by Dunia

About: Dunia

Recent Posts by Dunia

Femeile doresc să se mărite cu Făt Frumos, dar să stea măritate cu Geppetto

De 9 dec., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Orice fată, fără excepție, visează la Făt Frumos. Făt Frumos poate fi și Frumoasă. Ideea este că visăm. O impresie puternică, desprinsă din simțuri și senzații, ne trimite pe acest drum. Și-l batem. Și ne julim. Și vrem s-o lăsam baltă. Și ne încurajăm. Făt Frumos există.

Mă puneam uneori pe capul lui mamanu. Vreau bocanci! Vreau pulover! Dar dacă nu eram în data de 9 sau de 24, atunci mamanu mă asigura că ce este al meu e pus deoparte. Cum și eu am garantat la ora de istorie că 24 înseamnă înainte de Unire, zi de salariu la Șantierul Naval.
După câteva îndrăgosteli fulgerătoare, nimicitoare și obscure, am aplicat învățătura lui mamanu. Făt Frumos al meu e pus deoparte. Nu e încă 9 sau 24.

În ani de zile am descoperit cu împotriviri burlești că Făt Frumos este divizibil. Făt Frumos e compus din fragmente. Făt Frumos are limite. Făt Frumos e un Făt Frumos, doi, trei etc. După o asemenea revelație, n-am crezut că numai într-un deceniu, o să mă lovesc de un alt conflict feminin. Femeile doresc să se mărite cu Făt Frumos, dar să stea măritate cu Geppetto. Să vă explic.

Un băiat îți atrage atenția. Vă atingeți. Vă sărutați toată noaptea. Dimineața folosești cremă de gălbenele pentru bărbie. La școală folosești un fular să acoperi o pată respingătoare de pe gât. Mergeți la film. Râdeți fără motiv. Adormiți unul în brațele celuilalt. Dacă mergem mai departe. Transpirați cearșafuri. Vă jucați cu propriile trupuri până din dragoste femeia acceptă transformarea. Doi plus unul și așteptați un copil.

Să presupunem că am trecut deja de 30 de ani. Scenariul de mai sus poate fi sau nu poate fi valabil. Femeia strâmbă din nas. Făt Frumos nu dă găuri în pereți. Făt Frumos nu merge la vulcanizare. Făt Frumos nu zugrăvește. Făt Frumos nu e Geppetto. Nu meșterește pe lângă casă. Nu repară. Nu e gospodar.

La 20 de ani femeile suspină după frumusețea bărbatului. Ce frumos e! Nu-i așa că e frumos?! Unele dintre noi cerem și validare. După 30 de ani suspinăm după un bărbat cu o bormașină. Ce priceput e! Nu-i așa că e priceput?! Unele dintre noi ne lăudăm.

Am scris și am râs. Cred tot ce am notat în rândurile de mai sus. Să râdem înainte de toate.

Foto: Bogdan Mosorescu

Un tată își ascultă mai repede copiii ca soția

De 8 dec., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Când se certau părinții mei, gâlceava ajungea și la bunica mea. Uneori a ajuns și la educatoarea mea. M-a tras de limbă până am povestit tot. Bunica a căutat să ne implice întotdeauna. Fără să aibă habar despre psihologie și comunicare, a știut că un tată își ascultă mai repede copiii ca soția. Ce nu a știut bunică mea a fost caracterul lui taică miu. El nu a ascultat de soție și fete. Să fie clar. Bonaparte a spus că toate femeile sunt curve, cu excepția mamei, dar să nu uităm că și ea este femeie. Asta o dată. A doua oară, tot pentru claritate. Ce anume să creadă el despre capacitățile intelectuale ale femeilor, cel mai bun bucătar din lume este bărbat.

Rămâne ceva din străduințele lui bunică mea: acțiunea de a comunica. Calitatea relațiilor ține de comunicare. Toți o știm, femei și bărbați, că o comunicare eficientă scade rata divorțurilor. Dar comunicarea nu are nici o legătură cu sporovăiala. Cine sporovăiește? Femeia. Să facă bine să nu mai sporovăiească și să stabilească exact că o comunicare presupune acceptarea gândirii celuilalt. În primul rând nu gândim la fel. Ne-am născut ușor diferiți.  Am crescut diferit. Fetele se ocupă de emoții din primii ani. Băieții se ocupă de acțiune. Femeile interiorizează. Se bosumflă. Stau triste. Bărbații exteriorizează. Acționează. Lovesc.

