Femeile, o categorie aparte

Pe la 1870, Marele dicționar universal editat de Pierre Larousse, descria în felul următor femeia:

Constituția ei corporală se apropie de a copilului; de aceea, prezintă, ca și acesta, o sensibilitate foarte vie, lăsându-se ușor impresionată de cele mai diverse sentimente de bucurie, de durere, de teamă etc.; și, dat fiind că aceste impresii acționează asupra imaginației fără a fi însoțite de obicei de rațiune, ele sunt în consecință mai puțin durabile, și astfel femeia e mai supusă nestatorniciei.

… femeia, prin constituția ei, poate susține mai multe partide decât bărbatul. […] de obicei, chiar cei mai viguroși bărbați nu depășesc șapte sau opt acte într-o noapte cu emisiune de spermă… Femeia, dimpotrivă, rezistă mai mult. O femeie valorează în medie, în acest gen de exercițiu, cât doi bărbați și jumătate. Pentru ea, sexul e mai important ca pentru bărbat, iar lipsa acestuia mai penibilă. Nu mai puțin caracteristică e și înclinarea ei spre lux.

Între 1900 și 2000 s-au schimbat perspectivele. S-a cerut mult democrației. Dar femeile, la fel ca negrii sau evreii, au alcătuit categorii aparte.

De aceea anunț cu mândrie parteneriatul cu Baroque||Urban. Ambasador pentru expoziția WOMAN, ALL TOO WOMAN o să-mi scriu impresiile însoțite de sentimente și rațiune. Azi mi se recunoaște și capacitatea de a raționa.

Urmăriți blogul și râdeți înainte de toate.

Foto: Simona Nuțu

Grecia este mereu o idee bună

Mărturisesc. Sunt compromisă. Am stat o zi întreagă la piscină și nu am reușit să mă detașez. Mintea sucea și potrivea cuvinte. Contemplarea mă ocolește.

Cum anume să scriu despre insula pe care mă aflu?! Nu trebuie să povestesc, dar îmi doresc. Grecia este întotdeauna o idee bună pentru concedii și vacanțe. Africa rămâne preferata mea, dar în Europa, Grecia reprezintă un colț de rai.

De-a lungul timpului, m-am bucurat de următoarele colțuri ale Greciei: Corfu, Creta, Santorini, Thasos, Atena și în prezent, Lefkada. Dintre toate, Lefkada s-a ridicat în preferințe ca lava aruncată la suprafața pământului de un vulcan în erupție. Mereu am crezut că un peisaj frumos deține o forță anume: să ne facă oameni mai buni.

Bunătatea m-a învăluit de la granița cu Grecia. În primul rând nu am mai încetat să zâmbesc. Menționez aici și agenția WhatsOnGreece. Atenția lor m-a încântat. M-am simțit ca o fiică preferată, ca un privilegiat.

Întâmpinarea nu a fost alta decât simplă, dar cu manifestări de bucurie. Într-o asemenea ambianță, mi-am așezat repejor rochiile pe umerașe și produsele de îngrijire la baie. Voiam să ies cât mai repede din apartament și să intru în contact cu pământul grecesc. Pe toată insula ești însoțit de sunetul greierilor. Presupun că sunt greieri. Mi-am amintit de Povestea greierilor de la Platon. Se zice că acum foarte mulți ani, greierii – așa cum îi știm noi – erau tot oameni. Și s-au stins deoarece au fost vrăjiți de muzica muzelor. S-au transformat în greieri, cu avantajul de a nu simți niciodată foamea și setea, compensare de la muze. Se simțeau vinovate pentru situație.

Duminică seară m-am răsfățat ca un grec. Asta înseamnă că am umplut masa cu de toate: salată, tzazichi, brânză feta la cuptor, fructe de mare. Am adormit ușor. M-am trezit când am vrut. Aparent, și în vacante vreau să deschid ochii tot în jur de ora șapte.

În fiecare zi, de duminică, deschid ușa de la apartament și îmi zic: Sunt în rai. Un singur lucru mă necăjește: mintea nu ia pauză. Orice aș face, tot la scris mă gândesc. În imaginar am scris și rescris acest articol. Sincer, aveți o copie palidă a ceea ce am fantazat.

E deja 9. Merg să-mi fac ceaiul.

Țineți minte, Grecia este mereu o idee bună.

