Category Trăiri afective ale mele

  • Home
  • /
  • Category: "Trăiri afective ale mele"

Cea mai mare realizare: învoirea cu neplăcerile

De 26 mai, 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Sunt fascinată de corpul uman. Funcționează ireproșabil. Sunt fascinată de mintea umană. Funcționează aproape de neînțeles. Am încercat să pricep cum își îndeplinesc rolul. Am citit cărți de specialitate. Corpul m-a lăsat cu gura căscată. Mintea m-a lăsat cu gura căscată.

Ca efect asupra mea, notez o stare de calm atât de subtilă încât doar eu știu despre. M-aș simți specială dacă nu m-aș enerva. Mi-ar plăcea ca lumea să observe. Dar nu o face. Pentru că la exterior nu e mare diferență. Încă reacționez. Izbucnesc. Ridic vocea. Roșesc la față. La interior e altceva. Nu mai iau lucrurile personal. Le fac personale după ce le analizez. După analiză, fie și scurtă, puține lucruri devin personale. Personal o să fie unul din cuvintele cheie ale textului. Îmi identific îmbufnarea. Nu mă împotrivesc. Dacă pot schimba ceva, atunci mă apuc de treabă. Dacă nu pot schimba ceva, atunci îmi fac de treabă până scade intensitatea neplăcerii. Motivul pentru care împărtășesc ține de felul de a fi. Sunt o băgăcioasă. Nu pot schimba lumea. Am priceput. Pot să corectez și să îmbunătățesc pătrățica în care mă desfășor.

Desfășurarea a adus uneori cu un spectacol. Nu te mai da în spectacol! Mama mi-a zis. Tata mi-a zis și el. Soră mea de atâtea ori. Prietenii și ei. M-am rușinat. Apoi m-am enervat pentru că m-am rușinat. Iar apoi m-am manifestat ca Circe. Verbal am transformat oamenii în animale prin insultele imaginate. Existența mea conflictuală am datorat-o și o datorez nepotrivirii dintre gând și faptă. Mă disciplinez să le pun de acord. Din ce în ce mai des potrivesc gândul cu vorba și cu fapta.

Fiecare progres înregistrat atrage o furie sau alta. E ca la școală. Luam nota zece. Urma un trei. Venea un patru. În prezent mă chestionez. Ce e în neregulă cu mine? La mine e problema. Nu la ceilalți. De ce mă irită că cineva își dă importanță? Mai sunt eu în școala generală? De ce mă schimonosesc când cineva mă atacă sau îmi reproșează? Mai am douăzeci de ani? De ce?

Sunt puternică în fragilitățile mele. Transform fricile în coșmaruri și mă pregătesc să le înfrunt în viața reală. Nu-mi iese, firește! Dar le iau cum vin. Cea mai mare realizare, țopăi în mine de satisfacție, este învoirea cu neplăcerile. Trăiesc cu ele. Nu încerc să le schimb. Schimb atitudinea. Atitudinea mă rafinează.

Foto: Bogdan Mosorescu

Suntem în online. Offline rezistăm

De 22 mai, 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Tot gogoloiul, din cauza unui virus, a trăit povestea Aurorei. A dormit.
Oamenii au închis ușile. Au lăsat în urmă copacii goi. Oamenii au deschis ușile. Au găsit copacii înverziți.
Am trecut de la stare de urgență, la stare de alarmă. Este o perioadă neclară. Ceva a trecut. Ceva urmează să se întâmple. E ca săptămâna dintre Crăciun și Anul Nou. Trăim niște zile care nu ne interesează neapărat. Le așteptăm pe cele care vin după. După derutează. Nu poți să pui degetul pe. Când o să ne reluăm activitățile și obișnuințele? Cândva.

Adultul își petrece viața în propriul coșmar alcătuit minuțios și respectat cu sfințenie. Fac referire la momentul oportun. Momentul oportun nu aparține prezentului. Nu. Aparține viitorului. CÂND o să, ATUNCI o să. Când termină facultatea. Când se angajează. Când cumpără o casă. Când face un copil. Atunci o să fie fericit. Adultul lasă pe altă dată fericirea. Copilul nu amână niciodată. Copilul îl respinge pe CÂND. El vrea ACUM. Copilul e fericit.

