Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "izolare"

Dacă v-ați săturat să aveți copiii acasă, atunci v-ați săturat de propria persoană

De 6 mai, 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Am băgat o tavă cu biscuiți cu ovăz la cuptor. M-am așezat la scris. Pe ultimii i-am ars. Pentru că m-am așezat la scris. Motan doarme lângă. Mara își face lecțiile.

Pe facebook s-a schimbat direcția glumelor. Copiii sunt acum subiectul. Părinții s-au pricopsit cu copiii. Au acasă ceea ce au crescut. Asta îi face să se apuce cu mâinile de cap. Recunosc că exult. Întotdeauna am fost de părere că purtarea copiilor vorbește despre părinți. Înainte să meargă la grădiniță. Dacă nu te potolești, plecăm. Părintele nu se ridică. Părintele nu-și respectă cuvântul. M-am întrebat de ce. De ce părintele nu face ceea ce zice? Își subestimează pruncul? Nu e asta. Ah, ce manipulator e ăsta mic! O altă gogomănie rostită de părintele universal, indiferent de educație. Doctor sau șofer de tir, tatăl își proiectează copilul într-o reprezentare de geniu. Părintele nu-și respectă cuvântul din comoditate și dintr-o atitudine de zeu. Copilul să asculte la ceea ce zice părintele; altfel Zeus aruncă cu tunete și fulgere. În primii ani copilul imită. Imită ceea ce vede. Vede lipsa cuvântului. Nu gândește lipsa cuvântului, o vede. Lumea imaginilor aparține copiilor sub trei ani.

Și încep să asculte după trei ani. Aud. Dacă nu mănânci și legumele, atunci nu primești desert. Același părinte nu-și respectă cuvântul. Sau vine celălalt părinte și nu-i respectă cuvântul. Copilul vede și aude. La școală, copilul vede, aude și răspunde. Vede prin filtrul părintesc. Aude ceea ce îi provoacă plăcere. Răspunde ca o maimuță, ca mama maimuță sau ca tata maimuță.

Profesorii trebuie să se descurce cu toate purtările antagoniste din familie. Vă puteți imagina o clasă cu douăzeci de copii plus părinții cu atitudini nealiniate? Nu vă mai istoviți. De două luni părinții iau contact cu propriile reguli aplicate sau neaplicate pruncilor.

Unii au cedat plânsetului copilului. Alții au suportat influența bunicilor. Câțiva s-au înfricoșat de presiunea societății de a fi catalogat un părinte rău. Șoc! Nu suntem răi. Nu suntem buni. Cei mai buni sunt aceia care se străduiesc. Când te străduiești, atunci greșești.

De două luni lucrez cu Mara la un nou set de reguli. De unde să am habar ce reguli se potrivesc într-o stare de urgență?! Azi am ajuns la niște reguli pertinente și rezonabile. O întreb zile în șir. Mara, eu vreau să mă înțeleg cu tine. Tu vrei să te înțelegi cu mine?

Mă ascultă uneori cu ochii în lacrimi, cu barba tremurând. Dar eu vreau să mă joc. Eu vreau să mă joc. Într-un asemenea moment am vizualizat durerea ei pe termen scurt și durerea ei pe termen lung. Să o las să decidă fără îndrumarea mea ar semnifica o durere cronică. S-ar prelungi și nu s-ar vindeca ușor. Am creat două categorii. Mara face ce vrea ea. Mara îndeplinește sarcini și responsabilități. Sarcinile le execută cât mai bine pentru ea. Bine pentru ea nu înseamnă bine pentru orice alt coleg al ei.

M-am bucurat sincer de aceste zile petrecute cu copilul acasă. Ne-am certat. De ce eu? Acum să fac? Nu-mi place cartea aleasă de tine. Filmul ăsta are două ore. Nu vreau să mă spăl pe cap. Mai pot cinci minute pe tabletă? N-am chef de pilates. Cu toate astea, mi-e mai dragă Mara ca niciodată. A crescut. I s-a dezvoltat gândirea abstractă. Pune întrebări frecvent. Intuiește. Mă ia uneori în brațe. Mă sărută pe obraz fără să-i cer. Are un vocabular prodigios.

Concluzie.

Dacă v-ați săturat să aveți copiii acasă, atunci v-ați săturat de propria persoană. Educația e un boomerang. Vine înapoi. Ați primit în aceste luni tot ce ați băgat în capul și sufletul copilului. Nu vă place. Nu mai scriu continuarea. Sigur o presupuneți.

Vă las totuși o întrebare. Cum este să te confrunți cu propria educație? Profesorii știau de câți ani v-ați trimis copilul la școală.

