by Dunia

About: Dunia

Recent Posts by Dunia

Cei care descurajează maternitatea

De 10 feb., 2021 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

De vreo câțiva ani, femeile au început să ia atitudine când vine vorba despre maternitate. Mă refer la rolul nostru de născătoare. Unele dintre noi nu doresc să aibă copii. Unele dintre noi au îndrăznit să o spună cu voce tare și să le spună rudelor sau străinilor băgăcioși să-și vadă de treaba lor.

Am două prietene care mi-au împărtășit categoric că nu vor copii. Nu le-am contrazis o secundă. Le-am întrebat cât sunt de sigure. Un mic procent de nesiguranță produce ravagii în viața femeii. De aceea tuturor le-am recomandat să-și pună la păstrare niște ouă dacă există cea mai mică șansă să le lovească maternitatea.

Ca mamă ieșită din tipare, nu trăiesc prin copil, nu-i dedic viața mea și îl învăț să exprime ceea ce simte și ceea ce gândește chiar dacă nu-mi convine, îmi vine greu să pricep cum poate o femeie să fie atât de sigură că nu dorește copil. Ce anume o asigură că nu se va răzgândi în viitor? Ne împăcăm fiecare cu deciziile luate după putințe, dar maternitatea mi se pare o sabie cu două tăișuri care nu iartă. A concepe copii după o vârstă devine dificil, iar uneori imposibil.

O ador pe Mara mea. Îmi iubesc nepoții și mă bucură prezența unui număr neînsemnat de copii. M-am îndrăgostit de ecografia lui Mateiu. În cea mai mare parte, copiii mă exasperează. Iar aici o să aduc în discuție ceea ce am intenționat. Cum un număr copleșitor de persoane insistă la femei cu maternitatea, mai există o categorie aparte, cei care descurajează maternitatea. Eu am fost descurajată. Nu te mai văd să o iei de la capăt cu un copil. Ai un copil deja. Un copil presupune eforturi financiare. Nu mai ai răbdare. Cum nu mi-am contrazis prietenele, nici în această situație nu m-am obosit să contrazic pe cineva. Unii au făcut trimitere la duritatea mea. Altele m-au descurajat, consider eu, din cauza ideii de mamă. O mamă e blândă și susține blândețea. O mamă favorizează și amplifică realizarea femeii prin maternitate. O mamă renunță la cochetării, se împăunează cu neglijența și persiflează mersul la coafor. O mamă susține dormitul în pat cu pruncul. Nu mă încadrez, ba chiar îmi folosesc vocea pentru ca femeia să nu revină cumva la viața de acum o sută de ani. Femeile cresc copii, dar femeile pot mai mult.

Poate de aceea unele sunt categorice. Știu că pot mai mult, iar un copil le-ar distrage de la drumul lor. Un copil distrage. Atenția mamei fuge de la orice gând, orice activitate, orice acțiune la copil. Imediat ce ai rămas însărcinată și ai decis că păstrezi copilul, intri în Prostia omenească. Copilul meu o să moară. Cum? Se suie mâța și doboară drobul de sare. Astea sunt mamele.

Ca femei, în orice categorie ne poziționăm, dorim sau nu copil, nu trebuie să permitem influența străină. Faci copil pentru că vor mama, bunica sau mătușa. Faci copil pentru tine și onorează această dorință prin celebrarea copilului ca persoană separată. Nu ți-a cerut să-l aduci pe lume. Nu te purta ca și când ți-ar datora ceva. Tu o să-i datorezi însă viața ta. Nu faci copil pentru că unii nu te consideră capabilă. Un copil te maturizează, activează ambiții, te iubește și îți dă un sens vieții pentru următorii 20 de ani. După 20 de ani revenim la noi. Nu uitați acest aspect. Facem sau nu facem copii, realizarea vieții ține în primul rând de noi înșine. După ce ne potrivim gândurile și sentimentele personale, suntem și părinți.