Să vorbești cu celălalt nu este suficient. Nu o să aduc nici un argument. Mă înțeleg femeile. Mă înțeleg bărbații. Vorbeșți, dar mesajul nu ajunge la celălalt. Scenariul cunoscut și exploatat ca divertisment prezintă o femeie care are ceva de discutat. Avem de vorbit! Bărbatul e sătul sau nu are chef de discuții. Cred că ne aflăm în acest stadiu de când strămoșii noștri încă locuiau în peșteri.

Si totuși comunicarea rămâne cheia unei relații izbutite. Ce este de făcut? M-am întrebat. Vă întrebați. Propun să modificăm întrebarea. Cum să facem? Să scoatem la lumină partea ascunsă. Imaturitatea bărbatului s-o transformăm în putința de te juca la orice vârstă. Lenea de pe canapea s-o transformăm în detașare. Cicăleala femeii s-o transformăm în grijă. Cochetăriile ei să nu fie devalorizate. Să nu ne minimalizăm reciproc trăirile și emoțiile. Subliniați. Repetați. Să nu ne minimalizăm reciproc trăirile și emoțiile.

S-ar putea, în acest fel, ca bărbatul și femeia să îmbătrânească împreună.
S-ar putea.

Foto: Bogdan Mosorescu

Să fac economie detest, dar cheltuiala inteligentă o prefer și eu risipei

De 7 dec., 2020 2 Trăiri afective ale mele , , , , 0

E un cuvânt anume care mă scoate din sărite. Bine, ce nu te scoate pe tine din sărite?! Ar adăuga mamanu în timp ce ar pufni pe nas. Are dreptate. Expirația ei scurtă și zgomotoasă mă scoate din sărite. Plus altele. Mama mea prezintă concret atitudinea defetistă. Dacă aude pe oricine vorbind despre lux sau despre capricii, atunci răspunde profetic cu latura nefavorabilă a lucrurilor. Așa a încercat să mă crească și pe mine. Nu a reușit. Pentru că pe mine mă scoate din sărite cuvântul economie.

Nu fac economie. Detest să fac economie. Mă împotrivesc acțiunii.

Cât am fost mică nu am băut ceaiul din porțelanurile bune. Porțelanurile stau acum în casa de la Schela nedorite de nimeni. Nu m-am acoperit cu plapuma nouă, cusută special de mamaie. Plapuma stă acum în casa de la Schela nedorită de nimeni. Obiectele din casă s-au protejat. Multe dintre obiecte au ajuns la gunoi sau zac într-o casă care mie îmi amintește tot mai mult de Miss Havisham.

Și nu e vorba numai despre porțelanuri și despre plapumă. E vorba despre un stil de viață cultivat de mamanu și respins de mine. De câte ori ajung la Severin și zăresc porțelanurile, refuz să mă uit cu atenție la ele, furia mă ia în stăpânire. Mamanu încă pretinde de la mine economie. Să las deoparte frumosul. Ce are reutilizarea borcanului de murături pentru miere? Nu e frumos. Mamanu expiră scurt și zgomotos pe nas.

Cheltuiala inteligentă o prefer și eu risipei. Risipa mă scoate din sărite. Nu suport să arunc mâncare. Stau cu frigiderul gol și cumpăr punctual ce am nevoie. Diferența dintre mine și mamanu stă în darurile scumpe cu care mă răsfăț: rochiile negre, parfumurile, cremele etc. De ce nu mă mulțumesc cu ce am? O să vezi tu, treaba ta! Strâng atunci din dinți și mă întreb ce șanse reale am să-mi salvez direcția în viață când într-o ureche mereu o aud pe mamanu presimțind sărăcia din viitor?!

Bunăstarea ține și de atitudine. În viața mea nu am fost săracă, dar mai ales nu m-am simțit sărăca. Economia mă îngrețoșează. Vreau să mă bucur de tot ce am acum. De porțelanuri, de lenjerie albă și scumpă, de parchet de lemn, de flori proaspete, de cuțite japoneze, de fois gras, de rochii negre, de cașmir și de parfumuri.