Foto: Mile Sepetan

Cum anume să supraviețuiești cu partenerul în izolare

De 3 mai, 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

De la început vă notez despre ce urmează să scriu. O să vă spun cum anume să supraviețuiți cu partenerul în izolare. Nu știu ce anume mă recomandă. Să vedem. Sunt mamă. Am citit Iliada în clasa a IX-a. Am iubit. Am înșelat. Am mințit. Am călătorit. Am ascultat savanți. Am anulat convingerile de acasă. Mi-am omorât simbolic părinții. Asta înseamnă că mi-am luat o doză de maturitate. Alternez în viața cotidiană cu un a fi matur și cu un a fi imatur. M-am despărțit de tatăl copilului. Am citit Opere Esențiale, Freud. Mi-am încercat norocul cu altă relație.

În această relație mi-am adus experiența și am aplicat. De la bun început mi-am expus o părere. Nu-ți cer voie. Nu-mi cere voie. Asta fac persoanele minore. Asta face Mara. Un adult nu cere permisiunea unui alt adult. Pot să ies cu prietenii? Pot să mă joc? Nu. Fiecare decide pentru el. Consecințele se discută. Orice se discută: vizitele părinților, influența prietenilor, preferințele sexuale, convingerile religioase, poftele culinare etc. Desigur că nu a mers ca pe roate. De multe ori am plâns. De multe ori fiecare a adormit la el în pat cu gânduri de despărțire.

Scenariul pentru despărțire are o inspirație. Inspirația mea e Camil Petrescu. După despărțiri dramatice și burlești, îngrijesc și repet replica lui Ștefan Gheorghidiu. Ce-ar fi, …, dacă noi doi ne-am despărți? Simplu și elegant. Au trecut cinci ani. Funcționează experiența acumulată. Replica a rămas nefolosită.

Cum să supraviețuiți cu partenerul în izolare? Despre asta e vorba. Am în cap un cuplu cu drepturi egale. Nici nu mă gândesc la violență sau lipsa iubirii. Variabilele m-ar copleși.

Indiferent că locuiți la casă sau la bloc, fiecare să aibă un spațiu doar al lui. Faceți o listă cu responsabilități, ca Sherlock și Doctor Watson. Dacă v-ați uitat la serial. E vorba despre Elementary. Eu am văzut toate filmele și serialele cu acest personaj. Orice apare cu Sherlock, mă uit. Sunt fană. Anunțați-vă dispoziția și furia. În fața copilului, cine are, amintiți-vă reproducerea. Contopirea trupurilor a creat viață. Contopirea atitudinilor face educație. Râdeți. Dacă nu găsiți motive, gâdilați-vă. Citiți. Vizionați filme. Am și o listă de filme. Dezvoltați pasiuni separate. Nu trăiți pentru celălalt, trăiți laolaltă cu.

Chestionați-vă. Ce vreți cu adevărat? Să îndepliniți programe sau să descoperiți o stare sufletească intensă? N-am vrut să scriu fericire. Fericirea e supraevaluată. Viața are ore hidoase, mizerabile, terifiante. Dar viața mai are și alte ore. Ore de. Bucurie. Satisfacție. Veselie. Sex cu încetul. Privit în ochi. E cumva ambiguă referirea la programe? Trimit la programele din familie și din societate. Fii cine observi că ești, nu cine ți s-a spus că ești.

Izolarea, pe lângă dezavantaje, prezintă și avantajul timpului subiectiv. Ai timp să-ți răspunzi. Ai timp să te cauți. Ai renunțat. Ai început jocul de prea mult timp. De-a v-ați ascunselea poate avea un final în aceste zile. Aici eram! Mi s-a întâmplat să mă găsesc de vreo două ori în timp ce spălam vasele. Spăl vasele de trei ori pe zi minim. Uneori gătesc într-un sfert de oră și spăl vasele jumătate de oră. Chiar azi mi s-a întâmplat.

Vă las acum. M-am așezat la scris și am uitat biscuiții cu ovăz la cuptor. I-am ars. Nu-i nimic. Merg la spălat vase.

M-am felicitat că m-am eliberat de prostia generală. În prezent sunt proastă individual

De 25 apr., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

De o săptămână pândesc să apără la tarabele pieței liliacul. Făt Frumos locuiește la etajul șapte. Mara și cu mine ne-am izolat cu Făt Frumos. La finalul pandemiei o să comand o tăbliță mică pentru ușa apartamentului. O să gravez ceva. Aici au locuit pe perioada pandemiei doi adulți, un copil și două pisici.

