by Dunia

About: Dunia

Recent Posts by Dunia

Nu mai am chef să pedepsesc pe nimeni

De 4 iun., 2019 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Un polițist a fost împușcat în județul Timiș. În urma întâmplării, m-am întrebat pentru prima dată ce arme au cumnatul și partenerul meu. Nu m-am temut niciodată pentru viețile lor. Până ieri.

Crima asta a tulburat câteva persoane în jurul meu. O altă prietenă polițistă a împărtășit cu mine gânduri despre moarte. Cinismul propriu m-a ajutat să-i alung îngrijorarea. Dacă mori mâine că dă mașina peste tine, nu suferi. Dacă o să te îmbolnăvești grav, ai timp să te obișnuiești cu ideea. Atât cât este cu putință. Așa că putem lăsa moartea deoparte pentru moment.

Ultimele două zile au cuprins multă moarte. M-am culcat aseară tulburată. Armele celor dragi mie sunt cum am citit într-un articol ieri, depășite și produse în anii 70? Da și nu, depinde de departament.

Iubesc filmele polițiste. Sherlock și Poirot sunt personajele mele preferate. Ficțiunea și realitatea s-au contopit în urma evenimentelor. Cadavrului polițistului i-a lipsit poezia. Ferocitatea criminalului s-a anulat într-o baltă de urină la arestare. Fără rafinamentul artificial al cinematografiei, crima izbește prin cruditate și naturalețe. În lupta pentru supraviețuire, a scăpat cel mai puternic, cel mai bine dotat în cazul de față, o armă Carpați versus o armă de proveniență sârbească.

Gândurilor din noapte le-am făcut față cu vise răscolitoare. M-am omorât pe mine în vis. Se făcea că murisem. Se făcea că refuzam să mor. Ce s-ar întâmpla cu sora mea? Dintre toate persoanele din jur, pe ea ar afecta-o cel mai tare dispariția mea. Reprezint muntele ei. Ea este muntele meu.

Ca persoană imatură, mereu mi-am pedepsit persoanele dragi fantazând cu moartea mea. Ce o să mă mai plângeți atunci, voi, ingraților, care nu mă apreciați! M-am potolit cu o doză de maturitate. Nu mai am chef să pedepsesc pe nimeni. Iubesc intens vizita mea pe acest pământ. Nu mă interesează vieți anterioare sau vieți viitoare. Mă concentrez exclusiv pe momente și zile. M-am făcut mai plăcută, iar uneori mai fericită.

În ore teribile ca cele de ieri, îngrijorare violentă pentru cei dragi, îmi verific, justific și confirm părerea fermă despre existență. Cunosc o singură viață, cea de pe pământ. Aici vreau să fiu fericită! Aici mă străduiesc să fiu.

Și să râdem înainte de toate. Râsul începe și se sfârșește cu noi.

Foto: Bogdan Mosorescu

De ce ne controlează viața copilul sărac din noi?

De 30 mai, 2019 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Vizionarea filmului Out of Africa a avut un anumit impact asupra mea. Personajul interpretat de Robert Redford își trăiește viața pe pământ din perspectiva trecătorului. Refuză proprietatea, nu acceptă căsătoria. La Constantin Noica am citit că nu trebuie să-i iei omului proprietatea, ci să-i arăți că nu are nevoie de ea. Pe străzile Bucureștiului, într-un dialog aprins cu Bogdan Mosorescu, am ajuns amândoi la concluzia că lumea modernă nu ne mai permite nici un fel de originalitate, dar ne putem construi un stil.

De fiecare dată când conversez pe teme esențiale, după ce mă înflăcărez în gesturi și vorbire, mi se face rușine. E dublul acela care mă inhibă. O voce de nicăieri îmi atrage atenția că sunt o caraghioasă. Rar o ascult și bine fac! Până azi aș fi înnebunit clar.

M-am schimbat mult în ultimii ani și în același timp am rămas un copil speriat. Tot mai des observ acest copil în persoanele din jurul meu. Unul anume mă irită: copilul sărac. Majoritatea dintre noi suntem o gazdă ospitalieră pentru el. De obicei îl răsfățăm cu lipsurile copilăriei. La mine, de exemplu, o să descoperiți mereu zeci de blugi și de sfetere. Ce m-au necăjit în adolescență aceste neajunsuri!