Suportăm greu aceste zile. Suport greu aceste zile. M-am străduit să scap de apucăturile adultului de a-și fixa fericirea într-un viitor presupus cunoscut. Să fiu prezentă. Să fiu laolaltă. Să fiu în preajmă. Să fiu. Asta mi-am propus. A fi e suspendat. Suntem în online. Offline rezistăm.

Poate viitorul aparține online-ului. Arta, un mijloc de exprimare preferat de mine, continuă în online. Filarmonicile au difuzat spectacole. La fel teatrele și operele. Marius Manole, un actor desăvârșit al vremurilor noastre, are emisiune cu Ilona Brezoianu în online. Nu m-am bucurat. Am fost incapabilă. Sunt incapabilă. Obișnunța! Mi-am zis. Arta vine cu obiceiul de a te zgâi. Holbezi ochii la o pânză. Privești lung un gest al lui Manole. Te uiți cu ochi mari la piciorul unei balerine. Te schimonosești de la melisme. Online-ul te lipsește de posibilitatea de a te bucura. E ca sexul cu prezervativ.

Nu scap de senzația că trăim în povești. Un ochi râde, unul plânge. Literatura nu ne delectează, ne împresoară. Un ochi râde. Arta supraviețuiește, se adaptează. Un ochi plânge. Nu mă impresionează nimic. Rămân nepăsătoare. Ghid de supraviețuire în format aseptic nu avem. Unii nici nu-l doresc. Eu una nu știu dacă vreau să mi-l însușesc. Coșmarul e comun. Ochii sunt îndreptați spre viitor. Când o să, atunci o să.

Categoria împuțiților nesimțiți care terorizează categoria spălaților sfioși

De 20 mai, 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Mai mult ca niciodată, atenția mea este îndreptată către igiena cetățeanului român. La începutul pandemiei, a dispărut dezinfectantul de la raft. A revenit. Rămâne un produs rar. La Severin am remarcat că lipsește Nutella. Produsele de igienă se găsesc. Nu insinuez nimic. Afirm că românul lasă la urmă igiena personală.

Am crescut într-un fel. Iarna luam iezii și purceii în casă. Îi luam și în pat. Îi pupam și în bot. Vara curățam câinii de căpușe. Seara, la culcare, smulgeam o căpușă de pe mine. Făceam baie duminica. În restul zilelor foloseam ligheanul. Viața aceasta nu reprezintă un argument. Dar tu cum ai trăit de nu suporți miasmele, dezordinea și murdăria? O întrebare fățiș disprețuitoare la care în prezent nu mai răspund. Am crescut în niște condiții. Omul își depășește condiția. Citiți Sapiens. Citiți Cenușăreasa. Vorbiți limba engleză și limba spaniolă. Ce limba s-ar vorbi în Americi dacă englezii și spaniolii nu și-ar fi depășit condiția? Să nu uităm de portughezi. S-ar mai topi femeile de plăcere când grăiește un brazilian?

Miroase a săpun. Zice ea despre el. Săpunul funcționează ca un excitant. Curățenia provoacă tulburare. Duhnește. Zice ea despre el. Mirosul urât de alcool și haine transpirate inhibă. Mizeria provoacă greață. Ce banalități notez! Unii oameni fac duș, dar îmbracă aceleași haine. Alții folosesc rar periuța de dinți. În gospodării cresc două generații cu același tocător. Castroanele de plastic îmbunătățesc Iadul lui Dante. Deschizi un castron și întorci nasul de putoare. Am citit că persoanele dezinteresate de igiena personală au renunțat la viață. Nu e greu de priceput pentru individ. E greu de priceput pentru un popor întreg. Românii au renunțat la viață? Nu. Românii refuză să-și spele mâinile. Să folosească deodorantul. Să apeleze la ața dentară. Să schimbe tricoul și cămașa în funcție de intensitatea transpirației. Să-i respecte pe ceilalți. De ce? Motivul e același ca la locuitorii din peșteri. Ignoranța. Ignorăm că trăim în comunități. Ignorăm regulile comune. Ignorăm. O ținem pe a noastră cu apucăturile din peșteră. Chiar dacă am ieșit. Chiar dacă am ieșit, ne-am împreunat, am evoluat. Apucăturile rămân de peșteră.

