Recent Posts by Dunia

Creierul de reptilă mă buimăcește. Astrograma programează. Atenție!

De la Paște, trăiesc de joi pe joi. Săptămâna întreagă se reduce la ziua de joi. Diagnosticat cu anemie severă, Mateiu ne-a reorganizat zilele, ne-a reinterpretat așteptările. Joia înseamnă hemoglobina sus, bilirubina jos. Asta îi și cânt în continuarea cântecelului Țăranul e pe câmp. Fredonați!

Pentru 21 iunie, ziua mea, rezervasem o cameră la Atra Doftana. Urmăresc acest loc superb de doi ani. Am anulat-o din cauza unei limite inferiore a hemoglobinei lui Mateiu. Vă povestesc despre aspectul acesta din viața mea pentru că port pe umeri responsabilitatea unui blog personal. Pe plan personal sunt o mamă disperată, sunt Akbara înnebunită când și-a descoperit culcușul gol. Oamenii îi furaseră puii.

Un motiv secundar pentru care voiam să evadez la munte ține de atitudinea oamenilor. De când ne aflăm în această situație, mă zvârcolesc în niște emoții infernale. Mă agit din cauza judecăților unor persoane. Mateiu s-a pricopsit cu anemia de la lipsa credinței mele. Eu la rândul meu merit pentru că am gura mare. O gură mare se pedepsește de Dumnezeu și de societate. Rațional îmi păstrez luciditatea. Hemoglobina lui nu oscilează pentru că am fost infidelă, pentru că am răspuns obraznic părinților, pentru că am folosit cuvinte ofensatoare când persoane din familie au ajuns cu Mara mea la urgențe și nu m-au contactat. Creierul de reptilă mă buimăcește.

Mă caracterizează curiozitatea. Îmi place să cunosc, să testez, să observ. Năravul ăsta m-a dus într-o zi la un astrolog. Astrograma o puteți reține ca pe un program. Mi s-a descărcat un program în cap. Acest program nu cuprindea doi copii, ci unul. Și aici intervine creierul de reptilă. Seara când adorm înainte să-mi dau seama, sunt catatonică. Într-o poziție rigidă a corpului, mintea îmi reamintește de un copil. Astrograma asta nenorocită și tragedia din familie care cuprinde o fetiță decedată la două luni mă lasă fără respirație. Mă consolez cu rațiunea. Făt Frumos mă face să râd. Mă alinam cu zilele la munte. Departe de credințe, pesimism și convingeri personale în selecția naturală, le-aș fi fost mamă veselă copiilor mei. Mara nu m-ar mai fi verificat. Mama, ești obosită sau supărată? Mateiu ar fi privit doi ochi căprui calzi în locul unor ochi roșii de plâns.

Gândiți-vă de două ori când alegeți să testați ca mine astrologi. Au trecut șapte ani de atunci, dar programul rezistă educației mele. De aceea vă rog să vă simțiți liberi să-mi scrieți despre cât de neghiobă sunt. Certați-mă! Am nevoie să-mi țin mintea ocupată. Diseară merg la teatru. Am chef de? Nici un chef, dar îmi prinde bine detașarea. Naționalul are premieră, Zorba Grecul.

Eu, într-un aspect al vieții mele, sunt o reptilă. Mi-e frică. Mor de frică. Disper. Munca, pentru că nu mă pot retrage de pe blog și de rețelele de socializare, mă ajută și mă scârbește în aceeași măsură. Aș vrea să dispar, dar prezența, faptul că scriu în acest moment mă ajută să-mi păstrez rațiunea, demnitatea, un cont ușor peste zero și sănătatea psihică.

Nu mă compătimiți sau compătimiți-mă. Nu mă ajută, dar o accept. Mă ajută cu optimismul sora mea, doctorița de familie, Luca Rodica, și mama tatălui Marei. Făt Frumos s-a întrecut pe el în a fi stâncă pentru mine ca mamă. Vă las. Fug la teatru. Ne vedem la teatru!