Doctori mai tari ca atotputernicul Google. Regina Maria

Stăteam într-o seară în mașină cu o colegă. Asta se întâmpla acum vreo câțiva ani. Nu împlinisem nici măcar 30 de ani. Minutele de așteptare, un alt coleg urma să se întâlnească cu noi, au fost suficiente să fac un exercițiu de sinceritate. Ce naiba ți-ai făcut la sprâncenele alea?! Le-ai smuls de tot ca să le desenezi cu creionul?

Notă personală. Sprâncenele modifică complet chipul unei persoane. Frumusețea devine urâțenie pornind de la o pensetă într-o mână nepricepută.

Răspunsul colegei face parte dintr-un top al celor mai penibile situații trăite de mine. Nu-mi mai cresc. După ce mi-au picat, nu au mai crescut. Repet, nu împlinisem 30 de ani nici una dintre noi. Ei îi picaseră sprâncenele în urmă cu câțiva ani. Învinsese cancerul la o vârstă când tinerii mai poartă mantii imaginare de super eroi pe umeri.

Am mai întâlnit în viața mea un bolnav de cancer la plămâni, un nefumător. Prietena din copilărie, cu ea am mers la sanie, am învățat să merg pe bicicleta ei, am fumat prima țigară din viața noastră, a murit de aceeași boală nesuferită înainte de 30 de ani.

Situațiile astea tragice m-au convins că boala nu ține seama de tinerețe, de o viață trăită sănătos sau de un protocol anume. Cancerul lovește pe oricine. Nu m-am ferit vreodată să rostesc cancer. E ușor de observat atitudinea oamenilor față de cuvânt. Nu-l rostesc. Dacă nu vorbim despre, nu se întâmplă. Dezaprob comportamentul. Face rău.

Așa că umblu pe la doctori. Mă caut ca să previn. Controale regulate, analize la sânge, simple consultații. Recent mi-am verificat niște pete suspecte de pe piele. M-am programat rapid la Regina Maria. Citisem despre simptomele cancerului la piele. Asta facem toți acum, citim pe google sau într-un Atlas în cazul meu, și ne punem un diagnostic flamboiant. Ardem de la opiniile personale.

M-a liniștit doamna doctor, dar m-a pus și în gardă. Nu am cancer, dar protecția solară este necesară întreaga mea viață. Poate nu e soarele vinovat de petele mele. V-aș nota chiar cuvântul folosit de doctor, dar am uitat, deși am întrebat politicos de două ori. Poate e o predispoziție. Celulele își mai fac de cap. La mine s-au răzvrătit și s-au manifestat sub forma unor pete urâte sau sexi de chip. Depinde mult de ochiul privitorului, de afecțiunea celui care mă privește.

Doamna doctor de la Regina Maria mi-a vorbit cu blândețe și fără grabă. Am apreciat enorm. Merg eu des la consultații, dar e teama aia nesuferită care mă cuprinde. Teama de necunoscut, stimulată puternic de mirosul de spital. La Regina Maria lipsesc emanațiile. Lipsesc multe într-o notă pozitivă. Aș nota două, demne de aplauze: lipsa mirosului și a așteptării. Aici nu ai programare doar ca să ajungi la doctor, ai programare ca să fii poftit în cabinet la ora 14.30. Atunci am intrat eu.

Pe lângă reputație, clinica o recomandă chiar doctorii. Se întâmplă ca Regina Maria de la Timișoara să aibă doctori excepționali, la un telefon distanță de o programare rapidă, mai tari ca atotputernicul google. Urmează serviciile și personalul, inclusiv dialogul politicos de la telefon sau recepție.

Urmează să merg, într-un viitor apropiat, la un control la sâni. Ultimul a fost la 30 de ani, iar la 35 se impune un altul. Nu doresc să bag frica în nimeni, ignoranții răspund că toți murim. De acord cu ei. Întrebarea mea este: Dar cum trăim?

Avem la îndemână toate opțiunile pentru a preveni, pentru a ține boala sub control. Când lovește, suntem de cele mai multe ori vinovați.

Mergeți la doctor. Doctorul chiar salvează vieți! Mergeți la Regina Maria, experiența devine plăcută.