De ce? Mă întreb și acum când scriu. Condițiile de viață s-au schimbat. În orașe viața s-a schimbat. În unele sate românul încă își face nevoile în fundul curții. Cum își justifică cetățeanul lipsa igienei? Când ridică brațul în autobuz, iar vecinul simte imperios nevoia să verse. Când deschide gura și halena te face să plângi. Când scuipă în spațiul comun.

Împart poporul român în două mari categorii. Categoria împuțiților nesimțiți care terorizează categoria spălaților sfioși. Când o să vorbim tare și răspicat despre mâini spălate, dinți periați și haine curate atunci o să dezechilibrăm categoria împuțiților nesimțiți.

Atunci.

Foto: Bogdan Mosorescu

Nu pot să am tot ce vreau, dar vreau tot după cum pot

De 18 mai, 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Locuiesc la Timișoara. Stau la bloc. Săptămâna trecută am fost acasă la Severin. La Severin m-am născut. Tata are casă pe deal. Am revenit.
În ultimele trei luni mi-a lipsit enorm curtea. De aceea am umblat cât s-a putut la Severin. Am urcat dealurile. Am bătut potecile pe dealuri și prin păduri. Am visat cu ochii deschiși pe terasă. Am privit cu atenție casele din jur. Oamenii și-au construit case enorme. Tata a construit o casă enormă. Casa a devenit el. Casa îl definește.

M-am așezat într-o zi pe marginea patului. Mi-am analizat unghiile de la picioare. Îmi lipsește pedichiura. Mâinile le-am sprijinit pe lângă corp. Am ridicat capul. Adevărul este că nu agreez viața la bloc. Mi-am întors capul dreapta-stânga. Adevărul este că nu agreez datoriile la bancă pentru a ridica o casă. Mi-a zis o prietenă. Uite unde am ajuns! Pluralul l-a folosit din politețe. De fapt sublinia unde a ajuns. Eu n-am făcut mare lucru cu viața mea. Așa am răspuns. N-am făcut mare lucru cu viața mea. N-am ridicat o casă. N-am plantat un copac. Am făcut un copil. A rămâne însărcinată la 26 de ani nu semnifică o realizare. Un trup tânăr și sănătos duce sarcina și revine la starea bună. Educația Marei reprezintă o reușită. Să spună ce simte și ce gândește. Să acționeze corect. Să îndrăznească. Să greșească. Să trăiască cu demnitate. Să râdă de orice. Să mă ucidă simbolic. Să ajungă propriul ei stăpân. Mara are 10 ani. Ne aflăm în proces de educare.

Îmi place să citesc și să scriu. Citesc cocoțată în pat, întinsă pe canapea, adunată pe scaun, despuiată pe șezlong dacă am unul. Am unul la Severin. L-am mutat după soare și m-am afundat în lectură. M-am plimbat prin America de Sud cu Ibanez, Cei patru cavaleri ai apocalipsului. N-am cules buruienile din grădină. Am șmotruit bucătăria. Timp mi-am acordat pentru citit și vitamina D.

Mi-e clar ce am făcut cu viața și la viața mea. Am citit și am scris. Doresc să continui. Dacă ridic o casă după modelul tatălui. Nu mai citesc. Nu mai scriu. Nu-mi mai satisfac mofturi. Renunț la cremele de la Derma Oxy. Sunt prea scumpe. Nu mă mai tund la Andrei. E prea scump. Ș.a.m.d. Manichiură la salon? Renunț. Dar. Aș avea o casă. Aș mai crește un copil. M-ar aplauda în imaginar societatea, iar eu m-aș detesta.

Le vreau pe toate: casă, copil, scris, citit, cărți, creme, Andrei, unghii, călătorii. Nu le am pe toate. La ce renunț? Cui mă dedic? La cine mă închin? Atașamentul de obiecte nu-l aprob. Scriu ca să-mi suport viața. O ador pe Mara. E destul de clar. Nu pot să am tot ce vreau, dar vreau tot după cum pot. Și pot. Unii mi-au zis că nu pot. Alții au insinuat că nu pot. Eu am îndrăznit. Mereu am îndrăznit.

Cea mai mare îndrăzneală este să-ți asculți capul și să ai regrete personale. Tata a ridicat o casă. Are regretele lui. Eu n-am ridicat o casă. Nu mă definesc prin. Plămădesc nereușite. Sunt mama Marei și mama stărilor de bine și regretelor personale. Sunt mândră de asta.