În ciuda profețiilor funeste, nimic nu mă convinge că greșesc. Trăiesc azi. Și mâine e o zi. Azi și mâine sunt reperele mele.

Foto: Bogdan Mosorescu

Femeia să stea singură. Bărbatul să stea singur. Un dictator în relație nu trebuie acceptat

De 4 dec., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Când m-am îndrăgostit la 20 de ani, m-a interesat exclusiv cum mă face celălalt să mă simt. Când m-am îndrăgostit la 30 de ani, m-a interesat cum mă face celălalt să mă simt și cum se poartă. S-a ivit și. La 20 de ani iei conjuncția ca atare. La 30 de ani iei conjuncția în funcție de educație și valori. Într-un deceniu se instalează, ca o a doua piele, obișnuințele. Pielea este creierul exterior al omului. De aceea nu ne punem cu obișnuințele. Cine suportă să-și smulgă pielea?

Într-o relație suportăm smulgeri de piele pe alocuri. Acela este compromisul. Fără compromis nu putem dezvolta un parteneriat. Întâi și întâi acceptăm gândirea diferită de la feminin la masculin. Ei nu ca noi. Noi nu ca ei. Apoi ne punem să cultivăm compromisul. Eu spăl frigiderul. Tu dai cu aspiratorul. Eu gătesc lunea și joia. Tu gătești marțea și miercurea. Un weekend cu părinții tăi. Un weekend cu părinții mei. Etc!

Parteneriatul implică acțiuni pentru celălalalt. Aceste acțiuni pot fi executate cu o cantitate mai mare sau mai mică de neplăcere. N-ai ce să faci, suporți! De ce? Oh, de câți de ce m-am lovit până acum! În special la bărbați. Suporți pentru că e corect. Dacă nu vezi clar corectitudinea, atunci stai singur. Femeia să stea singură. Bărbatul să stea singur.

Un dictator în relație nu trebuie acceptat. Dar relațiile numără dictatori. Fix în acele relații avem de-a face cu o mentalitate de sclav, o parte slabă care nu se recunoaște. De obicei, dar fără a fi o regulă generală, femeile reprezintă partea slabă. Nu admit. De aici ifosele, certurile, cicăleala și bosumflarea. Femeile se bosumflă, dau din gură, cicălesc, dar nu schimbă nimic în comportamentul lor. În continuare gătesc, spală, fac cumpărături, au grijă de copil, adorm nesatisfăcute sexual sau respinse.

Sunt tânără. Am un copil, mai aștept unul. Pentru bătrânețe mi-am alcătuit un plan. După ce pleacă la facultate și Matei din tei, îmi anulez funcția de chelăreasă a casei. Îmi doresc pentru bătrânețe un partener. Îmi doresc să-mi exprim lipsa chefului de a găti, de a da cu aspiratorul, de a. O să reușesc. Ca în orice, exercițiul e cheia. În fiecare zi fac exerciții.

Cu cinism sau fără, vă urez tuturor o bătrânețe înțeleaptă și egoistă.

Foto: Bogdan Mosorescu

Despărțiți sau împreună, unii părinți nu se înțeleg cum anume să-și crească pruncii. Parteneri în educație

De 2 dec., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , 0

Din când în când, pe lângă lecturile alese de mine, pentru mine, mai citesc și cărți pentru tatăl Marei. De exemplu mai am câteva pagini și termin de citit Cum să fii un tată bun pentru fiica ta. Dau pagină după pagină și subliniez ce mi se pare esențial pentru o educație armonioasă. Apoi iau telefonul, fac capturi de ecran și le trimit cu note. Te rog să citești ceea este subliniat. Cartea are 265 de pagini. Poți să-ți faci timp pentru câteva rânduri.

Își face. Nu-și face. Ne cam învârtim în cerc. Întrebările lui după. Insiști tu să mă determini să citesc? Cine a scris cartea? O insinuare despre orientarea sexuală a autorului am ignorat-o. Ține cu femeile, cu mamele. O adolescentă trebuie să-și vadă tatăl respectându-i mama. Zice autorul. Autorul se numește Alain Braconnier. Când nu te-am respectat eu pe tine?!

