Category Trăiri afective ale mele

  • Home
  • /
  • Category: "Trăiri afective ale mele"

Tricoul Inteligent este pionier. Deschide calea femeilor imperfecte

De 5 iun., 2018 3 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Decisesem să nu scriu despre experiența mea de la Artisans Bazaar în parteneriat cu Revolution Festival. Umblă vorba că sunt severă și practic un soi de sinceritate brută. Mi-a ajuns la urechi, mi s-a mărturisit pe fugă fără să mă privească cineva în ochi. Aș intimida chiar femeile sau unele femei.

Pentru că aud și ascult, nu neapărat în aceeași măsură, practic în ultima vreme destăinuirea părerilor bune. De exemplu am ținut mult să-i spun lui Rox despre ședințele ei cu Ancira Adeon. De când o urmăresc, în fotografiile lui Ancira se observă lejer evoluția persoanei, dar mai ales tehnica fotografului care a scos tot ce e mai bun la ea. Pentru mine ține de fișa postului. Fotograful să evidențieze propria frumusețe a persoanei.

La Artisans Bazaar am participat pentru fete, Nadina, Ana Maria și Simona. Le simpatizez și le stimez, iar atmosfera târgului e una agreabilă. Anul trecut am refuzat participarea la Revolution Festival și bine am făcut. Dar o să las faptele să vorbească, fără nici un fel de părere personală.

Organizatorii Revolution Festival prezintă numerele, zeci de mii de participanți. Adevărat. Nu am numărat, țin seama de puhoaiele care se deplasau pe lângă cortul nostru. Nici unul nu s-a desprins de acolo pentru Tricou, nici unul nu a devenit clientul meu. Am vândut peste gard. În epoca noastră, am vândut pe internet.

În 3 zile nu am vândut participanților de la Revolution Festival, ci clienților mei. E un fapt. Țin să public articolul pentru valoarea lui testimonială. Eu sunt martor, partenera mea e martoră. Pe viitor, cei care dezvoltă o afacere asemănătoare cu mine, obiecte de îmbrăcăminte, să țină cont de experiența mea. Să se pregătească mai mult de socializare, prezentare și defilare. Și să vândă peste gard. Îmi place expresia asta, am tot folosit-o de când a început târgul. Mă așteptam, am intuit că așa se va întâmpla.

Dar mă știți, susțin și practic râsul. Să râdem înainte de toate, să ne suflecăm mânecile și să muncim pentru ceea ce ne place.

Munca la Tricoul Inteligent a devenit esențială. Am șansa să fiu un pionier. Deschid calea femeilor care s-au născut imperfecte, dar s-au educat pentru a fi excepționale.

Eu sunt un model de femeie imperfectă.
Tu ești.
Ea este.

Foto: Simona Nutu

Mamele de 15 ani din România

De 4 iun., 2018 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Zilele trecute am avut un vizitator din Germania, o doamnă. Locuiește acolo de 18 ani. A descoperit cu ceva timp în urmă Tricoul meu. De la literatură pe bumbac, două tricouri comandate, am schimbat câteva mesaje în care mi-am dezvăluit și adresa blogului.

Blogul deschide ferestre curioșilor. Dau acces limitat spre familia mea, cu accent pe Mara, și accent nelimitat despre cum am ajuns să-mi reprezint viața. Firește că nu întotdeauna am gândit la fel. De joi până sâmbătă am fost gazdă. Un fel aparte descriu ca amfitrion. Îți pun la dispoziție tot ce am, dar nu cedez convențiilor. Cu alte cuvinte, nu m-am dat peste cap cu ordinea și curățenia, dar am schimbat patul, am făcut cumpărături la supermarket și am pregătit micul dejun. Politețea față de un oaspete o consider obligatorie.

Întâmplarea este una singulară. Pentru prima data m-a vizitat cineva străin, cu reprezentări despre mine de pe blog. În alte circumstanțe, o presiune m-ar fi copleșit. Frica de a nu fi la înălțimea așteptărilor. Imaginea publică lasă deoparte orele plictisitoare ale vieții. Ocupată cu târgul, Artisans Bazaar în parteneriat cu Revolution Festival, nu m-am putut concentra pe prezentarea persoanei. Am fost eu, orice o fi însemnând asta. În prima parte a zilei am fost ghid. Timișoara e construită pe o mlaștină. Acolo se văd gloanțele de la revoluție. Lucian Blaga e cea mai veche stradă a orașului. Cele mai multe clădiri datează din secolul XIX. Austriecii au cucerit orașul de la otomani. Robert Carol de Anjou a dorit să-și dăruiască orașul de ziua lui. Etc.

