De ce trecem cu vederea infidelitatea

Mă întreb. Vă întreb. Infidelitatea mă califică să vorbesc despre problemele în cuplu? M-am gândit enorm la acest aspect. M-am gândit atât de mult că aproape m-am înscris la un curs de dezvoltare personală. M-am oprit, dar nu sunt sigură că nu o să aplic până la urmă cererea.

Am înșelat și am fost înșelată.

Când înșală un bărbat nu e bine. Când înșală o femeie tot nu e bine. Genul nu are nimic de-a face cu trădarea și minciuna. Că reiau acest subiect, infidelitatea, ține de vârstă. Mi-au adus anii o potolire în sentimente.

Știți, eu am crezut în Făt Frumos, în unicul, splendidul, curajosul Făt Frumos. Destul de repede m-am prins cum stă treaba. Făt Frumos există, dar Făt Frumos e compus. De aceea trăiesc azi povestea prințesei cu un final fericit. M-am înconjurat de calitățile și defectele bărbaților. Le-am separat comportamentul de persoană. Le-am judecat purtările. Aici am înjurat cum am auzit pe stadion sau pe câmp când mergeam cu caprele. Le-am protejat persoana. Oamenii sunt complicați și e necesar să privim dincolo de evaluări simpliste ca rău și bun.

În liceu, prezența conflictuală și pasiunea m-au transformat într-un erou care avea puterea să treacă prin pereți. Nu concepeam infidelitatea. Într-o zi am zărit din depărtare iubitul unei prietene sărutând o altă fată. M-am așezat în mijlocul străzii. Mașinile mă claxonau. Un șofer a urlat la mine. Nu m-am mișcat din mijlocul străzii până când hărmălaia nu i-a atras atenția iubitului prietenei. Atunci am ridicat mâna. I-am zâmbit și am fluturat un salut regesc.

Contrar principiului, am înșelat când s-a ivit prima ocazie. Ceea ce mă face să cred că nu eu m-am opus infidelității. Poveștile de dragostea din capul meu m-au derutat. Poveștile se încheie cu nunta de trei zile. Poveștile nu dezvăluie discuțiile care apar după nuntă provocate de părinți și de bani. Poveștile nu insinuează că Făt Frumos s-a însurat ca să aibă copil. Poveștile nu conțin nici un indiciu că Ileana Cosânzeana e însărcinată cu altul. Poveștile rămân povești.

În viață ne trezim a doua zi după nuntă la fel cum ne-am trezit după majorat. Am așteptat. Am fremătat. A venit. A trecut. Nimic nu s-a schimbat.

Ieri am conversat scurt cu o prietenă despre relația ei cu un bărbat însurat. În liceu am stat în stradă ca justițiar, ca apărător, ca erou. În prezent stau și aștept să treacă. Infidelitățile trec ca anotimpurile. Cum trec variază de la persoană la persoană. Unii divorțează și procedează corect. Alții rămân împreună și procedează corect.

Diferența între îndrăgosteala din liceu și îndrăgosteala la maturitate este că am învățat să trăim cu durerea. Doare, doare, doare. Te dregi cu o masă copioasă. Doare, doare, doare. Te amăgești cu un cadou scump. Doare, doare, doare. Unii mai fac un copil.

Între aceste dureri îmbătrânim și asta e viața.

Foto: Bogdan Mosorescu

E vremea cadourilor. E vremea nevestelor și a bărbaților

Ai fost infidelă? Am fost. Îți pare rău? Îmi pare rău. Renunți pentru totdeauna la relațiile dăunătoare? Stați puțin.
Ne aflăm în preajma sărbătorilor. E vremea cadourilor. E vremea nevestelor și a bărbaților. Siliți de zilele libere, infidelii revin în sânul familiei. Îmi pare nespus de rău pentru toți. Aceste situații nu se judecă. Infidelitatea se întâmplă. Tot ce poți face este să mai simplifici pe alocuri. Dar cum? Cum poate fi durerea simplificată? Cum poate fi dorul redus? El e dor, nu moare, nu scade.