Foto: Bogdan Mosorescu

Înainte să treci cu vederea orice unei persoane dragi, încearcă să-i înțelegi felul de a fi

De 14 mai, 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Vorbesc prea mult. Mi s-a tot spus de-a lungul anilor. Mi s-a mai spus că. Îmi lipsește diplomația. Sunt insensibilă. Fac numai cum vreau. N-am fost de acord. În primul rând n-am agreat nota ostilă. Nimeni nu a dialogat cu mine despre. Mi s-a reproșat. Mi s-a atras atenția. Am fost judecată. Mi s-a trecut cu vederea, dar.

Înainte să treci cu vederea orice unei persoane dragi, încearcă să-i înțelegi felul de a fi. Eu m-am simțit nedreptățită, ofensată și jecmănită semantic. Să ne jucăm cu sensurile cuvintelor. Sunt locvace, sinceră, detașată și individuală. Am devenit prin educație, lectură, experiență și autoeducație. De fiecare dată când una dintre replici îmi ajungea la ureche, mă înfuriam. De ce? Nu te agiți dacă acționezi conform gândirii și simțirii personale. Răspunsul vine de la furie. Furia exprimă o nepotrivire a gândirii și simțirii. Gândești într-un fel, simți în alt fel. De aici rezultă ambiguitatea, deruta, neputința, violența.

De cele mai multe ori aleg să gândesc situațiile. Simt deformat din cauza educației structurată pe se cuvine. Se cuvine să nu spui exact ce gândești și ce simți. Spălam vasele, o acțiune care funcționează ca un buton de pornire/oprire pentru mine, când m-a lovit furia. O senzație scârboasă mi-a pătruns în oase și în suflet. De ce să nu spun exact ce gândesc și ce simt pentru a nu-l răni pe celălalt? Să mă rănesc pe mine? Igiena unei persoane mă îngrețoșează. Tac pentru a nu răni. Bucătăria de acasă mă condiționează să fierb trei zile tacâmuri, oale, căni și pahare. Tac pentru a nu răni. Un colaborator mănâncă și plescăie. Tușește, își trage nasul și scuipatul vâscos îl înghite. Tac pentru a nu răni. Dezleg câinele. Dimineața ajunge iar în lanț. Nu mai tac.

De ce să tac în defavoarea mea? De ce să-mi las oasele și sufletul nimicite de disconfort? Pentru un celălalt care gândește separat și simte separat? În cuplu ne alăturăm, dar rămânem separați. În familie ne alăturăm, dar funționăm separat. Părinte și copil se alătură, dar trăiesc separat.

De ce starea de bine a celuilalt primează? Când o neplăcere lăsată să crească a dus la ceva benefic? O realitate penibilă rostită pe un ton neutru provoacă o furtună. O realitate penibilă nerostită provoacă despărțiri, îndepărtări, emigrări.

Dați o șansă familiei și prietenilor. Rostiți neplăceri. Cine iubește și respectă, atunci acceptă un fel de a fi și corectează purtări. Folosiți-vă de umor. Fiți sinceri fără a emite judecăți și reproșuri. În loc de atac, justificări și bosumflări, rostirea sentimentelor. M-ai rănit. M-ai enervat. Vorbim mai târziu.

Sau nu mai vorbim. Nu e obligatoriu și necesar pentru supraviețuire.

Foto: Bogdan Mosorescu

La mine acasă tot mai bine e să fii bărbat

De 13 mai, 2020 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

După două luni de stat exclusiv între betoane, mi-am completat declarația și am plecat acasă la Severin. La Severin are tata o casă pe deal. Când mă trezesc dimineața, mă uit pe geam și văd dealurile. Mi-e foame de dealuri. Am ieșit în fiecare zi. Am urcat. Am coborât. Am alergat. M-am trântit pe jos.

