by Dunia

About: Dunia

Recent Posts by Dunia

O fată este needucată de mă-sa, iar o femeie căsătorită este nerecunoscătoare

De 12 iun., 2018 3 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Când anume fac ce vreau eu? Am crescut punându-mi obsesiv întrebarea asta. Element într-o familie patriarhală, repejor am descoperit cum stau lucrurile: copilul nu este ascultat, părerea femeii nu contează, deciziile le ia bărbatul. M-am împotrivit de pe atunci și m-am lecuit poate chiar înainte să mă îmbolnăvesc.

Căsătoria a ajuns să reprezinte o privare de libertate și un împrumut. O trecere a fetei din grija tatălui, în grija soțului. Tata, pot să ies sâmbătă cu fetele? Iubire, am ieșit aseară cu Maria. A venit însoțită de doi colegi. Îmi pare rău, nu am știut.

Împotrivirea femeii, în linii generale, se interpretează greșit. O fată este needucată de mă-sa, iar o femeie căsătorită este nerecunoscătoare. Adevărul, oricât de relativ, ține de capabilitățile intelectuale. Unii vrem să gândim pentru noi. S-a întâmplat să iau bătaie de la tata. L-am urât în momentele alea? Da, și e firesc. Îl mai urăsc în prezent? Nu, și e firesc.

Consecințe există. Mereu m-am impus sau am căutat să mă impun în relațiile mele. Contextele ne supun uneori. După ce am născut-o pe Mara, bunica ei a insistat să mă facă să înțeleg că nu va mai exista un al doilea copil. Fata care a primit bătaie soră cu moartea de la tatăl ei a înnebunit. Din nou altcineva îi spunea ce să facă. Marile imperii au intrat în declin, nu m-am împotrivit eșecului relației mele la câteva luni după naștere. Gura a rostit gândind și negândit. Frica nu m-a oprit, vârsta celuilalt nu m-a redus la tăcere.

Amenințările cu bătaia și cerințele venite către mine să respect bătrânețea nu au nici un efect. Zilele trecute am primit o nouă amenințare cu bătaia. Mara a suportat un accident cu bicicleta în 2016. Era în grija tatălui ei. Tatăl ei a lăsat-o în grija rudelor, iar rudele au avut ghinion. Copilul meu s-a ales cu o leziune monstruoasă la picior. Până aici pot înțelege și pot scuza persoanele prezente. Ce a urmat nu mai înțeleg. Nu am fost anunțată, iar niște persoane, mătușă, unchi și verișor, au mers în locul meu la urgențe. Au decis în locul meu, au semnat în locul meu. I-am urât atunci. În prezent, cu sentimente mai potolite, îi detest.

Rudele consideră că am un comportament nerezonabil, că nu am motive să-i detest. Mara nu a dorit să fiu chemată la spital. Sunt o mamă dură.

Sunt. Sunt o mamă dură, pretențioasă, cu reguli, cu un comportament critic. Jucăriile care le-am ales eu, mama! Jucăriile…? Da, jucăriile care le-am ales eu. Să ne mai gândim, Mara. Jucăriile… Jucăriile pe care, așa-i, scuze, mama.

Nimeni în lumea asta nu decide la urgențe pentru copilul altuia. În familia asta s-a întâmplat. Mama tatălui știe câți copii naște iubita copilului ei, unchiul și mătușa decid la urgențe în locul mamei. Apoi amenință cu bătaia. Pronumele personal tu îi ofensează. Doar dumneavoastră merită faptele lor.

Consideram că cel mai dificil este să-ți crești stima de sine. Desăvârșirea educației întâmpină la fel de multe greutăți. În lumina celor prezente, duc o nenorocire copleșitoare pe umeri: să asist în viața Marei la niște persoane detestate de mine și plăcute de ea. Am învățat-o pe Mara că mama, tata și fata sunt un cerc. Cercul admite perfecțiunea. Pe chipul ei, mama cu nasul și tata cu ochii nu or să se despartă niciodată.

În cercul ăsta caută să-și facă loc persoane neinvitate.