Foto: Bogdan Mosorescu

Un bărbat însurat si cu copii încearcă să fie prieten cu o femeie singură. De ce?!

Am încheiat ieri o discuție în care mi s-a reamintit: Vezi să nu ajungă pe blog! Am zâmbit și i-am mulțumit. Într-adevăr, cam tot ce mi se întâmplă în viață ajunge pe blog. Plasticizez. Mistific. Dar. Mărturisesc. Redau. Defulez. Prietenii au încetat să ia la modul personal ceea ce scriu. Am repetat și am tot repetat. Nu e treaba nimănui ce scriu și cum scriu. Nu mă trageți la răspundere.

De exemplu cum aș putea să nu scriu despre unii bărbați din generația mea care m-ar umple de furie dacă aș fi mai puțin educată?! Ca o persoană cultă, mă rușinez. Mă umplu de o jenă teribilă când bărbații căsătoriți și cu copii încearcă să fie prieteni cu femeile singure. Acum. Femeile care acceptă sunt naive sau preferă să facă pe proastele? Făt Frumos zice că preferă să facă pe proastele. Uneori mai verific cu el comportamentul bărbaților. Nu m-a umplut nici până în prezent de sinceritate și transparență, dar îmi permite să trag un ochi în gândirea bărbatului.

Un bărbat însurat și copii care evident nu și-a dorit să ajungă subiect pe blogul meu, încearcă să fie prieten cu o femeie singură. Scrie mesaje. Sună. Arată disponibilitate. Iese la cafea. Dăruiește. Arată generozitate. Discută. Arată capacitatea de a comunica. Știți ce altceva mai arată? O familie perfectă pe facebook. Nici măcar mesajele nu lipsesc. O familie superbă! O familie fericită! Etc!

Ce observ eu din margine? Observ lipsă de respect în orice aspect al problemei. Aceasta este o problemă cu mai multe necunoscute. Prietena mea nu-i cunoaște familia. El nu-i cunoaște prietena din spatele tastaturii. Soția nu cunoaște sau nu recunoaște că are un bărbat plictisit lângă ea. El nu-și respectă soția, dar e bună de nevastă. El nu-mi respectă prietena, dar ar fi bună de tăvăleală. Amândouă sunt bune de ceva, la ceva, omul ar putea fi preocupat de gramatică și să facă cercetare. De este prepoziție. La este prepoziție.

Nu mă întreb de ce această joacă între doi adulți. Să joci cartea prieteniei cu intenția unei tăvăleli este lipsă de imaginație la 40 de ani. La 16 ani ar fi o găselniță, dar la 40 e chinuitor de anost.

Acum vă las să vă întrebați cine este acest bărbat. Punct.

Foto: Bogdan Mosorescu

Dunia poartă Valentino ediție limitată

Într-o conversație de conveniență mi s-a spus că sunt un personaj interesant al orașului. Ce înseamnă exact asta? Înseamnă că cine dorește să pară că are și preocupări intelectuale se apropie de mine.

După ce am râs câteva minute, m-am pus să analizez. Adică am ajuns un fel de maimuță. Lumea dorește o poză cu mine, cu maimuța, dar nu dorește neapărat maimuța. Asta înseamnă că nu sunt chiar atât de interesantă pe cât mă cred. Mă cred interesantă. Mă cred foarte interesantă. Nu râdeți. Sau râdeți, ce-mi pasă mie?!

Probabil lumile adunate din cărți îmi fac vorba demnă de atenție. Asta dacă mă iau după mesajele primite. Tare le zici bine! Sau poate pantofii obscen de scumpi pe care-i scot la teatru uneori trezesc atenția. Dunia poartă Valentino ediție limitată. Port, adevărat! Nu am nici un merit. Nu mă citiți într-un număr copleșitor pentru a mă contacta agențiile mari. Contractele mele îmi asigură încălțări ale companiilor fast fashion. Atunci de unde Valentino? Din vechea viață care uneori se actualizează. Nici aici nu am neapărat un merit. Dar nu o să vorbesc despre asta. Mă bucur de noroc.

