by Dunia

About: Dunia

Recent Posts by Dunia

Mă spăl pe mâini cu satisfacție

De 11 ian., 2013 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

E atât de curios, citesc foarte mult despre suflet, am atâtea activități pentru suflet, iar acum, știind că va urma să scriu din nou despre suflet căutai în dicționar definiția sufletului.
Aduc sufletul din nou în față, deoarece în ultimul timp am muncit mult pentru el, dar mă simt un fel de Pilat din Pont.
Am mers la Severin la pruncii abandonați, am scris despre, am îndemnat oamenii să reflecteze la posibilitatea de a lua copii în grija lor, ieri am pășit într-un spital din Timișoara și am întrebat de copiii bolnavi de leucemie. Am dus niște jucării.
Am aflat că se vindecă 80% dintre cazurile de leucemie la copii. Nu știam. Am mulțumit și mi s-a mulțumit pentru gând. Am plecat din spital cu obrazul la pământ.
Mâinile mi-erau curate, spălate de niște jucării ale Marei mele. Cât poate fi fapta mea considerată bună?
Cât pot eu să mă amăgesc că am mers acolo doar pentru un strop de ajutor, pentru o singură rază de soare și nu pentru o satisfacție păgână a mea?
Zi de zi mă entuziasmez.
Zi de zi îmi ucid entuziasmul.
Mă suspectez în toate faptele mele. Uneori nu reușesc să-mi dau seama dacă atunci când sunt sinceră cu mine însămi sunt într-adevăr sinceră. Devine foarte greu să fiu eu, iar eu doresc foarte mult să fiu eu.
Constat că am atât de mult de lucru, iar munca e cu atât mai dificilă când, metaforic, mă găsesc în formă solidă și nu lichidă. Cu ce unelte să izbesc în mine pentru a mă modela?!
Am nevoie de oameni, de oameni care știu să cioplească în alți oameni.

Premiul

De 10 ian., 2013 2 Trăiri afective ale mele No tags 0

Cartea mea, premiul concursului din 5 ianuarie, o să ajungă la Sorlescu Simona.

Simona, felicitări, Dostoievski este al tău.

Răspunsul la concurs

De 9 ian., 2013 1 Trăiri afective ale mele , , 0

E miercuri seară și sunt datoare un răspuns la concursul din 5 ianuarie 2013.
Răspunsul corect este Albert Camus, Fața și reversul.

Vă mulțumesc tuturor, participanți, dar și siteului Concursuri online. Pe acest site a răspuns și Angela, și vreau să știe că am ținut cont de răspunsul ei.
Înainte să premiez, mai am o rugăminte. Am nevoie de datele de contact, am primit până acum doar trei mailuri în care se găsesc informații necesare pentru a expedia o carte. Ofer răgaz până mâine, dacă nu, o să premiez unul dintre cei trei care au avut grijă să ajungă la mine toate cele necesare.

Cu mare drag, Dostoievski o să ajungă la unul dintre voi.

Femeile sărbătorilor

De 7 ian., 2013 4 Trăiri afective ale mele , , , , 0

De cele mai multe ori, când scriu, renunț să fiu femeie, iar când observațiile mele sunt infectate de feminism mă simt datoare să specific că în secunda aceea exist doar ca femeie.
Cel mai mult îmi place să fiu om, deși conștientizez și accept diferențele feminin-masculin.
Acum o să urmeze un text scris de o femeie despre femei, despre unele femei și anume femeile sărbătorilor.
Mă întreb unde zboară gândul cititorului când rostește femeile sărbătorilor. Ca un exercițiu, vă rog s-o faceți, spuneți cu voce tare.
Mă urmăresc de mult aceste femei, le-am observat, le-am ascultat, le-am compătimit. Aseară am adormit cu gândul le ele, ultima sforțare a minții răzbită de somn a formulat următoarea propoziție: ne-am născut femei.
Pornindu-mă la scris, ne-am născut femei îmi reveni doar ca o formulare greșită. Corect este că am devenit femei.
Ne-am născut de sex feminin, iar existența noastră, partea aceea care ne păstrează în lume ca iubite și soții reprezintă pentru mine un punct de mare interes. În relațiile cu bărbații sunt femei care trăiesc cu ei și femei care supraviețuiesc cu ei. Despre femeile care supraviețuiesc o să trăncănesc acum, ce altceva poate să fie un discurs cu femei, despre femei?
Trăncăneala asta mustește însă de tristețe. E greu să stai să-ți asculți prietenele defulând după o ceartă domestică. În momentul acela, aceea care ascultă descrie atâtea niveluri de realitate. O realitate, cea a prietenei, îți pune ochi înțelegători. Ca femeie, te revolți. Ca persoană neutră te detașezi. Ca om, te ia o durere de cap. Ca suflet, pierzi albastrul cerului.
O luptă intrinsecă sfârtecă alcătuirea unui chip bonom, căci ce credulă poți să fii dacă ai impresia că relația dintre un bărbat și o femeie descrie un parteneriat!
Femeile sărbătorilor sunt toate acele femei care trăiesc prin bărbat, iar sărbătorile reprezintă evenimentele majore din viața lor. Crăciunul, Anul Nou, 1 și 8 Martie, zilele de naștere, vacanța la munte și la mare descriu evenimente ale zilelor dintr-un an, dar pentru femeile sărbătorilor constituie un simbol. Toate aceste zile, în virtutea unei vieți insipide și supuse, reprezintă imaginea lor de iubite sau soții în ochii societății. Ochii societății doar atunci le întâlnește, doar atunci cineva face un efort intelectual și le scoate din amintiri.
Pentru aceste femei, este de neiertat ca bărbații lor să se poarte necuviincios în aceste zile. Un an îi iartă, de sărbători trebuie să fie impecabili. Dacă greșesc, tocmai în aceste zile, iertarea nu e posibilă.
Timpul totuși curge, iar de iertarea lor nu se mai neliniștește nimeni. Și ele se supun, anul numără câteva sărbători.
Ah! Femeile sărbătorilor… Nu le respect, dar sufăr alături de ele. Nu vreau să le înțeleg, dar le ascult. Și uneori le împrumut felul meu de a fi și rostesc eu tot ce nu au ele curaj.
Ai avut și tu o mamă, măi nemernicule!