În orice circumstanță, rămân fidelă îndemnului: să râdem înainte de toate.

Uter, vagin, anexe uterine. Inimă, stomac, ficat

De 8 iun., 2018 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

În ceea ce privește educația sexuală, am rămas niște primitivi. Sub recenta influență a lui Michel Foucault, A supraveghea și a pedepsi, înaintez o concluzie. Ne raportăm în prezent la plăcerea sexuală într-un mod analog înaintașilor noștri care căutau să pedepsească comportamentele umane reprobabile prin tortură fizică.

În zilele noastre trupul încă este pedepsit. Nu ți se mai taie mâna dacă ai furat, dar bisturiul taie dacă faci sex. Corpul suportă chinuri pentru că refuzăm să disciplinăm mintea. Orgasmul semnifică frenezie, viață vie. Bolile și sarcinile nedorite au încetat să fie probleme în momentul când cercetătorii au venit cu soluții: pilule contraceptive, prezervative, sterilet, diafragmă etc.

Ignoranța menține problemele. Ele nu mai există. 600 de adolescente nu au de ce să devină mame. Pot să devină, dar nu au de de. Se distrug viețile unor adolescenți pe pământ pentru mântuirea într-o lume doar imaginată. Educația sexuală se face cu luciditate și responsabilitate. În primul rând ne învăță despre propriul corp. Necunoașterea lui îl transformă într-o armă de multe ori fatală.

E în putința noastră să ne protejăm copiii, în special fetele.

De ce vă rușinați de un act care menține viața pe pământ? Numim orice prunc minune, dar explicația actului sexual, penisul penetrează vaginul ne umple de neliniști, de penibil, de disconfort. Uter, vagin, anexe uterine. Inimă, stomac, ficat. Cuvinte, simple cuvinte, dar cu reacții diferite, iar reacțiile astea uneori ne costă viața.

Ignoranța și rușinea în domeniul sexual chiar nu ne mai fac cinste. După părerea mea nu ne-au făcut niciodată, iar în prezent au devenit fatale vieții.

Educație sexuală în școli, asta e de înfăptuit!

Foto: Simona Nuțu

Ce anume este sexul?

De 7 iun., 2018 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Să mă angajez într-o luptă sau alta, într-un mod absolut firesc, subiectul trebuie să mă privească direct sau indirect. Dacă mi-am folosit vocea pentru a pleda pentru avort semnifică fără doar și poate experiență. Dacă în prezent susțin educația sexuală în școli se datorează faptului că sunt mamă de fată, iar numărul de mame adolescente din România îngrijorează pe oricine mai puțin pe aceia care protestează în fața maternității.

Ei zic că susțin viața. Întrebarea ar fi: Viața ne-o reprezentăm fiecare la fel? A fi mamă la 15 ani provoacă niște reprezentări. A fi mamă la 25 de ani provoacă cu totul alte reprezentări.

Discuția e atât de vastă și îmi face dificilă selecția. O să încep cu o scurtă poveste din viața mea și a Marei. Mara a împlinit 8 ani și citește de vreo doi ani. Când încep să recunoască literele, copiii insistă să-ți citească tot ce întâlnesc pe stradă: afișe, reclame, nume de firme. Mara a procedat la fel. De curând s-a fâstâcit pe străzile Budapestei. (Indicație) Chicoteli cu mâinile peste gură. Ce se întâmplă, Mara? Am văzut ceva scris pe un magazin. Ce anume? (Indicație) S-a aplecat spre urechea mea. Sex. Ce? (Indicație) Din nou s-a aplecat spre urechea mea. Sex. Sex? Eu am repetat cu o voce normală, fără să mă asigur că cineva ne-ar putea auzi. Adică nu este rușine să spunem cu voce tare sex? Nu, Mara, nu este rușine. Continuarea e lipsită de importanță pentru articol. Doar dacă cineva dorește să-mi evalueze depravarea.

