by Dunia

About: Dunia

Recent Posts by Dunia

Femeile preferă critica în locul discuțiilor rodnice

De 13 nov., 2017 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Ajung rar în cluburi de noapte. Motive sunt multe. Primul ține de mamiceală. Am născut, iar sâmbetele și duminicile și-au pierdut vechile semnificații. A devenit legendă dormitul până târziu. Al doilea motiv are legătură cu muzica. Adevărat, nu m-am străduit prea mult să-mi placă muzica cu fragmente repetitive și sunete sintetizate, house pe numele ei, dar recunosc că nu o suport și mă irită peste măsură.

Când ajung, am următoarele pretexte: partenerul, prietenele și uneori munca. Ultima dată s-a datorat partenerului. Bărbat fără copil, el trăiește vremurile unor duminici petrecute până târziu printre cearșafuri. Am acceptat invitația fără murmure de protest. Fac parte din categoria femeilor care consideră că o relație are succes dacă muncești la ea. Îmi permiteți o metaforă. Trudești pe câmp, ai toamna roade. Pe lângă asta, o bătrânică în parc, în timp ce-mi privea admirativ picioarele, mi-a mărturisit: Dacă m-ar mai ține picioarele, dacă aș mai fi femeie tânără, aș mai dansa o oră în plus după ce aș simți că nu mai pot!

Sâmbătă seară nu m-am plâns o secundă de durerea de picioare. Am suportat tocurile gândindu-mă la bătrânica din parc. Am privit cu atenție în jurul meu. Femei frumoase. Bărbați frumosi. Fete tinere: exagerat de aranjate, doar aranjate, comune. Fete bete mergând pe pereți. Femei cu botox. Femei cu colagen în buze. Femei cu botox și colagen. Băieți cu pantaloni skinny și gleznele pe afară. Băieți grași. Băieți cu barbă. Bărbați cu ceafa lată. Femei și bărbați trecuți de 40 de ani și negându-și vârsta.

Clubul adună reprezentările despre frumusețe, iar eu am dorit să indic în mod special fiecare înfățișare. Ce ne displace și criticăm, dar și ce ne place și admirăm.

Mulțimea formată din eternul feminin, sexul tare și bisexuali m-a făcut să mă întreb: Unde mai pot femeile trecute de 30 de ani să întâlnească bărbați, viitori parteneri, viitori tați în afară de club? Cunosc multe femei de 30 de ani singure. Femeile intelectuale, cu caracter protestatar, zice Jung, discută adesea acest aspect: Unde să cunoască bărbați?

După 30 de ani, mai mult ca niciodată la femei, totul devine personal, dar țin mortiș să fie obiective. Le arată bărbaților ce, cum, unde și când greșesc. Lovesc puncte nevralgice. Tot Jung zice că asta preferă femeile, critică în loc să poarte discuții rodnice.

Vizualizez deja câteva persoane de sex masculin împăunâdu-se. Puțină răbdare. V-ați întrebat vreodată de ce procedează așa femeile? Eu o să vă spun, dar nu-mi aparține observația, tot Jung se face vinovat. Femeile doresc să forțeze superioritatea bărbatului, să-l facă vrednic de admirat.

Femeile sunt fetițe deghizate, dar fără o figură autoritară de stimat. Astfel ne stricăm cheful și râdem unii pe seama altora. Femeile disprețuiesc blugii skinny ai bărbaților, bărbații ocolesc întâlnirile cu doamnele cicălitoare și exagerat de umflate cu botox. Cedează. Ei cedează, ele rămân fără un obiect vrednic de admirat.

M-am gândit la toate astea sâmbătă seară la Fratelli. Mi-am propus să scriu un text despre. Să alcătuiesc o listă cu sugestii pentru întâlniri. M-am întins la vorbă și o să închei, dar sunt șanse mari să revin asupra subiectului. Clubul rămâne pe primul loc. Poate o să facem împreună lista. Vedem!

Foto: Simona Nuțu

Luptele vremurilor: alăptatul în public și interzicerea avortului

De 9 nov., 2017 1 Trăiri afective ale mele No tags 0

E natural să fim dezamăgiți de epoca în care trăim. E mai mult o regulă și aproape niciodată o excepție. Aș publica aici fragmente ale unor autori din diferite vremuri. Argumentele s-ar dovedi insurmontabile. Poate am să public într-o zi. Nu azi.