De ce altceva să mai fiu considerată interesantă? De la Tricoul Inteligent? Nu m-aș avânta. Mărturisesc și s-ar putea să greșesc. Nu agreez deloc această bucată din viața mea. Presupun că oamenii simt sau mă simt. Nu-mi place să fac haine, să mă numească cineva designer. Mă încântă promovarea literaturii, mă entuziasmează evenimentele create pentru a celebra oameni cu calități extraordinare, mă bucură că pot trimite o carte la fiecare produs achiziționat de la Tricoul Inteligent.

Dacă m-ar întreba cineva ce-mi place și l-ar interesa să mă asculte și atât, iată ce aș răspunde: Tot ce vreau este să citesc, să scriu, să călătoresc și să fiu prietenă cu copiii mei. Da, exact! N-am ambiții de a mă îmbogăți, de a urmări luxul. Luxul nu-mi displace, dar nici nu m-a convins de superioritatea lui. Apa și săpunul, așternutul alb, igiena bucală și rochia simplă depășesc în fast viață excesivă a luxului.

Acum o să mă opresc. Am de făcut o alegere. Să dorm? Să citesc? Să mă destrăbălez? Nu le pot alege pe toate. M-am chestionat de la început. Să dorm? Să scriu? Să mă destrăbălez? Am ales scrisul. Vedem ce aleg mai departe. Cititoarele mele ce ar alege?

Foto: Bogdan Mosorescu

Care e soarta elevilor actuali pe care vremurile nu reușesc să-i motiveze

Ce cărți mai citiți în aceste zile? Eu mă chinui cu Bertrand Russell, Cunoașterea lumii exterioare. Îmi place Bertrand Russell, dar această carte mă supune la suferințe intelectuale. Am ales-o, dincolo de numele autorului, pentru titlu. M-am așteptat la altceva. Dacă m-ați între la ce, n-aș ști sigur să vă răspund. Mi-am amintit de o prietenă care s-a luminat la chip când a descoperit la Gaudeamus Dreptul de a visa de Bachelard. I-am spulberat așteptările. Vezi că e teorie, nu te aștepta la nimic romantic!

Cu teoria mă confrunt și eu, cu aspectele lucrurilor, cu relațiile simetrice și tranzitive, doar că pe mine nu m-a avertizat nimeni. Mă întreb dacă blogger și influencer se află într-o relație simetrică. Bloggerul este și influencer și influencerul este și blogger și la ce mă ajută pe mine să știu asta?

Nu o să abandonez cartea. Am mărturisit că sunt o persoană lipsită de ambiții. M-am înșelat. Ambiția m-a împins să citesc multe cărți. Probabil am urmărit cu ele o parvenire intelectuală. Dacă nu sunt intelectuală, măcar să par. Vedeți, aspectele!

Un aspect din viața mea îl reprezintă elevul select care imediat o să susțină bacalaureatul. Par profesoară. M-am tot gândit zilele acestea la el. Un băiat inteligent pe care vremurile nu reușesc să-l motiveze. De ce să memoreze modurile și timpurile? De ce să-și fixeze în memorie genurile literare? De ce teorie la literatură? De ce sunt importante numele personajelor? Gheorghidiu, Gheorghiță, fabulă, basm, tot aia, nu-i tot aia?

Așa am ajuns la concluzia că felul de a fi al unor elevi și studenți, mă includ aici, le poate rata sau schimba viitorul din cauza unor evaluări inexacte. Ce se întâmplă dacă nu iei bacalaureatul sau orice examen important pentru că nu-ți poți aduna mințile, dar ești inteligent? Bertrand Russell ar numi această relație o relație tranzitivă. Elevii inteligenți care stau în relație cu elevii silitori, iar aceștia cu premianții, atunci și inteligenții stau în relație cu premianții.