Femeile nasc și descoperă o dragoste infinită. Învață să devină mame. Își descoperă puteri de care nu s-ar fi crezut capabile. Stau lângă prunci și îi ajută să se obișnuiască cu reîntoarcerea mamei mereu și mereu. De aia ne jucăm stupidul joc: cucu-bau, uite-o pe mama, nu mai e mama. Ne frângem spatele să-i sprijinim să meargă. Îi învățăm să bea apă din pahar, să spună poftim și mulțumesc, să meargă pe bicicletă, să înoate, să-și exprime nemulțumirile, să se îmbrace, să-și facă lecțiile și brusc, în adolescență, mulți părinți se opresc. Discuțiile despre sex au loc rar sau deloc. Iar o lecție despre plăcerea sexuală obține reacții asemănătoare cu ale Inchiziției.

Adolescenții nu au voie să facă sex.

Întrebarea ar fi: De ce? Adolescenții se întreabă între ei. Băieții se trezesc dimineața într-un fel, în alt fel arată cearșaful față de nopțile din copilărie când mama încerca să-l dezobișnuiască de pampers. Fetele simt o căldură plăcută între picioare în diferite situații.

Dacă nu au voie să facă sex, stop! Dar ce anume este sexul? Act de iubire? Reproducere? Comportare imorală?

O scurtă privire în urmă. La început plăcere. Anticii nu înțelegeau orgasmul, dar trăiau cu el. În timp, cu Biserica fruntașă, oamenii au pierdut plăcerea actului sexual că de înțeles oricum nu înțelegeau. S-a născut Freud. Părea să se facă puțină lumină în sexualitate. Freud a presupus mult. Dar câțiva ani mai târziu, William Masters și Virginia Johnson au studiat comportamentul sexual. Faptele au început să vorbească de la sine. Dovezile s-au adunat. Femeia are orgasm. Femeia are multiple orgasme. Bietele de noi, opinia generală de cuvioși cu frica de Dumnezeu ne scosese incapabile de plăcere.

Părinții au obligația să-și învețe copiii despre consecințele actului sexual. Să aibă discuții despre. Să nu mai auzim de la fete adolescente că nu există risc de sarcină în cazul sexului neprotejat pentru că băiatul știe când anume să se retragă pentru a nu ejacula la interior. Să nu ne mai fie rușine de asemenea cuvinte. Sexul face parte din viața noastră. Are puterea să îmbunătățească viața sau să o degradeze. E obligația fiecăruia dintre noi.

A interzice sexul în rândul adolescenților nu ține de o soluție eficientă. Interdicția crește interesul. Romeo și Julieta s-au sinucis în primul rând pentru că li s-a interzis iubirea, iar în al doilea rând pentru că aveau 15 ani. Interdicția și o anumită vârstă au demonstrat în repetate rânduri fatalitatea.

Educația sexuală acasă și în școli ar corecta numărul de mame adolescente. Educația le-ar face cunoscut propriul corp cu putința lui de a deveni o armă periculoasă. O sarcină nedorită, fără comunicare între părinți și copii, a dus de multe ori la moarte.

Nu plăcerea femeii este de condamnat. Orgasmul ar transforma-o în curvă. Mi s-a spus. De condamnat este comportamentul oamenilor care preferă ignoranța în locul educației sexuale.

Tabăra ateilor a crescut. Mulți nu-și mai reprezintă viața de după cu Iad și Rai. Se mulțumesc cu o viață fără sens aici pe pământ. Potolirea lor nu se mai face cu frica de pucioasă, dar cu frica de sarcini nedorite, cu frica de infecții, de boli transmisibile sexual crește comportamentul precaut.

Ține de noi, de societate să ne protejăm, să cultivăm precauția în rândul adolescenților și oamenilor de la sat.

Presupun că protestatarii de la maternitate nu sunt de acord cu mine.

Greșeala lor.

Foto: Simona Nutu

Atitudinea unui părinte față de celălalt părinte în prezența copilului

De 6 iun., 2018 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Comunitatea bloggerilor de la Timișoara a reușit în sfârșit să se impună. Agențiile de la București fac puțină cercetare în rândul bloggerilor când desfășoară un eveniment în Banat. Ieri am participat la o conferință unde o plăcuță numea și bloggeri, nu doar presa. Mi-a ajuns totuși în urechi, nu la urechi, că Timișoara nu are bloggeri pe parenting.