Scot ceva din memorie cu intenția de a-mi confirma și eu dezamăgirea de vremurile actuale. Am văzut la o vârstă fragedă filmul Cidul. Finalul l-am păstrat în amintire la niște cote maxime de intensitate afectivă. Cidul e mort, dar cineva l-a urcat pe cal și i-a dat drumul printre soldații inamici. Aceștia fugeau și se răspândeau de frica lui.

Ce am povestit eu poate fi interpretat în fel și chip. Perspectivele zburdă, semnificațiile se descoperă și se acoperă. Scopul e altul. Încercați să vă reprezentați cu informațiile avute, condițiile de viață din acele vremuri, luptele în care se angajau oamenii pentru supraviețuire.

Două minute rămâneți în fantezia asta, în istorie și în uitarea de după. Trăim în uitarea adevăratelor lupte. În prezent ne angajăm în lupte inutile. Nu servesc la nimic mișcările pentru alăptarea în public. A alăpta ține de o nevoie. Reacțiile pudicilor sau filistinor nu ar trebui să producă o mobilizare. Manifestațiile împotriva avortului ce aduc folositor în viața femeilor? O să aibă loc atunci o schimbare de personalitate dintr-un prilej exterior? Nu. Schimbările vin din motive, opinii și convingeri interioare subiective. Totul se reduce la educație.

O să mă mulțumesc cu aceste două exemple: alăptatul în public și interzicerea avortului. Reprezintă motivul pentru care am ales să scriu. Angajarea în aceste lupte mă dezamăgește. Aș vrea să simt compasiune, să împărtășesc credința lui Carl Rogers de exemplu: natura noastră umană e bună. Nu simt compasiune. M-am observat. M-am chestionat. Mi-am identificat nevoile pe care le declar universale: Natura noastră umană are nevoie de educație. Educația schimbă totul: percepții, perspective, unghiuni, ne dă o direcție.

Direcția face posibilă ziua de mâine, direcția este creatorul viitorului.

Faceți posibilă ziua de mâine pe pâmânt. E în putința voastră prin procesul educației. E nevoie de educație pretutindeni.

Foto: Anita Bejenaru

Clujul, alo?! E cineva acolo?

De 7 nov., 2017 0 Trăiri afective ale mele , , 0

Intenționez să merg cu Tricoul Inteligent la un târg la Cluj. Google Analytics mi-a arătat aproape zilnic Clujul în tabel. Am dedus că am cititori acolo.

Acest text este pentru voi. Vă cer ajutorul. Aici doar anunț, dar aș purta niște discuții separat de blog. Două sau trei conversații mi-ar permite să-mi fac o idee despre proiectul meu curajos la ora actuală. Ce anume mă interesează?

Cel mai mult dacă am un public acolo.

Vă rog, nu ezitați să mă contactați.

Clujul, alo?!

Foto: Simona Nutu

Cenzura pentru simpatie sau perspectiva personală pentru autenticitate

De 6 nov., 2017 0 Trăiri afective ale mele , , 0

Din discuții libere, cu subiecte la nimereală, am dedus că unii dintre dumneavoastră ați ajuns să-mi așteptați articolele zilnice publicate pe blog pentru a bea cafeaua împreună.

Sunt sinceră când vă scriu acum, și vă rog să mă credeți, am niște sentimente amestecate. Dilema constă în a permite să mă simt flatată sau în a ține cont de un fel de neliniște interioară. Fix ca atunci când ne aflăm în pericol: fugim sau atacăm?

Motivul sentimentelor contrarii ține de asumarea acestei sarcini cu răspunderi. Am un renume în comunitate bloggerilor timișoreni: sunt obraznică. Cam spun ce gândesc. Acțiunea de a deschide gura întru rostirea unor lucruri neplăcute ține și de un fel de a fi, de personalitate, dar și de o alegere personală. Țin foarte mult să spun ce gândesc.

