by Dunia

About: Dunia

Recent Posts by Dunia

Caracteristici mentale comune ale românilor. Avem maniere? Așa și așa. Avem tendințe de găinari

De 16 dec., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

E o zi potrivită azi să mai povestim despre politică și istorie. S-au împlinit 31 de ani de la revoluție. De dimineață am ascultat cu Mara la radio o știre despre revoluție și i-am atras atenția. Ascultă! De ce am făcut asta? Mi-e clar că în lumea ei nu mai încape nimic altceva în afară de serbarea de mâine, dar consider că e rolul meu de părinte să dau mai departe cunoștințe despre realități și cum s-au reflectat ele.

Dacă las deoparte și ziua de 16 decembrie, atunci m-a cam speriat traficul de pe blog de la ultimele articole. Prea mulți, ba chiar v-ați angajat în dialog. Să vă potolesc cu un articol desprins din Mari gânditori politici. În dimineața asta am savurat ceaiul cu Montesquieu. Vă redau esențialul din scrierile lui. Montesquieu a teoretizat despre separarea și echilibrul puterilor. Adică o separare strictă între legislativ, executiv și judiciar. A condamnat sclavia în orice formă. Cuvintele lui: Niciunul din cei care apără sclavia datorită utilității sale nu va voi să se tragă la sorți pentru a stabili cine ar trebui să formeze partea poporului care va fi liberă și cine pe aceea care va fi în stare de sclavie.

După 200 de pagini din Mari gânditori politici, după 300 de pagini din Diplomația lui Kissinger, și în special după capitolul despre Montesquieu, par să am un moment de claritate. Ca la puzzle când ai așezat marginile și începi în sfârșit să zărești vag imaginea de ansamblu. Pentru că zăresc vag. Nu mă hazardez cu o nouă convingere, dar m-am întărit cu fixarea unor informații.

De când mi-am vârât nasul în istorie și politică, zilele naționale ale statelor mici îmi revin ca o petrecere nemeritată pentru marile puteri ale lumii. Nu știu exact a cui strategie ne umple de mândrie ca români la 1 decembrie. Interesul Angliei, Germaniei, Rusiei sau Americii? Despre revoluția din 1989, indiferent de jocurile politice, am sentimente mai binevoitoare. Poporul a scăpat de teamă. De la teama pentru viață, la teama pentru proprietatea privată, la teama de vecin sau chiar de un membru al familiei, ne-am eliberat.

Fără să urmăresc constant viața politică a României, din tot ce am citit, m-am pricopsit cu părerea fermă că oamenii politici actuali ai României nu au habar și nu vor să aibă habar despre structura mentală specifică a poporului. Societatea noastră politică s-a ridicat în timp din părți ale altor societăți politice. Nu e ca atunci când copilul cel mic poartă hainele fratelui mai mare. Nu. Este ca atunci când părinții pretind de la un copil același comportament ca al fratelui inteligent și prevăzător.

Anglia și Franța au secole de cizelare a instinctelor înaintea noastră. Anglia, monarhie cu accent pe onoare, și-a finisat cu minuozitate barbarismele prin dezvoltarea industriei și comerțului. Au deprins în timp că binele comun și interesul particular nu se despart, se îmbină.

Ceva atât de simplu (binele comun și interesul particular) pare străin conducătorilor noștri. Conducătorii își tratează poporul fără să încerce să-i înțeleagă condițiile de viață. Ce au făcut românii de-a lungul timpului? Ce au făcut dacii, ce au făcut primii locuitori ai acestor locuri? În primul rând s-au apărat. Românul prima dată învață să se apere. Urmează compromisul. Supraviețuim cu viclenia. Conviețuim cu o atitudine umilă. Românii n-au invadat, n-au cucerit, nu și-au dezvoltat industria. Românii, prin poziția geografică, au stabilit măreția Austriei sau Rusiei, și au luat parte la un echilibru al puterilor dictat de Anglia sau America.

Îmi pare rău că mândria unora nu acceptă realitatea acestui pământ. Fix ca acele femei grase și urâte care își fabrică din iluzii reprezentări de femei fatale. Clasa politică ar trebui să urmărească acele caracteristici mentale comune ale poporului. Să țină seama de teritoriu, climă, religie, trecut, comportament, maniere. Avem maniere? Așa și așa. Avem tendințe de găinari. Găinarii mereu își urmăresc interesul propriu indiferent de consecințe.