Pot să răspund la câteva întrebări. De ce înșală oamenii? Mai ales aceia care par să le aibă pe toate. Lăsăm deoparte dorința necontrolată de satisfacere a instinctului sexual. Lăsăm deoparte acei bărbați care se ghidează în viață după o gaură, gaura cheii, gaură să fie. Lăsăm deoparte josnicul.
Oamenii înșală pentru că ceva lipsește. Eu am înșelat pentru că ceva mi-a lipsit. Ce? Putem să nu recunoaștem, dar o știm. Infidelitatea apare acolo unde n-a fost niciodată vorba de o îndrăgosteală veritabilă. Suntem îndrăgostiți. Credem că suntem îndrăgostiți. Cum facem diferența? De unde știm care este alesul sau aleasa? Un singur răspuns nesatisfăcător. Pur și simplu știm.
Oamenii înșală pentru că mint cu nerușinare la începutul relației. Atunci interpretează în loc să fie. Când mai apare și un copil, personalitatea fiecăruia iese la suprafață. Nu mai ești omul pe care l-am cunoscut! Fix așa. Pentru că nu ai cunoscut, ai asistat la prezența unei persoane.
Oamenii înșală pentru că nu au ce să ierte. Când pornești la drum îndrăgostit, când pământul se zguduie sub tine, vorba lui Hemingway, când celălalt ți-a prilejuit o stare de fericire deplină, vorba lui Lawrence, treci cu vederea neajunsurile din cuplu.

La fel funcționează și alegerea modelelor în viață. Dacă alegi model un geniu. Poți să scazi și ești tot bine. Dacă alegi model un mediocru. Nu ai unde să scazi.

Oamenii înșală pentru că le place să se zguduie pământul sub ei din când în când. Sexul plictisitor din cuplu și sexul din obligație din cuplu mențin ferestrele deschise pentru infidelitate. Infidelitatea nu este un construct. Infidelitatea face parte din noi. La fel și îndrăgosteala. Oamenii renunță uneori la tot pentru pasiune. Regele a dat regatul pentru un cal. Omul simplu jerfește casa și familia pentru patimă.

E perfect de înțeles. Eu una înțeleg perfect.

Femeie, împarți patul cu un culegător-vânător sau cu un bărbat al Flotei Stelare?

Îmi vine greu să scriu despre orice altceva care nu are legătură cu izolarea. Dar. Las deoparte virusul și boala. Am depășit frica de a mă infecta. Acum mă întreb când o să se întâmple.
Sunt sătulă și de desființarea existenței mele vrednice de interes. Că spăl vase nu atrage atenția. Că schimb trei perechi de pantaloni de trening nu interesează pe nimeni. Că citesc Ființă și timp trezește curiozitatea sau o explozie de râs unui număr restrâns de persoane. Voi, cei care râdeți, nu mă subestimați! Am o calitate valoroasă. Nu renunț. Că mă întind la pilates cu Mara nu aduce accesări pe blog.

Consemnez. Încerc să renunț la prezența plângăcioasă. E o ființare a ființei detestabilă. E filtrul Heidegger. Încerc să pricep făcând apel la opera lui. M-am întrebat ce scriam înainte. Scriam despre mame despărțite. Subliniam diferențele. Mamă despărțită nu e totuna cu mamă singură. Scriam despre posibilitățile de a fi interesant. Despre educație. Despre copii. Uneori, nu foarte des. Despre raporturile esențiale dintre bărbați și femei. Despre amanți.

Mi-a revenit o justificare a unui cetățean aflat în deplasare prin oraș. Nu divulg sursa. Vă rog frumos, nu știți în ce context familial mă aflu. Merg la pădure. Vă rog frumos. Și așa au reintrat în atenția mea amanții.

Sincer, îmi pare nespus de rău pentru toți amanții și toate amantele pământului. Nu ascund amuzamentul, dar asta mi-o pun în contul unui fel de a fi trăsnit. Mereu m-au distrat cele mai nepotrivite subiecte. Mi-a revenit pofta să discut despre posibilitățile existențiale ale nefericiților în dragoste. Nefericiților, vă compătimesc și vă înțeleg.