De unde să-i iei?

Într-adevăr, nu cunosc la Timișoara un blogger care să se fi dedicat exclusiv parentingului. Scriem despre copii, dar nici unul nu ne comparăm cu Anna Freud. O dau exemplu deoarece este unica citită de mine care a studiat psihologia copilului. Consider că atitudinea mea și a altora care scriem despre copii, dar nu ne definim prin parenting, este cea corectă. Faptul că am născut, că am avut ocazia să ne observăm pruncii, nu ne transformă în cercetători. Mai ales că majoritatea ne creștem copiii prin comparație cu părinții. Educăm prin comparație. Noi nu facem copiilor noștri ce ni s-a făcut nouă! În adolescență, copiii or să aibă oricum ceva să ne reproșeze. Înainte de a fi oameni, suntem animale. Nu ne punem cu biologia, o corectăm de secole cu civilizația. Civilizația este o construcție umană, de aceea eșuăm atât de des.

Agențiile au dreptate, nu există bloggeri de parenting la Timișoara, dar scriem despre copiii noștri.

O să trec de la general la particular. Exemplul personal este edificator.

Ca mamă despărțită, situația mea nu mai suportă parametri convenționalului. Am citit o carte, Copilul și divorțul, imediat după separare. O găsesc utilă. Pe foile alea revoltătoare, oh, dar ce mai scrie acolo, lucruri nesuportate de părinți, se face trimitere spre un anumit abuz practicat în număr mare de părinți: atitudinea unui părinte față de celălalt părinte în prezența copilului. Accentul cade și pe voce. Cum anume rostești mama sau tata în fața copilului. Am reușit, o afirm cu mândrie, să pun în cuvântul tata rostit în fața Marei mele dragoste, respect, blândețe, admirație. Când spun tata, vocea redă amintirile tinerei femei care s-a îndrăgostit de tânărul bărbat înainte să ne împrumutăm genele. Da, mă simt mândră.

În comportament regăsesc și multe atitudini deloc măgulitoare. Mi-am descoperit o limită și nu doresc să mă depășesc pe mine însămi. I-am interzis fetei să se exprime cu acasă când face referire la casa unde locuiește cu tata. M-am exprimat clar că acasă semnifică mama, chiar dacă mama locuiește într-un cort.

Refuz să mă simt vinovată pentru asta. Da, nu e corect, dar este o grijă pentru mine. M-am străduit de la despărțire să fac ce e corect pentru copil. Am renunțat la orgolii. Nu mi-am permis furia în unele contexte. Îi permit Marei de multe ori să-mi observe mânia. Părinții greșesc, dar au putința de a corecta. Eu și tatăl Marei ne-am despărțit de trei ani, el și partenera lui sărbătoresc cinci ani de relație pe facebook. Locuiesc în casa unde am crescut-o pe Mara și mai ales are grijă de magnificul meu husky. Meu sună penibil în situația asta. Este al ei de trei ani. Din fericire pentru mine nu poate să celebreze cinci ani și cu Leto.

Sunt plină de frustrări și mi se aruncă asta în față de multe ori. Doar că pentru mine a fi frustrat nu semnifică o insultă, ci o situație. M-am trezit în ultima lună de două ori plângând în hohote. Frica de a nu mi se lua copilul se manifestă nestingherită în somn. Nu mai ating unde theta dacă le-am atins vreodată.

Ca orice părinte, greșesc monstruos uneori. Știu că am dreptate în pretențiile mele. Știu că tata are dreptate în pretențiile lui. Nu putem avea amândoi dreptate. Știu și asta. De aceea caut să-l divinizez pe tata. Reușesc. Cu bărbatul am răfuieli înfiorătoare. Tata rămâne de neatins și trebuie să fie în orice familie, tradițională sau nu. Când nu este vorba de neglijență sau violență, orice se poate discuta și rezolva.

Am limite. Le-am identificat. Unele le schimb, altele refuz să. Ca în exemplul de mai sus.