A permite românilor să-și vadă de interesul propriu pe drumuri lăturalnice nu o să schimbe cu nimic viitorul acestei țări. Ne eliberăm tot mai mulți de capcana naționalismului. Politica s-a ridicat din drepturile naturale. E dreptul natural al fiecărui individ la o viață decentă.

România nu asigură o viață decentă locuitorilor ei majoritari găinari întreținuți cu ochii închiși ai justiției.

Am scos ditamai textul după lectura capitolului despre Montesquieu.

Foto: Bogdan Mosorescu

Lăsați deoparte cadourile din obligație, cadourile de mântuială

De 15 dec., 2020 1 Trăiri afective ale mele , , , 0

În luna decembrie îndrăznesc să presupun că nu există om în lumea asta care să nu poarte măcar o discuție despre cadouri. Eu am început de la final de noiembrie să mă pregătesc. Îmi place să fac cadouri. Să împachetez. Să ofer ceva cu semnificație.

Lăsați deoparte cadourile din obligație, cadourile de mântuială. Cunoașteți expresia? A face ceva de mântuială? Eu am crescut cu ea. Pentru a oferi căscați larg urechile. Ce îi place persoanei la care vă gândiți să-i faceți un cadou? Ce contează pentru ea? Țineți cont și de servicii, și de mâncăruri pregătite în casă, și de obiecte personale. Un cadou înseamnă mai mult decât un card, un buget, o cutie frumos împachetată și o poză bine încadrată pentru rețelele de socializare.

În primul rând scurtați lista. Exact! Copiii, părinții, prietenii apropiați și puteți să vă opriți. Ruina financiară în prag de sărbători nu e de dorit. Continuați să dăruiți și în ianuarie sau februarie.
M-au chestionat diferite persoane despre cadouri. Le-am ajutat să depășească impasul prin întrebarea: Ce anume îi place? De exemplu: Mara mea trece printr-o perioadă Harry Potter. Mamanu are o nevoie. Soră mea îmi poartă mesajul cu Vrăjitoare actuală. Făt Frumos se bucură ca un copil de orice atenție. Etc!

În categoria specială a persoanelor cărora nu le lipsește nimic folosiți aceeași întrebare. Ce le place? Mara și cu mine îl avem pe tatăl ei. În fiecare an, de Crăciun și de ziua lui, căutăm amândouă ceva cu semnificație pentru el. Anul acesta o să primească ceva copt în casă și o felicitare.

Și întotdeauna există cărțile pentru a fi dăruite la Crăciun. Încercați să dăruiți o carte și să citiți împreună câteva rânduri. Firește, nu vă sugerez să discutați despre Mari gânditori politici, despre Scrisorile persane de Montesquieu, dar alte titluri pot fi exploatate: de la povești pentru copii, rețete și aventură, la seducție și kamasutra.

Jucați-vă cu mintea. Jucați-vă cu trupul. Jucați-vă.

Foto: Bogdan Mosorescu

E vremea cadourilor. E vremea nevestelor și a bărbaților

De 14 dec., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Ai fost infidelă? Am fost. Îți pare rău? Îmi pare rău. Renunți pentru totdeauna la relațiile dăunătoare? Stați puțin.
Ne aflăm în preajma sărbătorilor. E vremea cadourilor. E vremea nevestelor și a bărbaților. Siliți de zilele libere, infidelii revin în sânul familiei. Îmi pare nespus de rău pentru toți. Aceste situații nu se judecă. Infidelitatea se întâmplă. Tot ce poți face este să mai simplifici pe alocuri. Dar cum? Cum poate fi durerea simplificată? Cum poate fi dorul redus? El e dor, nu moare, nu scade.