La o plimbare cu lebăda pe Bega, o activitate de 1 iunie pentru Mara, am ascultat Mihaela Mihai, De-ai fi tu salcie la mal, inspirată de arborii de pe marginea apei. Conversațiile s-au desfășurat ușor, fără teamă de tăceri. E foarte important pentru mine să am libertatea de a tăcea lângă cineva. Am dezbătut și subiectul avort, m-am remarcat pe blog cu asemenea articole.

Sâmbătă am lăsat la aeroport o prietenă. Am deschis ușa joi seară unei străine, dar am închis-o după o prietenă.
PRIÉTEN, -Ă, prieteni, -e, s. m. și f. Persoană de care cineva este legat printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere și stimă reciprocă, pe idei sau principii comune; amic.

Presupun că ne stimăm reciproc. Am primit o invitație în Germania la o cafea de trei zile. Îndrăznesc să-mi consider presupunerea corectă. După discuțiile despre copii, educație sexuală, avort, ieri mi-au picat ochii peste un articol despre mamele de 15 ani din România. Voiam azi să scriu un articol despre. Am considerat necesară introducerea asta. Cum am ajuns să pregătesc un text inconfortabil pentru rușinoși și ipocriți. O să urmeze zilele următoare o reprezentare despre viața fără frica de pedeapsa lui Dumnezeu.

O să scriu despre Cum ne învățăm copiii să facă sex. Părinții au datoria să-și iubească copiii, nu să-i judece. Critica constructivă intră la educația, a judeca ține de neacceptare.

Revin.

Între timp, să râdem înainte de toate.

Tricoul Inteligent are prețuri mai mari ca Andreea Raicu

De 30 mai, 2018 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Prin toamnă sau prin iarnă s-a deschis la Timișoara un magazin cu haine semnate de designeri români. Nu-i dau numele, între timp s-a transformat. Un unic designer a rămas. În Iulius Mall, la demisol, funcționează în prezent Bardash, o marcă de produs a unei firme românești serioase cu planuri pe termen lung. O să ne obișnuiască cu eleganța, calitatea superioară a materialelor și cusături de prim rang.

Contrar e ceea ce ați putea deduce, o pledoarie pentru Bardash, imediat o să ajung să scriu despre Tricoul meu. În toamnă sau în iarnă, când magazinul prezenta privirii creațiile mai multor designeri, m-am oprit la tricourile produse de Andreea Raicu. Mi-a atras atenția prețul. Tricoul meu, Tricoul Inteligent, are un preț mai mare. Am zâmbit. La puțin timp după, la fel ca mine, cineva a comparat prețurile. Eu am ieșit șifonată din înlănțuirea de judecăți. Concluzia cine nu o ghicește?

Are prețuri mai mari ca Andreea Raicu. Cine e ea și cine este Andreea Raicu?!

Las deoparte aspectul filozofic al întrebării. Nu e cazul să ne întoarcem acum la gânditorii antici. O să răspund prin separare. Mă desprind de ansamblu. Andreea Raicu face tricouri, eu fac tricouri, Ramona Popeț face tricouri, Codin Maticiuc face tricouri etc.

Toți facem tricouri, dar fiecare separat. Ne deosebim prin gândire, gust, condiții de viață și în mod special prin producție. La mine treaba stă în felul următor: lucrez cu două ateliere, croitorie și imprimat, mici întreprinderi locale. Apelez pentru crochiuri, grafica de pe tricouri, la un artist. Materialele le cumpăr de la Textil Point. Cel mai mult am comandat atelierului de croitorie 40 de bucăți. Ce înseamnă asta? Înseamnă că nu sunt Andreea Raicu. Înseamnă că am prețuri mari de producție. Mă opresc din a enumera semnificații. Restul mă privește, ține de un plan de afaceri.

Cu alte cuvinte, nu stima de sine bine crescută mi-a decis prețul, ci procesul creării Tricoului Inteligent.

Cu prețul Tricoului, mai mare ca la Andreea Raicu, o să fiu pentru trei zile, 31-2 iunie la Revolution Festival, gazdă pentru Artisans Bazaar. Cine nu se împotmolește în comparații între mine și Andreea Raicu o să mă descopere cel mai sigur în spatele stenderului cu o carte în mână sau flecărind cu prietene. Îmi place la nebunie să vorbesc și să tac lângă persoanele apreciate de mine.