Viața e cu adevărat frumoasă cu toți dinții în gură

Săptămâna asta, joi, ceasul meu biologic o să înceapă să aibă un ritm mai scăzut. Nu este vorba despre nici un prag psihologic, femeia de 30 de ani, ci de un proces de schimbări biologice prin care și adulții trec. Se modifică nuanța pielii, se schimbă tonicitatea mușchilor, o cu totul altă etapă în viață începe după 35 de ani.

Voiam pentru cei 35 de ani împliniți să celebrez la Berlin, la Filarmonică. Nu a ieșit cum am vrut. În loc să cedez unei nesuferite depresii, mi-am regândit cadoul și am ajuns să-mi dăruiesc o igienizare și o albire la clinica Smile Vision. Legea compensației funcționează de fiecare dată. Nu o să visez cu ochii deschiși, pierdută în sunetele magistrale ale orchestrei, dar o să râd, cum mereu o fac, cu gura mare, cu sunete specifice și cu o dantură remarcabilă.

Nu știu cum își aleg oamenii dentistul, dar eu mi-am avut sora punct de reper. Mereu mi-a permis, prin problemele dezastruoase ale danturii ei, să am doctori excepționali. Unde și-a tratat ea dinții, hop și eu. De data aceasta nu s-a întâmplat după un scenariu fix. M-a auzit însă menționând numele Paul Zaharia. Un dialog scurt mi-a confirmat competențele doctorului în agenda imaginară a surorii mele sau a oricărei persoane cu dantură îndoielnică. Pierzând și eu nopți în copilărie din cauza durerilor ei de dinți, asistând la scene de coșmar în cabinete la Severin, am ajuns la concluzia că nefericiții ca ea duc o viață separată de toți ceilalți. Lumea se împarte în oameni cu dureri de dinți și oameni care consideră că au habar despre intensitatea durerilor de măsele.

Râd înainte de toate, dar dantura nu constituie subiect de glumă. De dantură ai grijă: periaj zilnic acasă, detartraj la cabinet, consultație anuală pentru verificare. Ce se întâmplă cu dinții noștri reprezintă un interes general. Înainte nu făceam detartraj și trăiam bine mersi! Mi-a ajuns la urechi. De acord. Dar CUM trăiam? Trăiam fără dinți.

În ziua de azi este de neconceput să-ți pierzi dinții. Avem informații, avem instrucțiuni, avem doctori capabili. La Smile Vision o echipă muncește cu drag și spor pentru sănătatea danturii, pentru aspectul estetic și sănătos. Ce-și face omul cu mâna lui se numește lucru manual, cunoașteți vorba. Ce-ți face dentistul cu mâna lui se numește fenomen surprinzător. Echipa de la Smile Vision te ajută să îmbătrânești cu demnitate, cu toți dinții în gură.

Pentru mine, munca dentistului are o reprezentare de miracol pe pământ.

Îndemn pe toată lumea. Mergeți la dentist! Viața e cu adevărat frumoasă cu toți dinții în gură.

Foto: Simona Nutu

Avem toate informațiile doar că nu știm ce să facem cu ele

Conduceam. Traficul scotea părți urâte din mine. Am parcat la MacDonalds lângă județean. Telefonul l-am smuls de la încărcat și am uitat să cobor ca o doamnă din mașină. M-am împins cu trupul afară, apoi am scos picioarele. Doamnele procedează invers.

O verificare executată cu repeziciune pe telefon în timp ce așteptam să mă văd cu cineva mi-a afișat o invitație la un eveniment pentru jurnaliști. Paula Dunia Aldescu ești invitată. M-am topit de plăcere. Soarele de afară contribuia și el la senzație, dar măgulirea mi-am luat-o. Ceva similar simțeam în copilărie când mă băgau în seamă prietenii lui soră mea. Ei toți erau mai mari, ieșeau la discotecă, organizau petreceri în camere de cămin și citeau Einstein și Dostoievski.

Cu siguranță sunteți conștienți de relația specială dintre bloggeri și jurnaliști. Ei cu studii. Bloggerii fără. Canoane respectate de-o parte. Păreri personale de alta. Rigoare ortografică în redacții. Greșeli de gramatică monumentale pe platformele gratuite. Azi oricine începe să scrie și se numește blogger. Când luăm parte la întâmplări deosebite din viața socială toți facem parte din corpul presă. Asta semnifică oarecum o nedreptate, dar până la un punct. Bloggerii există, scriu, au păreri, spun povești. Nu se opresc unii oameni până se actualizează majoritatea. Cu toții trebuie să ținem pasul.