Pot să răspund la câteva întrebări. De ce înșală oamenii? Mai ales aceia care par să le aibă pe toate. Lăsăm deoparte dorința necontrolată de satisfacere a instinctului sexual. Lăsăm deoparte acei bărbați care se ghidează în viață după o gaură, gaura cheii, gaură să fie. Lăsăm deoparte josnicul.
Oamenii înșală pentru că ceva lipsește. Eu am înșelat pentru că ceva mi-a lipsit. Ce? Putem să nu recunoaștem, dar o știm. Infidelitatea apare acolo unde n-a fost niciodată vorba de o îndrăgosteală veritabilă. Suntem îndrăgostiți. Credem că suntem îndrăgostiți. Cum facem diferența? De unde știm care este alesul sau aleasa? Un singur răspuns nesatisfăcător. Pur și simplu știm.
Oamenii înșală pentru că mint cu nerușinare la începutul relației. Atunci interpretează în loc să fie. Când mai apare și un copil, personalitatea fiecăruia iese la suprafață. Nu mai ești omul pe care l-am cunoscut! Fix așa. Pentru că nu ai cunoscut, ai asistat la prezența unei persoane.
Oamenii înșală pentru că nu au ce să ierte. Când pornești la drum îndrăgostit, când pământul se zguduie sub tine, vorba lui Hemingway, când celălalt ți-a prilejuit o stare de fericire deplină, vorba lui Lawrence, treci cu vederea neajunsurile din cuplu.

La fel funcționează și alegerea modelelor în viață. Dacă alegi model un geniu. Poți să scazi și ești tot bine. Dacă alegi model un mediocru. Nu ai unde să scazi.

Oamenii înșală pentru că le place să se zguduie pământul sub ei din când în când. Sexul plictisitor din cuplu și sexul din obligație din cuplu mențin ferestrele deschise pentru infidelitate. Infidelitatea nu este un construct. Infidelitatea face parte din noi. La fel și îndrăgosteala. Oamenii renunță uneori la tot pentru pasiune. Regele a dat regatul pentru un cal. Omul simplu jerfește casa și familia pentru patimă.

E perfect de înțeles. Eu una înțeleg perfect.

Femeile doresc să se mărite cu Făt Frumos, dar să stea măritate cu Geppetto

De 9 dec., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Orice fată, fără excepție, visează la Făt Frumos. Făt Frumos poate fi și Frumoasă. Ideea este că visăm. O impresie puternică, desprinsă din simțuri și senzații, ne trimite pe acest drum. Și-l batem. Și ne julim. Și vrem s-o lăsam baltă. Și ne încurajăm. Făt Frumos există.

Mă puneam uneori pe capul lui mamanu. Vreau bocanci! Vreau pulover! Dar dacă nu eram în data de 9 sau de 24, atunci mamanu mă asigura că ce este al meu e pus deoparte. Cum și eu am garantat la ora de istorie că 24 înseamnă înainte de Unire, zi de salariu la Șantierul Naval.
După câteva îndrăgosteli fulgerătoare, nimicitoare și obscure, am aplicat învățătura lui mamanu. Făt Frumos al meu e pus deoparte. Nu e încă 9 sau 24.

În ani de zile am descoperit cu împotriviri burlești că Făt Frumos este divizibil. Făt Frumos e compus din fragmente. Făt Frumos are limite. Făt Frumos e un Făt Frumos, doi, trei etc. După o asemenea revelație, n-am crezut că numai într-un deceniu, o să mă lovesc de un alt conflict feminin. Femeile doresc să se mărite cu Făt Frumos, dar să stea măritate cu Geppetto. Să vă explic.

Un băiat îți atrage atenția. Vă atingeți. Vă sărutați toată noaptea. Dimineața folosești cremă de gălbenele pentru bărbie. La școală folosești un fular să acoperi o pată respingătoare de pe gât. Mergeți la film. Râdeți fără motiv. Adormiți unul în brațele celuilalt. Dacă mergem mai departe. Transpirați cearșafuri. Vă jucați cu propriile trupuri până din dragoste femeia acceptă transformarea. Doi plus unul și așteptați un copil.

Să presupunem că am trecut deja de 30 de ani. Scenariul de mai sus poate fi sau nu poate fi valabil. Femeia strâmbă din nas. Făt Frumos nu dă găuri în pereți. Făt Frumos nu merge la vulcanizare. Făt Frumos nu zugrăvește. Făt Frumos nu e Geppetto. Nu meșterește pe lângă casă. Nu repară. Nu e gospodar.