Azi dimineață am apucat binoclul și am scrutat mesele negustorilor. Pe ultima masă trona o găleată de vopsea cu liliac alb. Am sărit în blugi și am pornit pe scări. Cobor treaptă cu treapă. Pe la etajul cinci m-a pocnit literatura. O ușă s-a crăpat. Am tresărit. Marmeladov, Sonia, mama care spăla hainele copiilor seara ca să se usuce până dimineața. Familia Marmeladov locuia într-o cameră de trecere, un hol. Ca holul de bloc coborât de mine de dimineață. De ceva vreme nu pot să cobor scările fără să-mi fugă mintea la Dostoievski, la familia bețivanului Marmeladov.

Am cumpărat liliac. Am umplut o plasă cu ouă, capșune, roșii și pătrunjel. Am uitat de Dostoievski. Am luat liftul la urcare. În casă m-am dezinfectat cu mințile aiurea. Suntem ceea ce ne preocupă. Am citit asta la Heidegger. Am ajuns la pagina 450. Mă preocupă banii. Dau banii la o parte. Probabil suntem ceea ce ne preocupă după grija banilor. Mă preocupă cărțile. Sunt o carte.

Fantazam uneori cu o dramă personală care mă va determina să mă izolez singură în casă. Voința personală ar fi închis ușa de două ori după mine, nu un virus. M-aș fi cufundat în lectură. Dar apoi? Cu cine să împărtășesc tot ce am studiat? Ce să fac cu toate informațiile, poveștile, destupările, detașările, depărtările?

M-am pus la rând să iau o apă. M-am așezat la un metru. Distanța a permis ca cineva să intre în față. N-am vociferat. De obicei o fac. Căscam gura la vânzătoare. Dialoga cu un furnizor nestingherită de cei doi clienți. Știi ce a spus despre tine? Ochi dați peste cap de furnizor. Și-a pus brațele pe tejghea. A pufăit. Îți spun, dar nu ai voie să spui mai departe. Ei, îți imaginezi că nu spun. Mi-am luat sticla de apă și m-am îndepărtat. O să vă recunosc că am judecat. M-am bucurat că nu mă manifest ca vânzătoarea și furnizorul. M-am felicitat că m-am eliberat de prostia generală. În prezent sunt proastă individual. Eu greșesc, eu corectez.

E o libertate asta. Să te desparți de lume. Să trăiești în lume, dar să trăiești în preajma ei, nu laolaltă cu ea. Am devenit pe alocuri înțeleaptă. Consecințele izolării, presupun.

Mai râdeți zilele astea?!

Foto: Bogdan Mosorescu

Noi știm cum stau lucrurile în general. În izolare nu e nimic general

De 24 apr., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Am stat în fața laptop-ului. Nimic. În special propoziția de început fuge de mine. Mi-am lăsat capul pe spate. Am privit pe fereastră. Cer albastru. Cumulus. Zborul unei păsări. Ce frumos! Fereastra m-a trimis cu gândul la Hannibal. Am reluat filmele cu doctorul Hannibal Lecter zilele acestea. În Tăcerea mieilor cere o fereastră să privească cerul. Poate dacă o ordonanță ne-ar lua și ferestrele, și grădinile, am fi mai fericiți în izolare. Dar nu suntem fericiți în izolare. Nu apreciem neapărat ce avem. Sănătate în primul rând, iar apoi un acoperiș deasupra capului.

Omul e curios. Curiozitatea a făcut posibilă evoluția, apoi civilizația. Imaginați-vă o lume fără curiorizatea englezilor. Ce ar mai binecuvânta Dumnezeu în America și în ce limbă? Nici un new York, doar vechiul York. Citiți istorie. Vă domolește pornirile sociale.

Când am fost cu toții trimiși la casele noastre, am năvălit în magazine. A dispărut făina. S-a epuizat drojdia. A ieșit brusc de pe rafturi dezinfectantul. Am uitat rapid de mall și de ispitele lui. Omul prima dată mănâncă, apoi se acoperă. Oricum majoritatea dintre noi avem prea multe obiecte-mofturi. Aceste obiecte-mofturi, haine, genți, pantofi, bijuterii, țin acum de o altă lume. Lumea în care trăiam laolaltă pentru a ne prezenta îmbrăcămintea. Haina îl face pe om și îl face mai ales în ochii celuilalt.

Port de o lună de zile trei perechi de pantaloni de trening și cinci tricouri. Am început să fiu atentă la șosete. Să se potrivească cu lungimea pantalonului. Cochetăria nu dispare, se reinterpretează. M-am gândit mult la haine, la pantofi, la genți, la ce reprezintă. M-am hotărât să notez despre, dar fără să critic. O să fie greu, dar mă scuz prin acuzație. Iubesc rochiile, pantofii, gențile și bijuteriile.