În februarie am zburat la București pentru o nuntă. O prietenă, psihoterapeut neexploatat de mine, relația ne interzice, mi-a sugerat să încep niște cursuri. Îți place să ajuți. Îți dai cu părerea oricum. Te bagi în viața oamenilor fără să ți-o ceară. Ești mortală. Ultima afirmația s-ar putea să fie exclusiv rodul imaginației mele. Fă cursuri de psihoterapie!

Ca orice persoană cultă, mi-am luat complimentul. M-am fâstâcit în scaun. Am alungat gândul. Mi-a revenit aseară. Chiar mi-ar plăcea să dezbat cu bărbați, dar în special cu femei, de ce anume sunt nefericite în parteneriate.

În primul rând i-aș mărturisi Femeii. Tu ești vinovată! În al doilea rând aș interoga-o. Te consideri o persoană interesantă? În al treilea rând aș critica sau aprecia ținuta. Haina îl face pe om. Ai grijă cum îți prezinți corpul. Corpul e o ustensilă. E datoria ta s-o folosești eficient în propriul interes. Iar la final aș întreba. Împarți patul cu un culegător-vânător sau cu un bărbat al Flotei Stelare?

Firește că aș propune soluții pentru un mod de a fi interesant. Pentru ținute. Am zeci de conturi de Instagram al unor fete care știu ce fac. Pentru corp. Sunt un om de acțiune. Provoc furtuni, dar rămân în ele și am grijă să ies din.

O fi izolarea, dar eu cred că aș avea succes. Multe femei trăiesc nescuturate de convingeri distrugătoare. Viața e scurtă până când intri în izolare cu un bărbat care nu te iubește. Care fuge la pădure să-și întâlnească amanta. Iar tu stai acasă și cureți frigiderul cu determinarea aheilor de a cuceri Troia. O să-și dea el seama că nici o altă femeie nu se compară cu tine! Ai dreptate. Nu te compară, te înșală!

Articol publicat fără recitire. S-ar putea să mă răzgândesc.

Foto: Bogdan Mosorescu

Dragi amante, anii trec, uterul îmbătrânește

Ce anume se schimbă într-o relație după ani de conviețuire? Persoana sau percepția noastră despre persoană? Elevul select, la rugămintea mea, a notat în caiet: Nimic nu ne indică în roman că Ela s-a schimbat, dar interpretările lui Ștefan ne conving că percepția lui despre ea s-a modificat.

Înainte să detaliez, vă rețin atenția un minut. Uneori aveți dreptate. Nu e vorba despre percepție, ci despre calitatea umană. Petrec timp pe social media. Câștigurile mele sunt direct proporționale cu vizibilitatea în acest mediu. Firește, frustrarea e personală. La puțin timp după ce l-am părăsit pe elevul select, am deschis telefonul. Prima fotografie m-a aruncat în trecut. Un domn, o doamnă și un prunc îmi zâmbeau. Un domn care mi-a ținut ani de zile o prietenă în rol de amantă supusă.

Nu încercați să descoperiți cine. Nu îndrăzniți să întrebați. Flo, mai ales tu cu apucăturile de Sherlock! Fotografia la care fac referire combină cel puțin cinci sau șase cupluri din viața reală.

Prietenele joacă un rol de vază în viața amantelor. Bărbatul, care duce o viață dublă, are grijă să-și izoleze amanta. Să nu iasă din casă seara. Dacă pățește ceva?! Își exprimă îngrijorarea pentru siguranța ei. Să nu iasă cu persoane de sex masculin. E gelos. Își exprimă iubirea. Să iasă cu prietena sau prietenele, iar atunci să-i scrie constant mesaje pe telefon. Cât durează filmul? La ce oră se termină spectacolul? Cine e colegul prietenei?

Martor, acesta a fost rolul meu. Nu mut, vă asigur, dar cu manifestări reduse. Am o credință. Îmi iubesc prietenele. Le ajut. Le sprijin. Nu le satisfac sexual. E rolul bărbatului. În acest caz, bărbatul însurat. Gura mea are o putere de acțiune diminuată. Ceva tot am zis. Am atras atenția asupra lipsei de corectitudine. Bărbatul merge acasă. Întreține raporturi sexuale cu soția. Petrec vacanțele de iarnă și vară împreună. Amanta îi urmărește pe facebook, iar grija lui constă în justificarea zâmbetului în prezența soției. Clasicul comentariu, Ce familie frumoasă și fericită!, îngreunează lămuririle și disculpările.