La 20 de ani femeile suspină după frumusețea bărbatului. Ce frumos e! Nu-i așa că e frumos?! Unele dintre noi cerem și validare. După 30 de ani suspinăm după un bărbat cu o bormașină. Ce priceput e! Nu-i așa că e priceput?! Unele dintre noi ne lăudăm.

Am scris și am râs. Cred tot ce am notat în rândurile de mai sus. Să râdem înainte de toate.

Foto: Bogdan Mosorescu

Un tată își ascultă mai repede copiii ca soția

De 8 dec., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Când se certau părinții mei, gâlceava ajungea și la bunica mea. Uneori a ajuns și la educatoarea mea. M-a tras de limbă până am povestit tot. Bunica a căutat să ne implice întotdeauna. Fără să aibă habar despre psihologie și comunicare, a știut că un tată își ascultă mai repede copiii ca soția. Ce nu a știut bunică mea a fost caracterul lui taică miu. El nu a ascultat de soție și fete. Să fie clar. Bonaparte a spus că toate femeile sunt curve, cu excepția mamei, dar să nu uităm că și ea este femeie. Asta o dată. A doua oară, tot pentru claritate. Ce anume să creadă el despre capacitățile intelectuale ale femeilor, cel mai bun bucătar din lume este bărbat.

Rămâne ceva din străduințele lui bunică mea: acțiunea de a comunica. Calitatea relațiilor ține de comunicare. Toți o știm, femei și bărbați, că o comunicare eficientă scade rata divorțurilor. Dar comunicarea nu are nici o legătură cu sporovăiala. Cine sporovăiește? Femeia. Să facă bine să nu mai sporovăiească și să stabilească exact că o comunicare presupune acceptarea gândirii celuilalt. În primul rând nu gândim la fel. Ne-am născut ușor diferiți.  Am crescut diferit. Fetele se ocupă de emoții din primii ani. Băieții se ocupă de acțiune. Femeile interiorizează. Se bosumflă. Stau triste. Bărbații exteriorizează. Acționează. Lovesc.

Să vorbești cu celălalt nu este suficient. Nu o să aduc nici un argument. Mă înțeleg femeile. Mă înțeleg bărbații. Vorbeșți, dar mesajul nu ajunge la celălalt. Scenariul cunoscut și exploatat ca divertisment prezintă o femeie care are ceva de discutat. Avem de vorbit! Bărbatul e sătul sau nu are chef de discuții. Cred că ne aflăm în acest stadiu de când strămoșii noștri încă locuiau în peșteri.

Si totuși comunicarea rămâne cheia unei relații izbutite. Ce este de făcut? M-am întrebat. Vă întrebați. Propun să modificăm întrebarea. Cum să facem? Să scoatem la lumină partea ascunsă. Imaturitatea bărbatului s-o transformăm în putința de te juca la orice vârstă. Lenea de pe canapea s-o transformăm în detașare. Cicăleala femeii s-o transformăm în grijă. Cochetăriile ei să nu fie devalorizate. Să nu ne minimalizăm reciproc trăirile și emoțiile. Subliniați. Repetați. Să nu ne minimalizăm reciproc trăirile și emoțiile.

S-ar putea, în acest fel, ca bărbatul și femeia să îmbătrânească împreună.
S-ar putea.

Foto: Bogdan Mosorescu

Să fac economie detest, dar cheltuiala inteligentă o prefer și eu risipei

De 7 dec., 2020 2 Trăiri afective ale mele , , , , 0

E un cuvânt anume care mă scoate din sărite. Bine, ce nu te scoate pe tine din sărite?! Ar adăuga mamanu în timp ce ar pufni pe nas. Are dreptate. Expirația ei scurtă și zgomotoasă mă scoate din sărite. Plus altele. Mama mea prezintă concret atitudinea defetistă. Dacă aude pe oricine vorbind despre lux sau despre capricii, atunci răspunde profetic cu latura nefavorabilă a lucrurilor. Așa a încercat să mă crească și pe mine. Nu a reușit. Pentru că pe mine mă scoate din sărite cuvântul economie.