Ne învârtim în cerc. Eu ignor pe alocuri. Repet ce mă interesează. Sunt câteva rânduri, te rog, pentru mine și pentru Mara, citește-le. Fii partenerul meu în educație! El ripostează. Hai să ne creștem copilul după cum simțim. Iar mie îmi ies ochii din cap. După cum simțim? Să-ți amintesc sentimentele noastre după despărțire? Fiecare a simțit să se îndepărteze de celălalt, iar copilul să-l păstreze. Am păstrat eu copilul? L-ai păstrat tu? Nu. Amândoi, cum ne-a dus capul și ne-au ajutat nesolicitat alții, am ales să procedăm corect pentru Mara.

Cuplurile când se despart își fac rău folosindu-se de copil. Copilul devine muniție, iar rănile nu întârzie. Imediat după despărțire, am lecturat cartea Copilul și divorțul. Acolo am aflat informația prețioasă că refuzul unui copil de a-și întâlni unul dintre părinți este considerat abuz. Dacă nu e vorba de violență fizică sau verbală, despre neglijență sau incest, refuzul copilului vine din atitudinea adoptată de unul dintre părinți, iar în Franța e considerat abuz.

Las deoparte Franța, abuzul și apucăturile părinților.

Cum anume învățăm să fim părinți? Dacă nu citim cărți de specialitate, dacă nu participăm la cursuri, dacă nu ascultăm persoane cu experiență? Cărțile, cursurile și discuțiile nu se iau și se aplica pe relația noastră cu copilul, firește. Informația ține de a ne ghida. Copilul dă direcția prin personalitate și caracter.

A ne crește copiii după cum simțim îmi dă un fior. Eu nu i-aș fi permis Marei să stea cu tatăl ei după despărțire dacă mi-aș fi ascultat sufletul. Într-adevăr Mara n-ar mai fi dormit în același pat la vârsta de cinci ani cu tatăl ei și o altă femeie, dar greșeala lui tot nu mă îndreptățește. În timp, tatăl ei s-a dovedit a fi extraordinar cu ea. Am greșit. Greșim. Ne străduim în prezent pentru un parteneriat în educație.

A fi partener în educație n-are a face cu statutul părinților. Despărțiți sau împreună, unii părinți nu se înțeleg cum anume să-și crească pruncii. Luptele le duc și în prezența copiilor. Unde duce asta? La o lipsă a autorității părintești când ne lovește adolescența.

Lectura nu se aplică pe o relație. Sentimentele n-au nimic de-a face cu corectitudinea. Gândirea vă salvează. Educați-vă, dragi părinți!

Alain Braconnier este medic, psiholog, psihanalist, profesor universitar și fost director al Centrului de psihiatrie Philippe Paumelle din Paris. De ce aș ține cont de scrierile lui? Mai bine mă bazez pe ceea ce simt. Ha! Ha!

Ce consideră românul că este alcoolismul?

De 29 nov., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Ca să nu vă alung de pe blog, fac asta constant cu articolele mele despre cărți, o să vă atrag azi cu un subiect anarhic și derutant. Ce consideră românul că este alcoolismul?
În DEX găsiți așa:
1. Abuz permanent de băuturi alcoolice.
2. Stare patologică determinată de consumul excesiv de băuturi alcoolice.
3. Intoxicație alcoolică cronică.

Acum o să povestesc un episod din viața mea de familie. Familia mea conține alcoolici, dar. Acești alcoolici nu sunt de fapt alcoolici în mentalitatea unui număr copleșitor de rude apropiate. Pentru că a fi alcoolic, la mine în familie, înseamnă să bei la birt până nu mai știi de tine. Să-ți bei mințile și să faci pe tine. Asta mi-au auzit urechile la spital când am întrebat dacă i s-a comunicat doctorului că pacientul este alcoolic. Răspunsul a obținut ca reacție niște ochie ieșiți din cap și o corectare rapidă la doctor.
După o furie justificată din partea mea, m-am calmat și m-am consolat. Ne desparte o generație. Nu ne putem alinia mentalitățile.