Fiecare Tricou Inteligent vine cu o carte și susține femeia care-și acceptă defectele.

Ideea fundamentală a micii mele afaceri, după 3 ani de căutări, este următoarea:

Născută imperfectă, educată pentru a fi excepțională.

Tricoul Inteligent Dunia, literatură pe bumbac.

Foto: Simona Nutu

Autori pufoși, literatură la kilogram, cărți care contează

De 23 mai, 2018 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

La 6 dimineața, indiferent de ora la care am pus geană pe geană, mă trezesc. Stau cu ochii în tavan, trag cu urechea la Mara dacă este cu mine și nu cu tatăl ei, caut cu mâna după telefon. Mă ridic. Merg la baie. Ziua începe.

În timp ce aștept să se încălzească apa pentru ceai, același ceai verde cu iasomie de ani de zile, verific pagina de facebook. Pentru mine este un fel de ziarul de dimineață. Ceva asemănător cu scena din serialul Downton Abbey când unul dintre servitori calcă ziarul înainte de a-l duce stăpânului la micul dejun.

Azi la micul dejun am aflat că Philip Roth a murit. Nu-i nimic dacă unii dintre dumneavoastră nu știți cine este. Învățăm cât trăim, greșește cel care se oprește din. O să las deoparte informațiile despre scriitor. Google răspunde repede la întrebări. Notez că am citit o singură carte semnată de autor: Animal pe moarte. Cum aleg să se exprime flușturaticii literaturii? M-a prins cartea. Limbajul e simplu. O recomand.

Eu nu sunt o flușturatică în literatură. Profit de tristul eveniment, dispariția lui Philip Roth, și îmi permit să reacționez. Trag o răfuială cu unii cititori. Și categoria asta de oameni numără parașutele ei. Mulți defilează cu această activitate a lor, lectura, și cât îi deosebește pe ei de vulg.

Dumnezeule cât sunt de speciali și câte cărți au citit ei! Nu de puține ori m-am îngrețoșat. Ah, Greața lui Sartre! Sau Rabenthal, văzut de curând la TESZT în regia lui Radu Afrim. În literatură, ca în oricare alt aspect al vieții, contează și CE-ul. Nu mai vorbesc de CUM-ul.

Ce citești și cum citești sunt esențiale. La Litere, nu neapărat o școală pentru căprioare și ursuleți cum tind politehniștii sau mediciniștii să creadă, ți se pun niște autori pe tablă. Și apar nume ca: Tolstoi, Dostoievski, Marquez, Goethe. Vă asigur, jur cu mâna pe diploma de filolog cu o notă măruntă, 8, dar muncită, că nu vă legitimează nimic aroganța unei persoane speciale. Literatura la kilogram, fără să aveți măcar doi autori citiți din cei numiți mai sus, nu justifică atitudinea superioară.

Adevărul e că literatura bună îți dă o stare de greață. Tocește coate, creioane, te izbește de limite și convenții, te provoacă s-o abandonezi, te plictisește, te subjugă, te schimbă. La final îți dă o reprezentare de Ginghis Han, ai cucerit.

Nu o să cuceriți nici o stare metafizică cu cărți la kilogram. Aș da câteva titluri, dar sunt educată să nu disprețuiesc munca nimănui, ci să o selectez. Nici n-ar fi nevoie să părăsesc plaiul mioritic. E plin de exemple de autori pufoși.

Pentru claritate, reiau exclamativ.

Nu ai citit Tolstoi, taci! Cele 300 de cărți se reduc considerabil.
Nu ți-a venit niciodată să vomiți citind un autor? Mda! Cărțile de dezvoltare personală te ating duios ca o pereche de pinguini la grădina zoologică.
Nu citești cărțile care contează, nu ești special!

Cam asta am vrut să spun. M-aș bucura să am cele mai multe distribuiri la acest articol. Îmi doresc să scutur câțiva speciali.

Vă jur! Chiar nu sunteți speciali.

TESZT – Euroregional Theatre Festival Timișoara, 20-27 mai 2018.