Nu fac economie. Detest să fac economie. Mă împotrivesc acțiunii.

Cât am fost mică nu am băut ceaiul din porțelanurile bune. Porțelanurile stau acum în casa de la Schela nedorite de nimeni. Nu m-am acoperit cu plapuma nouă, cusută special de mamaie. Plapuma stă acum în casa de la Schela nedorită de nimeni. Obiectele din casă s-au protejat. Multe dintre obiecte au ajuns la gunoi sau zac într-o casă care mie îmi amintește tot mai mult de Miss Havisham.

Și nu e vorba numai despre porțelanuri și despre plapumă. E vorba despre un stil de viață cultivat de mamanu și respins de mine. De câte ori ajung la Severin și zăresc porțelanurile, refuz să mă uit cu atenție la ele, furia mă ia în stăpânire. Mamanu încă pretinde de la mine economie. Să las deoparte frumosul. Ce are reutilizarea borcanului de murături pentru miere? Nu e frumos. Mamanu expiră scurt și zgomotos pe nas.

Cheltuiala inteligentă o prefer și eu risipei. Risipa mă scoate din sărite. Nu suport să arunc mâncare. Stau cu frigiderul gol și cumpăr punctual ce am nevoie. Diferența dintre mine și mamanu stă în darurile scumpe cu care mă răsfăț: rochiile negre, parfumurile, cremele etc. De ce nu mă mulțumesc cu ce am? O să vezi tu, treaba ta! Strâng atunci din dinți și mă întreb ce șanse reale am să-mi salvez direcția în viață când într-o ureche mereu o aud pe mamanu presimțind sărăcia din viitor?!

Bunăstarea ține și de atitudine. În viața mea nu am fost săracă, dar mai ales nu m-am simțit sărăca. Economia mă îngrețoșează. Vreau să mă bucur de tot ce am acum. De porțelanuri, de lenjerie albă și scumpă, de parchet de lemn, de flori proaspete, de cuțite japoneze, de fois gras, de rochii negre, de cașmir și de parfumuri.

În ciuda profețiilor funeste, nimic nu mă convinge că greșesc. Trăiesc azi. Și mâine e o zi. Azi și mâine sunt reperele mele.

Foto: Bogdan Mosorescu

Femeia să stea singură. Bărbatul să stea singur. Un dictator în relație nu trebuie acceptat

De 4 dec., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Când m-am îndrăgostit la 20 de ani, m-a interesat exclusiv cum mă face celălalt să mă simt. Când m-am îndrăgostit la 30 de ani, m-a interesat cum mă face celălalt să mă simt și cum se poartă. S-a ivit și. La 20 de ani iei conjuncția ca atare. La 30 de ani iei conjuncția în funcție de educație și valori. Într-un deceniu se instalează, ca o a doua piele, obișnuințele. Pielea este creierul exterior al omului. De aceea nu ne punem cu obișnuințele. Cine suportă să-și smulgă pielea?

Într-o relație suportăm smulgeri de piele pe alocuri. Acela este compromisul. Fără compromis nu putem dezvolta un parteneriat. Întâi și întâi acceptăm gândirea diferită de la feminin la masculin. Ei nu ca noi. Noi nu ca ei. Apoi ne punem să cultivăm compromisul. Eu spăl frigiderul. Tu dai cu aspiratorul. Eu gătesc lunea și joia. Tu gătești marțea și miercurea. Un weekend cu părinții tăi. Un weekend cu părinții mei. Etc!

Parteneriatul implică acțiuni pentru celălalalt. Aceste acțiuni pot fi executate cu o cantitate mai mare sau mai mică de neplăcere. N-ai ce să faci, suporți! De ce? Oh, de câți de ce m-am lovit până acum! În special la bărbați. Suporți pentru că e corect. Dacă nu vezi clar corectitudinea, atunci stai singur. Femeia să stea singură. Bărbatul să stea singur.

Un dictator în relație nu trebuie acceptat. Dar relațiile numără dictatori. Fix în acele relații avem de-a face cu o mentalitate de sclav, o parte slabă care nu se recunoaște. De obicei, dar fără a fi o regulă generală, femeile reprezintă partea slabă. Nu admit. De aici ifosele, certurile, cicăleala și bosumflarea. Femeile se bosumflă, dau din gură, cicălesc, dar nu schimbă nimic în comportamentul lor. În continuare gătesc, spală, fac cumpărături, au grijă de copil, adorm nesatisfăcute sexual sau respinse.