Faptul că există în jurul blogului o reală creștere a comunității ar putea să aibă o consecință detestabilă pentru mine: cenzura. Am scris doi ani în anonimat. Eu nu am fost Dunia. Eu sunt Dunia prin transformare. Lipsa stimei de sine, incapacitatea de asumare, rușinea prost înțeleasă și o anumită mentalitate au creat-o pe Dunia. Când am demarat procesul de autoeducație și a devenit posibilă expunerea cu propriul nume, Paula, Dunia ajunsese să aibă o existență separată și independentă. Nu mi-a părut rău, am perceput-o ca o versiune mai bună a mea.

Un al doilea motiv pentru care am scris sub numele Dunia: cenzura. Familia și prietenii impun un control. Întrebările lor supărătoare au forță. Despre cine ai scris acolo? Pun pariu că despre. De ce ai exagerat acolo? Sunt sigur că nu s-a întmplat fix așa. Eu sunt personajul din articolul ăla?

Plasticizarea pare să fie complet necunoscută. Am trecut prin diverse faze și etape. Când am realizat că scrisul contează cel mai mult pentru mine, a scăzut influența lor. Am ales scrisul și rațional am hotărât să nu-mi mai pese. Stați în jurul meu, vă asumați posiblitatea de a mă inspira. Nu o să renunț la scris. Scrisul sunt eu.

Cu informația cea nouă, îmi așteptați articolele, risc din nou să iau în calcul sentimentele și convingerile dumneavoastră. Nu-mi fac nici o favoare dacă accept cel mai mic control. Textul de azi mă obligă să-mi rămân mie fidelă.

O să scriu în continuare ce gândesc. Sunt suficient de educată să mânuiesc cuvintele astfel încât să rămân politicoasă în timp ce transmit adevăruri neplăcute. La Timișoara lumea se îmbracă urât. Bloggerii sunt persoane agreabile, dar au conținut slab pe site-uri. Parentingul are o latură hidoasă care ne împinge să creștem o generație de antieroi. Avortul trebuie să rămână o decizie personală. Veganii nu au nici un drept să-i numească criminali pe aceia care consumă carne. Există viață și fără Dumnezeu. O mamă despărțită rămâne femeie cu nevoi sexuale de satisfăcut, iar un copil nu-i distruge viața. Limba maternă e una singură, iar noi ne creștem copiii pentru o viață în altă parte Etc!

Relatarea frumoasă este singura mea grijă. Cine ia personal percepțiile mele nu mă privește. Problema e la celălalt.

Concluzie: nu o să existe cenzură. Scrisul are prioritate.

Mulțumesc pentru înțelegere, dacă să am parte de.

Foto: Simona Nutu

Am pus o întrebare simpatică. A zis Florin Piersic Junior

De 2 nov., 2017 0 Colaborari , , , , 0

S-a întâmplat marți seară să am o reprezentare de Cenușăreasă. Am mers la teatru pe la 7 seara și am ajuns acasă la miezul nopții. Nu mi-am pierdut pantoful, dar am lăsat un flec prin parcul de lângă Sala 2 a Teatrului Național Timișoara.

S-a jucat din nou Frați de Dave Williams. Pentru mine a fost a doua oară. Sunt spectacole pe care pot să le revăd și să mă bucur de reîntâlnirea cu personajele. Sunt spectacole pe care refuz să le revăd. Reîntâlnirea cu personajele m-ar plictisi și m-ar irita.

Spectacolul Frați numără multe aspecte care atrag. În primul rând distribuția: Florin Piersic Junior, Matei Chioariu, Călin Stanciu Junior, Marko Adzic. În al doilea rând genul: comedie. În al treilea rând mergeți la spectacol și îmi puteți lăsa un comentariu.

Diferit de data aceasta a fost dialogul de după spectacol – actori și spectatori față în față. O fereastră s-a deschis. Una mică, desigur! Actorii reprezintă o tagmă specială. Vizionari cu misiuni autoimpuse, actorii și-au fixat singuri o contribuție în stări de spirit. Mergem la ei să avem parte de întreruperi din realitate. Și dau totul pe scenă, iar marți seară au permis, metaforic, să aruncăm un ochi după ce a picat cortina.