Tu de ce stai în casă? De ce nu ieși cu alți bărbați? Exact, dragi bărbați cu soție și amantă. Dacă amanta se nimerește să fie prietena mea, o să-i sugerez să nu practice fidelitatea. Nu judec aceste situații. Se întâmplă, nu sunt străină de. Am înșelat și am fost înșelată. Dar! Susțin corectitudinea. O prietenă a stat ani de zile izolată în casă. În prezent, domnul este căsătorit cu o a treia femeie și nu-și mai vede capul de copii. Flo, caută în lista de prieteni. Vezi asemănări!

Dacă ajungeți în asemenea situații, e greu cu sentimentele, nu vă puneți viața în așteptare pentru celălalt. Anii trec. Uterul îmbătrânește. Pielea se ridează. Sufletul se acrește. O să ajungeți babe care urlă la copii, în loc să purtați adidași și să fumați marijuana cu nepoții. Glumesc! Sau nu glumesc! Depinde de percepția dumneavoastră în legătură cu persoana mea sau rolul jucat pe blog. Aici sunt Dunia, femeia cu defecte. Nu judec, dar gândesc în interesul propriu și în interesul prietenelor care stau captive în relații grosolane și distrugătoare.

Dacă cel din fotografie citește. Mă îndoiesc. M-aș bucura să nu ai o noapte dormită de la primul prunc născut. Îmi pare rău de fetița ta. Ești primul bărbat din viața ei, ce model jalnic de băiat deghizat prost în bărbat.

Dragă femeie amantă, respecta legea firii. Iese cu nevasta, ieși cu un bărbat. Când e în concediu cu familia, nu-l suna. Lasă cicăleala. Caută pe net filmul Match Point de Woody Allen. O să vezi acolo transformarea seducătoarei în insuportabilă. Nu-l sătura de tine. E plecat cu soția. Cu ea are rate la bancă și copii. Voi aveți comunicare, sex și distracție. Ratele la bancă rareori pierd. Nu există câștigători la jocul ăsta. Toți sunteți pierzători.

Cel mai important!!!

Anii nu se întorc. Nu-l aștepta.

Foto: Bogdan Mosorescu

De ce pretind fidelitate partenerii care renunță la activitatea sexuală din cuplu?

După ce am terminat de citit Opere Esențiale de Freud, 11 volume, am avut un scurt moment de neliniște. Asta e tot?! Gata cu Freud?! M-am consolat singură. Reiau. Aș încerca să vă descriu senzația de relaxare psihică. Nu știu dacă vă interesează. Poate unii deja ați abandonat textul. Iar începe turbata cu Freud! Cum să încep? Punctul de pornire a avut loc cu ani în urmă.

Am privit pe geam câteva secunde. Vecina de sus a scos un cearșaf. Bate vântul. Tivul desfăcut a ajuns în geamurile mele. S-a ivit camera Sambo a lui Eliade. M-a marcat și mereu tâșnește din memorie. Într-un fel sau altul, fac trimitere la. Apoi mi-am zis să compar relaxarea psihică cu un sărut cu mine. Cred sincer că cine m-a sărutat nu mă mai poate uita. N-are noimă enunțul. Trec peste. Treceți peste.

O să reiau de Freud Studiile despre sexualitate. Ajung la mine mesaje, scrise sau orale, despre părinții despărțiți sau viața sexuală. E firesc! Scriu și vorbesc despre aceste subiecte de ani de zile. Mi-a atras atenția o situație anume: lipsa activității sexuale la început de relație.

M-am obișnuit să ascult despre absența sexului la cupluri care numără ani de conviețuire. M-a luat pe nepregătite lipsa activității sexuale în primele luni. N-am citit nimic despre. A scris Freud despre? A scris cineva despre? Nici experiența nu-mi este de folos. La început nu-ți poți lua mâinile de pe partener. Iar dacă mâinile stau cuminți, ochii sfredelesc.

