Își mai amintește cineva că am un câine, un husky? Un husky pe nume Leto?
Un splendid animal pe care-l am dinainte să devin mamă. În primii doi ani ai lui, a omorât diverse animale din curte, cu excepția unei broaște țestoase pe care a făcut în schimb pipi de ciudă. De-a lungul timpului, zona lui s-a transformat într-un câmp de luptă pe care fiecare pisică cu simțurile bune îl ocolește. Contrariul, traversând drept pe aici, orice pisică are un sfârșit. Leto, din acest război deschis cu felinele din urbe, vine umil cu un bot zdrelit și plin de sânge. Dar a rămas în război declarat, un fioros, un dulău, un alfa care nu acceptă răsuflare de pisică.
Dulăul acesta se transformă însă cu fiecare furtună. Niciodată, fiind acasă, o furtună nu mă poate surprinde. Cu câteva ore înainte, ore bune, pline de soare, fluturi și un aer greu respirabil, Leto devine umbra mea. Îmi permite un metru distanță de el. Mă însoțește peste tot în casă, inclusiv la toaletă.
Ultima dată s-a întâmplat asta ieri, azi noapte s-a dezlănțuit furtuna, acum nu se oprește, iar eu scriu cu el la picioare.
În timpul nopții m-a trezit totuși să-i dau drumul afară. Dulăul meu fioros trezește foarte blând. Mă fixează cu privirea, își pune botul pe mâna mea și abia apoi mă linge dacă nu reușește să mă trezească cu botul.
Acum, chiar dacă nu vă vine să credeți, Leto constituie doar o introducere în atmosfera zilei de azi. Furtună noaptea, furtună ziua.
Un somn neodihnitor, o dimineață gri, un ceai băut, deloc savurat.
Suspin și eu ca Villon, mais ou sont les neiges d antan?
Suspin în cana mea cu ceaiul rece, suspin în gânduri derutate, în emoții tremurate. Trec cu vederea sonoritatea derutate-tremurate și mă opresc la Lucian Boia.
De fapt, acesta este subiectul textului de azi, cartea Jocul cu trecutul, istoria între adevăr și ficțiune.
După lectura asta mi s-a reactivat sentimentul de inutilitate. Încerc să revin la sentimente mai bune, meditez, socializez, foarte puțin, ce-i sincer, dar regresia persistă, simt forma inferioră în care mă scald.
Ce intenționez să fac acum?
În rândurile care urmează o să notez tot ce am subliniat din carte. Nu o să povestesc despre carte, nu o să livrez o unică părere personală, o să pun sub ochii dumneavostră scurte fragmente despre istorie.

Istoria, un cuvânt cu două înțelesuri, desfășurare și reprezentare.

Istoria este unica realitate pe care o putem invoca (totul reducându-se până la urmă la istorie) și ar fi de neconceput să o lăsăm să ni se scurgă printre degete. Trecutul înseamnă legitimare și justificare. Fără trecut, nu mai putem fi siguri de nimic.

Ce înseamnă: important, reprezentativ, semnificativ? Trebuie să mărturisim că nu înseamnă altceva decât ceea ce vrem noi să însemne.

Nu mai există istorie, ci istorii.

Istoria nu este realitate, ci reprezentare.

Sunt locuri și momente care ne permit accesul spre o lume superioară.

America, argumentează Bourdeau, s-ar fi descoperit și fără Columb, la fel și tiparul fără Gutenberg sau mașina cu aburi fără Watt. Omenirea ar fi mers înainte în aceeași direcție și cam în același ritm. Oricum, mulțimile sunt cele care comandă, personalitățile doar execută.

Pierduți în omogenitatea fără suflet a lumii tehnologice, nu ne rămâne decât să ne individualizăm prin alții. Impulsul de a admira (până la adorare) este cu siguranță o constantă a sufletului omenesc.

Omenirea merge spre viitor cu privirea întoarsă spre trecut.
… nimic nu este mai actual decât originile. Nu există istorie fără mituri fondatoare. Momentul de început, creația cea dintâi justifică existența și marchează destinul, locul în univers ale fiecărei comunități: de la trib la națiunea modernă. Este certificatul de naștere în lipsa căruia ar lipsi însăși identitatea. De aceea discursul despre începuturi este în permanență rememorat, ideologizat, politizat.