Totuși. Atrag atenția asupra felului cum aceste obiecte-moft ne-au modificat comportamentul. Azi existăm în lume, dar nu suntem în lume. Ceva ce luăm ca de la sine înțeles, faptul că suntem în lume, ne derutează în prezent. Unde anume suntem și cine e acest suntem? E ușor să fim de jos până sus o etichetă. Rochie de la, geantă de la, pantofi de la. În izolare am ajuns să fim, o simplă prezență. Fără de la. Nu recunoaștem nimic, nu ne recunoaștem fără etichetă. Noi știm cum stau lucrurile în general. În izolare nu e nimic general. Lipsesc ochii celorlalți, lipsesc determinările date de societate, lipsesc comportamentele automate care ne liniștesc. Nu mai executăm. Nu ne mai fudulim pentru nimeni. Nu mai cumpărăm mofturi. Mâncăm. Un virus ne-a retrimis la baza piramidei.

Până la urmă viața simplă cu strictul necesar nu ne face fericiți. Nici timpul petrecut cu familia nu ne face fericiți. Nici înainte nu eram fericiți. Ce înseamnă asta?

Înseamnă că fericirea ține de dispoziție și de prezent. Proiectarea în viitor, atitudinea adulților, nu aduce fericire. Fericirea aduce mult cu cererea pruncului. Vreau să mă joc acum. Nu mâine, nu peste o lună, acum. Acum sunt fericit.

Așa vă spun și eu. Acum sunteți fericiți. Lăsați planurile. Flecăriți despre asta într-o atitudine relaxată. Nu mai e necesar să ai o haină de la. Până revenim la vechile obiceiuri, o să revenim negreșit, doar fiți. E un privilegiu chiar și în izolare.

Violența a crescut. Urmează depresia. Așteptăm foametea

De 13 apr., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Locuitorii planetei trăiesc în izolare. Un virus ne-a pedepsit pe toți. Fix ca un tată sau ca tata. Când eram mici, tata a experimentat cu mine și cu soră mea distanțarea socială. Nu mai aveți voie să ieșiți în stradă. Soră mea a stat o lună întreagă în casă într-o vacanță de vară. Eu ieșeam. Mă jucam. Băteam străzile. Când îi vedeam mașina la colțul străzii, săream gardul, foloseam ușa din spate a casei și îmi luam locul lângă soră mea.

În izolare trăim cu toții azi, dar condițiile de viață diferă. Spațiul e primul care îmi vine în cap. Locuim în case. Locuim în apartamente. Urmează statusul. Singur sau într-o relație. Se impune dispoziția. Fericit sau nefericit. Situarea economică apare cu pretenții. Cu bani sau fără bani. Izolarea atrage numeroase consecințe.

După triaj, infectat-neinfectat, după ordonanțe, oamenii s-au obișnuit cu traiul la domiciuliu. S-au umplut rețelele de socializare de îndemnuri pentru descoperirea sinelui. O lună mai târziu a crescut violența domestică. O consecință a izolării. Ce poate să descopere oarecine în izolare când în societate a trăit dominat de SE? SE cuvine. SE obișnuiește. SE face.

În sfârșit, după 250 de pagini citite din Ființă și timp, Heidegger pare să-mi vorbească. Am de multe ori această senzație. Că autorul vorbește direct cu mine. Atunci pricep, atunci rezonez, atunci răsuflu. Dasein-ul este ființa. Ceea ce suntem majoritatea dintre noi ține de o posibilitate a ființei. Nevoia de adevărată înțelegere dispare de peste tot. Impersonalul SE este atât de sigur pe sine și atât de neclintit în atitudinea sa. Pretenția impersonalului SE de a hrăni și a călăuzi ”viața” deplină și autentică aduce în Dasein o liniștire, în numele căreia totul este în perfectă ordine și toate ușile par să fie deschise. Faptul-de-a-fi-în-lume sub forma căderii, fiindu-și sieși ispită, este în același timp liniștitor. Zice Heidegger.

Înțegeți ca mine? Că soră mea s-a liniștit când a cumpărat un apartament, când s-a măritat, când a devenit mamă? Că toți ne liniștim după ce bifăm căsuțele impersonalului SE. Când facem CE SE CUVINE. Zic eu. Că eu am refuzat să bifez căsuțele, că m-am răzvrătit, dar cad și cad, și cad. Nu mă opresc din cădere. Nu mă liniștește nimic. Cu excepția dobândirii de noi cunoștințe.