Din nou, nu mă ajută la nimic teoria asta. Oare l-a ajutat pe Russell?
Să-l lăsăm pe Russell. Ce părere aveți despre această categorie de elevi și cum să-i motivăm?

Foto? Bogdan Mosorescu

Cum gestionați superstițiile?

La zece seara am de ales între a scrie sau a mă pune să dorm. De obicei aleg să dorm. Oricum dorm pe mine. Nu știu dacă nu cumva ațipesc și acum când scriu. Repet! Nu mă vait. Relatez. Momentan așa sunt zilele mele. N-am o zi bună și zece rele, maneaua adolescenței mele, am un copil mic care necesită atenție. Mă bucur să i-o acord.

Îmi lipsește însă activitatea de a scrie. Probabil o să realizez curând că scriu de atâția ani într-un mod terapeutic, iar talent ciuciu. Nu recunosc. Nu-mi recunosc.
Aleg des să dorm. N-am luat pauză de la o carieră academică. Sunt o persoană fără ambiții. Sunt o persoană visătoare. Dacă aș putea doar să citesc, să scriu și să călătoresc, atunci asta aș face. Cum banii nu pică din cer, uneori mai mișc paiele din loc și tai facturi.

M-am urnit cu acest articol pentru a vă chestiona despre superstiții. Cu icterul prelungit la Mateiu, am descoperit fără stupoare că necredința mea și faptul că spăl duminica sau de sărbători ar putea fi cauze ale bolii. Reacția n-a fost elegantă. Ce de căcat ar fi dacă dumnezeul tău ar lovi un copil ca să mă învețe pe mine o lecție! Aceasta a fost o reacție. Îmi cer scuze credincioșilor. Nu mă interesează credința nimănui. Fiecare să creadă în ce-l ajută să-și suporte viața. Eu mi-o suport bazându-mă în primul rând pe mine, apoi pe familie și pe prieteni. Mi-ar plăcea să nu mă mai agaseze nimeni cu credința.

În spital mi-am luat cu mine trei cărți, printre care Nietzsche și Dawkins. Pe Dawkins l-am ales pentru sprijin. Când îmi vin lovituri de la credincioși, am nevoie la rândul meu de sprijin. Creierul de reptilă imediat reacționeză și mi-e frică. Dacă într-adevăr mă pedepsește cineva? Vedeți unde duc aceste insistențe? Duc la imaginea unui tată violent și punitiv. Violența și pedeapsa mă umplu de scârbă și de revoltă.

Credințele, de orice fel, ne ajută. Eu am ales să cred în știință, în oamenii deștepți și cu bun simț, în binele comun, în familie și în prieteni. Pentru mine este suficient. Suficiența e un răspuns rațional. Superstițiile țin de irațional. De aceea eram curioasă cum gestionați superstițiile. Cum?

Loc de dat cu părerea…


Foto: Bogdan Mosorescu

Despre frica de doctorii din România care în loc să ne vindece, ne nenorocesc sau ne lasă să murim

Am ascultat, în copilăria mea, următoarea întâmplare. Un veterinar s-a deplasat la un cățel bolnav. Pentru că nu-i suporta stăpâna, a lăsat cățelul să moară. Pe veterinar îl cunosc. L-am privit nelămurită. Fix ca un copil care nu înțelege și nu e capabil să potrivească în minte și în suflet ceea ce tocmai a auzit. Mi s-a făcut frică. Dacă o să-l supăr, o să-mi lase câinii să moară! Cât poate un copil să fie cuminte și să nu deranjeze un adult?! Eu m-am străduit.

Am crescut și am păstrat frica de doctori. O auzeam pe mamanu discutând despre această frică. Să nu tulbure doctorii sau asistentele pentru a nu le face rău celor dragi. Oare numai la mine în familie ne-am confruntat și ne confruntăm cu această frică?