Foto: Diana Bodea 

Petreceri neașteptate la Timișoara. #spontan

De 22 mai, 2018 0 Trăiri afective ale mele No tags 0

Cineva a avut o idee grozavă. Eu o aplaud. Mă refer la modul plăcut de a petrece timpul prin dans, alcool, umor și prieteni. La Timișoara se întâmplă niște petreceri neașteptate. Ce superb și-a găsit utilizarea hashtag-ul #spontan în epoca noastră!

Înainte de a continua să scriu despre, menționez că nu am nici un fel de informație de la organizatori. Știu că petrecerile țin de clubul Fratelli și se întâmplă să-l cunosc pe Alex Bucătaru, un responsabil cu distracția. Intrarea se face pe bază de brățări, iar reuniunile spontane se anunță cu câteva zile înainte. Eu am participat la o singură asemenea adunare pe un acoperiș al clădirii Vox Technology Park.

Să ieși pentru dans pe lumină, să admiri apusul cu un pahar de vin în mână, să conversezi, să te săruți, să-ți faci poze cu prietenii cu soarele pe cer reprezintă o îndrăzneală nemaiîntâlnită în industria asta a nopții. Am uitat să notez intervalul. Petrecerea are loc între 18 și 24. Alex, clubul și toți cei responsabili rescriu povestea Cenușăresei. Ne trimit acasă înainte să ne transformăm cu toții în niște dovleci. Tragem ușa după noi cu demnitate.

Încântarea mea dă peste. E un vis devenit realitate. Să ies în oraș, să dansez, să beau puțin, să râd, iar la ora 2 să fiu în pat. Schimbată, demachiată, distrată!

Mereu am știu că se poate. Distracția nu aparține exclusiv nopții, iar petrecerile astea o dovedesc. Am ținut să notez despre, iar acum pun punct.

#spontan

Doamna Căpitan de vas

De 15 mai, 2018 1 Trăiri afective ale mele 0

Într-o seară de marți, Veza s-a dezbrăcat complet și s-a așezat în oglindă. Dulapul de la dormitor, o mobilă de lemn de pe vremea bunicilor, fusese armonizat pentru vremurile actuale cu o oglindă. Veza venise cu ideea, mama ei o dezaprobase. Faci cum consideri, fata mea, dar eu îți spun că nu-mi place!

Dreaptă în fața oglinzii, Veza a început să se miște. Niște exerciții din școala generală îi reaminteau să se aplece, să se sucească, să se întindă. La genuflexiuni zăbovise în poziția scaun pentru a-și admira șoldurile. Sarcina i le mărise. Se rotunjiseră. Îi plăcea asta. Ce nu-i plăcea era burta. Camil se așeza uneori cu capul pe abdomenul ei. Se uitau la un film, se alintau, uneori ajungeau să facă dragoste. Anul trecut deciseseră să divorțeze. Mama ei se împotrivise, doamna Căpitan de vas. Așa o numeau în intimitatea dormitorului Veza și Camil. Împlineau 10 ani de căsnicie anul acesta, iar doamna Căpitan de vas încă intra în dormitorul lor la orice oră din zi și din noapte fără să bată la ușă.

Veza s-a apropiat de oglindă. S-a oprit la câțiva centimetri. A micșorat ochii ca miopii care nu disting clar obiectele situate la distanță. Vederea asta scurtă o ajuta să caute și să analizeze în detaliu o imagine. Fix ca la testul cu vaza și cele 2 chipuri. A simțit la un moment dat că pică. Nu s-a mișcat. Nu a clipit. Nu și-a luat ochii din oglindă, de la chipul ei. Și-a pierdut nasul, ochii, buzele, o dematerializare înfiorătoare. S-a dat un pas în spate și și-a scuturat capul. Ce îngrozitor!

A mers la bucătărie. Și-a făcut o cană cu ceai. Sorbea cu mințile plecate departe când mama ei a intrat pe ușă.

– Dar ești culmea, pune ceva pe tine! Cum îți vine să stai goală în bucătărie și să bei ceai?!
– Mamă, vreau să divorțez. Camil vrea să divorțeze. Nu ne mai iubim. Nu mai suportăm să ne atingem.
– Veza, te rog să te potolești. Nu știi ce vrei, iar Camil vrea ce vrei și tu. Copilul ăsta e dependent de tine. Dispui după bunul plac de el. Și fata mea, știi bine că odată divorțată, nu te-ai mai opri din desfrâu. Femeile serioase nu fac asta.
– Dar ce anume fac femeile serioase?
– Dacă te interesează, unele își iau un amant, dar totul se desfășoară într-o discreție absolută. Familia e pe primul loc. Copilul primează. Traumatizarea lui nu intră în discuție. Treaba ta, dar eu nu sunt de acord!
– Ești de acord cu un amant, dar nu cu divorțul?
– Ce vrei să faci și ce e necesar să faci sunt două lucruri diferite. Nu așa e viața.
– Am 30 de ani. Să-mi iau amant la 30 de ani?
– Da.