Îmi permit atunci să mă las pe spate. Să nu mă mai frustreze lipsurile materiale, absența unei case cu curte unde aș ține doi câini și doi motani. N-am cucerit Dasein-ul, dar uneori mă aduc în fața mea, mă interoghez și mă arunc într-o ființare care este propria mea posibilitate de ființă.

Sunt într-un posibil fel de a fi acceptabil, suportabil. Am ce să descopăr în mine când mă aflu în izolare. Interogați-vă. Ce descoperiți în voi? Infecția cu COVID 19 nu mai pare așa mare ticăloșie. Eu sunt ticălosul. Tu ești ticălosul. Iar dacă nu ești conștient de cădere, nu ești ticălos, atunci ești gol.

Ticăloșia și golul cresc apelurile spre Poliția Română. Violența a crescut. Urmează depresia. Așteptăm foametea.

Foto: Bogdan Mosorescu

Zice Mara despre izolare: Din minune, vreau la școală!

De 10 apr., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Mara a scris o poveste. Participă la concursul fetelor, Oana și Raluca, doamnele librăriei La Două Bufnițe. M-a auzit vorbind despre. Despre ce e vorba? M-a întrebat. I-am răspuns. Nu ți-am spus pentru că am presupus că nu te interesează. Mă. Dacă mă suspectați, atunci vă asigur că nu am încercat psihologia inversă. Adevărul este că nu-mi doresc ca Mara să scrie. Nu alegi să scrii. Scrii pur și simplu. N-am observat la ea nici un interes pentru.

Uite așa, Mara a scris o poveste. Am corectat împreună. Nu mi-a permis să schimb, să reformulez. S-a bosumflat și a început să plângă. Mi-am amintit de personajele din desene animate, felul cum li se umpleau ochii. În loc de ochi, o baltă. Oricum nu o să-mi aleagă povestea. Ah, flecăreala bine cunoscută. Rostești cu voce tare ceea ce în adâncul sufletului tu speri să se întâmple exact pe dos. O să-mi aleagă povestea. M-am achitat de datoria de mamă. I-am repetat discursul despre plăcerea participării, despre joacă.

Peste alte câteva zile, am rugat-o să-mi povestească despre cum i se par aceste zile. Ce simți. Ce gândești. Asta în timp ce toca niște roșii pentru o salată. Mai bine scriu, mama, ce zici?! O să notez mai jos gândurile unui copil de zeci ani despre izolare. O să-i respect ortografia.

Săptămânile astea au fost FOARTE plictisitoare!! Eh, am stat mai mult pe tabletă, dar nu e așa interesant. Eu așa credeam. Din minune, vreau la școală. Am realizat că acolo mă distrez mai bine ca acasă. E fain că nu merg la școală, dar dacă stai numai în casă și nu ai curte, te plictisești la maxim! Dacă aș fi avut curte, aș fi ieșit zilnic. De exemplu nu am mai ieșit de o săptămână afară.

Nu stau toată ziua pe tabletă. Am activități. Cum ar fi: citesc din Enciclopedie, citesc zece pagini din Iliada, fac pilates, mă uit la film, desenez, mă joc Squadro și din astea. Dacă mi le-am făcut pe toate, adică activitățile, atunci sunt liberă să stau pe tabletă. În timpul săptămânii primesc teme de la școală și le fac cu cea mai bună prietenă a mea. La ora zece facem cerc cu grupa.

Și cam asta fac tot timpul. SFÂRȘIT.

Mi-au luat libertatea de a pune virgulă, punct și cratimă. Dacă nu o să câștige povestea ei, o să-i arăt că am publicat-o pe blogul meu. Blogul e o modalitatea de a mă prezenta lumii, de a fi în lume, dar are și o reprezentare de ratare. Ratarea e un stil de viață. Eu trăiesc într-o ratare sofisticată, profundă și derutantă. De aici domin lumea și nu mă las dominată. Ceea ce îmi doresc și pentru Mara.

Foto: Bogdan Mosorescu

Femeie, împarți patul cu un culegător-vânător sau cu un bărbat al Flotei Stelare?

De 8 apr., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Îmi vine greu să scriu despre orice altceva care nu are legătură cu izolarea. Dar. Las deoparte virusul și boala. Am depășit frica de a mă infecta. Acum mă întreb când o să se întâmple.
Sunt sătulă și de desființarea existenței mele vrednice de interes. Că spăl vase nu atrage atenția. Că schimb trei perechi de pantaloni de trening nu interesează pe nimeni. Că citesc Ființă și timp trezește curiozitatea sau o explozie de râs unui număr restrâns de persoane. Voi, cei care râdeți, nu mă subestimați! Am o calitate valoroasă. Nu renunț. Că mă întind la pilates cu Mara nu aduce accesări pe blog.