O să redau un dialog dintre mine și o doamnă doctor. Am fost sfătuită să nu o fac. Am fost rugată insistent și cu disperare în glas să nu o fac. De ce? Pentru că tăcerea nu ar provoca. Pentru că tăcerea nu ar atrage atenția asupra mea. De ce? De frică. Frica de doctorii din România care în loc să ne vindece, ne nenorocesc sau ne lasă să murim. Am refuzat. Mi-am luat câteva zile să mă îmbărbătez, să mă calmez, să alung gândirea de reptilă.

Am fost două zile internată cu Mateiu. Într-o seară la ora 10 i s-a pus o perfuzie. La trei dimineața când am schimbat poziția în pat pentru a-l alăpta, mâna i-a picat pe lângă corp. L-am atins și m-am cutremurat. O mână de Pinocchio i-a smuls un țipăt de durere. M-am pierdut câteva secunde. Am vrut să-l iau în brațe și să fug după o asistentă, dar am raționat rapid. Branula nu-mi permite. Am lăsat copilul urlând și am năvălit spre recepție. A doua zi am cerut externarea pe propria răspunde. Iar acum o să redau dialogul.

Vreau să mă externez azi.
De ce vreți să plecați? Încă nu știm ce anume menține icterul copilului. (Detalii despre analize, despre sărbătorile care împiedică unele analize). Eu plângeam ca ploaia și-mi strângeam copilul la piept. O doamnă doctor îmi vorbea ușor lezată.
Tot vreau să mă externez.
Văd că sunteți atât de supărată pe noi pentru ceea ce s-a întâmplat azi noapte.
Da, sunt foarte supărată.
Dar dumneavoastră de ce nu ați observat? Asta se întâmplă destul de des.

După ce am fost găsiți vinovați de accident, Mateiu că a mișcat mâna, eu pentru că nu am observat, s-a schimbat dinamica discuției. Doamna doctor mi-a vorbit ca un tragic personaj rusesc. Să nu generalizez când afirm că nu mai dă nimeni de un doctor după ora trei în spital. Tot timpul este cineva în spital. De acord, găsești rezidenții și asistentele. Când am întrebat de doctorul lui Mateiu mi s-a răspuns că poate mai vine, poate nu mai vine după ora 5 după amiază. Nu a mai venit. Jignită de observația mea, conversația a semănat izbitor cu o ceartă în curtea școlii. Eu mi-am anunțat furia pe sistemul sanitar românesc, iar doamna doctor mă lovea cu exagerări hidoase ale posibilelor probleme ale lui Mateiu.

M-am externat cu un topor deasupra gâtului. Am avut zile pline de disperare și neputință. Sunt curioasă dacă mai sunt cetățeni români cărora le este frică de doctori. Nu vi se pare că trăim ca-n romanul lui Bradbury, Fahrenheit 451? Acolo pompierii aprind focul în loc să-l stingă, iar în societatea noastră doctorii ne nenorocesc în loc să ne vindece?

Dacă suntem mai mulți, atunci ce ne împiedică să acționăm și să nu mai permitem doctorilor acest comportament obscen?! Și considerați că o să suport consecințele pentru că nu am tăcut?

Foto: Bogdan Mosorescu

Dacă vreți să trăiți, externați-vă! În țara asta mai bine ne dăm cu vracii

Dacă simțiți că nu aveți suficient timp într-o zi pentru toate activitățile, atunci vă recomand să faceți un copil. Un nou născut prelungește ziua. Eu, de exemplu, îmi scriu noaptea în cap articolele de pe blog. Nu apuc să le public ziua, dar ele există.

Acum transcriu. E corect? Poți transcrie din închipuiri nocturne?! O să mă scuz cu lipsa de somn pentru incoerență și acreală. O să fiu acră, nedreaptă, răvășită de emoții.
M-am gândit mult la sistemul sanitar românesc și am ajuns la o concluzie. Tot ce se întâmplă în acest sector seamănă izbitor cu un blat. Mergeam când eram mică cu tata la fotbal. Recunosc un meci blătuit. Observ în teren jucătorii. Atacantul plătit să rateze. Fundașul care cade. Jucătorul sufletist care aleargă cu disperare pe teren pentru echipa lui. La final echipa pierde. De ce? Pentru că cineva a vândut meciul.