Când descopăr copilul sărac în adulți, dau un pas înapoi și mă întreb: De ce ne controlează viața copilul sărac? De ce am ajuns la 35 de ani și răspund unor frustrări din copilărie?

Copilul sărac nu reprezintă o glumă, nu-l tratați cu superficialitate și nu-l ignorați. Copiii săraci fac ravagii. România are un copil sărac celebru, Nicolae Ceaușescu pe numele lui.

Dacă unii nu știți la ce mă refer și credeți că bat câmpii, chestionați-vă. Ce lucruri vă cumpărați compulsiv în prezent? Ce acțiuni îndepliniți irațional sub efectul amenințător al angoasei și vinovăției?

El este copilul sărac, copilul speriat, copilul abandonat, copilul respins. Câte reprezentări, atâtea stiluri de viață! V-aș recomanda să mergeți cu copilul la doctor. Un psiholog bun poate face viața suportabilă. Cinicilor, o categorie preferată de mine, le-aș sugera să nu-i mai caute în coarne copilului.

Acest copil e special. Necesită un comportament dur și corect, întotdeauna corect. Cauza episoadelor traumatice din copilăria noastră o găsiți în nedreptățire.

Nu faceți asta! Copilul săract are nevoie de recunoaștere. Hei, știu că ești acolo. Știu că ai suferit. Știu că te-am ignorat. Lasă-mă să te ajut. Te recunosc. Te accept. O să trăim împreună.

Conviețuirea o să fie dificilă. Copilul sărac comandă să fie satisfăcut. La mine vrea blugi și sfetere. Alege contrariul în discuțiile cu partenerul. Plăcerea lui primează.

La maturitate, omul își e dator sieși cu o purtare corectă. Te iubesc, copilule, dar nu mai fac tot ce vrei tu. Am zeci de blugi în dulap. Am dus zeci de certuri. Acum doresc să mă odihnesc, să-mi potolesc zbaterea. Sunt un trecător pe pământ. Mi-au mai rămas maxim 30 de ani de luciditate.

Vreau să mă bucur de ceai, de cafea, de vin, de mâncare, de familie, de prieteni, de călătorii. Vreau să râd înainte de toate. Să râdem înainte de toate.

Foto: Bogdan Mosorescu

Haine modeste pentru femei orgolioase

De 27 mai, 2019 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

După un sfârșit de săptămână epuizant, acum îmi pun o singură întrebare: De unde obsesia cu craniul? Cea mai nouă colecție a Tricoului conține un craniu cu o carte pe cap.

Joi seară am zburat la București. Am adormit târziu, m-am trezit devreme. Patru ținute am fotografiat vineri. O rochie și un tricou pe soare. Altă rochie și alt tricou pe ploaie. M-am schimbat în stradă. M-am schimbat în baie la Hilton. M-am schimbat în baia unei cafenele care m-a îngrețoșat. Am lucrat în niște condiții. Bogdan, fotograful, m-a surprins cu umerașul în geantă.

Discuțiile cu Bogdan au variat. I-am cerut pentru ședința foto: Vreau ceva dadaist. I s-au ridicat sprâncenele. N-am căutat să aflu semnificația gestului. Era de dimineață, nici nu începusem, nici nu mâncasem. Dispoziția bună se impunea. Vreau ceva ca la Duchamp. Fă-mi din WC fântână.

Vară mea, să-mi cumpăr motor sau bicicletă? Mara a luat alură de femeiușcă. Zici bicicletă? Oricum i-am stricat reprezentarea de pițipoacă autentică. Ni s-au întâlnit privirile. Coteam atunci pe lângă muzeul Theodor Aman. Ca întotdeauna, mi-a atras atenția. Aici e muzeul Theodor Aman. Da, Mara știe despre Mozart, Van Gogh, Dali. Exact! O să am o pițipoacă stricată. Ne-a displăcut la amândoi conotația. O pițipoancă alterată. Am bătut palma și am râs ca bezmeticii amândoi. Cred că ne-am simțit infatuați, dar nu ne-a părut rău.

Seara am adormit din nou târziu. Sâmbătă am băut o cafea la Origo și încercam să-mi imaginez poziții și expresii pentru următoarele două ținute ale Tricoului Inteligent.

