Sunt la piață. Nu mă uit în stânga și nici în dreapta. Cumpăr o varză și merg acasă. Fără bujori sau orice altă floare azi. Lia, portofelul e gol. Nu ridic capul din pământ, privesc cu coada ochiului și văd pulpe și poale de femei bătrâne.
Doresc o varză. Mi-e poftă de o varză la cuptor. Varza e în capătul celălalt la pieței. Mai am puțin și scap, nu stabilii nici un contact vizual.
– Mărar, domnișoară, mărar, pe alese, haideți!
Cât e de mic! Un bătrân cu statură de copil. O căciulă jerpelită pe vârful capului, un chip stafidit cu dinți mărunți și îmbrăcați în metal alb.
Îmi întinde mâna cu o legătură de mărar. Mâna, cu degetele îndoite, unghii murdare și o piele uscată, translucidă mă frapează. Îl privesc fix în față.
– Mulțumesc.
Merg mai departe. Ajung la masa cu varză, o cumpăr, plătesc, număr banii din portofel. Varza merge cu mărar, dar am mărar, am cumpărat alaltăieri.
Mă întorc. O să trec pe lângă bătrân. Nu cumpăr. Lia, nu cumperi. Ține capul jos. Pulpe și poale de femei, fuste negre, groase, aspre, mușețel, soc.
Cine are mai mare nevoie de banii mei din portofel? Cartofi noi, lapte în sticle de plastic murdare, ouă în pungi, săpun de casă, o găină tăiată și perpelită.
Cine are?
– Vreau și eu mărar.
– Alegeți, 1 leu chita, alegeți pe cea mai mare. Din grădina mea.
Iau fără să mă uit, simt cum mă împing în mine cu ciudă, îndes mărarul lângă varză, pun banii în mâna parțial transparentă a bătrânului. Îmi mulțumește și râde dezvelindu-și dinții măruți, îmbrăcați în metal alb.
Asta nu e o faptă bună. Nimeni nu câștigă, nici el, nici eu. O să intru în casă și o să plâng. Pentru mâna omului la bătrânețe, pentru neisprăvita de mine.

– Mâine o să-mi fac cartofi noi cu mărar la cuptor. Și poimâine mazare cu mărar. Am mărar. Pe alese, din grădina.

Mărar.

– Las ușa deschisă. Codul de la intrare, 9cheie, 8809. Ai reținut, da? Eu intru la duș. Faci cafeaua până ies, am și o sticlă de vin în frigider. Te pup.
Femeia opri telefonul. Îl așeză pe raftul cu prosoape și începu să se dezbrace. Transpirase de la atâta șmotru. Își mirosi degetele și simți mirosul înțepător și sufocant al Nufărului. Dar în sfârșit terminase curățenia. Aruncă hainele în coș și intră în cadă. Primul jet de apă o făcu să geamă de durere. Spatele o chinuia, pielea agresată de la dezinfectante o ustura, întreg trupul părea că se retrage la poziția fetală. Se chirci în cadă. Apa creștea și o dezmierda în timp ce ocupa întreaga suprafață a pielii. Atipi pentru câteva secunde. Ieși din cadă, se șterse pe trup zgâindu-se la imaginea ei. Făcuse o treabă excelentă în lustruirea oglinzii. Îi arată acum atât de clar imperfecțiunile, celulita, fleșcăiala de la brațe, aspectul lăptos al picioarelor. Luă crema și se frecă energic pe tot corpul, insistând pe picioare și la coate. Își luă chiloții, trase tricoul alb de bumbac peste cap, șosetele în picioare și ieși.
La bucătărie, prietena ei fuma pe fereastră. Făcuse cafelele, scosese sticla de vin din frigider și două pahare din dulap pe care ea le băga la loc.
– Nu mai bem vin?
Femeia zâmbi în timp ce așeza paharele la locul lor.
– Ba da, dar le schimb cu unele mai mari. După nevoile mele și ale tale. Eu nu fac în fiecare zi șmotru, iar tu nu te desparți în fiecare zi de bărbatul iubit.
Cealaltă femeie trase ultimul fum, stinse țigara, dădu de două ori cu mâna prin aer, și închise fereastra. Se așeză la masă și sorbi din cafea.
Prietena ei puse două pahare de vin pe masă, le umplu, bău din paharul ei, îl umplu la loc, apoi luă loc pe scaun.
– Îl mai iubești?
– Nu, nu-l mai iubesc.
– V-ați mai întâlnit?
– După ce plec de la tine. Mă obosesc toate întâlnirile astea. Nici măcar nu le înțeleg. Dacă nu am fost bună pentru el în cuplu, ce prieteni să fim acum?
– Mi se pare firesc. Ați locuit 5 ani împreună. Nu te poți desprinde atât de ușor.
– Ba se simte vinovat. Ăsta e motivul lui. Vinovăția. Iar vinovăția asta mă obligă pe mine să-l suport din când în când.
– Și asta e firesc. Te-a înșelat. Ce ai vrea să simtă?
– Aș vrea să mă lase în pace. Nu pot fi prietena lui. Și ce să vorbesc cu el?
– La ce te referi? Femeia mai luă o gură mare de vin și își lipi paharul rece de obraz. Îi ardea. Gustul vinului, puțin dulce, ușor grețos, o făcea să soarbă cafea după fiecare gură de alcool.
– La ce să mă refer? La capacitățile lui intelectuale. Când mă întâlnesc cu tine nu vin să vorbesc despre vreme.
Femeia nu știa cum să-și ascundă sentimentul de satisfacție. Rânjea și își acoperi jumătate de față cu paharul de vin.
– Mă flatezi și îmi place atât de mult. Ce reacție copilărească, îmi cer scuze. Să revenim la tine, la voi. Mă surprinzi. Întotdeauna am considerat că soțul tău e o persoană inteligentă.
– O fi, este în domeniul lui, dar nu avem ce să discutăm.
– Ești furioasă. Încă nu te-ai calmat.
– Sunt și furioasă, dar prietenă nu pot fi cu el. E simplu. Nu am fost bună pentru el în cuplu, a ales-o pe cealaltă, nu suntem prieteni și nu am fost niciodată.
– Dacă a ales-o pe cealaltă nu înseamnă că e neapărat mai bună, ci mai nouă. Greu putem lupta cu ceva nou, în cazul nostru, femei de 40 de ani, greu putem lupta cu femeile de 20. Mută unghiul, ce naiba?! Îl cunoști. E același om.
– Nu-l mai cunosc. Credeam că îl cunosc. Nu l-aș fi crezut capabil de minciună, de trădare.
– Ziceai că nu-l mai iubești?
– Nu-l mai iubesc. Nu am fost bună pentru el. Nu-l mai iubesc.

Zâmbete, compasiune, înțelegere, mult vin, discuții interminabile, râsete puternice, ieșiri nocturne și matinale, pierderea noțiunii de timp, mese copioase. Pentru că prietena ei nu mai iubea.

– Nu-l mai iubești.
(eu nu te cred) De nerostit.