O școală a părinților e la fel de necesară în România ca educația sexuală în școli. Între timp accesați cursuri, citiți cărți, educați-vă pruncii acasă înainte să-i trimiteți la școală. Eșecul din învățământul românesc își are rădăcini în lipsa de educație de acasă.

În acest scenariu sinistru pun punct. Nu știu ce m-a apucat. Mă necăjește o contracție. O fi de la. Nu cred! Așa sunt eu.

Foto: Zenobia Lazarovici

Nașterea cu ajutorul hipnozei. Am vizualizat cum se aliniază planetele ca să-mi deschidă mie cervixul fără dureri

De 8 feb., 2021 4 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Pentru mine a fost clar. Am plecat de acasă la facultate. Pentru un sentiment de acasă, lângă pat mi-am ridicat un rând de cărți. In casa tatălui Marei, am umplut o bibliotecă. Când ne-am despărțit, prima dată mi-am cărat cărțile. La apartament am comandat special un raft pentru cărți. A mai apărut un raft pentru cărțile de la edituta Trei. Am realizat că am cărți de psihologie în număr mare. Am creat un colț special pentru psihologie, cu Freud, Opere Esențiale în prim plan.

Zilele trecute am scos de pe raftul special cartea Hipnoza în psihoterapie. Alerg ultima sută de metri. Din 25 februarie pot oricând să mă dezumflu. Contracțiile Braxton Hicks deja îmi pregătesc corpul. Ca mamă, am optat pentru nașterea naturală. Pentru că îmi amintesc prea bine ziua de 14 februarie 2010, uneori mă pun pe smiorcăit. În special noaptea când somnul fuge, iar Motan mă privește insistent.

Din cartea Hipnoza în psihoterapie am citit primele 100 de pagini și capitolul Nașterea cu ajutorul hipnozei. Cele câteva pagini m-au pus pe gânduri. Mi-am dat seama că eu nu am un loc plăcut unde să mă simt relaxată și în siguranță. Cel mai apropiat loc ar fi biblioteca.

De ce vă vorbesc despre acest loc plăcut? Vă vorbesc deoarece travaliul reprezintă pentru femei niște ore importante. Timpul, de la contracții, se mărește considerabil. Se produce o dublă dilatare, a zonei cervicale și a timpului. Iar cartea prezintă tehnici de relaxare cu trimitere spre locul plăcut al fiecărei femei. Poate preferi muntele. Poate preferi marea. Poate preferi. La munte îmi place. Schiez, experimentez acel sentiment de libertate, dar mi-e frică de căzături. La mare îmi place. Înot, stau pe șezlong și citesc, dar negrul apei mă înspăimântă, iar nisipul pe piele mă enervează. Așa că unde să mă refugiez când vine durerea pentru a lăsa inconștientul să mă ghideze cum te instruiește cartea?!

Am mai găsit în carte îndemnul de a aduce un omagiu corpului meu. Ah! Când am citit asta m-am pleoștit. M-a lovit filozofia roz, de mame care răspândesc în jurul lor beneficiile gândurilor pozitive. Am vizualizat cum se aliniază planetele ca să-mi deschidă mie cervixul fără dureri. Inutil sarcasmul și scenariul imaginat când nașterea se apropie. Am citit mai departe. Rapid am trecut peste sugestiile de întărire a eului și peste afirmația că mama și copilul vor lua legătura unul cu celălalt. M-am oprit asupra explicațiilor despre intervenție. Așa este, nu mă interesează să ascult relatările altor femei de la naștere. O să mă concentrez pe respirație și poate chiar o să scot pe gură sunetul aum. O să-mi repet că fiecare contracție îmi pune corpul la muncă pentru a aduce copilul pe lume, pentru a mă întâlni cu Matei. La dracu cu omagiu! E o mașinărie perfectă. Inspir, expir, încerc să mă relaxez, plâng, dar eu cu barca în imaginar nu mă plimb. Nici pe plajă nu ajung, nici într-un lac la munte. O să fiu la spital, într-o lumină orbitoare și rece, singură și speriată. Pandemia o să-mi țină tatăl copilului și pe soră mea, cârja mea, în afara spitalului. Ei o să privească o clădire. Eu o să mă zgâiesc la niște persoane necunoscute care nu or să plângă cu mine. Sora mea o face. Și nici nu mă bate la cap.