Tricoul Inteligent produce haine modeste pentru femei orgolioase. Clienții mei lasă deoparte satisfacția obținută din nume. Mi s-a întâmplat ca o persoană îmbrăcată de la Ralph Lauren să-mi stabilească prețul Tricoului ca fiind scump. Am strâns din buze în timp ce mă holbam la siglă. Nu a analizat cusătura. Nu a atins materialul. A știut că lipsește faima. Admirația fără rezervă pentru renume este legendară. O haină scumpă, un taior Chanel, vorbește și despre poziția socială. Suntem și ceea ce deținem, firește!

Doar că suntem mult mai mult. Personal încerc să trag concluzia că nu am nevoie de proprietate. Necesare îmi sunt stările de spirit.

Persoanele eliberate de constrângerea socială a faimei se apropie zâmbind de Tricoul meu. În fond eu sunt mai mult librar. Vând cărți la prețuri mari și lumi deosebite la prețuri oribil de mici. Cât costă lumea imaginată de Sebastian, învățăturile lui Noica, reprezentările lui Thomas Mann?

Bogdan m-a surprins într-un mod greu de crezut snobilor: frumoasă, demnă și mândră în haine modeste cusute într-un atelier din Piața Sinaia.

Sâmbătă și duminică o să am târg, Artisans Bazaar, la Zaza. Pe umerașe or să stea simple rochiile și tricourile. Lângă sau sub o să zăriți cărțile. Literatura este o problemă personală, un stil de viață, o alegere.

Ne vedem la Bazaar cu haine modeste, cărți și caratere interesante!

Foto: Bogdan Mosorescu

Cine știe să se adapteze, supraviețuiește. Profi 1000 de magazine

De 24 mai, 2019 0 Colaborari , , , , 0

În 2002, când am venit la Timișoara să studiez, am locuit pentru un an de zile pe strada Negoiu la un bloc turn. Lângă bloc, era deschis un magazin Profi. Încă mai este.

Primeam de acasă bonuri de masă și mergeam în Profi la cumpărături. Spațiul din magazin și diversitatea produselor îmi provocau o plăcere vie. La vitrina cu mezeluri, oricare mi-ar fi fost cererea, în minte îmi răsuna una dintre învățăturile tatălui. Mâncați puțin și bun. Întotdeauna bun. Mai sunteți și fete, rămâneți slabe!

Toată facultatea m-am hrănit puțin și bun. În anul II m-am mutat la cămin, dar cumpărăturile le făceam tot la Profi. Au trecut anii. Strada Negoiu a rămas în urmă. La fel și căminul.

Într-o zi conduceam prin oraș și mi-au picat ochii pe un magazin Profi nou deschis. I-am aplaudat. Am gândit: Cine știe să se adapteze, supraviețuiește!

În prezent, Profi deține 1000 de magazine. Când politicos și seducător m-au invitat să mă alătur aniversării, nu am ezitat. Am acceptat cu încântare. Un magazin cu multiple și intense semnificații pentru mine m-a implicat în existența lui.

Întregul eveniment, așa cum tot răspund la întrebări de vineri, pe lângă organizarea impecabilă, s-a remarcat prin bun gust. Piața Libertății a redat o primăvară sofisticată. Experiențele digitale m-au distrat. Nu-i ușor să distrezi oamenii, dar celor de la Profi le-a ieșit glorios.

În magazinele Profi din țară există o campanie în desfășurare. Până în 23 iunie oricine poate câștiga premii. E atât de simplu! Vă explic. Cumpărați (minimum 30 de lei), scanați la infochioșc și puteți câștiga pe loc un voucher de cumpărături sau o mașină Renault Captur. Cum ziua mea este în 21 iunie, cu noroc și bonuri scanate, unul din cele 10 Renault Captur ar putea fi al meu. Ce mai poveste ar fi atunci!

Țineți minte să scanați bonul! Norocul nu are preferințe.

La mulți ani, Profi!

 

 

 

 

Am descoperit de una singură importanța credinței în Dumnezeu

De 22 mai, 2019 5 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Luna viitoare o să împlinesc 36 de ani. Uneori, când dispoziția înclină spre tristețe, mă asemui unui personaj feminin din Suskind care așteptă să moară. Trecută de 30 de ani, femeia rămâne datoare cu moartea. Alteori, dublul, celălalt eu, străinul, inconștientul, numiți-l cum vă este voia, demonstrează însemnătatea femeii mature. Firește, nimeni nu a cerut dovezi sau exemple concrete despre importanța de a fi trecută de 30 de ani!