Înainte să vă reamintesc să râdem înainte de toate, vă mai mărturisesc o mică obrăznicie permisă cu Mara. La grădina zoologică de la Budapesta, când ne uitam la maimuțele cu fundul roșu, Macaca, i-am atras atenția fetei și am completat: Dacă vreodată te gândești să-ți faci ceva la buze, să știi că așa o să arăți, ca un fund de maimuță. Greșit din partea mea, nerespectuos chiar, dar am făcut-o.

Punct.

Foto: Simona Nutu

Tricoul Inteligent este pionier. Deschide calea femeilor imperfecte

De 5 iun., 2018 3 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Decisesem să nu scriu despre experiența mea de la Artisans Bazaar în parteneriat cu Revolution Festival. Umblă vorba că sunt severă și practic un soi de sinceritate brută. Mi-a ajuns la urechi, mi s-a mărturisit pe fugă fără să mă privească cineva în ochi. Aș intimida chiar femeile sau unele femei.

Pentru că aud și ascult, nu neapărat în aceeași măsură, practic în ultima vreme destăinuirea părerilor bune. De exemplu am ținut mult să-i spun lui Rox despre ședințele ei cu Ancira Adeon. De când o urmăresc, în fotografiile lui Ancira se observă lejer evoluția persoanei, dar mai ales tehnica fotografului care a scos tot ce e mai bun la ea. Pentru mine ține de fișa postului. Fotograful să evidențieze propria frumusețe a persoanei.

La Artisans Bazaar am participat pentru fete, Nadina, Ana Maria și Simona. Le simpatizez și le stimez, iar atmosfera târgului e una agreabilă. Anul trecut am refuzat participarea la Revolution Festival și bine am făcut. Dar o să las faptele să vorbească, fără nici un fel de părere personală.

Organizatorii Revolution Festival prezintă numerele, zeci de mii de participanți. Adevărat. Nu am numărat, țin seama de puhoaiele care se deplasau pe lângă cortul nostru. Nici unul nu s-a desprins de acolo pentru Tricou, nici unul nu a devenit clientul meu. Am vândut peste gard. În epoca noastră, am vândut pe internet.

În 3 zile nu am vândut participanților de la Revolution Festival, ci clienților mei. E un fapt. Țin să public articolul pentru valoarea lui testimonială. Eu sunt martor, partenera mea e martoră. Pe viitor, cei care dezvoltă o afacere asemănătoare cu mine, obiecte de îmbrăcăminte, să țină cont de experiența mea. Să se pregătească mai mult de socializare, prezentare și defilare. Și să vândă peste gard. Îmi place expresia asta, am tot folosit-o de când a început târgul. Mă așteptam, am intuit că așa se va întâmpla.

Dar mă știți, susțin și practic râsul. Să râdem înainte de toate, să ne suflecăm mânecile și să muncim pentru ceea ce ne place.

Munca la Tricoul Inteligent a devenit esențială. Am șansa să fiu un pionier. Deschid calea femeilor care s-au născut imperfecte, dar s-au educat pentru a fi excepționale.

Eu sunt un model de femeie imperfectă.
Tu ești.
Ea este.

Foto: Simona Nutu

Mamele de 15 ani din România

De 4 iun., 2018 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Zilele trecute am avut un vizitator din Germania, o doamnă. Locuiește acolo de 18 ani. A descoperit cu ceva timp în urmă Tricoul meu. De la literatură pe bumbac, două tricouri comandate, am schimbat câteva mesaje în care mi-am dezvăluit și adresa blogului.

Blogul deschide ferestre curioșilor. Dau acces limitat spre familia mea, cu accent pe Mara, și accent nelimitat despre cum am ajuns să-mi reprezint viața. Firește că nu întotdeauna am gândit la fel. De joi până sâmbătă am fost gazdă. Un fel aparte descriu ca amfitrion. Îți pun la dispoziție tot ce am, dar nu cedez convențiilor. Cu alte cuvinte, nu m-am dat peste cap cu ordinea și curățenia, dar am schimbat patul, am făcut cumpărături la supermarket și am pregătit micul dejun. Politețea față de un oaspete o consider obligatorie.