Veza s-a ridicat. O pată mică a rămas în urma ei pe pernă. Doamna Căpitan de vas a strâmbat din nas. A luat detergentul de vase și a turnat pe pernă 3 picături. În ușă, Veza s-a întors și a privit trupul îngenuncheat al mamei. Parcă e o icoană! Și în loc de cruce, ține Pur, detergent universal.

– M-am programat la doctor pentru mărire de sâni. Mâine mă internez.
– Cupa D?
– Nu intenționez să-mi pun de toți banii.

Într-o seară de marți, Veza s-a îmbrăcat și s-a așezat în oglindă.

Foto: Diana Bodea 

Marele Costel

De 8 mai, 2018 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Acum 90 de ani năștea o femeie din familie. Străbunica îl aducea pe lume pe bunicul. În 1928 și-a început existența Constantin Mosorescu. A venit pe lume după Primul Război Mondial. A fost copil în următorul. Vremurile nu l-au slujit bine, nu l-au ajutat să dea tot ce e mai bun în el. Prea mic pentru front, bărbat pentru femeile de acasă.

Am ascultat câteva povești cu soldații ruși. Fără interes, mărturisesc. În copilărie m-a fascinat relația dintre bunicii mei. Auzeam despre boală, vrăjitoare, croitorie, durerile facerii, o căruță în noapte, o naștere acasă.

Căsnicia bunicilor a fost una funcțională, unica recunoscută de mine. La urechile mele nu au ajuns vorbe urâte. Nu am asistat la certuri. Violența nu a tulburat familia. Constantin Mosorescu nu a ridicat mâna în război, nu a ridicat mâna în familie. S-a remarcat ca un familist excepțional. Râdeam mult lângă ei. Și ca bunici și-au păstrat sufletele vesele.

Și într-o bună zi bunica a murit. Declinul bunicului s-a ivit. Sfârșitul gloriei, sfârșitul persoanei Constantin Mosorescu. Niciodată nu a mai fost la fel. A rămas văduv după 60 de ani, iar ieri a împlinit 90 de ani. A adunat în jurul lui copiii, nepoții și strănepoții. Nu recunoaște pe nimeni din jur. Stă într-un scaun și privește în gol, o persoană-obiect.

Ceva s-a schimbat. Când mă aplec să-l sărut, mă sărută înapoi. Nu făcea asta în copilăria mea. Presupun că îi era rușine să-și arate afecțiunea.

L-am privit și i-am studiat chipul cu groază. Genele lui trăiesc în mine. Tataie a fost om bun, Marele Costel. Lipsită de alinarea creștină, m-a tulburat teribil boala. Neliniștită, mi-am apropiat moartea.

Să murim!

Boala e iadul imaginat de creștini.

Închei din nou ionescian: să râdem înainte de toate.

Foto: Diana Bodea

Femeia care-și acceptă defectele

De 2 mai, 2018 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

În 2006, în urma înscrierii la masterul de Politici culturale, am cunoscut o mână de oameni remarcabili. Să începem cu cei morți. Sorin Oncu, cel mai bun dintre noi. Afirm asta fără să țin cont de împământenita convingere, despre morți numai de bine. Nu este nimic rău de spus despre el. Mama Bodea a zis că nu a fost pământean. Prea știa el niște lucruri, multe lucruri!

În afară de Sorin, au mai intrat în viața mea: Cosmin Haiaș, Diana Bodea, Mariana și Mădălin Luca, Iulia Pordea, Judy.

Între ei, mai ales la început, suportam o apăsare. Eram o profană. Artiști, persoane cu misiuni închipuite, manifestau cultură prin ceea ce făceau, prin ceea ce erau. Inclusiv felul lor de a se îmbrăca mă exaspera. Într-o zi am mărturisit: Ani să stau printre voi și nu o să reușesc niciodată să arat așa! Nu a fost nevoie. Am descoperit printre ei acceptarea existenței fără a fi de acord în opinii. Au fost doi ani frumoși în viața mea datorită acestui grup mic, dar monstruos în lecții de viață și umor.