Spectatorii au pus întrebări. Unii cu fudulie, alții cu emoții, câțiva cu umor, eu cu. Cu reacția mea obișnuită și detestabilă, un roșu violent în obraji, am îndrăznit: Aveți cumva vreo superstiție înainte de spectacol? Obișnuiți să faceți ceva anume?

Există pe pagina de facebook a Teatrului Național Timișoara înregistrări din acea seară. Apar și eu. Știu că nu o să vă uitați pentru Florin, Mario, Călin sau Marko. Nici măcar pentru Ada Lupu Hausvater. O să fiți curioși de mine, ce dezmierdător!

O să-l auziți pe Florin Piersic Junior cum îmi evaluează întrebarea ca fiind simpatică după ce a rostit șoptit că așa ceva nu se spune și a aruncat mănusă celorlalți actori. Nici unul nu a dezvălui nimic. Tainele celei mai formidabile meserii au rămas în siguranță.

Ca să merg pe propriile urme, aliniez finalul cu introducerea. Am avut marți seară o reprezentare de Cenușăreasă. Am mers la teatru. Am pus întrebări prinților. Am fugit înainte de miezul nopții.

Înainte de SFÂRȘIT, mai notez, pentru curioși și doritori, că vor mai urma asemenea sesiuni între actori și spectatori. Urmăriți pagina de facebook a Teatrului.

SFÂRȘIT

Foto: Flavius Neamciuc

Un blogger cu o zi proastă

De 1 nov., 2017 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

M-am trezit de dimineață nemulțumită de mine, de lipsa de disciplină. Acționez în cea mai mare parte în funcție de ceea ce este corect, iar restul după chef. Iar eu de cele mai multe ori poftesc să zac cu o carte în mână și să mă lase toată lumea în pace.

Din copilărie am suportat retrageri ale interesului. Nu mă interesează să socializez intens, să duc discuții idioate despre nimic esențial, să-mi lungesc genele pentru a mă face mai atractivă pentru sexul masculin, dar să afirm că suport pentru mine întreg procesul de înfrumusețare. Genele sunt oricum sediu al narcisismului.

Mai doresc puternic să merg la teatru și să mă pierd prin marile muzee. Dar în ultimul timp râsul oamenilor din sală îmi prăpădește desfătarea la spectacole. Râd atât de ușor, fără nici o pretenție intelectuală. M-aș folosi de vorba din popor, râd a prostul, dar nu o s-o fac.

Sunt un blogger cu o zi proastă. Asta înseamnă că sufăr din luciditate. Nu am muncit suficient de mult să ajung scriitor. Muncesc destul să fiu un blogger pretențios. Din unghiul acesta, cu o educație acceptată prin tradiție, lecturi din Balzac, Hugo, Romain Rolland, Dostoievski și Tolstoi în adolescență, tolerez greu întâlniri și evenimente unde băltește falsitatea (limbaj redus la funcția lui de comunicare, dispreț nefondat pentru neologisme, atitudini binevoitoare pentru serviciile slabe prestate pe blog).

Educația mea se bate în cap cu noile condiții de existență socială. Comunitatea de bloggeri de la Timișoara este mică. Abia ne remarcăm, dar nu din cauza numărului, ci a lipsei de valoare. Când ne întâlnim, prima acțiune stă în lingușeală. Gândurile nu le cunosc, dar pot să le presupun. Nimeni nu dorește să rănească sentimente. Atitudine cu care sunt complet de acord. Așa este corect.

Prezența bloggerilor la un eveniment presupune muncă. Prestăm servicii acolo. Rațional ar trebui să separăm persoana de serviciile ei. Persoana poate fi minunată, dar conținutul de pe blog slab. Pentru persoană nu există soluții pe repede înainte, dar pentru conținut lipsit de valoare, da. Problemele presupun rezolvări. Gramatica se corectează, frazele se modelează.

Producția de texte lipsite de originalitate a devenit plictisitoare. Nu mă vait. Nu mă plâng de generația mea. Generația mea este perfectă pentru condițiile actuale de viață. Ce nu înțelege generația mea este că e nevoie să fim mai mult decât perfecți în munca noastră. A rămâne la nivelul acesta traduce clar intenția de a specula. A trage foloase dintr-o anumită situație prezentă nu ne ajută în viitor.