La final, fix ca în carte, o să fiu convinsă că am trăit un moment extraordinar. Matei o să ajungă în brațele mele și o să uit. Între timp o să-mi exersez respirația și o să mă străduiesc cu exercițiile Kegel.

A născut vreo cititoare ajutându-se de acel loc special în care te relaxezi și te simți în siguranță?

Foto: Bogdan Mosorescu

Mamele nu mor, mamele se fac dor

De 4 feb., 2021 1 Trăiri afective ale mele , , , , 0

O să pară că-mi plâng de milă în rândurile care urmează. Nu-mi plâng de milă. Vă asigur. Dacă m-aș fi plâns, așa aș fi făcut introducerea. Îmi plâng de milă. E firesc să-ți plângi de milă. O să vă povestesc doar ce simt și ce gândesc în urma zilelor trecute.

Ies rar din casă. Merg s-o duc și s-o iau pe Mara de la școală. Uneori mă scot cumpărăturile pe ușă. Alteori o întâlnire care nu poate fi amânată. De o săptămână ies zilnic deoarece am operat motanul. Așa se face că m-am intersectat cu vecinii. Așa se face că m-am întâlnit cu un cunoscut sau altul. Toți s-au mirat de burta mea mare și toți m-au întrebat dacă nasc. Degringolada de întrebări s-a alăturat contracțiilor false, iar ieri am suportat un fel de atac de panică. Dacă nasc mai devreme? Dacă pățesc ceva? Dacă pățește copilul ceva?

Cu Mara citesc în fiecare seară o poveste dacă nu-i cânt. Împlinește imediat 11 ani și eu tot îngân Mama coace pâine, Gărgăriță riță și altele. La povești, citim din Nesupusele, volumul II. Dimineața, în drum spre școală, încerc să scot de la ea câteva cuvinte despre ce anume i-a rămas în cap. Cel mai mult a impresionat-o povestea Laurei Văleanu, prima sportivă româncă participantă la Jocurile Paralimpice. E firesc, Mara aproape zboară pe pârtie. Pe mine cel mai mult m-a impresionat povestea Ralucăi Moiseanu, antreprenoare, femeia anului în IT în 2018. Povestea începe așa: În memoria Ralucăi: mamele nu dispar, nu mor, mamele se fac dor. Am repetat cu Mara în mașină. M-a privit lung. Mi-a simțit emoția din glasul tremurat, dar nu cred că a putut să-și deslușească frica mea.

Într-adevăr, întrebările numeroase, mirările repetate și falsele contracții mi-au reamintit. Mamele nu mor, mamele se fac dor. Dacă mor? Ce explicații o să primească Mara mea? Cine o să-mi respecte memoria și o să mă păstreze dor și nu o să mă trimită alături de Dumnezeu și într-un loc mai bun? Cine o să-i amintească de mine și de pretențiile mele de mamă? Cine o să-i permită doliul și nu o să încerce s-o consoleze refuzând s-o lase să-și plângă de milă? Și Mateiu? Ce povești o să audă el despre o mamă fără chip, fără miros și prefăcută în dor?

Făt Frumos m-a asigurat că e imposibil să-l las pe el singur cu copilul. Am râs. Cred că o să mă izolez în casă din cauza burții. Virusul a trecut deja pe locul doi. Mai am totuși de cumpărat căciulițe și alte cele pentru naștere.

Mi-a trecut prin cap să-i fac aici o scrisoare Marei. I-aș scrie și lui Mateiu, dar el deja mă simte.

Am terminat aseară Nesupusele. Mara a ales să continuăm cu cartea Școala banilor-bine crescuți, volumul I. Voi ce mai citiți cu copiii?