Un fel de concurs

De 5 ian., 2013 17 Trăiri afective ale mele , , , , 0

De două zile citesc. Afirmație e banală prin conținut, dar memorabilă fiind scrisă. Simțind nevoia să fac o notă din această activitate înseamnă că cititul reprezintă. De două zile citesc, stau cu ochii în tavan, citesc din nou, caut în mica mea bibliotecă cărți care mă ajută să înțeleg alte cărți.
Pe o pagină a unei cărți găsii următoarele rânduri:

Deși trăiesc astăzi fără grija zilei de mâine, deci ca un privilegiat al sorții, nu știu să posed. Nu pot păstra nimic din ceea ce am și care mi-a fost oferit totdeauna fără ca eu să-mi fi dat vreo strădanie. Nu atât din risipitoare generozitate, cred, cât dintr-un fel de zgârcenie: sunt avar cu acea libertate care dispare de îndată ce ai prea mult. Cel mai mare lux a fost întotdeauna pentru mine o anume lipsă.

După ce citii, recitii, apoi revenii.
Meditai puțin cu ochii în tavan și un vierme mic sub formă de idee mușcă un gând. Așadar, fac un fel de concurs. Un fel, deoarece nu sunt sigură de interesul stârnit. Cine îmi scrie pe blog sau pe mail numele scriitorului din spatele rândurilor de mai sus va primi din biblioteca mea personală o carte, și anume Însemnări din subterană și Eternul soț de Dostoievski.

O să aștept răspunsurile până miercuri.

Azi citii Geamilia

De 4 ian., 2013 2 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Am primit anul trecut, în vară, de la un cititor al blogului, o carte pe care mi-o doream foarte mult. Geamilia.
Azi citii Geamilia, de Cinghiz Aitmatov.
Am amânat lectura, nu știu după ce premise. În minte mi-a stăruit o asigurare, povestea de dragoste, o întâlnire a mea cu iubirea, cu acest sentiment care se ridică dincolo de limita umană.
Recunosc că mă găsesc oarecum copleșită. Povestea de dragoste este într-adevăr frumoasă, iubirea e zbucium, e tânjală, e dor, e frământare, e nebunie. Dar dincolo de sentimentele celor care o întâmpină, pe mine mă fascină o participare, participarea cumnatului la această poveste.
Cumnatul, un băiat cu vârsta și bărbat de nevoia războiului, ia parte la iubirea care se naște între cumnata lui și un alt bărbat, iar când lumea află, familia se dezmeticește și el înțelege tot, băiatul acum bărbat nu condamna fapta, căci la ei văzuse fericirea. Reușise chiar să o pună pe hârtie într-un desen profan.
Privind mai târziu schița, sufletul lui întâlnește din nou sufletul lor, iar oamenii care își acordă timp să asculte inima nu mai cunosc decât un fel firesc de a fi, și firesc înseamnă să te simți fericit fără știința care îți spune când și cum să fii fericit.

Peisaj pictat în ceai

De 3 ian., 2013 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

S-a făcut anul, dar a trecut doar o lună de când am citit Milorad Pavic, Peisaj pictat în ceai.
De lectura cărții am mai scris pe blog, dar de carte în sine nu am povestit. Sunt unele cărți pe care trebuie să le las să se așeze în mine, să permit simțurilor să se omogenizeze cumva într-o unică amintire.
Cartea asta, dar fix această carte a lui Pavic nu devine posibilă fără anumiți cititori, speciali sunt aceia care au și experimentat universul descris în roman. Urmează cei sensibili, mă încadrez și eu.
Ca o sensibilă, toată cartea am avut senzația că mă urmărește povestea, că mă pândesc personajele. Dădeam paginile și îmi ridicam capul câteva secunde doar pentru a mă asigura că într-adevăr am înaintat cu lectura nu am visat.
Ca o notă negativă, permisiunea de a lăsa cartea să se așeze firesc în mine mi-a spulberat generalul narativ. Memoria mea are doar contracții.
Atanasije Svilar la Hilandar, Atanasije Svilar în grădină cu Vitaca, peisaje pictate în ceai, culorile căpătate din plante, un soț devenit copil, pilde, pilde, pilde. Nu mai am liant. Mi-e imposibil să izbutesc o povestire cu fir narativ.
Dar cât mă poate încălzi amintirea cărții. Simt că am realizat ceva, că am înțeles altceva din suferința naționalității scriitorului.
Aceasta nu este o carte care trebuie recomandată, este o carte care se cere citită de anumiți oameni. De sensibili.
Datorez cărții, printre altele, o excursie la mănăstirea Hilandar pe muntele Athos.

2013

De 1 ian., 2013 5 Trăiri afective ale mele , , , 0

Să scriu ceva de 1 ianuarie 2013.
E oarecum dificil. Stomacul e greoi, mintea amorțită. Mângâiai o carte de dimineață și citii câteva rânduri.
Anul acesta o să fie anul meu.
Dunia și Paula au pornit pe același drum, și tu, și el, și ea, și voi.
2013