Guvernanții ne-au vândut sănătatea. Lucrurile în spital se întâmplă ca pe terenul de fotbal. Doctori plătiți ca să ți vorbească din manual. Asistenți ca să lase pacienții în voia naturii și a selecției naturale. Sunt câțiva care trag. I-am văzut cu ochii mei. Le-am văzut lacrima de la colțul ochilor, blândețea și disponibilitatea. Nu e suficient. La final pacientul a pierdut. De ce? Pentru că guvernanții ne-au vândut sănătatea.

Să ieșim cu cadrele medicale în deșert pentru comparație și înțelegere. Capabilitatea, moralitatea și responsabilitatea unora reprezintă oaza. O raritate. Mai sunt unele cadre pe care le-as compara cu fata Morgana. Firea prietenoasă te păcălește. Te fac să speri. Uite apa! Uite capabilitate! Dar nu e! Și nu te poți supăra pe o asistentă care nu știe să recolteze urina unui copil și o recoltezi tot tu pentru că ți-a zâmbit și ți-a vorbit blând. Și nu te poți supăra pe fata Morgana.

Mai notez și o a doua concluzie.
Dragi cetățeni români, dacă vreți să trăiți, externați-vă din spitale. În țara asta mai bine ne dăm cu vracii.

Casele neîngrijite ale Timișoarei. Ne-au părăsit oamenii speciali

Am născut acum două luni un băiețel. I-am pus numele Mateiu după Mateiu Caragiale, după un roman, Craii de Curtea-Veche. Dacă m-ați întreba despre ce e vorba în roman. În această formă nu mă puteți întreba oricum, dar dacă m-ați întreba, aș ridica din umeri. Nu știu. O frază nu mi-ar ieși pe gură despre ce anume povestește autorul. Mă încearcă însă un sentiment de fiecare dată când mă gândesc la această carte. Dacă m-ați întreba ce sentimnet, atunci aș lua o pauză. O scurtă tăcere ar fi introducerea. O privire directă ar urma tăcerii. Tăcerea și privirea directă v-ar atrage atenția. Ați simți ceva, dar nu ați fi capabili să numiți ce.

De o lună de zile ies aproape zilnic la plimbare cu Mateiu. Ieșim din casă și o apuc pe o stradă sau alta. Evit cât pot zona de blocuri. Aleg străzi și străduțe. Pe străzi și străduțe am descoperit multe case abandonate și neîngrijite. În fața uneia m-am oprit. Am stat cu Mateiu în brațe și am privit. Am stat cu Mateiu Caragiale în minte și am privit. Despre ce naiba e vorba în carte? Ce anume m-a fascinat de m-am oprit în nume? Ce anume m-a fascinat la casa abandonată de m-am oprit s-o privesc?! Lăsați forma. Lăsați concretul. Un sentiment m-a acaparat. O lume de sfârșit, sfârșit de reprezentări, sfârșit de secol, sfârșit de exprimare, m-a păgubit de timpul prezent. In loc să fiu prezentă, m-am pierdut cu mințile într-un trecut enigmatic și decadent.

Îmi doresc pentru copiii mei să evolueze. Nu-mi doresc pentru copiii mei cumințenia. O să-i cresc respectuoși, o să le fixez în memorie conceptul de bine comun, o să-i ghidez să experimenteze huliganismul lui Eliade, o să-i îndrum să se piardă în lumea largă și o să-i bat la cap cu locul în care s-au născut, dar în care nu trebuie să moară. O să cresc cetățeni ai lumii cu o prețuire monstruoasă pentru început. Începutul înseamnă mama și tata. Mama și tata înseamnă siguranță și confort.