Copilul mamei și al tatălui să rămână al lor, iar cuvântul lor să fie lege

De 3 feb., 2021 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Am rămas însărcinată cu Mara. Nu am plănuit. S-a întâmplat. Mi-a fost incredibil de rău în primele luni. Am stat mai mult cu capul în toaletă. Am băut zeamă de castraveți murați cu nemiluita. Am slăbit și am arătat ca o suferindă de anorexie. Pe sarcină am luat 23 de kilograme. Mara a cântărit aproape patru kilograme.

Am rămas însărcinată cu Mateiu. Am plănuit. S-a întâmplat mai repede decât plănuisem. Mi-a fost rău în primele luni. Am mâncat supă. Am slăbit. Până acum am luat 15 kilograme. Sper ca Mateiu să nu depășească patru kilograme. Îl aștept să vină oricând din 25 februarie.

Pe Mara am botezat-o pe vremea când descriam o indecizie religioasă. Nu-mi băteam capul cu ideea de Dumnezeu, dar nici nu puteam renunța la. Mă simțeam vinovată. Nu stârpisem acest abject sentiment. Pe Mateiu o să-l botez într-o vreme în care știu exact ce cred. Nu cred. Dumnezeu este o proiecție a tatălui. Religia e un drog. Credința aduce confort. Mateiu va primi botezul la rugămintea tatălui lui. E un compromis care nu se bate în cap cu felul meu de a fi. Mateiu, fix ca Mara, va fi botezat într-o biserică ortodoxă. Asta nu-l face ortodox. Tot fix ca Mara, Mateiu nu va fi scufundat în apă. Este o trimitere la tragedia cu pruncul înecat la botez.

De când a apărut știrea, am traversat diverse stări: groază, greață, furie, milă, o anumită curiozitate intelectuală. Am citit, nu știu unde, despre forța exercitată de uniformă asupra psihicului uman. Am citit la Cialdini? Am citit la Foucault? Nu știu. Un prunc plânge și automat mama reacționează. De ce nu a reacționat mama?! Am așteptat la Mara să văd dacă preotul îndrăznește să treacă peste cuvântul părinților. Unii o fac. Nu acuz. Nu arăt cu degetul. Dacă ar fi trecut, mi-aș fi luat fata și aș fi părăsit biserica fără rușine de familie, fără frică de Dumnezeu. Dumnezeu e tata, iar de tata nu-mi mai este frică. Și la Mateiu o să aștept cu inima strânsă. Apă pe creștet, apă la picioare pentru familie, pentru mamanu care m-a amenințat că nu mă ajută cu nimic dacă nu-l botez.

De ce nu a reacționat mama? Uniforma a țintuit-o? Frica de Dumnezeu? Rușinea de ce zice lumea? Ignoranța?
Sunt tot mai grea. Mă trezesc cu fața tumefiată. Beau apă și-mi privesc degetele prea lungi pentru pielea care le acoperă. Copilul mișcă. Contracțiile au ajuns zilnice. Dezvolt o relație cu o ființă într-un fel atât de intim, de dureros, de frumos și nu accept sub nici o formă pătrunderea străină: bunici, prieteni bine intenționați, preoți. Copilul mamei și al tatălui să rămână al lor, iar cuvântul lor să fie lege. Nu mă pot pune în papucii mamei care a pierdut copilul, dar eu mă recunosc capabilă de violență și de un atac primitiv asupra preotului. Orice om e capabil de crimă. Orice mamă are forța de a ucide pentru a apăra. Mi-e teamă că am luat-o razna.

Foto: Bogdan Mosorescu

Un părinte nu-l devalorizează pe celălalt în fața copilului. Pentru critici și insulte apelați la pernă, la prieteni sau la terapeut

De 2 feb., 2021 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Am realizat azi în timp ce mestecam în ciorbă că se fac șase ani de la despărțirea de tatăl Marei. Așadar, în urmă cu șase ani eram în Cabo Verde pe urmele lui Darwin și am suportat o separare calmă, prietenoasă, susținută de umor. Mă uit la tine și îmi imaginez cu ce variantă îmbunătățită o să mă afișez la anul. Replica tatălui Marei care nu m-a ofensat. I-am scos limba. Nici o atitudine, a mea sau a lui, nu a prevestit furtunile viitoare. Când cineva se desparte de altcineva cum am făcut-o noi, greu poți să-ți imaginezi luptele, conflictele, nervii și sentimentul de vinovăție că ți-ai traumatizat copilul. Te simți cum ești, vinovată. O altă replică a tatălui Marei, dar de ieri. Nici de data asta nu m-am ofensat.