Întâmplarea este una singulară. Pentru prima data m-a vizitat cineva străin, cu reprezentări despre mine de pe blog. În alte circumstanțe, o presiune m-ar fi copleșit. Frica de a nu fi la înălțimea așteptărilor. Imaginea publică lasă deoparte orele plictisitoare ale vieții. Ocupată cu târgul, Artisans Bazaar în parteneriat cu Revolution Festival, nu m-am putut concentra pe prezentarea persoanei. Am fost eu, orice o fi însemnând asta. În prima parte a zilei am fost ghid. Timișoara e construită pe o mlaștină. Acolo se văd gloanțele de la revoluție. Lucian Blaga e cea mai veche stradă a orașului. Cele mai multe clădiri datează din secolul XIX. Austriecii au cucerit orașul de la otomani. Robert Carol de Anjou a dorit să-și dăruiască orașul de ziua lui. Etc.

La o plimbare cu lebăda pe Bega, o activitate de 1 iunie pentru Mara, am ascultat Mihaela Mihai, De-ai fi tu salcie la mal, inspirată de arborii de pe marginea apei. Conversațiile s-au desfășurat ușor, fără teamă de tăceri. E foarte important pentru mine să am libertatea de a tăcea lângă cineva. Am dezbătut și subiectul avort, m-am remarcat pe blog cu asemenea articole.

Sâmbătă am lăsat la aeroport o prietenă. Am deschis ușa joi seară unei străine, dar am închis-o după o prietenă.
PRIÉTEN, -Ă, prieteni, -e, s. m. și f. Persoană de care cineva este legat printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere și stimă reciprocă, pe idei sau principii comune; amic.

Presupun că ne stimăm reciproc. Am primit o invitație în Germania la o cafea de trei zile. Îndrăznesc să-mi consider presupunerea corectă. După discuțiile despre copii, educație sexuală, avort, ieri mi-au picat ochii peste un articol despre mamele de 15 ani din România. Voiam azi să scriu un articol despre. Am considerat necesară introducerea asta. Cum am ajuns să pregătesc un text inconfortabil pentru rușinoși și ipocriți. O să urmeze zilele următoare o reprezentare despre viața fără frica de pedeapsa lui Dumnezeu.

O să scriu despre Cum ne învățăm copiii să facă sex. Părinții au datoria să-și iubească copiii, nu să-i judece. Critica constructivă intră la educația, a judeca ține de neacceptare.

Revin.

Între timp, să râdem înainte de toate.

Tricoul Inteligent are prețuri mai mari ca Andreea Raicu

De 30 mai, 2018 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Prin toamnă sau prin iarnă s-a deschis la Timișoara un magazin cu haine semnate de designeri români. Nu-i dau numele, între timp s-a transformat. Un unic designer a rămas. În Iulius Mall, la demisol, funcționează în prezent Bardash, o marcă de produs a unei firme românești serioase cu planuri pe termen lung. O să ne obișnuiască cu eleganța, calitatea superioară a materialelor și cusături de prim rang.

Contrar e ceea ce ați putea deduce, o pledoarie pentru Bardash, imediat o să ajung să scriu despre Tricoul meu. În toamnă sau în iarnă, când magazinul prezenta privirii creațiile mai multor designeri, m-am oprit la tricourile produse de Andreea Raicu. Mi-a atras atenția prețul. Tricoul meu, Tricoul Inteligent, are un preț mai mare. Am zâmbit. La puțin timp după, la fel ca mine, cineva a comparat prețurile. Eu am ieșit șifonată din înlănțuirea de judecăți. Concluzia cine nu o ghicește?

Are prețuri mai mari ca Andreea Raicu. Cine e ea și cine este Andreea Raicu?!

Las deoparte aspectul filozofic al întrebării. Nu e cazul să ne întoarcem acum la gânditorii antici. O să răspund prin separare. Mă desprind de ansamblu. Andreea Raicu face tricouri, eu fac tricouri, Ramona Popeț face tricouri, Codin Maticiuc face tricouri etc.

