nu crede în propria lui moarte, în inconștient suntem convinși de nemurire, iar ideea de Dumnezeu se opune suspendării vieții.

Nu am vizionat singură filmul. Cu celălalt, partea masculină din Doi, povestisem pe zi despre relația cu moartea din eseul lui Freud. Când ne-am ridicat de la film, cu imaginea femeilor libaneze alergând spre luptătorii uciși, el a concluzionat: fiecare cu morții lui.

A suporta viața rămâne totuși prima grijă a tuturor oamenilor vii. Freud

Diversitatea unei zile obișnuite.