Pentru viitor, luați o carte în mână, citiți, mergeți la teatru sau muzee, urmăriți un film sau un documentar, orice, dar permiteți să vi se schimbe perspectiva și să vă puneți întrebări. Autosuficiența pierde cele mai dotate caractere. Comparați-vă cu Marcel Tolcea, cu Adriana Babeți, cu Mircea Mihăieș, Robert Șerban. Ei sunt modelele noastre, nu personalități umflate pe facebook inclusiv cu silicon, colagen și botox.

Nu judec, îndemn! Vă îndemn să vă alegeți modele care au capacitatea și educația să vă ajute să deveniți mai buni. Preocupările intelectuale reduc și din agresivitate, inclusiv cea verbală. Persoanele agresive sunt într-un procent mare persoanele lipsite de educație.

Repet! Nu judec, îndemn. Timișoara numără din fericire intelectuali de neocolit. I-am numit mai sus. Permiteți inspirația, câștigul va fi inestimabil. Nu puteți fi buni alegându-vă modele îndoielnice. Alegeți din elită pentru a fi posibilă scăderea. Nu poți să scazi dacă ai început admirând semidocți.

În viața omului, sărăcia și idioțenia nu sunt opțiuni. Sărăcia are soluții, iar idioțenia are scuze doar dacă aparține patologiei.

Bloggeri de la Timișoara, aveți soluții și fac afirmația într-o zi proastă.

Alegeți modele din elită!

Foto: Simona Nuțu

Dunia are oaspeți: Ne vedem în parc de Cornelia Iordache

De 31 oct., 2017 1 Colaborari , , , , 0

Am anunțat comunitatea din jurul blogului de intenția mea de a transforma acest spațiu într-o redacție virtuală. Am zis, dar am și făcut.

Îmi place și practic acțiunea. A mă opri la a spune nu e stilul meu. Iar eu am un stil și sper să ajungă inconfundabil.

De la momentul anunțării am avut câteva întâlniri și mai multe discuții. Ce descoperire măgulitoare pentru mine! Mai multe persoane aspiră să se alăture blogului. Azi o să public un articol care nu-mi aparține. Invitata mea se numește Cornelia Iordache. Nu am intervenit deloc în text. Poftesc la cât mai multe asemenea articole și muncesc din greu pentru a crea o echipă în jurul meu. Pun punct aici. Vă las într-o companie bună. Primul cititor sunt eu. Al doilea este rugat să lase comentariu. Mulțumesc!

Cornelia Iordache, Ne vedem în parc

PROLOG

La fel ca o piața publica sau un local fără pretenții de bonton, parcul își etalează zilnic magnetismul. Forța naturii din urbe dă naștere, tam-nisam, unor întâlniri neobișnuite. Oaspeți, nu vizitatori sau trecători. Așa ne întâmpină acest amfitrion, la fel de generos cu oricine îi străbate aleile. Parcul e al tuturor.

Al jocului și forfotei celor cu vocea în formare. Vicleni naivi, ascunși de trunchiuri groase, pufnind înăbușit în pumn ca nu sunt descoperiți de camarazii lor.

Al sugarilor strânși la piepturi golașe de brațele obosite ale ocrotitoarelor lor. Multe dintre ele, privind prelung, stânjenite, pavajul.

Al celor cu apetit, ieșiți în pauza de masă. Din caserolele fierbinți, se înalță unduind, ca duhul din lampa fermecată, un abur cu iz ademenitor. Mai ales pentru gâze.

Al celor ghidați de karma, trosnindu-și tendoanele în poziții aparent dureroase. Al sportivilor asudați, cu antrenorul privat atârnat pe încheietura mâinii.

Al câinilor de pripas. Al celor sub stăpânire, scoși la întâlnirea cu zeița Libertas. Al stăpânului pe viața de câine, cu punga de gunoi dosită în buzunar.

Al celor care vor să scurteze drumul. Al celor care, fără țintă și ademeniți de mirosul materiei vegetale, se scufundă în visare.

Al artiștilor asteptând muza și, deopotriva, al actanților ambulanți.

Front pentru disputele liceenilor hotărâți să-și încheie socotelile.

Decor pentru îndrăgostitul care spune, cu glas tremurând, da. Sau, după caz, răspicat, s-a terminat.