Replica a urmat după ședința cu părinții. Ieri am avut ședință cu părinții unde am vorbit despre Mara. Am ascultat ce au avut de spus profesoarele. Am completat cu observații personale și subiective. Înainte să ne luăm la revedere, pedagoaga Marei ne-a felicitat ca părinți despărțiți. Cumva am reușit să avem un copil relaxat, împăcat cu situația lui, sociabil și lipsit de traume. De aici replica tatălui Marei, că te simți cum ești, vinovată.

După ședință, noi doi am continuat dialogul. Am respirat ușurată și i-am mărturisit efectul cathartic, fără să folosesc cuvântul, provocat de aprecierea unei persoane complet străine de mizeriile noastre. Ceva am făcut bine! Ceva am făcut bine! Am repetat. M-am învârtit bucuroasă în cameră. Am zâmbit și mi-am permis o relaxare ca mamă. Mara și-a desenat părinții, după despărțire, cu creion negru. La mijloc s-a desenat pe ea și a pus o inimă tăiată. Am păstrat desenul ca să iau aminte. Să mă torturez. Să mă străduiesc să fac întotdeauna ceea ce este corect pentru ea. Ce este corect pentru un copil? Corect pentru un copil este să aibă acces la ambii părinți și să petreacă timp împreună. A te transforma în musafir în viața copilului după despărțire înseamnă iresponsabilitate și egoism. Un părinte nu-l înlocuiește pe celălalt. Un părinte nu-l devalorizează pe celălalt în fața copilului. Pentru critici și insulte apelați la pernă, la prieteni sau la terapeut.

Vedeți, toate aceste gânduri vin dintr-o ciorbă. Mara se află acasă. Îi curge nasul. Așa că mama gătește, pune masa, strânge masa. Uită de burta imensă. Uită pentru câteva secunde de motanul bolnav. Uită de furiile trecutului. Au fost. S-au dus. Mara pare bine. Iar eu îi mulțumesc din suflet pedagoagei care nu știe câtă împăcare a adus în viața mea de mamă.

Tatăl Marei a avut dreptate. Te simți cum ești, vinovată. Azi mă simt cum sunt, împăcată.

Îmi permit mobilă de la Insidecor? Îmi permit pentru că prețuiesc monstruos starea mea de bine prezentă

De 1 feb., 2021 1 Colaborari , , , , 0

Îmi permit mobilă de la Insidecor?! Mi-am comandat recent rafturi pentru sufragerie și un dulap pentru dormitor de la Insidecor. Când aleg ceva pentru casă sau pentru mine, nu evaluez obiectele după preț. E ieftin! E scump! Mă chestionez. Obiectul e important pentru mine? Îmi afectează dispoziția?

Am crescut lângă două personalități, mama și tata, în antiteză. S-au evidențiat reciproc. Ea a ținut la cantitate și la modestie. El a ținut la calitate și la mărire. Caracterele lor s-au sfârtecat prin lipsă de respect. Nici unul nu a încercat papucii celuilalt, nici unul nu l-a tras pe celălalt după el. Mama și-a trăit viața în cumpătare. Tata și-a trăit viața deșteptându-și ambiții. Într-o zi mama s-a întors de la muncă. A găsit poarta închisă. Tata nu a mai lăsat-o să intre. Au trecut ani de la lipsa de respect reciproc la o scenă plină de absurd, un fel de Femeia nisipurilor pe dos. În romanul lui Kobo Abe, femeia nu-i mai permite bărbatului să părăsească locuința.