Consemnez. Încerc să renunț la prezența plângăcioasă. E o ființare a ființei detestabilă. E filtrul Heidegger. Încerc să pricep făcând apel la opera lui. M-am întrebat ce scriam înainte. Scriam despre mame despărțite. Subliniam diferențele. Mamă despărțită nu e totuna cu mamă singură. Scriam despre posibilitățile de a fi interesant. Despre educație. Despre copii. Uneori, nu foarte des. Despre raporturile esențiale dintre bărbați și femei. Despre amanți.

Mi-a revenit o justificare a unui cetățean aflat în deplasare prin oraș. Nu divulg sursa. Vă rog frumos, nu știți în ce context familial mă aflu. Merg la pădure. Vă rog frumos. Și așa au reintrat în atenția mea amanții.

Sincer, îmi pare nespus de rău pentru toți amanții și toate amantele pământului. Nu ascund amuzamentul, dar asta mi-o pun în contul unui fel de a fi trăsnit. Mereu m-au distrat cele mai nepotrivite subiecte. Mi-a revenit pofta să discut despre posibilitățile existențiale ale nefericiților în dragoste. Nefericiților, vă compătimesc și vă înțeleg.

În februarie am zburat la București pentru o nuntă. O prietenă, psihoterapeut neexploatat de mine, relația ne interzice, mi-a sugerat să încep niște cursuri. Îți place să ajuți. Îți dai cu părerea oricum. Te bagi în viața oamenilor fără să ți-o ceară. Ești mortală. Ultima afirmația s-ar putea să fie exclusiv rodul imaginației mele. Fă cursuri de psihoterapie!

Ca orice persoană cultă, mi-am luat complimentul. M-am fâstâcit în scaun. Am alungat gândul. Mi-a revenit aseară. Chiar mi-ar plăcea să dezbat cu bărbați, dar în special cu femei, de ce anume sunt nefericite în parteneriate.

În primul rând i-aș mărturisi Femeii. Tu ești vinovată! În al doilea rând aș interoga-o. Te consideri o persoană interesantă? În al treilea rând aș critica sau aprecia ținuta. Haina îl face pe om. Ai grijă cum îți prezinți corpul. Corpul e o ustensilă. E datoria ta s-o folosești eficient în propriul interes. Iar la final aș întreba. Împarți patul cu un culegător-vânător sau cu un bărbat al Flotei Stelare?

Firește că aș propune soluții pentru un mod de a fi interesant. Pentru ținute. Am zeci de conturi de Instagram al unor fete care știu ce fac. Pentru corp. Sunt un om de acțiune. Provoc furtuni, dar rămân în ele și am grijă să ies din.

O fi izolarea, dar eu cred că aș avea succes. Multe femei trăiesc nescuturate de convingeri distrugătoare. Viața e scurtă până când intri în izolare cu un bărbat care nu te iubește. Care fuge la pădure să-și întâlnească amanta. Iar tu stai acasă și cureți frigiderul cu determinarea aheilor de a cuceri Troia. O să-și dea el seama că nici o altă femeie nu se compară cu tine! Ai dreptate. Nu te compară, te înșală!

Articol publicat fără recitire. S-ar putea să mă răzgândesc.

Foto: Bogdan Mosorescu

Când deosebim necesitățile de mofturi. Chiar când doamna e mult mai urâtă decât domnul?

De 1 apr., 2020 0 Colaborari , , , , 0

Zilele astea sunt numai bune să vă reamintesc de partenerul prețios al blogului, Târgul Cărții. Ultima dată când am ajuns la București, am revenit cu câteva titluri remarcabile din literatură. Am citit o carte din cele cinci cumpărate. Este vorba despre O călătorie în India de E.M. Forster. Am văzut și filmul. O adaptare satisfăcătoare. Azi o să vă povestesc despre carte.

Romanul, O călătorie în India, este o carte care aduce la cunoștință consecințele principiului superiorității rasiale. Doctorul Aziz, un personaj însemnat, este arestat în urma unei acuzații aduse de o tânără domnișoară englezoaică. Un scenariu aparent banal din cauza frecvenței subiectului. Arestarea doctorului are însă implicații social-politice.