Toți facem tricouri, dar fiecare separat. Ne deosebim prin gândire, gust, condiții de viață și în mod special prin producție. La mine treaba stă în felul următor: lucrez cu două ateliere, croitorie și imprimat, mici întreprinderi locale. Apelez pentru crochiuri, grafica de pe tricouri, la un artist. Materialele le cumpăr de la Textil Point. Cel mai mult am comandat atelierului de croitorie 40 de bucăți. Ce înseamnă asta? Înseamnă că nu sunt Andreea Raicu. Înseamnă că am prețuri mari de producție. Mă opresc din a enumera semnificații. Restul mă privește, ține de un plan de afaceri.

Cu alte cuvinte, nu stima de sine bine crescută mi-a decis prețul, ci procesul creării Tricoului Inteligent.

Cu prețul Tricoului, mai mare ca la Andreea Raicu, o să fiu pentru trei zile, 31-2 iunie la Revolution Festival, gazdă pentru Artisans Bazaar. Cine nu se împotmolește în comparații între mine și Andreea Raicu o să mă descopere cel mai sigur în spatele stenderului cu o carte în mână sau flecărind cu prietene. Îmi place la nebunie să vorbesc și să tac lângă persoanele apreciate de mine.

Fiecare Tricou Inteligent vine cu o carte și susține femeia care-și acceptă defectele.

Ideea fundamentală a micii mele afaceri, după 3 ani de căutări, este următoarea:

Născută imperfectă, educată pentru a fi excepțională.

Tricoul Inteligent Dunia, literatură pe bumbac.

Foto: Simona Nutu

Avem toate informațiile doar că nu știm ce să facem cu ele

De 25 mai, 2018 1 Colaborari , , , , 0

Conduceam. Traficul scotea părți urâte din mine. Am parcat la MacDonalds lângă județean. Telefonul l-am smuls de la încărcat și am uitat să cobor ca o doamnă din mașină. M-am împins cu trupul afară, apoi am scos picioarele. Doamnele procedează invers.

O verificare executată cu repeziciune pe telefon în timp ce așteptam să mă văd cu cineva mi-a afișat o invitație la un eveniment pentru jurnaliști. Paula Dunia Aldescu ești invitată. M-am topit de plăcere. Soarele de afară contribuia și el la senzație, dar măgulirea mi-am luat-o. Ceva similar simțeam în copilărie când mă băgau în seamă prietenii lui soră mea. Ei toți erau mai mari, ieșeau la discotecă, organizau petreceri în camere de cămin și citeau Einstein și Dostoievski.

Cu siguranță sunteți conștienți de relația specială dintre bloggeri și jurnaliști. Ei cu studii. Bloggerii fără. Canoane respectate de-o parte. Păreri personale de alta. Rigoare ortografică în redacții. Greșeli de gramatică monumentale pe platformele gratuite. Azi oricine începe să scrie și se numește blogger. Când luăm parte la întâmplări deosebite din viața socială toți facem parte din corpul presă. Asta semnifică oarecum o nedreptate, dar până la un punct. Bloggerii există, scriu, au păreri, spun povești. Nu se opresc unii oameni până se actualizează majoritatea. Cu toții trebuie să ținem pasul.

La conferința de ieri s-a discutat despre jurnalismul cultural bine făcut. Vedeți, călcâiul lui Ahile, jurnalism bine făcut! Au vorbit diferite personalități ale vieții muzicale timișorene, Antoine Pecqueur, jurnalist la Mezzo și părintele Zaharia Pereș.

Să răspund la Cine?, Ce?, De ce?.

Organizatorii Vox Mundi sunt Asociația Culturală Kratima și Arhiepiscopia Timișoarei. Împreună revigorează muzica de cor. În prezent, timișorenii pot asculta coruri din Finlanda, Polonia și Spania. Sâmbătă va avea loc o gală, Gala Vox Mundi. Printre invitații de onoare se află și Corul Național de cameră Madrigal.