Cumpătarea mamei mele nu s-a sfârșit în fața porții. A continuat. Pretinde și de la mine cumpătare, iar eu, când toanele bune mă stăpânesc, îi spun că îmi place să trăiesc bine. Când mă stăpânesc furiile, îi reamintesc de poarta închisă și de bătrânețea ei lipsită de recompense, deși tinerețea și-a consumat-o în chibzuințe.

Le-am stors de semnificații purtările amândurora și a rezultat o fiică de un rafinament exagerat pentru cineva care a dormit cu iezi, purcei și câini în pat. Nu-mi pasă deloc de preț. Nu mă impresionează prețurile costisitoare. Tatăl Marei mi-a dăruit de ziua mea un Mercedes CLK. Am zis mulțumesc. Nu mă bucură prețurile mici. Nu mă târguiesc la piață. Obiectele materiale sunt direct legate de starea mea.

O să răspund la întrebarea de la începutul articolului. Îmi permit mobilă de la Insidecor. Îmi permit pentru că prețuiesc monstruos starea mea de bine prezentă. Eu nu am viitor. Viitorul meu a luat sfârșit când tata i-a închis poarta mamei, când prietena cu care mă dădeam cu sania a murit de cancer la 30 de ani, când inegalabilul Sorin Oncu a murit pur și simplu la 36 de ani.

Pe de altă parte, educația și experiența mi-au arătat că acceptarea unui preț ține și de mentalitate. Gândirea specifică a unui individ dictează valoarea unui obiect. Pe mine mă încântă lucrătura unui articol. Părerea că orice meșter execută impecabil, dar pe bani puțini, nu are aplicabilitate în practică. Casele românești o dovedesc. Priviți plintele, rosturile, colțurile de la parchet sau gresie, pereții strâmbi, prizele inaccesibile, sertarele ținute închise cu bucăți de hârtie. Munca se plătește. Serviciile se plătesc. Ieftinul nu se justifică. Ieftinul e parte a sărăciei. Să te simți sărac e înfiorător.

Nu pledez pentru trăiește clipa. Mă străduiesc să profit de momente și de frumusețe. Mă feresc ca de boală de o prezentare și de un caracter ieftin. Ieftinul, dacă ar avea gust, s-ar simți ca nămolul. Ieftinul, dacă ar avea o parte vizibilă, ar arăta ca mușamaua. Ieftinul, dacă ar avea miros, ar răspândi în aer miros de balegă.

Să lăsăm deoparte ieftinul și scumpul. Scumpul lucrează cu o admirație nefirească pentru lumea materială a celor care nu au reușit să-și controleze copilul sărac de la interior.

Să funcționăm cu stări aș sugera eu. Să ne bucurăm de orele bezmetice ale vieții. Să ne relaxăm. Să muncim după capacități intelectuale, fără limite, pentru a ne asigura bătrânețea. În tinerețe ne suportăm viața, dar la bătrânețe avem nevoie de suport financiar pentru a tolera faptul că suntem vii, la cheremul copiilor și la discreția necunoscutului.

Cititorii blogului ce părere au, îmi permit mobilă de la Insidecor?!

Foto: Bogdan Mosorescu

Păltiniș, ultima stațiune de munte care rezistă prostului gust românesc

De 28 ian., 2021 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

La începutul săptămânii, Făt Frumos și cu mine ne-am trezit cu o problemă din categoria domestic. Am ieși undeva la munte, dar să nu fie lume. De aici problema. Unde să ieși la munte, în plin sezon, și să pretinzi un asemenea privilegiu?! Și mai ales, unde să ieși la munte în România și să se respecte regulile de schiat, iar apoi de pandemie? Muma Pădurii face ravagii în țara asta frumoasă geografic, dar sluțită de mâna omului.