Doamna Moore și domnișoara Quested călătoresc la Chandrapore. Raționamentul britanic întâlnește exotismul și poezia Orientului. E.M. Forster s-a bazat pe propria experiență. În anul 1912 a luat contact cu poporul indian într-un rezidențiat temporar. Fiul doamnei Moore, Ronny, este și pretendentul Adelei Quested. Femeile insistă să cunoască India. Adunarea de la club le dezorientează. Dușmănia și neîncrederea reciprocă dintre englezi și indieni e evidentă. Încearcă să arunce o punte între cele două culturi și acceptă o invitație la peșterile Marabar. Doctorul Aziz și-a luat angajamentul, susținut de Fielding, directorul colegiului și prieten, să conecteze rațiunea și pasiunea, mintea și inima.

Deplasarea la peșterile Marabar otrăvește și mai mult relațiile dintre englezi și indieni. O întâmplare misterioasă duce la procesul intentat doctorului Aziz. Procesul este descris cu umor, dar e presărat de mentalități. Rasele cu pielea mai închisă la culoare sunt atrase fizic de cele albe, dar nu și viceversa. Chiar când doamna e mult mai urâtă decât domnul?

Deznodământul e neașteptat ca și începutul. Adela Quested își retrage acuzația împotriva indianului Aziz. Romanul este bogat în idei. Eșecul raționalismului și umanismului apusean de a înțelege filozofia mistică budistă. India provoacă interogări personale caracterelor europene. Șovinișmul și ipocrizia ies la suprafață. Zeci de detalii de viață, aparent ridicole, devin însemnate când deosebim necesitățile de mofturi.

Am terminat ce am avut de spus despre carte. O găsesc extraordinară pentru aceste zile petrecute în izolare. Toată lumea vorbește despre sine, de regăsire, de apropiere. Până la urmă lecturile mele chiar se potrivesc. Mă refer la O călătorie în India și Ființă și timp. Puteți comanda pe Târgul Cărții, un partener care nu m-a dezamăgit niciodată.

Foto: Bogdan Mosorescu

Ulise pe Gheorghe Lazăr. Reîntoarcerea acasă de la dm

De 29 mart., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Încep să mă afund în trecut. Zilele petrecute în izolare nu-mi priesc. În vis devin tot mai ciudată. Azi noapte am salutat un om care stătea în poartă. Nu l-am cunoscut niciodată pe acel om. Treceam pe lângă casa lui în drumul meu spre fântână. Salutam. Așa m-au educat părinții. Saluți indiferent de simpatiile sau antipatiile noastre. Omul de azi noapte nu le era nici simpatic, nici antipatic. Locuiam cu toții în același cartier. De ce l-am visat?! M-am interogat întreaga zi.

Mergeam pe Gheorghe Lazăr cu Mara. Am dat capul pe spate să miros pomii înfloriți. Primăvara a venit. Cine o miroase? Un drum la drogheria dm pentru un sirop de arțar, pentru o ustensilă să-mi curăț eu unghiile m-a transformat în Ulise. Mara mă întreba în urechea stângă dacă îmi place mai mult Hector sau Paris. A început să citească Iliada, iar azi ne-am uitat la Troia. O zi obișnuită la Timișoara, 29 martie 2020, în care m-am plimbat pe stradă cu importanța reîntoarcerii acasă a lui Ulise. De ce l-am visat pe acel om? Până îmi vine vreo idee fantastică, cum i-a venit lui Ulise, mă refer la calul de lemn, mă reîntorc la Mara.

Mara se află de trei săptămâni acasă. Nu seamănă deloc cu vacanța de vară. Aduce incredibil de bine cu primii doi ani de viață. În acei ani totul era despre Mara. Din prima zi de grădiniță, a reînceput să fie iar vorba și despre mine. Ființa mea e din nou suspendată. Spăl vase de trei ori pe zi minim. În acest timp comentez și îmi explic relația cu Mara.

Îmi doresc o relație cu Mara adultă. Pentru asta muncesc. În prezent ies mereu pe locul doi. Tata e prietenul ei. Mama este. La o discuție susținută cu strășnicie de amândouă, am lăsat să ne acopere tăcerea. Cu mine nu e bună niciodată tăcerea. Mara are zece ani și răspunde. E obraznică. Ar zice unii. Mara, ești lipsit de bun simț. Ba tu ești lipsită de bun simț. Mara, dă-mi te rog. Dar tu de ce nu poți?! După un minut de tăcere am toată atenția ei. Eu sunt mama. Tu ești copilul. Eu reprezint adultul. Tu reprezinți copilul. Eu am grijă de tine. Eu te duc la școală. Eu spăl. Eu gătesc. Eu prepar clătitele. Eu decid pentru tine. Astea nu ți se cuvin. Fac totul cu drag și plăcere în cea mai mare parte a timpului. Dar. Aș putea să nu le mai fac. Sau aș putea să fac doar necesarul. Înainte să fiu prietena ta, sunt mama ta. Ține minte.