Femeile însă nu se mai opresc din a se lăuda singure. Eu una le înțeleg. Fac parte din această categorie, îngroș numărul. Elogiul vârstei își are cauza în experiența acumulată. Eliberate de mitul nemuritorului, prezent excesiv începând cu adolescența, femeile de 30 de ani lucrează cu perspective. Ce am eu de câștigat? Asta se întreabă femeile.

Câștigul meu după 30 de ani a fost știința. Am reușit, prin îndoială prima dată, apoi prin asumare, să renunț la convingerile luate de-a gata din familie. Crescută să-mi fie rușine și să-mi respect părinții pentru că m-au făcut, fără nici o altă explicație despre reprezentările lumii, am ajuns greu să fiu. Prea puțini părinți își învață copiii să fie, doar să fie!

Am descoperit de una singură importanța credinței în Dumnezeu. Nu vă grăbiți să vă bucurați. Freud rămâne zeul meu, știința e singura în fața căreia îngenunchez.

Circumstanțele vieții m-au trimis la biserică. Cu treaba cuiva. Preotul a vorbit despre dreptul copilului la religie. De acord cu părintele, copiilor le este necesară fantezia în primii ani de viață. Așa fac față unei realități necunoscute. În același timp, un dialog despre o sarcină între doi viitori părinți mi-a demonstrat nevoia absolută a omului de Dumnezeu. Ea a dorit copilul. El a subliniat instabilitatea financiară. Ea a început să pledeze. Argumente pro. El a rămas pe poziții. Ea s-a înfuriat și a sfârșit patetic: Dacă aș fi fost credincioasă, nu aș fi stat în fața ta să te înduplec, te-aș fi anunțat că a fost voia Domnului. Dar nu sunt, subliniez că a avea un copil este un privilegiu. 

Religia e importantă pentru om. Omul este incapabil să-și asume fapte și acțiuni. Atâta timp cât există tata, fetița se simte protejată. Atâta timp cât există Tatăl, umanitatea își justifică caracterul abject. Mara mea își dorește să audă cuvintele când mă supăr pe ea. Mă ierți, mama, mă ierți?! Nu-i refuz niciodată iertarea. Este inadmisibil să-i refuzi copilului iertarea. La fel cum biserica nu refuză păcătoșilor iertarea. E inadmisibil. Mamele și bisericile mai greșesc. E omenesc. Totul e omenesc în lumea asta.

Dumnezeu este un substitut de tată. Freud.

Oamenii sunt niște copii mari.

Eu sunt.

Foto: Zenobia Lazarovici

Să ne pregătim fetele pentru prima iubire

De 20 mai, 2019 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Curând, nu a trecut săptămâna, mi-am luat o carte. Cum să ne creștem fetele se numește. De vreo jumătate de an, în relația cu Mara, eu ca reprezentant al autorității, ea ca beneficiar al învățăturilor mele, mă încearcă următoarea senzație. Încerc să  redau cu o comparație. E ca atunci când alergi în gară după tren. Locomotiva a dat alarma. Roțile urmează să se pună în mișcare. În ultima clipă, pui piciorul pe scară, urci și respiri ușurat.

Aproape toate discuțiile cu Mara pot fi descrise astfel. Ce am făcut eu? Am mai citit o carte. Întrebări și răspunsuri am descoperit în acele pagini. N-am învățat ceva nou, dar multe mi-au atras atenția. Așa se face că am ajuns să mă gândesc la prima: prima zi din viața unui prunc, prima zi de școală, prima iubire. Prima conține intensitate, nimic nu se compară cu prima.

Faima tragediei shakespeariene, Romeo și Julieta, are legătură și cu prima iubire. Mara se apropie de o anumită fază în viața ei. Corpul a început deja să se transforme. Coșurile au apărut. Deodorantul e necesar. La școală a avut prima ei evaluare. Cunoștințele i-au fost verificate. Ca părinte, am preferat să observ, să las deoparte cicăleală. Mama, am emoții! Dacă nu mă descurc? Dacă simți asta, muncește mai mult. Întotdeauna e loc de mai bine. Dacă nu vrei să muncești mai mult, te împaci cu ceea ce știi și nu te mai plângi!