După acest teribil episod, am lăsat în urmă lupta cu rudele de a ajunge la un numitor comun când vine vorba despre alcoolism. S-a întâmplat însă altceva. Uneori, la un pahar de vin cu prietenii, am deschis subiectul despre alcoolism pornind de la amintiri epice cu vin, vodcă, bere, shot-uri etc. Unii dintre participanți nu mai consumă alcool. Cu ajutor specializat?! M-am interesat eu. Cu ajutor specializat?! Doar nu vorbim de alcoolism. Eu am râs cu colțul gurii, în timp ce obrazul reacționa la mentalitatea românească.

Oare când vorbim despre alcoolism în cazul cetățeanului român indiferent de vârstă? E valabil doar scenariul cu băutul până urinezi pe tine? Bărbații români se fac bețivani cu afecțiune. Bețivăneala reprezintă o consecință și la cicăleala femeii. Atunci bărbații se iubesc. Femeile sunt toate la fel, iar băutura e toată demnă de dorit. A fi bețivan nu este același lucru cu a fi alcoolic. Nu.
Dacă bei zilnic o bere sau două, atunci nu ești alcoolic.
Dacă bei până uiți să articulezi cuvinte la final de săptămână, atunci nu ești alcoolic.
Dacă bei un pahar, iar apoi nu te mai oprești până nu termini sticla, atunci nu ești alcoolic.
Dar ce ești, românule?
Sunt bețivan.

Aș sugera tuturor să mai citească despre alcoolism. Să se intereseze despre alcool și urmările lui grave, vorba lui tata. Ori de câte ori mama consuma alcool, asta auzeam. Privește la mă-ta, alcoolul și urmările lui grave! Dacă el consuma alcool, atunci nu era vorba despre alcoolism și consecințe.

Înainte de a pune punct. Alcoolismul se poate trata. Alcoolismul ascunde durere, neputință, depresie. Alcoolismul, contrar mentalității românești, nu are de-a face cu rușinea. Alcoolismul, pe lângă plăcere, e un strigăt de ajutor care a nenorocit și nenorocește familii.

Acum pun punct. Mi-aș pune și un pahar de vin, dar aștept marea dezumflare din martie când o să mă giugiulesc cu Matei din tei. O să mai revin cu un articol despre educația sexuală inexistentă la adulții din România.

Noroc!

Foto: Simona Nutu

Toate cuplurile se confruntă cu coșmarul reproșurilor. Cum scăpăm de?

De 25 nov., 2020 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Am scris un articol despre șarmul personal. Mi s-a cerut să duc mai departe ce am început. Am pornit de la o întrebare. Poți să înveți pe cineva șarmul?
V-am sugerat, ca punct de pornire, să separați ceea ce gândiți de ceea ce simțiți. Nu e ușor, dacă vă pare. Majoritatea confundăm emoția cu judecata mai ales când formulăm reproșuri. Toate cuplurile se confruntă cu coșmarul reproșurilor. Când ne exprimăm nemulțumirile, presupunem că ajunge la celălalt felul cum ne face să ne simțim. De fapt la celălalt ajunge ceea ce gândim. Și gândim necruțător. Ești neatent. Ești insensibil. Ești mitocan. Asta gândim. Să transformăm. Lipsa ta de interes mă îndurerează. Nepăsarea ta mă înfurie. Mitocănia ta mă înfricoșează. Asta simțim.

Dacă m-am făcut înțeleasă. Dacă nu m-am făcut înțeleasă. Merg mai departe. Următorul pas ar fi lectura. Nu pot trece peste, nu o pot ignora. Ceva sunt în stare să fac. Renunț la a menționa toate motivele oferite de orice cititor, celebru, redutabil sau mediocru, pentru care cititul ne folosește.

Citiți pentru a înlocui discuțiile banale din cuplu despre cumpărături, copii, facturi, vecini, gunoi, mâncare, părinți. Am uitat să notez vreun subiect al cuplului? Vă rog să adăugați. O carte, orice carte, îndepărtează subiectele banale. Poate citiți Animal pe moarte și vă cutremurați când bărbatul îngenunchează în fața femeii aflate la mestruație. Sângele care curge, semnificația abandonului ei vă îngrețoșează sau vă stimulează. Oricum, să aduci în conversație o asemenea întâmplare te situează la ani lumină de cine curăță litiera. Poate citiți Anna Karenina și vedeți cu alți ochi compromisul în căsnicie. Poate citiți Jurnalul unui geniu și vă treziți că plănuiți o excursie în Cadaques.