În 2007 am făcut o ședință foto cu Diana. Am povestit de atâtea ori despre. În 2009 am mers în vizită la Diana. După master s-a mutat în Ibiza. În 2014 m-am bucurat pentru ea participând la o celebrare a dragostei. Diana s-a căsătorit, eveniment cu peripeții despre care nu sunt sigură că am povestit pe blog. Unele lucruri le mai țin pentru mine, mai ales când sunt implicate o cură cu lâmâi, o slujbă prea lungă și lipsa unei toalete în apropiere.

În 2018 am zburat pentru a treia oară în Ibiza la Diana. O schimbare evidentă la noi s-a desprins din discuții. O temă recurentă a fost durerea: durerea mea de fiere, durerea ei de genunchi etc. V-ați făcut o idee. Doar splendoarea minții alunga efectul timpului pe trupul fiecăreia dintre noi.

Două ședințe foto au avut loc. La fiecare Diana mi-a insuflat curaj. Măi, dar tu știi să pozezi! Drăguță, ce ai învățat! Diana și câțiva gură cască, Poses un modelo! – sper că nu am scrâtit-o rău cu spaniola mea – m-au însuflețit până am alungat orice senzație că aș fi caraghioasă. Mereu mă simt așa în reprezentări de femeie sexi. Dar m-am dus pe insulă cu o misiune: să promovez, cu Tricoul Inteligent, femeia care-și acceptă defectele fizice.

Consider, în urma fotografiilor primite de la Diana, că m-am achitat onorabil.

Defectele nu mă definesc, mă deosebesc. Îmi port Tricoul cu atitudine.

Foto: Diana Bodea

Trăiam din plin viața bazarului

De 26 apr., 2018 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Cu mult timp înainte, pe vremea când eram elevă de liceu, nașa mea, o profesoară de franceză cum rar există, calmă, respectuoasă cu copiii, cinică, m-a chemat la ea acasă să-mi aleg niște haine. Nu știu cine, dar de dragul poveștii să zicem că o nepoată, îi dăduse două plase de haine. Să le dăruiască la rândul ei.

Paranteză. Mi-am permis să folosesc expresia pe vremea mea în urma botezului primit de la elevul meu select. Într-o zi s-a răsturnat sfârșit pe spătarul scaunului și m-a implorat să-i povestesc ceva de pe vremea mea pentru că altfel adoarme. Las deoparte reacțiile stârnite în mine.

Din cele două plase de haine mi-am ales o pereche de pantaloni de trening. M-a derutat puțin rozul lor, dar nu m-a oprit din a-i purta. În roz și în fâș, materialul subțire din pantalonii de trening, am oripilat adulții cu moda din 1998: buricul gol și talia joasă. Îmi amintesc clar că am întrebat: De ce le dă? Toate erau într-o stare bună.

Desprind de aici două observații. Vă ajut să nu vă îndepărtați de poveste cu interpretări eronate.
Observația 1.
La Severin nu pusese stăpânire pe noi consumerismul. Hainele se înlocuiau doar la ruperea lor. Mai ales în cazul copiilor, mai ales în cazul meu, un drac de copil.
Observația 2.
Dat fiind faptul că vorbim despre un oraș mic de provincie, s-ar putea ca plasele acelea două de haine să reprezinte chiar o idee și nu o gândire. Omul are multe gânduri și puține idei. Noica descrie magistral diferența. Eu mă avânt să cred că nepoata, așa am stabilit, că ar fi fost vorba de o nepoată, a avut ideea reînnoirii garderobei.

Despre anul 1998 ar mai fi de notat bazarul. Trăiam din plin viața bazarului. De acolo ne îmbrăcam din cap până în picioare. Ne înțoleam pentru Paște, Crăciun și începutul anului școlar. În câțiva ani au apărut consignațiile. Ne-am prăpădit alocațiile în așa diversitate. Creatorii de modă au intrat târziu în viețile noastre.

Uneori noaptea visam că mă aflam într-un magazin și îmi cumpăram haine umplându-mi brațele. În adolescență s-a repetat acest vis. Pe lângă subiectul haine, alte două subiecte producea mintea mea: grădini cu trandafiri și șerpi.

S-a întâmplat să-mi îndeplinesc visul cu hainele. Trandafiri am încetat să visez, iar pentru șerpi am citit literatură de specialitate. Cumpărându-mi haine ca în visele mele mi-am zis într-o zi cu ciudă: Nu puteam să visez și eu că iau premiul Nobel?!