Revin la conținutul conferinței. Antoine Pecqueur a împărțit jurnalismul în două: relatare, spui povestea, și părerea personală. Jurnalismul-relatare se realizează cu responsabilitate și obiectivism, jurnalismul de plăcere cu păreri și părtinire. E necesar ca jurnalismul-relatare să supraviețuiască. Mediul intelectual elevat dă tonul. Strada trebuie ascultată. De acolo se iau instrumentele și uneltele necesare pentru supraviețuire și actualizare.

La sesiunea Întrebări & Răspunsuri am ascultat. La tot ce s-a adus în discuție aveam răspunsuri sau completări. Mi-au lipsit curiozitățile. Chiar știu ce am de făcut pentru a supraviețui în epoca mea. Nu știu de fiecare dată cum. Aici sunt împotmoliți jurnaliștii care mereu se plâng de public, dar eu m-aș plânge și de ei.

Transdisciplinaritatea studiată în facultate cu Pompiliu Crăciunescu m-a pregătit pentru provocările actuale. Am reținut din anul 2006. Avem toate informațiile, doar că nu știm ce să facem cu ele. M-am întins, observ, dar sunt așa multe de spus! Iar o să aud: Nu am citit tot, era prea lung. Pun punct. O să mai revin.

Între timp, profitați de tot ce se întâmplă zilele astea la Timișoara și râdeți. Să râdem înainte de toate.

Șșșt, arta este pentru toată lumea. Cum o livrăm?!

De 24 mai, 2018 0 Colaborari , , , , 0

E așa o alergătură culturală zilele astea prin Timișoara! Ne distrugem flecurile. Am dus deja două perechi de pantofi la reparat. TESZT, Festivalul filmului european, Festivalul muzicii corale, manifestări culturale care ne scot din casă și ne bucură. Și le-am notat doar pe cele preferate de mine. Lista activităților demne de luat în seamă continuă.

Mi-ar plăcea să împărtășesc cu dumneavoastră experiența de ieri de la spectacolul KA-F-KA din cadrul TESZT. Merg la reprezentările teatrale fără să citesc un cuvânt despre. Oricum le aleg pe sprânceană: după autor, după regizor, după actor, după o recomandare de seamă. Pe mine Bogdan Mosorescu mă scoate mult la teatru. Vară mea, mergi la aia! Și merg fără să fac nazuri. El știe mai bine ca mine. Nu înseamnă că mie o să-mi placă în mod automat.

Asta s-a întâmplat și aseară. Mi-au plăcut bucăți din spectacol. De la Noica m-am obișnuit să separ în părți. Întregul m-a plictisit. Un actor cu un trup senzațional lucrat a executat Metamorfoza lui Kafka într-un ansamblu de mișcări ritmate. Jocurile și efectele de lumini m-au interesat în cel mai înalt grad.

De priceput mai puțin. La o grimasă a studentei Andreea Moldovan, se afla în stânga mea, am șușotit ceva despre un gândac. Într-o bună dimineață, când Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o gânganie înspăimântătoare.

Andreea a răspuns: Noi (spectatorii din sală) suntem Procesul. Nu știm ce se întâmplă.

M-a încântat schimbul acesta de replici. M-a amuzat. Am primit un șșșt. Pentru unii dintre dumneavoastră nu înseamnă nimic, dar întâmplarea legitimează munca artiștilor. O studentă a menționat Procesul lui Kafka. Tinerii citesc. Un alt student, în spatele meu, îi povestea unui domn în vârstă Metamorfoza.

Arta este pentru toată lumea. Nu găsim întotdeauna instrumentele potrivite să o livrăm. De aceea există angajați închipuiți, dar permanenți, fac parte din, care se străduiesc să fie prezenți, să existe, să instige, să acționeze întru dezvoltare intelectuală.

Avem strămoși comuni cu maimuța, adevărat.
În timp, am ridicat diferite societăți, iar în societate, instinctul e detronat. Pentru control și pentru delectare, omul a început să manifeste măiestrie, pe categorii bineînțeles. Așa au apărut muzicienii, actorii, scriitorii, femeile cu pălării.

Apropo de, imediat o să scormonesc după o pălărie pentru Gala Vox Mundi de sâmbătă.

Ne vedem!

Foto: Ciprian Roșca