Poate. Poate. Poate. Citești o carte și nu mai pregătești cina. Ce mâncăm astă seară? Întreabă el. Tu ridici din umeri. N-am gătit. Am citit. Răspunzi tu. Propui să comandați. Deschizi frigiderul, verifici. O salată cu de toate? Hai să-ți povestesc despre un bărbat care a transformat permisiunea femeii de a fi văzută la menstruație într-o dovadă de iubire intensă.

N-ai gătit. N-ai pregătit copilul de culcare. N-ai făcut ceea ce în mod obișnuit faci. Șansele ca celălalt să reacționeze într-un mod neplăcut cresc. Dinamica unui cuplu, dacă te atingi de ea, aduce mult cu Tratatul de la Versailles. Or să se ceară despăgubiri nerezonabile.

Noi învățăm despre șarm. Farmecul presupune un pic de rebeliune, iar rebeliunea casnică, deși inofensivă, nu prea se întâmplă. De ce? Din lipsa echilibrului de forțe. Unul se teme să nu-l piardă pe celălalt. Din nou vă cer să luați un pix și o foaie. Scrieți! Mi-e frică că voi fi părăsită dacă nu-i fac pe plac? Ce anume mă sperie? La fel ca dată trecută, nu mă interesează răspunsurile. Sunt pentru ochii voștri. Sunt pentru cine îndrăznește.

Îndrăznesc să vă mărturisesc că acest periplu prin emoții și gânduri ar putea să vă arate cât de îngrozitor de singure și nefericite vă aflați în cuplu. Și cât de plictisitoare! Totul din propria vină.

Foto: Bogdan Mosorescu

Spune-mi unde te-ai născut ca să știu ce drepturi ai sau dacă îți sunt respectate. De ce mă interesează pe mine cum aleg să-și trăiască viața Ileana și Maria?

De 24 nov., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Din martie, oricine își poate începe discursul despre aproape orice cu dacă. Dacă este conjuncție ca parte de vorbire. Dacă a devenit o greutate pe care omenirea a avut-o și o are de întâmpinat. Dacă nu ne-ar fi lovit pandemia!
Dacă nu ne-ar fi lovit pandemia, în luna mai, la final, aș fi ținut un eveniment dedicat estetului Oscar Wilde. Anul trecut în octombrie, am celebrat-o pe Virginia Woolf. Am creat o colecție specială și unică la Tricoul Inteligent Dunia. Într-adevăr vând haine, dar scopul meu nu este să acopăr corpul femeii, ci să-i sporesc farmecul minții. Să o provoc. Să lase din când în când deoparte grijile gospodărești și să se concentreze pe minte. Nu se lustruiesc numai tacâmurile pentru strălucire. Mintea pretinde un tratament similar pentru a se distinge în mod deosebit. Știți despre ce vorbesc. O să aleg alte cuvinte. Cu Tricoul Inteligent caut să îmbunătățesc calitatea vieții.
De ce?
Mi-am pus aceeași întrebare. De ce mă interesează pe mine cum aleg să-și trăiască viața Ileana și Maria? Răspunsul țintește universalitatea. Puțin îmi pasă de Ileana sau de Maria. Am un interes deosebit pentru femeie. Categoria aceasta prea mult timp desconsiderată încă duce lupte de afirmare. Statutul femeii, în 2020, mai este dictat geopolitic. Spune-mi unde te-ai născut ca să știu ce drepturi ai sau dacă îți sunt respectate.
Să aruncăm un ochi în satele românești. Drepturile femeii sunt respectate? Să părăsim granițele țării. Cum este femeia văzută în statele arabe? Cum își duc femeile viața în India?

Femeia se află în război. Oprimarea femeilor în lume nu va aduna liderii în congrese. Nici un Wilson nu o să alcătuiască 14 puncte pentru a stabili o securitate colectivă a femeii de pretutindeni. Din acest motiv și numai din acest motiv, mă interesează îndeaproape cum își trăiesc viața Ileana și Maria.

Cu Tricoul Inteligent, femeile cumpără mai multe haine și mai puține cărți, atrag atenția asupra importanței educației. O femeie educată, pe tocuri sau în adidași, e capabilă să se împotrivească unor reprezentări învechite despre rolul ei în lume. O femeie needucată, pe tocuri sau în adidași, se complace într-o securitate provizorie oferită de bărbații din țările democratice.