În prima zi am mers la Dunăre. Drumul înapoi spre casă m-a băgat fără întârzieri și ocolișuri în viața de aici. Mara a descoperit corcodușele. Cu un pumn plin de corcodușe, a renunțat să mă țină de mână. A mers în urma mea. Am luat-o pe câmp. Aici mereu găsești poteci: prin ogaș, prin fosta fermă, prin terenuri virane. La un moment dat ne-am intersectat cu o căruță. Cunosc regulile de circulație pe câmp. Am oprit-o pe Mara și ne-am tras în lateral. Mai cunosc și apucăturile oamenilor. Cel care conducea căruța s-a tras și el în lateral. Din grozăvie, băieții de aici mereu își afirmă bărbăția, a dat cu căruța peste o bucată ridicată de pământ. Calul s-a speriat, lichidul din butoiul neacoperit a dat peste, iar el a sprintat din căruță și a aterizat în picioare. Am trecut unii pe lângă alții speriați. Calul de noi, noi de băiatul cu biciul în mână. În urma noastră și-a reluat locul în căruță și a lovit calul cu biciul. L-a lovit de ciudă. L-a lovit să-și demonstreze bărbăția. L-a lovit pentru că oamenii sunt mici și toată viața luptă să-și demonstreze contrariul. Așa i-am răspuns eu Marei.

De ce lovește, mama, calul? Am 36 de ani și apucăturile oamenilor încă reușesc să mă traumatizeze. Aici trăim ca-n vremurile lui Marin Sorescu. Femeia s-a mai emancipat, dar distanța dintre om și animal nu s-a micșorat. Animalul e animal. Să stea în curte. De acord, să stea. Dar de ce legat? Animalul să tragă. De acord. Dar de ce să-l lovești cu biciul?

Frumusețea locului se deosebește în mod izbitor de frumusețea locuitorilor. Frumusețea locului e firească. Frumusețea omului e rară. Blândețea înseamnă slăbiciune. Pumnul face legea. Recunosc și confirm puterea pumnului. Când eram copilă, băieții grozavi luau cu japca fetele. Cunoașteți expresia? Eu am crescut cu ea. Am învățat să nu râd cu băieții. Râsul înseamnă confirmare. Confirmarea duce la un act sexual neconsimțit. Pentru că ai zâmbit. Pumnul lui tata a contat. Am crescut în frumusețea naturii cu frică de om, de bărbat, de viol.

De trei zile colind dealurile și frica e tot acolo. Mi-e frică de o întâlnire cu Omul pe câmp. Abundă scenariile îngrozitoare. Replici din trecut umplu spațiile goale dintr-o scenă imaginată cu un băiețaș ghelban. Sub protecția pumnului tatălui, nu mi s-a întâmplat niciodată nimic. Pacotea s-a abătut peste fete din jurul meu.

Mă întreb. De ce frumusețea locului nu îi face pe oameni mai buni? Azi o să ies din nou pe dealuri. Cu frică, dar ies. Sunt curajoasă și o îndemn pe Mara să-și asume riscuri. La mine acasă tot mai bine e să fii bărbat!

Mama se întoarce de fiecare dată

De 8 mai, 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Citesc. Învăț. Mă uit la filme. Ascult. Încerc să mănânc echilibrat. Fac mișcare. Uneori călătoresc. Rareori meditez. Cu toate astea, nu cred că o să scap vreodată cu adevărat de furie. Mă străduiesc de ani să devin cea mai bună versiune a mea.

Ceva fac bine în ciuda furiei. Îmi pică fisa mai des. Evaluez situațiile din viața mea cu altă atitudine. Am acceptat curând un comportament al Marei. În rândurile care urmează, s-ar putea că unele mame să găsească o alinare. Pentru clarificare, sunt o mamă despărțită. Nu sunt o mamă singură. Îmi cresc fata împreună cu tatăl ei. Alcătuim o familie modernă. Tatăl ei locuiește în Germania. Cu granițele închise, Mara își potolește dorul vorbind zilnic pe Whatsapp cu tata.

În aceste două luni am recuperat niște amintiri cu Mara din primii ei ani de viață. Tatăl ei a plecat să muncească în Germania după botez. Am botezat-o la trei luni. În anii care au urmat, ne-am obișnuit sau m-am obișnuit să am timpul meu cu Mara. Am realizat acest lucru când Făt Frumos a plecat la muncă și am rămas singure. S-a schimbat imediat dinamica dintre noi două. M-a copleșit un sentiment cald, cunoscut, confortabil, încântător. Ușa s-a închis și am rămas noi două.