Al celor proaspăt parfumați cu mers grăbit, pentru care energia zilei încape într-un pahar cu licoare-to-go.

Al odraslelor cărora li se luminează chipurile plăsmuind aventuri și li se împleticesc picioarele gonind spre locul de joacă. Al părintelui prăpăstios pentru care prenumele celui care tocmai s-a smuls din mâna lui, devine un leitmotiv.

Al vicioșilor lipsiți de pudoare, în căutare de plăceri lascive.

Al celor predispuși la romantism: culegătorii de trifoi, suflătorii în pufoase păpădii sau spărgătorii de semințe.

Al pensionarilor grupați pe teme de discuție, așteptând încruntați să se ivească de undeva un bob de scandal. Doar-doar le-o mai tăia din apăsare.

Al oamenilor străzii care, după ce au ciupit din coșurile de gunoi câte ceva, se lungesc pe bănci, cu brațele îndoite sub perne improvizate.

Al lui și al ei. Al lor. Al tuturor.

Pe curând, în parc!

Foto: Adrian Oncu

Concurs, vorbiți cu mine!

De 26 oct., 2017 4 Trăiri afective ale mele , , , 0

Ultimele două zile le-am petrecut în meditație. Sunt puțin speriată. Iată ce am găsit pe o pagina din cartea lui Jung, Două scrieri despre psihologia analitică:

Există uneori persoane aparent normale care nu prezintă simptome nevrotice speciale […], pe deasupra au opinii și deprinderi de viață absolut normale, dar a căror normalitate este o compensare artificială a unei psihoze latente (ascunse). Respectivele persoane nu-și intuiesc cu nimic starea. Intuiția lor se exprimă poate indirect doar prin faptul că se interesează în mod special de psihologie și psihiatrie și sunt atrași de astfel de lucruri, precum fluturele de lumină.

Mă interesez. Sunt atrasă precum. De exemplu aseară la Festivalul de Literatură mi s-au schimbat sentimentele când am descoperit în prezentarea invitaților de anul acesta studiile lui Ion Vianu. Domnul Vianu este scriitor și medic psihiatru. Nu am citit nici o carte semnată de. O să corectez cât mai repede cu putință.

Nu-mi este frică de cele descoperite în cartea lui Jung. Mereu m-am suspectat. Oricum ar fi, diagnostic nu am. Merg înainte și fac ceea ce este corect.

Am două bilete de oferit la teatru pentru mâine seară. Spectacolul se cheamă Vorbește cu mine. Nu cer nimic, aștept doar comentariile. Diseară anunț și câtigătorul.

Vorbiți cu mine!

Foto: Simona Nuțu

Un nou scriitor: scriitorul de corporație

De 25 oct., 2017 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

De azi ne facem de cap la Timișoara cu literatura. A început Festivalul de Literatură. Diseară va avea loc o întâlnire cu scriitorii Gabriela Adameșteanu și Ion Vianu, amfitrioană: Adriana Babeți. Poate unii nu ați aflat încă și sunteți curioși.

Am auzit la Radio că în România comunitatea de cititori amenință dimensiunea atomului. Suntem practic invizibili. Comparația îmi aparține. La Radio au folosit un adjectiv, cititori puțini, mie mi-a plăcut să dramatizez.

În primul rând nu-mi vine să cred că suntem așa puțini. Știu însă că a apărut un nou fel de scriitor dintr-o nevoie a condițiilor actuale de viață. Corporațiile au schimbat traiul indivizilor. La fel cum fabricile au schimbat traiul acum ceva vreme în urmă.

Corporațiile reprezintă instituțiile unde cetățenii acestei țări mioritice învață disciplina. În spațiul organizației românul respectă reguli. Singurul spațiu unde nu se preface că respectă. Ierarhia e ceva mai mult decât un cuvânt. Pentru locuitorii acestei țări, o anomalie. A face ce e corect la locul de muncă nu ține de un obicei românesc.