La conferința de ieri s-a discutat despre jurnalismul cultural bine făcut. Vedeți, călcâiul lui Ahile, jurnalism bine făcut! Au vorbit diferite personalități ale vieții muzicale timișorene, Antoine Pecqueur, jurnalist la Mezzo și părintele Zaharia Pereș.

Să răspund la Cine?, Ce?, De ce?.

Organizatorii Vox Mundi sunt Asociația Culturală Kratima și Arhiepiscopia Timișoarei. Împreună revigorează muzica de cor. În prezent, timișorenii pot asculta coruri din Finlanda, Polonia și Spania. Sâmbătă va avea loc o gală, Gala Vox Mundi. Printre invitații de onoare se află și Corul Național de cameră Madrigal.

Revin la conținutul conferinței. Antoine Pecqueur a împărțit jurnalismul în două: relatare, spui povestea, și părerea personală. Jurnalismul-relatare se realizează cu responsabilitate și obiectivism, jurnalismul de plăcere cu păreri și părtinire. E necesar ca jurnalismul-relatare să supraviețuiască. Mediul intelectual elevat dă tonul. Strada trebuie ascultată. De acolo se iau instrumentele și uneltele necesare pentru supraviețuire și actualizare.

La sesiunea Întrebări & Răspunsuri am ascultat. La tot ce s-a adus în discuție aveam răspunsuri sau completări. Mi-au lipsit curiozitățile. Chiar știu ce am de făcut pentru a supraviețui în epoca mea. Nu știu de fiecare dată cum. Aici sunt împotmoliți jurnaliștii care mereu se plâng de public, dar eu m-aș plânge și de ei.

Transdisciplinaritatea studiată în facultate cu Pompiliu Crăciunescu m-a pregătit pentru provocările actuale. Am reținut din anul 2006. Avem toate informațiile, doar că nu știm ce să facem cu ele. M-am întins, observ, dar sunt așa multe de spus! Iar o să aud: Nu am citit tot, era prea lung. Pun punct. O să mai revin.

Între timp, profitați de tot ce se întâmplă zilele astea la Timișoara și râdeți. Să râdem înainte de toate.

Șșșt, arta este pentru toată lumea. Cum o livrăm?!

E așa o alergătură culturală zilele astea prin Timișoara! Ne distrugem flecurile. Am dus deja două perechi de pantofi la reparat. TESZT, Festivalul filmului european, Festivalul muzicii corale, manifestări culturale care ne scot din casă și ne bucură. Și le-am notat doar pe cele preferate de mine. Lista activităților demne de luat în seamă continuă.

Mi-ar plăcea să împărtășesc cu dumneavoastră experiența de ieri de la spectacolul KA-F-KA din cadrul TESZT. Merg la reprezentările teatrale fără să citesc un cuvânt despre. Oricum le aleg pe sprânceană: după autor, după regizor, după actor, după o recomandare de seamă. Pe mine Bogdan Mosorescu mă scoate mult la teatru. Vară mea, mergi la aia! Și merg fără să fac nazuri. El știe mai bine ca mine. Nu înseamnă că mie o să-mi placă în mod automat.

Asta s-a întâmplat și aseară. Mi-au plăcut bucăți din spectacol. De la Noica m-am obișnuit să separ în părți. Întregul m-a plictisit. Un actor cu un trup senzațional lucrat a executat Metamorfoza lui Kafka într-un ansamblu de mișcări ritmate. Jocurile și efectele de lumini m-au interesat în cel mai înalt grad.

De priceput mai puțin. La o grimasă a studentei Andreea Moldovan, se afla în stânga mea, am șușotit ceva despre un gândac. Într-o bună dimineață, când Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o gânganie înspăimântătoare.

Andreea a răspuns: Noi (spectatorii din sală) suntem Procesul. Nu știm ce se întâmplă.

M-a încântat schimbul acesta de replici. M-a amuzat. Am primit un șșșt. Pentru unii dintre dumneavoastră nu înseamnă nimic, dar întâmplarea legitimează munca artiștilor. O studentă a menționat Procesul lui Kafka. Tinerii citesc. Un alt student, în spatele meu, îi povestea unui domn în vârstă Metamorfoza.