…imaginarul se poate construi la fel de bine pe realitate sau tot pe imaginar.

Istoria ne oferă cu generozitate tot ce îi cerem: legitimare, justificări, modele.

Oricum, totul se raportează la trecut, la ceea ce cunoaștem deja.

De când tot curge istoria, nu a fost generație care să nu-și fi exprimat neliniștea pricinuită de dereglările ACTUALE, de deteriorarea moravurilor și de confuzia socială. Față de efervescentul timp prezent, atât de greu de suportat, trecutul pare un refugiu ideal.

Imposibil ca istoria să facă o evocare totală.
Romanul suplinește, așadar, imposibilitatea istoriei de evocare totală.
Eroii legendari de roman sunt mai cunoscuți și mai semnificativi astăzi decât un lung șir de miniștri și generali ai vremurilor trecute, adevărați la vremea lor, dar care acum nu mai sunt adevărați, pentru simplul motiv că, pentru noi, ei nu mai există.

Jocul social lasă o marjă de libertate pe care legile naturii nu o permit sau o îngrădesc în mai mare măsură.

Suntem prinși într-o rețea tot mai densă și mai acaparatoare de informație standardizată. Ceea ce înseamnă că suntem mai puțin liberi decât ne imaginăm.

Ideologie – un sistem bine definit de idei, inserat într-un cadru social și politic nu mai puțin definite.

… mai mult vehiculăm decât gândim.

Atunci când istoria îți dă dreptate, cine te mai poate contrazice? Bine folosită, filozofia istoriei poate deveni arma perfectă a manipulării.

Adevărul pe care-l proclamă nu are cum să fie un adevăr absolut. Este adevărul unei epoci, al unei credințe: expresia ”științifică” a unei ideologii.

Izvoarele ”reflectă” realitatea, însă adaptând-o și deformând-o.
Izvoarele, oricât ar fi de abundente și de variate, nu acoperă decât o parte din ceea ce oamenii au gândit, au proiectat și au făcut de-a lungul istoriei. Reconstruirea trecutuluiseamănă cu un joc de puzzle.

Istoricii trecutului: Herodot, Tucidide, Polibiu.

Verba volant

Scripta manent.

… cum trăiau oamenii și cum își reprezentau ei lumea.

Istoricii nu se interesează de oameni, ci de arhive.

Istoria a început ca anchetă orală, un caz semnificativ pentru raportul metodă-societate-ideologie.

Adevărul – pe care mulți istorici nu îl conștientizează fiindcă sunt educați în spiritul respectului pentru izvorul scris – este că apelul la documente se impune, în primul rând, din pricina imposibilității de a-i interoga pe oamenii vii.

Documentele – palide reflexe ale unor lumi cândva vii.

Ceea ce caracterizează astăzi raporturile interumane este relativul declin al comunicării scrise și progresul constant înregistrat de comunicarea orală și de comunicarea prin imagine.

Adaptare promptă la exigențele sociale.

Istoricii înțeleg să ia în considerare o rețea cât mai densă de determinări, de condiționări reciproce, de interferențe.

A studia relațiile internaționale fără a ține seama de concepțiile personale, de metodele, de reacțiile sentimentale ale omului de stat înseamnă a neglija un factor câteodată esențial.

Cuvintele ne pot minți, iar un cuvânt face deseori mai mult decât un întreg discurs istoric.

Această frază este ultima subliniată. Îmi pare nespus de rău dacă dimensiunile textului vor alunga cititorii.
M-aș simți înțeleasă în inutilitatea pe care o încerc dacă s-ar înfiripa un dialog. În tot acest joc care este viața sau pe care-l joacă viața, cât am fost manipulată până acum și cât de puternică e iluzia libertății mele?

Habar nu am.

Notă: fragmentele din carte sunt scrise cu italice și bold. La bold am apelat doar la acele fraze care mie mi s-au părut esențiale prin puterea lor de a trimite un stimul conștiinței noastre.