Acesta mi-a fost răspunsul. Țin la el și justific. Mara se trage din doi părinți cu poziții diferite față de școală și față de autoritate. Mama ei a învățat doar la ce i-a plăcut și a urcat pe piedestal profesorii cu vocație. Tatăl ei nu a învățat nici la ce i-a plăcut și a ignorat profesorii de orice fel.

Nu pot pretinde de la copilul meu ce nici eu nu am înfăptuit. Mi-e rușine. O ajut prin expunere. Există o bibliotecă în casă. Vizităm muzee. Frecventăm teatrul și filarmonica. Urmărim filme documentare. Călătorim pe urmele unor personalități. Ce-ți place ție, Mara, și cum să te ajut eu să faci ce-ți place?

Prima dată răspunde ce crede că vreau eu să aud. Repet întrebarea.

Îmi place TikTok.

Vedeți, trenul este în mișcare, iar eu alerg să-l prind. Cresc un copil pentru un viitor necunoscut mie. Cresc un copil într-o situație anume. Despărțită de tatăl ei, am rămas părintele dragon, părintele care ceartă, care pretinde, care impune. Sufăr, dar mereu o să aleg ceea ce este corect pentru copilul meu, iar răsfățul excesiv nu nu are nimic de-a face cu demnitatea și corectitudinea.

Mara, nu te pot obliga să fii corectă, să fii bună, să sublimezi. Pot însă să mor încercând și să repet fără plictiseală. Și acum pe limba copiilor, mama?!

În primii ani de viață ai copilului ai zice că nu este nimic mai greu. Apoi urmează viața prin experiență și raționalizare. Fata mea are nouă ani, a început să se transforme, să-și pună întrebări despre viață, iar în școlile românești încă nu se face educație sexuală.

Mara o să se îndrăgostească. O să vină curând prima iubire peste noi, iubirea aceea intensă, pură, în căutare de zei cărora să se jertfească. Băiatul o s-o îmbie. Dacă mă iubești. Ea o să tremure de frică. Dacă nu accept, lumea se sfârșește cu el. Mama ei neputincioasă atunci, insistă acum să înceapă educația sexuală.

Prima iubire nu o să ne surprindă. O să fim pregătite. În timpul evaluării, testele de la finalul clasei a II-a, i-am admirat atitudinea. Fără emoții acasă, fără mâini frământate, fără coșmaruri. A mers, a scris ce a știut, mi-a așteptat cuvintele la primirea rezultatelor cu lacrimi în ochi și o întrebare teribilă: Te-am dezamăgit?

Mara, aș veni după tine la capătul lumii dacă ți-ai rupe o unghie. Nu o să mă dezamăgești niciodată. Eu sunt aici să te sprijin, nu să te judec.

Trenul e deja în mișcare. Momentan mă simt în siguranță. Mă aflu în tren, stau la fereastră și privesc pe geam. Tot mai des mi se clatină imaginea. Ca întotdeauna, citesc cărți, urlu dacă cineva îmi judecă pruncul și scot fum pe nas oricui mi se împotrivește cu trebuie și se cuvine.

Copilul meu e ghidat după regula bunului simț, dar o să-i lipsească atitudinea biblică de a întoarce și celălalt obraz. Nimeni nu întoarce obrazul. Eu nu o fac și încerc să dau mai departe.

Trenul merge. Ne vedem în stații.

Foto: Mile Sepetan

Micul prinț a murit

De 16 mai, 2019 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Micul Prinț a murit. Toți cei care l-au citit pe Exupery își amintesc șarpele de pe zid. Doar că eu nu fac referire la poveste.

Blogul este o unealtă. Prieteni sau colaboratori mi-l cer cu împrumut pentru o faptă sau altă. De obicei în preajma sărbătorilor. Să strângem cadouri de Crăciun. Să adunăm daruri de Iepuraș. Le dau vocea mea. Dacă pot face și eu ceva, fac.
Blogurile, asemenea romanelor de dragoste sau filmelor romantice, sfârșesc povestea unde ea începe. El și ea se căsătoresc după ce au învins piedicile. Adevărata provocare, a lupta cu plictisul într-o relație, trece sub tăcere. În cazurile sociale, un articol pe blog se sfârșește cu evidența cadourilor. Am strâns 100 de cutii de pantofi. Am strâns 1000 de cutii de pantofi.