Arta este pentru toată lumea. Nu găsim întotdeauna instrumentele potrivite să o livrăm. De aceea există angajați închipuiți, dar permanenți, fac parte din, care se străduiesc să fie prezenți, să existe, să instige, să acționeze întru dezvoltare intelectuală.

Avem strămoși comuni cu maimuța, adevărat.
În timp, am ridicat diferite societăți, iar în societate, instinctul e detronat. Pentru control și pentru delectare, omul a început să manifeste măiestrie, pe categorii bineînțeles. Așa au apărut muzicienii, actorii, scriitorii, femeile cu pălării.

Apropo de, imediat o să scormonesc după o pălărie pentru Gala Vox Mundi de sâmbătă.

Ne vedem!

Foto: Ciprian Roșca

Agenția de turism: Totul o să fie bine!

Există circumstanțe favorabile. Unii nu acceptă ideea de noroc. Eu sunt un martor al șansei. În noiembrie, la conferința November Notes in Social Media, Romina Faur a câștigat o excursie la Budapesta oferită de agenția Ultramarin. În decembrie, în ger și spirit de sărbătoare, Romina și cu mine urmam să vizităm Budapesta. Nu s-a întâmplat asta.

Serii de circumstanțe, favorabile unele, mai puțin favorabile altele, au amânat excursia. În mai ne-am făcut bagajele și am pornit spre Ungaria (fără Romina, dintr-un motiv de procreare). Mara și cu mine ne-am prezentat dimineața la întâlnire. O neliniște mă reprezenta bosumflată: frica de aerul condiționat din autocar. Vă rog să mă credeți, am niște experiențe înfiorătoare de picioare, mâini și spate înghețate de la aerul condiționat.

La 10 minute după ce ne-am așezat la locurile noastre, ghidul, Maria Lădău mai exact, ne-a cerut să ne facem cunoscute doleanțele. Dacă aerul condiționat e prea tare, a zis ea și m-a cucerit. Lămurit aspectul acesta, m-am relaxat în scaun și i-am tras o giugiuleală Marei de bucurie. Autocarul a pornit, în boxe vocea Mariei descria clădiri, dădea trimiteri istorice, se slăbea ușor cu niște glume, revenea politicos la expunerea faptelor și evenimentelor.

M-am ghemuit în scaunul meu și mi-am lăsat gândurile să mă cuprindă. În cea mai mare parte întrebări despre o excursie organizată cu ghid. Senzația era una de elev. Am iubit și am urât școala în aceeași măsură. Iubeam CE îmi livra, detestam CUM îmi livra. S-a întâmplat ca excursia asta să mă surprindă exclusiv plăcut. Mara a plăcut-o pe Maria. E firesc, vă spun imediat de ce. Pe lângă discursul impecabil despre orice am vizitat în Budapesta, o suspectez de o memorie de elefant, Maria transmitea o naturalețe seducătoare. Era la Budapesta, cu un grup felurit, și atât. O implicare completă în moment și în grup. Mara i-a legitimat autenticitatea când mi-a cerut, după o oră de la prezentarea Mariei, să mergem să vadă leii cei fioroși. Noi îi văzusem, în grup cu stegulețul României, doar pe cei prietenoși.

Cei de la Ultramarin, ca orice agenție de turism din vremurile actuale, țin pasul cu nevoile oamenilor pasionați de aventură. Diverse excursii țintite găsiți pe pagina lor de facebook: Castele Bavareze, Cracovia-orașul regal din ținutul dragonului-, Riviera Albaniei etc.

Susțin excursiile prin agenții. Să vă spun cum îmi place mie cel mai mult să călătoresc. Simt dorul de ducă. Mă urc în mașină, alimentez și mă pun pe drum. Nu mă interesează neapărat unde. Mă fascinează drumul. Sau merg în aeroport, mă pun în fața panoului cu plecări. Pentru mine numele orașelor cu poarta de îmbarcare au aceeași forță impresionantă ca o pânză de Picasso pentru un împătimit al artei. Dacă m-ar urmări cineva prin aeroport, m-ar vedea la un moment dat cum mă opresc în fața panoului, las capul ușor pe spate și rămân câteva minute nemișcată. Mă holbez și visez la lumea largă. Ce trist că o să mor și nu o să văd lumea asta întreagă!