Sunt tânără. Am un copil, mai aștept unul. Pentru bătrânețe mi-am alcătuit un plan. După ce pleacă la facultate și Matei din tei, îmi anulez funcția de chelăreasă a casei. Îmi doresc pentru bătrânețe un partener. Îmi doresc să-mi exprim lipsa chefului de a găti, de a da cu aspiratorul, de a. O să reușesc. Ca în orice, exercițiul e cheia. În fiecare zi fac exerciții.

Cu cinism sau fără, vă urez tuturor o bătrânețe înțeleaptă și egoistă.

Foto: Bogdan Mosorescu

Despărțiți sau împreună, unii părinți nu se înțeleg cum anume să-și crească pruncii. Parteneri în educație

De 2 dec., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , 0

Din când în când, pe lângă lecturile alese de mine, pentru mine, mai citesc și cărți pentru tatăl Marei. De exemplu mai am câteva pagini și termin de citit Cum să fii un tată bun pentru fiica ta. Dau pagină după pagină și subliniez ce mi se pare esențial pentru o educație armonioasă. Apoi iau telefonul, fac capturi de ecran și le trimit cu note. Te rog să citești ceea este subliniat. Cartea are 265 de pagini. Poți să-ți faci timp pentru câteva rânduri.

Își face. Nu-și face. Ne cam învârtim în cerc. Întrebările lui după. Insiști tu să mă determini să citesc? Cine a scris cartea? O insinuare despre orientarea sexuală a autorului am ignorat-o. Ține cu femeile, cu mamele. O adolescentă trebuie să-și vadă tatăl respectându-i mama. Zice autorul. Autorul se numește Alain Braconnier. Când nu te-am respectat eu pe tine?!

Ne învârtim în cerc. Eu ignor pe alocuri. Repet ce mă interesează. Sunt câteva rânduri, te rog, pentru mine și pentru Mara, citește-le. Fii partenerul meu în educație! El ripostează. Hai să ne creștem copilul după cum simțim. Iar mie îmi ies ochii din cap. După cum simțim? Să-ți amintesc sentimentele noastre după despărțire? Fiecare a simțit să se îndepărteze de celălalt, iar copilul să-l păstreze. Am păstrat eu copilul? L-ai păstrat tu? Nu. Amândoi, cum ne-a dus capul și ne-au ajutat nesolicitat alții, am ales să procedăm corect pentru Mara.

Cuplurile când se despart își fac rău folosindu-se de copil. Copilul devine muniție, iar rănile nu întârzie. Imediat după despărțire, am lecturat cartea Copilul și divorțul. Acolo am aflat informația prețioasă că refuzul unui copil de a-și întâlni unul dintre părinți este considerat abuz. Dacă nu e vorba de violență fizică sau verbală, despre neglijență sau incest, refuzul copilului vine din atitudinea adoptată de unul dintre părinți, iar în Franța e considerat abuz.

Las deoparte Franța, abuzul și apucăturile părinților.

Cum anume învățăm să fim părinți? Dacă nu citim cărți de specialitate, dacă nu participăm la cursuri, dacă nu ascultăm persoane cu experiență? Cărțile, cursurile și discuțiile nu se iau și se aplica pe relația noastră cu copilul, firește. Informația ține de a ne ghida. Copilul dă direcția prin personalitate și caracter.

A ne crește copiii după cum simțim îmi dă un fior. Eu nu i-aș fi permis Marei să stea cu tatăl ei după despărțire dacă mi-aș fi ascultat sufletul. Într-adevăr Mara n-ar mai fi dormit în același pat la vârsta de cinci ani cu tatăl ei și o altă femeie, dar greșeala lui tot nu mă îndreptățește. În timp, tatăl ei s-a dovedit a fi extraordinar cu ea. Am greșit. Greșim. Ne străduim în prezent pentru un parteneriat în educație.