Nimeni nu a povestit mai mult. Oare ce trup învelește puloverul alb așezat de mine într-o cutie de pantofi? Oare ce s-a întâmplat cu Micul meu prinț abandonat la naștere și operat la inimă trei ani mai târziu?

Aici cunosc finalul. Micul meu prinț a murit. Mi-au rămas niște fotografii în telefon și un video cum citeam Apolodor. Mi-e dor, mi-e dor, de frații mei din Labrador!

Oare Micul meu Prinț a aflat ce este dorul? Poate fi dorul posibil într-o asemenea viață? Abandonat la naștere. Măcinat de boală. Privit cu milă, dar nu cu iubire. Vizitat, dar neluat acasă. Distrat, dar nevrednic de protecția unei familii. Așa au arătat trei ani din viața unei ființe umane.

Din nou mă dezgustă rasa mea. Vestea m-a trimis în ora neagră și disperată a vieții. Furia mă transformă și poftesc să înjur, să caut vinovați, să fug în peșteră.

Nu o fac. Diversitatea e prea puternic impregnată. Socializez, râd, trec pe lângă spital și rememorez clipele petrecute cu Micul Prinț.

Această poveste s-a încheiat. Micul prinț e mort. Nu știu dacă e într-un loc mai bun. Știu sigur că a plecat dintr-o lume potrivnică lui.

În suflet îi port amintirea. De la moartea lui am mai făcut loc în mine pentru o nălucă.

Micule Prinț, mă bucur că am citit cu tine cea mai grozavă poveste a lumii. Doar așa imaginația mă asigură de prezența ta pe asteroidul B 612.

Cu bine, străina care ți-a sărutat fruntea.

Foto: Zenobia Lazarovici

Femeile castrează bărbați înzestrați

De 8 mai, 2019 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

De la primii oameni, oamenii peșterilor, până la ultimii, oamenii penthouse-urilor, cărăm cu rușine în conștiința noastră două subiecte: sexul și banii.
Istoria sexualității relevă perioade spectaculoase în viața omului, dar și perioade abominabile. Aceste contrarii nu se atrag. Nu e nimic amuzant, nimic nobil, nimic moral.
O istorie a banilor nu am citit. E un subiect care nu m-a atras, dar nici nu l-am neglijat. Mereu am afirmat că pentru bani fac multe, dar nu orice.

În ultimii ani, datorită dezvoltării industriale și nu numai, situația femeii s-a schimbat. Femeia este propriul ei stăpân. Poate fi, multe nu doresc. La obișnuință nu renunți, ci o smulgi.

La femeile care și-au smuls obișnuința de a exista ca un accesoriu pentru bărbat, am întâlnit dispoziția de a-și emascula bărbatul. Unele consideră că-și iau revanșa. Altele că-și trăiesc viața. Câteva nu știu exact ce fac, dar puterea oferită de bani le justifică castrarea simbolică a bărbatului. Un prieten de-al meu a depășit simbolicul, nici în pat nu mai funcționează.

Partenera lui câștigă mai mult. În plină epocă de manifestare a libertății și egalității, bărbatul și femeia eșuează în gestionarea bugetului familial. A ieși la cină presupune o împărțire a notei la doi. Cumpărăturile la supermarket se împart la doi. Totul se împarte la doi. În pat nu se mai împarte nimic, doza de plăcere necesară, deoarece psihicul stă fixat în rutina zilnică.

E bărbatul slab că nu se descurcă într-o asemenea situație? Da și nu. Nu este vinovat pentru că. Puterea ține de seducție. Este un fapt cunoscut și de profani în ale psihologiei umane. Este vinovat pentru lipsa unei atitudini ferme. Bărbat sau femeie, a ne lăsa călcați în picioare nu ne face fericiți!

O femeie disprețuită de bărbat nu va cunoaște niciodată împlinirea sexuală. Actul sexual se înfăptuiește pentru reproducere și destinderea bărbatului.

Un bărbat disprețuit nu va învăța niciodată să se joace în dormitor. Sexul presupune joacă, intrigă, blândețe.

Banul decide în orice situație. Într-un fel, suntem cu toții târfele istoriei. Educația schimbă regulile jocului. O persoană manierată recunoaște că banii nu reprezintă unica armă într-o relație. Blândețea este un jucător redutabil. Respectul provoacă uitarea mijloacelor de plată.