În luna mai, cu un eveniment dedicat lui Oscar Wilde, ne-am fi provocat să fim pornind de la o operă a autorului: The importance of being Earnest. Fiecare invitat ar fi primit cadou un exemplar. O colecție și de data aceasta unică și specială ne-ar fi amintit, prin mesajul imprimat pe rochia de stofă, despre importanța de a fi. Dacă nu ne-ar fi lovit pandemia. Ne-a lovit.

Colecția urmează să apară o dată cu tirul de la Coca Cola. Sărbătorile vin. Vin sărbătorile, vin și rochiile de stofă împreună cu o carte. Îmi pasă de statutul femeii. În viitor or să urmeze evenimente provocatoare intelectual pentru a scutura gândirea femeilor.

E important să fim.

Foto: Bogdan Mosorescu

Mara prima dată spune nu, iar eu insist. Ce spune asta despre mine?!

De 23 nov., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

De o săptămână îmi tot apar, la amintiri pe facebook, poze de la Gaudeamus. Din 2008, luna noiembrie a primit o nouă semnificație pentru mine prin participarea benevolă la târgul internațional de carte. Împreună cu câteva prietene, iar din 2016 și cu Mara alături, trei sau patru zile le-am dedicat cărților, teatrelor, ateneului, operei, muzeelor, prânzurilor copioase la Carul cu Bere sau Lacrimi și sfinți, micului dejun la Ad Hoc, prietenilor, certurilor, achiziției de cărți sau de lenjerie intimă când Timișoara descria un mare handicap la acest capitol.

În acest an, dintr-un motiv cunoscut de întreaga planetă, Gaudeamus nu a mai avut loc. Stăm acasă. Stăm în casă. Ne luptăm cu dispozițiile. Ne îmbărbătăm cu un pahar de vin, prin discursuri patetice în oglindă, citind o carte sau alta, vizionând filme etc.

Mara și cu mine, amândouă atinse de dorul de Gaudeamus, ne-am apucat de o carte luată anul trecut de la Editura Univers. Acum! Nu presupuneți că Mara are dorințe puternice când vine vorba despre lectură. Oh, nu! La București, cu ocazia târgului de carte, Mara a savurat macarons de la Paul, s-a bucurat de spectacolele teatrului Țăndărică, s-a mișcat lejer prin Cărturești Carusel în căutarea unul carnețel fără număr, și-a cumpărat cărți pentru biblioteca ei. Într-adevăr funcționăm cu două biblioteci într-una: titlurile ei, titlurile mele, Mami zână, Suntem într-o carte și Iliada, Micul prinț, Nesupusele, 100 de femei pentru 100 de ani de Românie Modernă.

Seara, înainte de culcare, citim dintr-o carte. Încă mă mai roagă să-i cânt, dar și citim. Ca regulă, am stabilit că înainte de culcare, să mergem pe titlurile alese de mine. Luna aceasta, după ce am sfârșit cartea despre Mozart, am scos din maldărul de cărți adunate pe scaunul de lângă pat, Nesupusele. Dacă nu ajungem la Gaudeamus anul acesta, să vină Gaudeamus la noi! Și am deschis cartea, acțiune care a declanșat o furtună. Dar de ce cartea asta? Tu mereu alegi. Tu ai cumpărat-o pentru mine. Etc!
A ascultat bosumflată, dar a cucerit-o povestea campioanei paraplegice la schi. A doua seară a ascultat ușor bosumflată. A treia seară mi-a cerut să citească ea o poveste.
Vedeți?! Eu am un copil care prima dată spune nu. Refuză. Alege calea ușoară. Iar eu insist. Ea plânge de cele mai multe ori. Nu! Nu! Nu! Gestionez greu aceste situații, dar îmi ascult mintea. Trec peste mâhnirea provocată de lacrimile ei de crocodil. O las baltă după ce am încercat ceea ce i-am propus, apoi o chestionez despre. Mai dorești sau nu? În zece ani, am avut parte din un singur nu real, regândit și acela după un timp.

N-am ajuns la Gaudeamus anul acesta. A venit Gaudeamus-ul la noi. Continuăm cu poveștile din Nesupusele.