Atât am sucit informația la mine în cap până m-am enervat. Nu mă enervez greu, iar incapacitatea de a pătrunde cu mintea îmi dă o reprezentare de petardă. Explodez. Am explodat. De ce pretind fidelitate partenerii care renunță la activitatea sexuală din cuplu?

Unii or să gândească. Sexul nu e totul într-o relație, ci prietenia, sprijinul, discuțiile plictisitoare etc. Sexul este totul într-o relație. Când este, are o semnificație. Când nu este, are o semnificație.

Ați citit Pentru cine bat clopotele? de Hemingway? Pe vreme de război, Bărbatul și Femeia se îndrăgostesc. Găsesc timp și un loc unde să facă dragoste. Mai târziu, o femeie întreabă Femeia: Cum a fost? S-a zguduit pământul sub noi.

Înțeleg, deși aș vrea să nu fiu înțelegătoare. Nu se poate să se zguduie mereu pământul sub noi când ne iubim. Sexul ține de dispoziție și de multe altele, depinde de caracter. E inadmisibil să te iubești cu gândul la activitățile de mâine. E inadmisibil să nu te iubești și să pretinzi fidelitate. Tu nu mai ești atras de partener, dar de ce să se bucure altcineva de?

Nu cred că o să mă ajute Freud, Studii despre sexualitate. Ipocriți și pudibonzi în sex am rămas ca pe vremea lui Freud. Atunci când discutăm despre. În practică, vremurile diferă. Nu jucăm cu trupul. Aducem jucării în dormitor pentru intensificarea activității sexuale. Nu mai căutăm timp și loc pentru sex. Avem timp și loc din belșug, dar pământul se zguduie arareori sub noi.

Concluzie.

Reprezentarea despre cuplu s-a schimbat. Sexul nu s-a schimbat. Poți să rafinezi cuplul, sexul rămâne instinctului. Nu mai pretindeți fidelitate în lipsa sexului. Cu ce drept și de ce vi se pare corect?!

Foto: Bogdan Mosorescu

Bărbații se pot vindeca de amante

Mi-e capul plin de filme proaste și spectacolul de aseară de la Teatrul Maghiar. Filmele proaste de Crăciun mă atrag dezamăgitor de tare. Se pare că renunț greu la clișee. Nu las nimic și pe nimeni să intervină între atenția mea și scena sărutului dintre el și ea. Îmi pocnesc degetele, chipul se congestionează, zâmbesc tâmp. Iubirea este ultimul basm la care renunțăm, rostește patetic un personaj feminin dintr-un film vizionat zilele trecute.

Cred și eu asta! Educația mea nu se potrivește cu manifestările romantice, dar suspin și mă bucur la fiecare final fericit. Ca nuca în perete, spectacolul de aseară mi-a smuls toate pornirile romantice. La comun, așa se cheamă spectacolul. Textul a fost scris de Thomas Vintenberg și Mogens Rukov, iar regia îi aparține lui Radu Alexandru Nica.

Despre ce este vorba? Mai multe persoane decid să trăiască la comun cu drepturi și obligații egale. Două cupluri și alte 3 persoane împărtășesc aceleași convingeri. Criza se declanșează când un bărbat aflat deja într-o relație se îndrăgostește de o altă femeie și decide ca aceasta să se mute împreună cu ei.

În acest moment toate convingerile se restabilesc. Marile teme ale umanității sau coșmarurile umanității se desfășoară într-un ritm alert în fața spectatorului: proprietatea privată, stima de sine, masculinitatea, umilința, interdicția, iertarea, complexul lui Oedip.

Dacă trecem puțin în viața personală, am nevoie să mă urmați, se întâmplă să citesc în aceste zile Psihologia femeii de Karen Horney. Subiectele abordate de Horney mi-au permis să primesc spectacolul de aseară cu alte sentimente. Freud mi-a anulat zeci de indignări, dar Horney mi-a băgat pentru totdeauna în cap că femeia este și bărbatul face. Ce vreau să spun cu asta? Mai multe vorbe goale, mai multe fraze inutile rostite de psihanaliști? Nu. Intenționez să clarific. Femeia poate să facă sex, să procreeze și să nască doar fiind. Bărbatul acționează și își demonstrează, și redemonstrează bărbăția de fiecare dată.