Am citit Craii de Curtea-Veche. E nevoie de o recitire. Nu-mi amintesc intriga. Port în suflet un sentiment că am pătruns într-o lume a oamenilor speciali din societatea românească. Cine sunt acești oameni? Unde sunt? Când mă plimb prin Timișoara mă încearcă senzația de abandon. Ne-au părăsit toți acești oameni speciali. Casele cu lacăte pe poartă și geamuri sparte depun mărturie. Rostesc adevărul și numai adevărul. Au plecat oamenii speciali. Ridicați-vă voi, creșteți-vă pruncii și lăsați atitudinea contemplativă. Pasivitatea românească trebuie eliminată și înlocuită. Cu ce?

Cu acțiune. Acționați! Atenționați mârlanii care scuipă semințe pe stradă. N-or să vă asculte. Pe mine nu m-au ascultat ieri. Am pierdut în mod particular. La modul general i-am deranjat. Am acționat.

Acționați!

Distopie pozitivă? Lumea e frumoasă, dar nu o căutați prea mult în coarne

Castelul Escu, castelul locuit de Făt Frumos și de mine este compus din două apartamente. Fiecare în apartamentul lui și-a făcut de cap. Așa se prezintă în lume copiii ținuți în frâu. Când scapă, fac numai ce vor ei. Lor nu le spune nimeni ce să facă. Făt Frumos are în vocabular această replică. Capul meu ați văzut ce a realizat din apartamentul comunist.

Făt Frumos locuiește la etajul șapte. Eu locuiesc la etajul unu. Mai am 200 de pagini de citit din Diplomația lui Kissinger. În weekend m-am afundat în ultimatimul lui Hrușciov.
Imaginați-vă acum că aveți televizoarele deschise pe știri. Auziți de infectările cu Covid, de Cîțu, de Mourinho, despre situația elevilor etc. Acesta ar fi etajul unu. Când îți bei ceaiul, cafeaua, berea sau paharul de vin și discuți despre problemele actuale ale societății te situezi la etajul unul. Când citești cărți ca Diplomația urci la etajul șapte. Ceaiul, cafeaua, berea și paharul de vin se transformă într-o doză de cocaină. Vezi imaginea generală cu tot cu monștri. Monștri sunt peste tot, cunoscut și necunoscut.

Citesc Diplomația și mă îngrețoșez. Citesc Diplomația și devin Alice în țara ororilor. Citesc Diplomația și simt în carne sforile cu care execut dispozițiile marilor puteri. Sunt o marionetă care trăiește într-o societate distopică pozitivă. Cum vine asta, distopic pozitiv? Distopia presupune o lume imaginată și negativă. Distopia pozitivă presupune o lume de netăgăduit și pozitivă prin iluzia libertății. Trăim în ficțiune considerată libertate de la Revoluția Franceză: libertate, egalitate, fraternitate. Trăim în ficțiune considerată libertate de la căderea zidului Berlinului. De ce au luptat națiunile în Al Doilea Război Mondial? Pentru că omora Hitler evrei, iar Stalin efectua o epurare asupra propriului popor? Acesta este etajul unu. De la etajul șapte vedeți flota americană ocupând oceanele, vedeți rachetele din Cuba ca o neputință a lui Hrușciov. Moartea unui individ sau alienarea persoanei ocupă un loc important în literatură și în mințile altor indivizi. Persoanele reprezintă numere pentru marile puteri. Numere de trimis în Vietnam. Numere de trimis în Irak. Numere. Urcați la etajul șapte. Nu vă invit la Făt Frumos, vă îndemn să priviți macro. O să vă potolească propria importanță. De fapt vă lasă fără pretenții de importanță.

Puneți apoi mâna pe o carte de beletristică sau de povești pentru copii, ascultați muzică, zâmbiți unui copil. Lumea redevine frumoasă. Lumea e frumoasă, dar nu o căutați prea mult în coarne.