Revin la realitate. Mi-e imposibil să călătoresc după chemările inimii. Sunt un nomad închipuit și neserios. Uneori condițiile și siguranța mă fac să dau înapoi de la ceea ce singură numesc aventură. Agențiile mă fac să mă simt în siguranța, iar unele, cele cu care călătoresc eu, în articolul prezent –ULTRAMARIN-, îmi dau sentimentul de ocrotire. Agenția reprezintă brațele puternice ale tatălui. Nimic nu mi se poate întâmpla. Agenția înseamnă blândețea mamei. Totul o să fie bine.

Și într-adevăr, nimic nu se întâmplă, totul este bine. Cu excepția distracției, firește!

O să pun punct aici. Dacă cititorii blogului sunt interesați de experiența mea în Budapesta, impresiile de acolo, îmi puteți lăsa comentarii și o să revin pe viitor cu un articol.

Între timp, să râdem și să călătorim.

Un blogger cu voce andante despre Conferința PRBeta

Știați că este o diferență între origini și început? Mie nu mi-ar fi trecut prin cap dacă nu m-ar fi ajutat Paul Ricoeur. Memorie, istorie, uitare pune pe fugă cititorii prin teoria agasantă, dar în nici un caz nu pierzi timpul cu lectura.

Articolul prezent își are originea în ziua de joi, iar începutul azi. Motivul renunțării de a scrie sub influența entuziasmului despre Conferința PRBeta ține de perfectul simplu. Geografia m-a împiedicat. O face deseori. Pur și simplu nu-mi vine firesc să scriu despre un eveniment desfășurat azi la perfectul compus. Mă enervez, greșesc mereu, șterg cuvinte și pierd orice urmă de inspirație.

Cu o minte mai coaptă ca anul trecut, am decis să aștept o zi sau două după ce creația îmi dă ghes să scriu despre o acțiune a zilei în curs. Sau să nu mă mai împotrivesc gramatical și să scriu corect, cu perfectul simplu.

Despre PRBeta, dacă sunteți curioși și aveți acest cusur, în arhiva blogului o să mai găsiți articole. O să notez câteva impresii despre conferința de anul acesta, dar înainte doresc să vă povestesc ceva.

La examenul de bacalaureat, proba orală de la limba engleză, două colege, ambele dragi mie, le prețuiesc și le respect intelectual, au primit notele inversate. Una a luat nota maximă prin nepotism. Rostirea în limba engleză te ducea cu gândul la ruși, iar nenorocitele alea de rephrase-uri nu s-au prins deloc de ea. Cealaltă, a primit un nouă și un discurs moralizator de la profesorul examinator. Pronunția ei ne făcea pe toți invidioși. Unii au talent pentru limbi străine. Parcă s-au născut special să nu se mărginească fonetic la o anumită limbă. Rephrase-urile nu-i dădeau nici o bătaie de cap. A primit totuși nouă pentru ca profesorii să-și justifice notele nemeritate.

Acesta este un caz clasic de nedreptate, umilință, lipsă de caracter. Nu m-am împotrivit niciodată pilelor, cunoștințelor și relațiilor. Lumea a funcționat și funcționează după legi nescrise, după condițiile trasate de cel mai puternic. M-a înfuriat peste măsură atitudinea celui ipocrit. Profesoara din povestea mea a dat o notă maximă unei eleve care nu merita. Pretenția mea a fost și va rămâne să primească notă maximă și cel care merită. Mă angajez în lupte, ridic vocea, acționez, schimb dacă îmi stă în putință aceste fapte. Nu o să tac, nu o să mă prefac și nu o să accept acest gen de comportament.

La conferință s-a discutat despre persoanele care influențează în mediul online, influencer și microinfluencer. S-a menționat numele Alinei Ceușan. O nemulțumire ca în povestea cu profesoara s-a răspândit în sala de la Incuboxx.

Ciuda mea ca blogger cu o voce andante – mă folosesc de vitezele de execuție a unei lucrări muzicale – constă în faptul următor:

Vocea presto a influencerului seamănă de multe ori cu rostirea cu accent rusesc a colegei mele de liceu care a obținut o notă maximă la bacalaureat prin nepotism. Și atunci se declanșează un război al nevoilor cu răbufniri de cele mai multe ori nedemne de persoane educate.