A fi partener în educație n-are a face cu statutul părinților. Despărțiți sau împreună, unii părinți nu se înțeleg cum anume să-și crească pruncii. Luptele le duc și în prezența copiilor. Unde duce asta? La o lipsă a autorității părintești când ne lovește adolescența.

Lectura nu se aplică pe o relație. Sentimentele n-au nimic de-a face cu corectitudinea. Gândirea vă salvează. Educați-vă, dragi părinți!

Alain Braconnier este medic, psiholog, psihanalist, profesor universitar și fost director al Centrului de psihiatrie Philippe Paumelle din Paris. De ce aș ține cont de scrierile lui? Mai bine mă bazez pe ceea ce simt. Ha! Ha!

Ce consideră românul că este alcoolismul?

De 29 nov., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Ca să nu vă alung de pe blog, fac asta constant cu articolele mele despre cărți, o să vă atrag azi cu un subiect anarhic și derutant. Ce consideră românul că este alcoolismul?
În DEX găsiți așa:
1. Abuz permanent de băuturi alcoolice.
2. Stare patologică determinată de consumul excesiv de băuturi alcoolice.
3. Intoxicație alcoolică cronică.

Acum o să povestesc un episod din viața mea de familie. Familia mea conține alcoolici, dar. Acești alcoolici nu sunt de fapt alcoolici în mentalitatea unui număr copleșitor de rude apropiate. Pentru că a fi alcoolic, la mine în familie, înseamnă să bei la birt până nu mai știi de tine. Să-ți bei mințile și să faci pe tine. Asta mi-au auzit urechile la spital când am întrebat dacă i s-a comunicat doctorului că pacientul este alcoolic. Răspunsul a obținut ca reacție niște ochie ieșiți din cap și o corectare rapidă la doctor.
După o furie justificată din partea mea, m-am calmat și m-am consolat. Ne desparte o generație. Nu ne putem alinia mentalitățile.

După acest teribil episod, am lăsat în urmă lupta cu rudele de a ajunge la un numitor comun când vine vorba despre alcoolism. S-a întâmplat însă altceva. Uneori, la un pahar de vin cu prietenii, am deschis subiectul despre alcoolism pornind de la amintiri epice cu vin, vodcă, bere, shot-uri etc. Unii dintre participanți nu mai consumă alcool. Cu ajutor specializat?! M-am interesat eu. Cu ajutor specializat?! Doar nu vorbim de alcoolism. Eu am râs cu colțul gurii, în timp ce obrazul reacționa la mentalitatea românească.

Oare când vorbim despre alcoolism în cazul cetățeanului român indiferent de vârstă? E valabil doar scenariul cu băutul până urinezi pe tine? Bărbații români se fac bețivani cu afecțiune. Bețivăneala reprezintă o consecință și la cicăleala femeii. Atunci bărbații se iubesc. Femeile sunt toate la fel, iar băutura e toată demnă de dorit. A fi bețivan nu este același lucru cu a fi alcoolic. Nu.
Dacă bei zilnic o bere sau două, atunci nu ești alcoolic.
Dacă bei până uiți să articulezi cuvinte la final de săptămână, atunci nu ești alcoolic.
Dacă bei un pahar, iar apoi nu te mai oprești până nu termini sticla, atunci nu ești alcoolic.
Dar ce ești, românule?
Sunt bețivan.

Aș sugera tuturor să mai citească despre alcoolism. Să se intereseze despre alcool și urmările lui grave, vorba lui tata. Ori de câte ori mama consuma alcool, asta auzeam. Privește la mă-ta, alcoolul și urmările lui grave! Dacă el consuma alcool, atunci nu era vorba despre alcoolism și consecințe.

Înainte de a pune punct. Alcoolismul se poate trata. Alcoolismul ascunde durere, neputință, depresie. Alcoolismul, contrar mentalității românești, nu are de-a face cu rușinea. Alcoolismul, pe lângă plăcere, e un strigăt de ajutor care a nenorocit și nenorocește familii.

Acum pun punct. Mi-aș pune și un pahar de vin, dar aștept marea dezumflare din martie când o să mă giugiulesc cu Matei din tei. O să mai revin cu un articol despre educația sexuală inexistentă la adulții din România.

Noroc!

Foto: Simona Nutu