Într-o înlănțuire de trupuri goale ce importanță are venitul lunar? Eficiența lui constă în intensitatea dată de noi înșine. Un copil sărac va renunța greu la bravadă. Eu câștig mai mult, eu! Un copil educat caută bucuria în acțiunile lui.

Ce fel de copil aveți în voi? Cine plătește cina? Cine trage în jos pe cine? Cine profită? Cine iese castrat?

Îmi pare rău de toți bărbații emasculați. Unii și-o merită. Trist este că femeile castrează persoane înzestrate din motive de putere prost înțelese. V-aș cere părerea. Nu o s-o fac.

Să râdem înainte de toate și să fim bărbați cu toții!

Foto: Zenobia Lazarovici

Nașelor, să ne vedem mai bine îmbrăcate!

De 6 mai, 2019 0 Colaborari , , , , 0

Amintirea zilei de ieri conține confirmarea percepției Marei, nouă ani, despre vârsta mea. Sunt o babă! Obișnuiesc să-i explic și să-i corectez presupunerile inexacte. Nu și de data asta! Nimeni nu se poate pune cu gloria și prospețimea tinereții. O asigurare i-am dat totuși. Oricât de greu îți vine a crede, părinții tăi nu sunt bătrâni. Ca să nu mai zic de faptul că ai o mamă de o eleganță dezinvoltă! Adică șic, Mara, șic!

Nu m-a crezut, sunt sigură! Hainele modeste care îmi învelesc trupul în cea mai mare parte a timpului nu atrag atenția unui copil. Lipsesc culorile intense, pietrele, paietele, trimiterile către vârsta copilăriei. Mie nu mi-e dor să fiu copil, eu exult ca adult!

Atracția către veșmintele frumoase a provocat un proiect drag mie. De doi ani m-am declarat adepta designerilor români și indirect m-am lansat într-un război cu nașele. Nașele reprezintă o categorie anume în gândirea mea. Acele femei cu părul sarmale și rochie cu tul și broderie. Mă detașez de personalități. Nu-mi pasă cine îmbracă o asemenea rochie. Întregul chinuie ochiul uman, un organ perfect și complex în alcătuire. E un organ regal care nu merită chinul tulului ieftin.

Susțin designerii români. Acesta este proiectul meu. Demararea a stat sub semnul intuiției și emoției. Am început cu Bardaș, am trecut prin Oianu și Bobar, iar acum o să vă povestesc despre Marmuse Atelier. Am lucrat cu o splendoare de femeie pe partea de fotografie. Numele ei este Zenobia Lazarovici.

Exasperată de felul plictisitor de a se îmbrăca al româncelor, am început să mă prezint pe mine în ținute semnate de un designer preferat. Fiecare ținută reprezintă o alternativă la rochia de nașă. Dacă mă considerați obraznică, cer permisiunea să vă corectez. Vă înșelați! Afirmația mea, percepută ca impertinentă, cu siguranță de publicul țintă, nașele, e susținută de cercetare. Nu am terminat design vestimentar, dar am citit Pictorul vieții moderne de Baudelaire. Ideea pe care și-o face omul despre frumos se imprimă în întreaga lui îmbrăcăminte.

Ce Frumos vedeți pe străzile Timișoarei? Dacă merg mai departe și numesc străzile Petroșanului?

E necesar să ne folosim de artificii pentru că slujesc frumuseții. Frumusețea ne dictează dispoziția, atenția, drumul în viață.

Dana Barbul desenează și colorează pentru Marmuse Atelier. Colorează, exact! Culorile m-au atras către: intensitatea rozului, claritatea albastrului, forța roșului. Nu am uitat de negru admirând hainele ei, mi-am dorit și altceva în garderoba personală.

Urmează să fiu nașă duminică. Tulul ieftin și broderia stau departe de mine în faptă și în gând. Îmbrăcămintea o să-mi completeze gesturile, o să mă prezinte ca o statuie antică. Statuia antică semnifică perfecțiunea. Sculptorul a cioplit până a corectat orice greșeală a naturii. David nu aparține naturii, ci putinței omenești de a corecta armonia. Nașele din categoria mea fantezistă sunt niște caricaturi. Atât vor, căci pot mai mult prin educație.

O să vă las câteva fotografii de la Marmuse Atelier. Nu știu dacă am fost vreodată mai frumoasă.

Nașelor, să ne vedem mai bine îmbrăcate!

Foto: Zenobia Lazarovici