Am privit aseară cu luare aminte o situație. O femeie abandonată de bărbat pentru o altă femeie mai tânără. Nu tu ești dificilă, situația este dificilă. A rostit consolator un locuitor al casei tinerei iubite.

Te face să te gândești. În asemenea situații, ce anume ne deranjează? Ne îndreptăm atenția și reproșurile spre cea de-a treia persoană care nu are nimic de-a face cu cele două individualități care au alcătuit cuplul înainte. Individualitățile separat nu și-au gestionat eficient așteptările și pretențiile. Ne concentrăm prea mult la celălalt pe lipsuri și prea puțin pe calități. Infidelitatea este un simptom, nu o boală. Tratată, există șanse de vindecare. Bărbații se pot vindeca de amante, femeile se pot vindeca de amanți.

M-am îndepărtat de spectacol, dar v-am rugat să pășim în afara textului. O să mă opresc.

Vă sugerez să abandonați gravitatea și să râdeți înainte de toate.

Foto: Simona Nutu

Mamele caută reconfirmări ale capacităților intelectuale și sexuale

Naști. Îți iei copilul pentru prima dată în brațe. Majoritatea gândim: Asta e iubirea! Apoi o viață întreagă avem o reprezentare de lupoaică. Apărăm și luptăm pentru copiii născuți.

La câteva luni după naștere, ceva se întâmplă cu unele femei. Descoperă că reproducerea este mit în aceeași măsură ca nevoie biologică fundamentală. Nu se simt împlinite, iar sentimentele amestecate devin obișnuințe ale unui adevăr personal. Apar întrebările nimicitoare desprinse dintr-un comportament dezaprobat de societate și nepriceput de tânăra mamă: o dorință nestăvilită de bărbat. Sentimentul de vinovăție se desprinde prin interogatoriu: Oare sunt o mamă bună? Îmi iubesc suficient copilul?

În acest moment, l-aș numi Zero, femeile aleg o direcție sau alta.

O direcție anume preferă multe: concentrarea exclusivă pe copil. Reprezentările despre apariția unui copil în cuplu oscilează în funcție de educația, dar mai ales autoeducația fiecăruia. Dacă copilul este un dar de la Dumnezeu, în puține cazuri mai contează și altceva. Sexul cu siguranță nu. Sexul semnifică doar unealta.

O altă direcție aleg mai puține; nu dețin procente, doar experiență și spirit de observație, concentrarea pe persoană. Copilul nu semnifică împlinire, ci o posibilitate concretă de a deveni un om mai bun. Orice nou născut reamintește omenirii de fragilitatea speciei și de speranță. Viitorul pare să fie al nostru. Cu o detașare clară de copil, o persoană și el, mamele caută reconfirmări ale capacităților intelectuale și sexuale.

Femeile intră într-un război intelectual. În funcție de reprezentările despre viață, încep luptele sau se capitulează. În ce moment al vieții ai făcut copilul și din ce motiv? Momentul și motivul marchează cuplul. De aceea ajung mulți părinți la despărțire după apariția unui copil. Lipsa îndrăgostelii are drept consecințe intoleranța. Nu-i mai poți ierta bărbatului comportamentul urât, iar el sigur nu te va scuti de pedepse. Ești grasă și neîngrijită va formula cu voce tare.

Ce fac femeile în momentul zero? Aleg compromisul sau despărțirea? O viață lipsită de pasiune în dormitor de la 30 de ani, dar în familie, sau o viață de femeie singură, dar cu probabilități de împlinire sexuală? Calea confortabilă a supunerii în societate sau calea aspră unde se aruncă cu pietre a împotrivirii, asta e întrebare și nu are legătură cu Shakespeare, ci cu fericirea fiecăruia dintre noi.

Din cele două direcții se pot desprinde câteva situații. Amintesc de: acceptarea infidelității în cuplu, relațiile deschise, abstinența, terapia, vizionarea filmelor porno împreună etc.

Fiecare cuplu, în funcție de educație, își dictează contextul. Monogamia este un construct. Conceptul ăsta abstract la bază eșuează în practică. Putem încerca până descoperim ce ni se potrivește. Curajoșii experimentează. Azi asta înseamnă curaj. Să spui NU prejudecăților societății. Luptele corp la corp nu se mai duc. Adio, Sparta!