Foto: Bogdan Mosorescu

Insidecor Timișoara. Soluții fără jeluiri nefolositoare

În prezent, Făt Frumos și cu mine locuim în castelul Escu. El ocupă o aripă. Eu ocup cealaltă aripă. Asta până ajungem să achiziționăm un castel și mai mare care să corespundă nevoilor și gusturilor noastre. În viitorul castel, ca orice cuplu modern, pretindem un fel de peștera lui Batman în care Făt Frumos să se retragă. Statul în sufletul celuilalt nu ni se potrivește.

La fiecare discuție purtată despre Castelul Escu II, mi se strânge inima. Ca expresie mi se strânge. În organism sunt absolul convinsă că secret corticoizi până o iau razna. De ce se întâmplă asta? Pentru că muncesc de vreo câțiva ani la apartamentul meu comunist, iar în prezent apartamentul mă reprezintă. Am recondiționat ușile. Am rașchetat parchetul. Am schimbat faianța la baie și la bucătărie. Am vopsit hidoasa faianță de pe balcon. L-am mutat pe Ion, sculptura, de la casa de la Schela la Timișoara. Mi-am comandat mobilă. Sufrageria mea se înfățișează cu niște rafturi bezmetice. O să vă las fotografii și vă rog să comentați dacă aveți ceva de spus.

Să părăsesc apartamentul și să las în urmă rafturile și dulapul din dormitor? Pe lângă rafturi am comandat și un dulap imens. Ca femeie, puțin îmi pasă de inelul de logodnă. Am purtat unul opt ani. Pentru un drum comun în viață cu un bărbat pretind un dulap sau un dressing.
Puțin îmi pasă de diamantul de la Tiffany, să comandăm un dressing de la Insidecor! Am comandat. Până ni se întrepătrund obiceiurile casnice, sufletele ni s-au îngemănat la marea îndrăgosteală din 2016, m-am dus la Insidecor și am negociat fără talent de negustor mobilier.

De ce spun fără talent? Negustorul urmărește propriul interes. Eu îmi urmăresc interesul în paralel cu interesul celuilalt. Să ne fie bine reciproc. Cum să-i fie bine unei afaceri românești, dacă cetățenii târguiesc atât produsele, cât și serviciile? La produse discut. Nu mă dau în spectacol pentru că nu mă dau banii afară din casă. Dacă m-ar da, mi-aș lua bilet spre Fiji și aș rămâne cu familia și familia extinsă până la final de pandemie. Îmi aleg produse calitative. La servicii pun câteva întrebări, iar apoi îmi verific contul. Contul mă ajută să decid rapid. Serviciile nu suportă târguială.

M-au sunat cei de la Insidecor înainte cu o săptămână să mă anunțe că vin să monteze mobila. Mi-au trimis mesaj după convorbirea telefonică. M-au sunat în dimineața de pomină. Doamnă, echipa a pornit spre dumneavoastră. Când am deschis ușa, mi s-a umplut apartamentul. Mă simțeam ca-n mina celor șapte pitici ai Albei ca Zăpada. Fiecare persoană căra ceva. În cincisprezece minute au rămas trei persoane, domnii care au montat, restul s-au retras. Au muncit oarecum în liniște, dar cu certitudine curat și inteligent. Nu mi-au lăsat fire pe afară. Apartamentul comunist are multe fire exterioare și toți pereții strâmbi. La pereții strâmbi nu s-au văitat, au găsit soluții. Când au plecat și în urma lor am admirat dulapul din dormitor, chiar asta mi-am rostit în barbă: Deci se pot găsi soluții și se poate să nu aud jeluiri nefolositoare! Se poate, fac parte din servicii, de aceea serviciile nu au preț, au o valoare pe care ți-o permiți sau nu ți-o permiți.

Oh, m-am întins la vorbă și s-a trezit Matei din tei. O să mă opresc din scris, dar o să mai povestim despre.