S-a închis de multe ori ușa în cinci ani de zile. Ca orice copil, Mara a plâns. Nu vreau să plece tata! Niciodată nu am păcălit-o. Nu i-am distras atenția. Am luat-o în brațe, l-am condus la ușă pe tata, i-am explicat că merge la muncă, dar că se întoarce. Mama s-a întors de fiecare dată. De aceea ne-am jucat cucu-bau. Tata s-a întors de fiecare dată. Dar.

După despărțire, Mara a avut o atitudine clară. Zburda când pleca la tata. Plângea când revenea la mama. M-am consumat zile și nopți. Ce am făcut? Cu ce am greșit? De ce nu mă iubește? Am avut și acest gând odios. Am mers înainte ca un orb din pictura lui Bruegel. Ultimul orb exprimă liniștea. Are încredere că e condus. Primul orb exprimă groaza. A căzut. M-am așteptat ca tatăl să o conducă spre mine. Nu s-a întâmplat. S-a declanșat un război rece unde am confirmat teoria lui Cannon atacă-sau-fugi. Mi-am apărat, am considerat eu, copilul.

Mara nu avea nevoie de apărare. Mara reacționa. Ea a stat întotdeauna cu mama în ușă. Și-au luat la revedere. Mama nu a plecat niciodată de lângă ea. Mama s-a întors de fiecare dată înainte să i de facă dor, înainte să simtă că lipsește. Așa că de ce să zburde când revine acasă? Mama e mereu acolo. Mama o să fie mereu acolo.

Au fost necesari ani să văd, să observ, să mă conving că nu mă amăgesc. În continuare nu e ușor. Pleacă repede de lângă mine. Tata este preferatul ei. Dar știu un lucru. Mi-a picat fisa. Mara este fata mamei ei.

Foto: Flavius Neamciuc

În fiecare dimineață mă ridic din pat Penelopa

De 7 mai, 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Când mă trezesc, în fiecare dimineață, fără nici o excepție, mă ridic din pat Penelopa. Toată munca din ziua anterioară, mă refer la aspirat, s-a pierdut. O iau de la capăt. Vecina de sub a bătut în țeavă. A făcut o glumă la lift. V-ați luat un elefant? La magazin m-a oprit pentru un mic discurs. Am înțeles-o. Viața la bloc ne obligă la o participare indezirabilă în intimitatea altora. Suntem cu toții o prezență absentă. Dau cu aspiratorul zilnic. Îmi pare rău pentru zgomot. Zilnic? Brusc m-am simțit prost. Mi-am stricat dispoziția. M-am stresat.

Prepar micul dejun și numele meu este Cenușăreasa. Spăl. Gătesc. Aspir. Dau cu mopul. Șterg praful. Când mă opresc din trebăluit, mă așez pe canapea Mary Poppins. Cum să-i stimulez Marei imaginația? Filmele s-au dovedit un suport excelent. Când Mara pune întrebări, adopt atitudinea socratică. Nu mă remarc în mod deosebit în reprezentarea de Socrate. Refuz să mă amestec în temele Marei. Am cotrobăit după DOOM. M-a tot bătut la cap cu semnele de punctuație. I-am pus dicționarul în brațe.

Trece jumătate de zi. Mă întind pe jos. Sunt Jane Fonda. Îmi țin respirația. Îmi întind oasele. Îmi contract mușchii. Adun izoprenul, fantastică investiție în izolare, și mă ridic mamă. Ce avem de mâncare? Eu nu mai mănânc gulaș. Pot platou? Dar ceva dulce? Creierul de mamă descurcă situațiile și mă aventurez să fiu Simone de Beauvoir. Scriu. Mă disciplinez. Citesc. Adun informații. Plănuiesc.

Pe la miezul nopții mă așez în pat. Mă chestionez. Cine mai sunt la ora asta? Reprezentările par să doarmă. Mă ivesc și eu obosită printre perne. Glumesc cu mine. Dacă mâine mă trezesc și refuz să fiu Penelopa? O alung pe Cenușăreasa? La naiba cu Mary Poppins!

Poate mâine o să fiu mai multe ore eu. O să mă gândesc la asta în timp ce spăl vasele. Acum merg să întind rufele. Urlă mașina de spălat. Să nu o audă vecina.