Îndeplinirea dorințelor în vise s-a declanșat. De curând am visat ceva oarecum apropiat. Mă aflam într-o sală unde se oferea premiul Nobel. În vis mi-am reprezentat spațiul ca pe o sală de spectacol a Teatrului Național Timișoara. Eu mi-am tras scaunul și m-am așezat să privesc scena.

Visele s-au modificat. Oniric mă aflu pe drumul cel bun. Într-o zi s-ar putea chiar să coc o idee din zecile de gânduri. Și atunci…

Atunci o să mă răzbun. Povestea asta însă este gata. V-am spus ce am vrut.

Imaginea vinde. Tricoul Inteligent în Ibiza

De 3 apr., 2018 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Afacerea mea mică, Tricoul Inteligent, intenționez să o mai cresc anul acesta. Așa că în loc să mă pregătesc de curățenia de primăvară, eu îmi fac bagajul să plec în Ibiza.

În Ibiza locuiește fotograful meu simandicos, Diana Bodea. Diana m-a convins să-i pozez în anul doi de master. Cu prima ședință, pot să afirm acum, toată viața mi s-a schimbat. Timide amândouă, am reușit cumva să-mi văd frumusețea în fotografiile ei.

Asta nu înseamnă că m-am îndoit vreodată de trăsăturile mele plăcute. Să vă povestesc. Totul a început în anul 1983. M-am născut în. Sunt al doilea copil în familie.
Psihologia copilului cel mai mic este extraordinar de complicată și interesantă. … ei se simt apăsați de sentimentul micimii lor. Sunt mereu sub presiune, se remarcă prin aceea că vor să fie mai mari decât sunt. Se simt tot timpul afectați puternic de cuvinte și evenimente care pot viza micimea lor, le pot trezi ambiția. … dificultățile și barierele cu care se văd confruntați ultimii născuți sunt frecvent motivul pentru care ei îşi pierd încrederea în sine, devin deosebit de prudenți și se resemnează. Alfred Adler, Practica şi teoria psihologiei individuale, p.223.

Ca a doua născută, când am ajuns la vremea îndrăgostirii, după 14 ani, majoritatea băieţilor preferau compania surorii mai mari. În compania prietenelor am picat din nou pe locul doi. Una dintre ele se mira mereu de sânii mei mici. Alta îmi critica unghiile de la picioare. Aici mă văd obligată să menţionez că am o pedichiură impecabilă, dar pe vremea aceea nu mergeam la salon. Cu alte cuvinte, aveam copite ca toate femeile care refuză pedichiura pe motiv că oricum nu se vede.

Educația din familie, plus niște prietene îndrăgostite de ele au nimicit orice urmă de stimă de sine. Dacă cineva se regăsește în cele de mai sus, continuați să citiți. Dacă nu vi se potrivește nimic, așteptați numai. Nu este o regulă universală ce am notat eu, dar asemenea teoriei lui Freud despre nevroze, nu susține nimeni o cauză unică, dar în 98% dintre cazuri este adevărat.

Lipsită de stimă de sine, am lăsat-o pe Diana să mă curteze un an întreg. De la prima ședință, atitudinea s-a schimbat. Piciorul strâmb l-am descris într-un text ca picioruș lăudabil. Defectele mi le-am apropiat. Ele mă deosebesc. Am alte însușiri extraordinare pe care le pot accentua.

Afirm că o ședință foto ajută considerabil o femeie. Anul trecut am sugerat cititoarelor să încerce o ședință cu Anca Ciobănescu.

Eu călătoresc în Ibiza pentru o ședință foto cu Diana Bodea. Interesul meu ține de afacere. Imaginea vinde. O realitate cunoscută de orice persoană care execută anumite servicii. Dacă la master Diana a insistat un an pe lângă mine, de data aceasta am acceptat rapid invitația. Câteva produse ale Tricoului vor deveni subiectul Dianei. Iar apoi o să vă seduc mai ușor cu marfa mea.

Cresc Tricoul Inteligent. E nevoie de. Vă spun sincer. Lumea e imensă și eu vreau să văd cât pot. Cumpărați Tricoul ca să trimiteți un nomad cu sufletul în diferite locuri de pe planeta asta.

O să vă scriu zilnic din Ibiza. Promit. Nu uitați, imaginea vinde.

Foto: Diana Bodea