O diferență între corporație și fabrică constă în educație. Reprezentanții clasei muncitoare au fost înlocuiți. Oamenii cu studii superioare au devenit angajații societăților pe acțiuni. Cunoașterea reduce din ignoranță. Ce s-a întâmplat? Angajatul unei corporații a împărțit rațional cunoașterea: utilă și inutilă. Limbajul l-a redus doar la funcția de transmitere a informației. Aticismul dascălului din Scrisoarea I de Mihai Emineascu și-a pierdut orice aplicație. Scopul corporatistului este direct legat de viața practică.

Dar corporatistul nu a devenit un necititor. Citește, dar preferă o altfel de literatură. Putem să o numim antiliteratură. Fix în acest punct, dintr-o nevoie, s-a ivit scriitorul de corporație. Un scriitor de corporație este o persoană cu studii superioare, cu aptitudini practice de supraviețuire în mediul online și cu atitudine dezinvoltă în societate. Prestigiul i-a crescut de la vocabularul simplu și simplist, și de la vulgaritate. Exprimarea din popor a venit ca o eliberare pentru corporatistul care e obligat prin contract, remunerație mare, asigurări de sănătate și abonament la sală, să se pună de acord cu o echipă. Scriitorul, prin poveștile lui, spune ce ar dori și el să spună. Înjură! Își discreditează șeful! Își lovește peste fund colega! Înjură iar!

Corporatiștii citesc. Citesc o anumită literatură. Funcția literaturii trebuie să fie practică: să nu solicite prea mult, să nu conțină informații pretențioase, să provoace un râs liberator.

A citi e mai bine decât a nu citi deloc, iar de la o literatură ușoară poți ajunge la clasici. De la clasici la literatură ușoară e mai greu.

Oricum ar fi, românii citesc și nu suntem puțini.

Foto: Adrian Oncu

Oglindă, oglinjoară, ce ne-am mai distrat aseară!

De 23 oct., 2017 0 Colaborari , , , , 0

Mirror, mirror on the wall, who`s the fairest of them all?

Primul meu gând la contactul cu Mirror photoBooth m-a trimis în povești. Condițiile actuale de viață permit fiecăruia dintre noi o întâlnire cu oglinda magică. Regina căuta o confirmare a propriei frumuseți, omul modern verifică o stare: cât de mult ne-am detașat de muncă, cât de tare reușim să petrecem?

Cel mai mult, oglinda ne permite să uităm de control și limite. Ne apropie de un instinct primar care cere imperativ să onorăm plăcerea. Fotografiile obținute în urma unei scurte ședințe foto ne pun față în față cu o persoană care și-a suspendat inhibițiile.

Oamenii știu să se simtă bine! Oamenii știu ce să facă cu timpul lor liber! A petrece din când în când crește eficiența la locul de muncă.

A doua zi după petrecere, toate persoanele au o reprezentare de regină din poveste. Căutăm o confirmare a unui timp petrecut de pomină. Magneții de frigider și fotografiile sunt martori. Ne revin de pe hârtia lucioasă surâsuri și chipuri fericite. Fie că ne aplecăm spre ușa frigiderului să privim mai de aproape magneții, fie că apucăm fotografiile în mână pentru a analiza chipurile din imagine, nu o să descoperim măști: masca angajatului, masca iubitului, masca fiului, masca mamei, masca prietenului!

Foarte simplu, fără nici un interes practic, fotografia scoate în evidență un chip relaxat, o persoană veselă, o atitudine încrezătoare.

Fotografiile instant au și o reprezentare de pilulă pentru repornirea omului modern. Pornim la muncă. Ne oprim la final de zi sau de săptămână. Ne repornim după fiecare distracție.

Picster, cu PhotoBooth sau MirrorBooth sprijină repornirile cu încredere și bunăvoință. La urma urmei o facem pentru propria supraviețuire, pentru sens și semnificații, pentru destin, pentru iubire, pentru distracție, pentru cum anume ne reprezentăm viața.

De exemplu, în 29 octombrie, Picster va fi alături de Timișoara City Maraton, eveniment organizat de Timotion și Alergotura. De data asta motivul implicării constă în interese culturale. O facem pentru cultură. O să se reia în imaginar, prin proba maratonului, cucerirea cetății Timșoara de către Prințul Eugeniu de Savoya.

Oglindă, oglinjoară, ce ne-am mai distrat aseară!
Oglingă, oglinjoară, ce am mai alergat la maraton!