Foto: Bogdan Mosorescu

Dacă v-ați săturat să aveți copiii acasă, atunci v-ați săturat de propria persoană

De 6 mai, 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Am băgat o tavă cu biscuiți cu ovăz la cuptor. M-am așezat la scris. Pe ultimii i-am ars. Pentru că m-am așezat la scris. Motan doarme lângă. Mara își face lecțiile.

Pe facebook s-a schimbat direcția glumelor. Copiii sunt acum subiectul. Părinții s-au pricopsit cu copiii. Au acasă ceea ce au crescut. Asta îi face să se apuce cu mâinile de cap. Recunosc că exult. Întotdeauna am fost de părere că purtarea copiilor vorbește despre părinți. Înainte să meargă la grădiniță. Dacă nu te potolești, plecăm. Părintele nu se ridică. Părintele nu-și respectă cuvântul. M-am întrebat de ce. De ce părintele nu face ceea ce zice? Își subestimează pruncul? Nu e asta. Ah, ce manipulator e ăsta mic! O altă gogomănie rostită de părintele universal, indiferent de educație. Doctor sau șofer de tir, tatăl își proiectează copilul într-o reprezentare de geniu. Părintele nu-și respectă cuvântul din comoditate și dintr-o atitudine de zeu. Copilul să asculte la ceea ce zice părintele; altfel Zeus aruncă cu tunete și fulgere. În primii ani copilul imită. Imită ceea ce vede. Vede lipsa cuvântului. Nu gândește lipsa cuvântului, o vede. Lumea imaginilor aparține copiilor sub trei ani.

Și încep să asculte după trei ani. Aud. Dacă nu mănânci și legumele, atunci nu primești desert. Același părinte nu-și respectă cuvântul. Sau vine celălalt părinte și nu-i respectă cuvântul. Copilul vede și aude. La școală, copilul vede, aude și răspunde. Vede prin filtrul părintesc. Aude ceea ce îi provoacă plăcere. Răspunde ca o maimuță, ca mama maimuță sau ca tata maimuță.

Profesorii trebuie să se descurce cu toate purtările antagoniste din familie. Vă puteți imagina o clasă cu douăzeci de copii plus părinții cu atitudini nealiniate? Nu vă mai istoviți. De două luni părinții iau contact cu propriile reguli aplicate sau neaplicate pruncilor.

Unii au cedat plânsetului copilului. Alții au suportat influența bunicilor. Câțiva s-au înfricoșat de presiunea societății de a fi catalogat un părinte rău. Șoc! Nu suntem răi. Nu suntem buni. Cei mai buni sunt aceia care se străduiesc. Când te străduiești, atunci greșești.

De două luni lucrez cu Mara la un nou set de reguli. De unde să am habar ce reguli se potrivesc într-o stare de urgență?! Azi am ajuns la niște reguli pertinente și rezonabile. O întreb zile în șir. Mara, eu vreau să mă înțeleg cu tine. Tu vrei să te înțelegi cu mine?

Mă ascultă uneori cu ochii în lacrimi, cu barba tremurând. Dar eu vreau să mă joc. Eu vreau să mă joc. Într-un asemenea moment am vizualizat durerea ei pe termen scurt și durerea ei pe termen lung. Să o las să decidă fără îndrumarea mea ar semnifica o durere cronică. S-ar prelungi și nu s-ar vindeca ușor. Am creat două categorii. Mara face ce vrea ea. Mara îndeplinește sarcini și responsabilități. Sarcinile le execută cât mai bine pentru ea. Bine pentru ea nu înseamnă bine pentru orice alt coleg al ei.

M-am bucurat sincer de aceste zile petrecute cu copilul acasă. Ne-am certat. De ce eu? Acum să fac? Nu-mi place cartea aleasă de tine. Filmul ăsta are două ore. Nu vreau să mă spăl pe cap. Mai pot cinci minute pe tabletă? N-am chef de pilates. Cu toate astea, mi-e mai dragă Mara ca niciodată. A crescut. I s-a dezvoltat gândirea abstractă. Pune întrebări frecvent. Intuiește. Mă ia uneori în brațe. Mă sărută pe obraz fără să-i cer. Are un vocabular prodigios.

Concluzie.

Dacă v-ați săturat să aveți copiii acasă, atunci v-ați săturat de propria persoană. Educația e un boomerang. Vine înapoi. Ați primit în aceste luni tot ce ați băgat în capul și sufletul copilului. Nu vă place. Nu mai scriu continuarea. Sigur o presupuneți.