Prima soluție găsită a ținut de anumite zile. Am respins categoric să călătorim în weekend. Să fie în timpul săptămânii. O problemă cu o soluție. Dar problema arhitecturii hidoase? Așa s-a ivit în gând Păltinișul. Păltinișul are decență arhitecturală. Bunul gust la români corespunde oazelor din deșert. În loc de imensități de nisip, țara noastră se prezintă și se reprezintă cu imensități de prost gust. Din când în când, se ivește bunul gust. Nu e dificil, Muma Pădurii se plimbă pe majoritatea suprafeții țării. Îi vine greu și ei uneori să schimbe chiar fiecare metru pătrat de pământ.

De reținut! La Păltiniș nu te dor ochii. Admiri zarea și nu te oripilează clădirile, nu te tâmpesc culorile, nu te lovesc săniile care trec pe pârtia de schi. La Păltiniș țopârlănia românului e controlată. Vă rog să vă puneți masca! Am auzit când am închiriat echipament. Pe platoul Platoș, dacă am reținut bine, pârtiile sunt delimitate: schi, sanie, copii. La Păltiniș suflă un vânt european îmbâcsit pe alocuri de suflul țopârlanilor. Cuvântul cheie din text: țopârlan. Câmpul lexical al cuvântului țopârlan: țopan, țopârlău, țoapă. Paradigma țopârlanului trebuie schimbată în România. Firește, prin educație și conștientizare că România nu a fost și nici nu are de ce să fie Austria. Austria a fost imperiu și are ghețari. România a devenit stat națiune pentru interesul marilor puteri, iar o perioadă a funcționat ca satelit pentru Rusia. Atunci, ca părere personală, bărbaților români li s-au extirpat organele genitale. Sârbii și ungurii i s-au împotrivit psihopatului de Stalin, românii au făcut ce știu ei mai bine. Ce? Au făcut bășcălie. În bășcălie ne-am împotmolit.

Nu mă plâng de România. Aleg în fiecare zi să trăiesc aici și să acționez spre binele comun de aici. Mi-aș dori ca România să acționeze prin cetățenii ei. Să ieșim din pasivitate și să ne opunem țopârlanilor într-o manieră hotărâtă.

Pălținișul, din călătoriile mele prin țară, rămâne ultima stațiune de munte care rezistă prostului gust românesc, corupției și dominației unui nabab.

Cititorii sunt de toate felurile, inclusiv proști. Nu te mira, stai la îndoială!

De 26 ian., 2021 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Lecturile copilăriei, cărțile lui Balzac și domnul diriginte, Ștefan Ehling, m-au făcut să cred temeinic în superioritatea morală a cititorilor. Cu această părere fermă am venit la facultate unde am avut primele dezamăgiri. N-am știut ce să cred despre colegele mele care nu citeau cărțile recomandate, ci apelau la rezumatele de pe internet. Am presupus că plecatul de acasă de lângă părinți și îndrăgostelile pasagere cu care ne confruntam fiecare dintre noi serveau ca scuză pentru dezinteresul afișat. Mintea mea nu reușea să priceapă de ce ai veni să studiezi Literele dacă nu citești în primul rând.

Dacă stau bine să mă gândesc, acesta e motivul pentru care eu am ales acestă facultate, deși am fost îndrumată spre psihologie. Fix așa am răspuns: eu citesc. Citesc din clasele primare și nu intenționez să mă opresc.

De la apucăturile teribiliste ale colegelor, o altă observație m-a apucat de nas, dar tot nu m-am îndoit de superioritatea morală a cititorilor. Profesorii universitari, unii, m-au surprins neplăcut prin abaterea de la cinste. Colege care nu frecventau cursurile, care nu învățau, în sesiune luau nota 10. Atunci am suportat primul șoc. M-am holbat la lista cu rezultate minute în șir. Am experimentat furia, dezamăgirea, invidia și neputința, dar am adoptat o atitudine românească. Am glumit. Azi aș face o plângere. Azi aș face ceva, orice. Atunci îmi era frică de profesor care nu m-ar mai fi trecut, gândeam eu, niciodată la materia lui. Părinții m-au sfătuit să-mi văd de treaba mea în orice situație.