Microinfluencerii se plâng la orice colț. Influencerii își cresc aroganța pe complexe de inferioritate. Ne zâmbim la evenimente. Ne criticăm în grup restrâns. Ne facem vinovați de o reîntoarcere la capacități intelectuale ale maimuței.

Toate astea reprezintă adevăruri și provocări. Așa s-a și numit conferința, cea mai remarcabilă la care am participat eu până în prezent. Oltea avea dreptate, o să fie greu de depășit.

În timpul conferinței mi-am notat pe un bilețel câteva întrebări:

Cum sugerezi o eroină? Cum sugerezi un abandon? Cum sugerezi o ratare? Cum sugerezi umilința? Cum sugerezi mântuirea? Intenționez să fac un mic filmuleț după aceste întrebări cu scopul de a mă împotrivi acelora care luptă împotriva avortului.

Asta este o consecință directă a conferinței. Propriile gânduri încep să curgă. Se desprinde creația stimulată de un gest, un cuvânt, o glumă, o privire, o strângere de mână. Te ridici, îți iei la revedere și pleci cu gândurile tale.

Cristina, Oltea, felicitări și la cât mai multe asemenea conferințe.

Notă:

Andante = la pas

Presto = foarte repede

A evada din realitate e clișeizat, dar asta căutăm

Merg de ani de zile la teatru. La început împinsă de la spate și în coloană. Eram elevă. Apoi din curiozitate. Tot un fel de împins de la spate, dar altă reprezentare. De câțiva ani am început să pledez pentru. Provocator mă exprim cu: instig la cultură.

Expunerea pe blog a părerilor despre diverse spectacole mi-a îngreunat umerii. M-am întrebat: Cât să mai scriu aiurea despre teatru fără nici o bază? Și m-am pus pe citit. Diverse etape am traversat. Am scris despre spectacole prin filtrul emoției. Am apelat la cuvinte simandicoase, dar goale. Am probat rigoarea unei recenzii.

O învățătură s-a prins de mine, diferența dintre spectacol și piesă de teatru. Una-i una, alta-i alta. Asta e teorie: seacă, stearpă, mai întotdeauna respingătoare.

Cei mai mulți mergem la teatru pentru emoție. A evada din realitate e clișeizat, dar asta căutăm. O oră sau două să nu avem habar de tot ce înseamnă viața de toate zilele cu facturi, chirii, rate la bancă, viață sexuală nesatisfăcătoare, divorț, meșteri, părinți, copii etc!

Înainte de spectacol se lasă întunericul în sală. Publicul e în febră. O forfotă dedusă, nu-ți vezi companionul. Ce secunde bezmetice! Eu mereu mă întreb: Oare o să picăm undeva ca Alice? O cădere lungă și buf!

Începe!

Aseară a apărut în fața spectatorilor Gigi Căciuleanu. Nu e prima oară pentru mine. L-am mai văzut pe scenă. De data asta a citit de pe foi.

Când m-am dus la psihiatru
El mi-a spus: 1, 2, 3, 4.
Hai, mai ieftin să mi-o lase
La-m rugat. Dar nu: 5,6.

Medicina nu-i un moft
Mi-a spus: Hai: 7,8.
Creirii-ncepu să-mi frece
Pân-a ajuns la 9, 10.

Târguiala fi ținută
Tot așa pân la o sută
El tăcând, Eu dând din gură
Și apoi alte mii și sute

Eu țâcnit
Iar el
mă fu..ră.

Versurile fac parte dintr-un spectacol marca Gigi Căciuleanu. Încercați să vă imaginați cuvintele, sensurile, reprezentările prin dans acum. O clipă închideți ochii. Ați reușit să fantazați? Nimic asemănător cu factura la curent.

Ăsta e teatru, e putința omului capabil de a-și îmbogăți viața. Restul e durere și marketing.

Înainte de punct, instig. Mergeți la teatru. FEST-FDR e în plină desfășurare.

La ora 21 o să fiu din nou la Sala 2 a Teatrului Național.

Ne vedem la teatru!

FEST-FDR, Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești.

Notă: Pentru a doua oară, am acceptat să fiu partener al Teatrului Național Timișoara pe parcursul desfășurării festivalului.

Mulțumesc.

Foto: Diana Bodea