Vă las totuși o întrebare. Cum este să te confrunți cu propria educație? Profesorii știau de câți ani v-ați trimis copilul la școală.

Foto: Mile Sepetan

Cum anume să supraviețuiești cu partenerul în izolare

De 3 mai, 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

De la început vă notez despre ce urmează să scriu. O să vă spun cum anume să supraviețuiți cu partenerul în izolare. Nu știu ce anume mă recomandă. Să vedem. Sunt mamă. Am citit Iliada în clasa a IX-a. Am iubit. Am înșelat. Am mințit. Am călătorit. Am ascultat savanți. Am anulat convingerile de acasă. Mi-am omorât simbolic părinții. Asta înseamnă că mi-am luat o doză de maturitate. Alternez în viața cotidiană cu un a fi matur și cu un a fi imatur. M-am despărțit de tatăl copilului. Am citit Opere Esențiale, Freud. Mi-am încercat norocul cu altă relație.

În această relație mi-am adus experiența și am aplicat. De la bun început mi-am expus o părere. Nu-ți cer voie. Nu-mi cere voie. Asta fac persoanele minore. Asta face Mara. Un adult nu cere permisiunea unui alt adult. Pot să ies cu prietenii? Pot să mă joc? Nu. Fiecare decide pentru el. Consecințele se discută. Orice se discută: vizitele părinților, influența prietenilor, preferințele sexuale, convingerile religioase, poftele culinare etc. Desigur că nu a mers ca pe roate. De multe ori am plâns. De multe ori fiecare a adormit la el în pat cu gânduri de despărțire.

Scenariul pentru despărțire are o inspirație. Inspirația mea e Camil Petrescu. După despărțiri dramatice și burlești, îngrijesc și repet replica lui Ștefan Gheorghidiu. Ce-ar fi, …, dacă noi doi ne-am despărți? Simplu și elegant. Au trecut cinci ani. Funcționează experiența acumulată. Replica a rămas nefolosită.

Cum să supraviețuiți cu partenerul în izolare? Despre asta e vorba. Am în cap un cuplu cu drepturi egale. Nici nu mă gândesc la violență sau lipsa iubirii. Variabilele m-ar copleși.

Indiferent că locuiți la casă sau la bloc, fiecare să aibă un spațiu doar al lui. Faceți o listă cu responsabilități, ca Sherlock și Doctor Watson. Dacă v-ați uitat la serial. E vorba despre Elementary. Eu am văzut toate filmele și serialele cu acest personaj. Orice apare cu Sherlock, mă uit. Sunt fană. Anunțați-vă dispoziția și furia. În fața copilului, cine are, amintiți-vă reproducerea. Contopirea trupurilor a creat viață. Contopirea atitudinilor face educație. Râdeți. Dacă nu găsiți motive, gâdilați-vă. Citiți. Vizionați filme. Am și o listă de filme. Dezvoltați pasiuni separate. Nu trăiți pentru celălalt, trăiți laolaltă cu.

Chestionați-vă. Ce vreți cu adevărat? Să îndepliniți programe sau să descoperiți o stare sufletească intensă? N-am vrut să scriu fericire. Fericirea e supraevaluată. Viața are ore hidoase, mizerabile, terifiante. Dar viața mai are și alte ore. Ore de. Bucurie. Satisfacție. Veselie. Sex cu încetul. Privit în ochi. E cumva ambiguă referirea la programe? Trimit la programele din familie și din societate. Fii cine observi că ești, nu cine ți s-a spus că ești.

Izolarea, pe lângă dezavantaje, prezintă și avantajul timpului subiectiv. Ai timp să-ți răspunzi. Ai timp să te cauți. Ai renunțat. Ai început jocul de prea mult timp. De-a v-ați ascunselea poate avea un final în aceste zile. Aici eram! Mi s-a întâmplat să mă găsesc de vreo două ori în timp ce spălam vasele. Spăl vasele de trei ori pe zi minim. Uneori gătesc într-un sfert de oră și spăl vasele jumătate de oră. Chiar azi mi s-a întâmplat.

Vă las acum. M-am așezat la scris și am uitat biscuiții cu ovăz la cuptor. I-am ars. Nu-i nimic. Merg la spălat vase.