Ține minte o zi. Apoi o luăm de la capăt. Nu am un copil considerat cuminte. Nu a stat unde am pus-o. Nu stă unde îi zic. A urlat și urlă. A stricat și strică. Mă bucur. Nu e ușor cu un asemenea copil, dar mă bucur. Cresc un copil care să gândească pentru el. Să decidă pentru el. Nu-mi zici tu, mama, să gândesc pentru mine? Acum de ce mă corectezi?! Copiilor, în loc să le arătăm la ce nu sunt buni, mai bine îi direcționăm spre scânteia lor. Toți o au, iar părinții și profesorii o ignoră până o sting.

Doi Ulise au trecut azi pe Gheorghe Lazăr. De la dm până la bloc n-am luptat cu ciclopi. N-am înfruntat furtuni. Ne-am holbat fără reacție la mână întinsă a unui domn spre capul Marei. Reîntoarse acasă, în loc de pețitori, am ucis microbi. Până am terminat de scris, am scos musacaua de la cuptor. Lângă blocul nostru sunt Smurd-ul, 2 echipaje de poliție și o mașină oprită.

Să râdem înainte de toate. Spuneți un banc.

Banc: În caz că ești contaminat, înghite un kilogram de porumb de floricele. Nu ajută la nimic, dar măcar la crematoriu o să faci spectacol. Am râs mult și bine.

Foto: Bogdan Mosorescu

Povestea unei despărțiri

De 14 iul., 2016 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

IMG_5286În ianuarie 2015 zburam în Cabo Verde și mă despărțeam de tatăl Marei. I-a plăcut lui povestea unei despărțiri. Iubitul a luat bilete la Paris, iubita a presupus că urmează o cerere în căsătorie, clișeul, dar a surprins-o cu o despărțire.

Pe firul poveștii, noi am călătorit în Cabo Verde și ne-am despărțit amical, stabilind de comun acord că ne este cel mai bine, cel puțin pentru o perioadă. Furiile s-au declanșat câteva luni mai târziu. De la despărțire, mi-am dorit într-o anumită măsură izolarea, iar în altă măsură mi-a fost impusă.

Prima reacție, mi-am redus disponibilitatea pentru prieteni. Unii au avut răbdare și înțelegere, alții au încetat pur și simplu să mă iubească. O prietenă s-a interesat în ce condiții aș putea să-i suport aniversarea. Ies în societate sau ne întâlnim separat ori deloc.

Disponibilitatea funcționează și azi pe modul econom. Ies rar, de cele mai multe ori cu un interes care vizează blogul sau Tricoul Inteligent. Uneori cedez. Am cedat ieri și am mers la sală, la Continental.

M-am întâlnit cu domnișoara prietenă în parcare, m-a întrebat din nou dacă nu doresc abonament, am refuzat. Am plătit 45 de lei pentru o oră de cycling. M-am plâns cu umor la recepție. Scump, domnișoară, scump!

M-am așezat pe bicicletă, am continuat să jelesc, cum să duc o oră întreagă după o pauză de sală de un an de zile?! Am pedalat în ritmul meu, nu am căutat să-mi demonstrez că pot sau să demonstrez cuiva că mă pot compara. Da, sunt o puturoasă. Suport cuvântul acesta doar în contextul mișcării fizice. Dacă un bărbat folosește puturoasă pentru  felul meu de a fi, o ia razna feminista.

Când un bărbat se adresează cu puturoasă semnifică o datorie sau o responsabilitate a femeii de a asigura curățenia și masa în casă?

Pur și simplu nu sunt de acord. M-am îndepărtat de la subiect. Am făcut ieri o oră de cycling. Am plătit pe o oră un preț indecent, neinspirată strategie de marketing. Prima oră ar putea fi gratis sau inclusă într-o ofertă specială, una de atracție, nu de reorientare spre alte săli din oraș. Posibil să-mi bag nasul unde nu-mi fierbe oala, am terminat Litere, nu Marketing.

Îmi dau cu părerea ca orice român sau corect spus ca orice om.

Am revenit acasă după sală și am luat loc lângă pisică și partener pe canapea. Mi-am încărcat un serial polițist englezesc și m-am pierdut în peisajele bucolice. Am adăugat un nou loc de vizitat, Tynemouth, Marea Britanie.

Azi am povestit pe blog. Mulțumesc.