Reverențe în fața cuplurilor posesoare de o rețetă avantajoasă individual și social. Pot fi considerați învingători. O masă duminica cu mama, tata și copilul reprezintă un triumf.

Îngenunchez în fața femeilor care nu-și îngroapă sexualitatea după ce au născut. La 30 de ani e prea devreme să renunți la satisfacția sexuală. Sexul pasional ne face oameni mai buni. Sexul din obligație ne transformă în persoane plictisitoare și căpătăm deprinderi urâte. Despre lipsa sexului nu mai menționez. Ce știu eu despre asta?!

Nu doresc și nu vreau să aflu! Ce aș vrea cu adevărat să știu ar fi despre o viață sexuală cu satisfacții în viața fiecăruia dintre noi. Ce versiuni încântătoare am fi atunci!

O să închei. O să reamintesc de veselie. Să râdem înainte de toate și să învățăm să facem sex în cele din urmă!

Foto: Simona Nutu 

Gaițele, bărbatul fără ibovnică e ca piftia fără usturoi

Acțiunea din Gaițele de Alexandru Kirițescu se petrece în casa Anetei Duduleanu, văduva unui mare moșier. În casă mai locuiau fiica cea mică, Margareta, împreună cu soțul, Mircea Aldea, și două servitoare. Ne aflăm undeva în Oltenia, pe la 1930.

În această casă toată lumea urlă, practică sarcasmul, se evidențiază egoismul. Membrii familiei par să dea concurs pentru premiul cel mare – cel mai meschin din familia Duduleanu. Există și un intrus în familie, Mircea Aldea. El se consumă încet, până la disperare, iar deznădejdea lui duce la conflict și se sfârșește în tragedie.

Cum repertoriul Naționalului cuprinde spectacolul Gaițele o să țin pentru mine o parte din acțiunile care alcătuiesc conținutul. Temele le divulg. O să le descoperiți pe următoarele: familia, iubirea, avariția, infidelitatea, sinuciderea etc, toate mustind de umor. Este totuși o comedie oricât de negre sunt reprezentările despre societatea românească.

Pentru noi nici n-ar putea să aibă altă reprezentare în afară de comedie. Dar să știți că altfel au stat lucrurile când s-a jucat pentru prima oară. După o oarecare cercetare, puțină, e drept, am descoperit răspunsul autorului la întrebarea: Cum am ajuns să scriu această piesă?

Împrejurări familiale mă determinaseră să locuiesc, câtva timp, la Craiova. Pe acea vreme, Oltenia aparţinea la vreo nouă sau zece familii de mari moşieri, pe ale căror pământuri ţăranii pălmaşi erau exploataţi cu sălbăticie. […] Am avut prilejul să cunosc îndeproape pe aceşti moşieri şi zarafi, din care se recrutau conducătorii ţării. Am cunoscut lăcomia, avariţia, trufia şi cinismul lor, lipsa din sufletele lor a oricărui simţământ uman, bestialitatea lor. Şi atunci, încercând să urmez pilda strălucită a marilor înaintaşi realişti ai scenei, am luat calea satirei sociale şi am scris Gaiţele, piesă în care m-am străduit cu adevăr şi mânie, să demasc lumea putredă ce mi se dezvăluise în toată hâda ei goliciune. Aşa s-a născut piesa de faţă. Premiera a provocat stupoare. S-a râs, dar cu inima strânsă şi, la ieşire, spectatorul burghez simţea ceva amar pe cerul gurii.

Spre deosebire de acele vremuri, cetățenii de azi părăsesc sala de spectacol cu zâmbetul pe buze. Eu așa am ieșit, iar în timpul spectacolului, m-am abținut să nu râd atât de tare încât să deranjez actorii de pe scenă. M-am apucat cu mâinile de burtă în momentul în care Aneta, Zoie și Lena fug la gard să vadă mortul.

Aplauzele de la final spun multe, inclusiv despre jocul actorilor. La Timișoara, Mălina Manovici a dat viață silfidei Margareta absolut savuros, făcând un rol bun în cariera sa.

Dacă se ivește prilejul de a merge la Gaițele, nu ezitați, mergeți cu încredere. Răsplata e grandioasă.

În închiere, o replică delicioasă reținută de mine: Bărbatul fără ibovnică e ca piftia fără usturoi.

O viață bună

Cititul îndeplinește funcții. O funcție, favorita mea, ține de a te pune pe gânduri. Să-ți pui ochii în tavan sau într-un punct pe perete și să meditezi la o perspectivă anume la care nu te-ai mai gândit până atunci.

Mintea mea muncește de ieri la viață bună. Viața bună presupune o direcție. E nevoie să ne detașăm, nu neapărat să ne vindecăm. Mi-a convenit să descopăr un asemenea unghi. Am ajuns și eu la concluzia că atât fericirea, cât și tristețea sunt supraapreciate.

Fascinată de univers, cu posibilități intelectuale limitate de înțelegere, am exclus tragedia din viață. Tragedia a rămas un gen literar. În imensitatea spațiului, tragedia s-a transformat discret și firesc într-un proces biologic.

La o scară mică, la viața noastră de toate zilele, nu încerc să corectez pe nimeni. Mara plânge și o compătimesc când pierde o păpușă. La alt nivel, când unei mame îi moare copilul nu se consolează prin priceperea procesului biologic. În altă dimensiune, când iese la suprafață o infidelitate, nu te descurci științific cu sentimentele. Sau te descurci greu, zice Freud.

Dacă partenerul cochetează și este atras de o altă persoană anunți că ești deranjat și poți cere să înceteze. Ce se întâmplă dacă nu încetează? Habar nu am. Nu am un răspuns. Nu știu ce trebuie făcut sau considerăm că trebuie făcut.

Dar știu cum să nu acționăm. Trec peste reacții și plânsete. Ajung la imbecila faptă de a suna cealaltă femeie sau celălalt bărbat. Aș prefera să scriu la feminin. Sunt un autor de sex feminin. Închid paranteza.

Cunosc un număr considerabil de femei care au sunat-o pe cealaltă. Profit de puterea unui blog personal să transmit din experiența proprie. Cealaltă nu vă datorează absolut nimic. Excepție face o prietenă, tot din experiență vorbesc. Situația impune acolo niște explicații, dar la nivel rațional nici măcar prietena nu vă datorează vreo justificare.

Jeluirile țin de sistemul nostru limbic. Partea asta de creier ne dă un delir de grandoare și o forță care pretinde drepturi asupra celuilalt. Așa explic eu jalnicele exprimări: Cum de mi-ai făcut asta? Cum ai îndrăznit să înșeli mama copiilor tăi?

Pârț! Floșc! Și alte referiri scatologice.

Și am ajuns la direcția din introducere. În viața de toate zilele avem nevoie de o direcție. Situațiile care solicită centrii cerebrali ai plăcerii impun o deschidere mai largă ca persoană. Să te lansezi în viață, iar viață nu presupune compromisuri peste compromisuri mai ales într-o relație.

Reevaluați ce înseamnă pentru fiecare dintre dumneavoastră viață bună. Iar la final puneți-vă și întrebarea: Am o viață bună?

Eu am o viață bună.

Foto: Diana Bodea 

Zice Dunia

Desfrâul generează fidelitate, fidelitatea, nevoia de plăceri ușoare.
Fiecare persoană trecută de 30 de ani și așezată la casa ei știe la ce mă refer. Unii s-ar putea să nu recunoască sau să nu-și recunoască.

Curioasă de fire, cu un fel de a fi în mare parte vesel, am efectuat o anchetă cu întrebări lansate în stânga și în dreapta.

Ce faci dacă te trezești într-o bună dimineață și-ți privești partenerul ca pe un străin?

1. Schimbi partenerul.
2. Înseli.
3. Accepți compromisul și angoasa.
4.

Mă aflu în căutarea unui al patrulea răspuns. O să mă dedic lui. Cine consideră că mă poate ajuta să se simtă liber să comenteze sau să-mi scrie pe adresa de mail, pauladunia21@gmail.com.

Mulțumesc.

Foto: Flavius Neamciuc