Mi-am văzut patru ani de treaba mea. Am citit în primul rând ca un soldat în linia întâi. Studiez Literele, asta e datoria mea. Teoria am fușărit-o de prea multe ori ca să nu-mi fie rușine. Mi-a fost, m-am tratat. Tratamentul venea sub forma unor cărți monument. Datorez diploma și purtării stăpânite. Am ignorat caracterul unor profesori și m-am îndepărtat de colegele pline de minciuni. Unele au ajuns profesoare. Predau pruncilor cu rezumate învățate de pe internet, cu teorii tocite și cu un fel de a fi plictisitor și fals.

Citesc de când mă știu. Scriu de când mă știu. În 2006 s-a ivit Dunia. Cu patru ani la Litere, prima funcție a blogului a fost să-mi ordoneze cunoștințele. Am suportat prima îndoială despre cititori. Gândul m-a pocnit. Faptul că citești nu înseamnă că ești superior celor care nu citesc. Cititul fără detașare de convingerile personale și fără rațiune îți hrănește obtuzitatea. În loc să suporți o lărgire a limitelor, dispari în ignoranță și instincte primitive. Judeci personajele. Te indignează comportamentul caracterelor. Ceva similar cu ceea ce se întâmplă în lume privind corectitudinea politică. Preferi să lași copiii abandonați să crească în centre de plasament decât să ajungă la cuplurile gay. Etc!

De la șocul din fața ușii cu rezultatele de la examen până la dezamăgirea cruntă cauzată de cititori, au trecut ani. Am cedat greu. Am dus un război imaginar dur. Deschidem ferestrele să aerisim în fiecare zi. Citim ca să ne aerisim mințile. Uneori deschid geamul și de afară vine miros de la canal. Nu toți locuim în vecinătatea unei păduri. Atunci te ajuți de la interior cu filtre de aer. E valabil și pentru citit. Nu citiți fără să vă îndoiți de propriile convingeri luate de acasă. Citiți și ridicați întrebări. Fără a ridica întrebări nu acționezi asupra sinelui. Citești sau nu citești, nici o diferență pentru noblețea minții. Faci să treacă timpul. Aduni poze pentru instagram. Te împăunezi. Diploma, experiența și lecturile mă îndreptățesc să te asigur că nu ai nici un motiv de fudulie. Cititorii sunt de toate felurile, inclusiv proști.

Nu te mira. Stai la îndoială!

Foto: Bogdan Mosorescu

Autoritatea justițiarului de pe facebook e cuprinsă între conectare și deconectare

De 25 ian., 2021 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Între vaccinare și nevaccinare, între Olivia Steer și Mircea Cărtărescu, românii își duc în continuare viața. Cum ne ducem viața? Ne ducem viața cu momente festive. Ne căsătorim. Ne celebrăm copiii. Ne luăm diplome. Călătorim. Ne ducem viața cu momente comune. Mâncăm. Ne uităm la filme. Ieșim cu prietenii. Cinăm în familie. Ne ducem viața cu momente vulgare. Ne ies hemoroizi. Se înfundă toaleta. Ne înfuriem. Ducem gunoiul.

Distanțarea socială a schimbat comportamente și a accentuat atitudini. Presupuneți că bunătatea este un dat al ființei umane? M-am întrebat de multe ori. Încă mă întreb. Din istorie și experiență, am tras concluzia că omul nu este nici bun, nici rău. Cu excepția modificărilor genetice, s-au descoperit gene criminale, omul se naște ambigen. Cum vine asta? Străin de bunătate, străin de răutate, omul devine în timpul vieții. Părinții îi dau o direcție, blândețea mamei și bunăvoința tatălui. Condițiile de viață stabilesc privilegiile sau dezavantajele. Clima pune zâmbete sau grimase pe chip. Școala umilește sau perfecționează. Prietenii sprijină sau trădează.

Închiși în casele noastre, oamenii s-au lăsat copleșiți de răutatea celorlalți semeni presupusă din bunătatea personală. Eu sunt bun. Ceilalți sunt răi. Gândirea asta s-a desprins din monstruosul necunoscut, s-a consolidat prin religie și se manifestă prin ignoranță.

Dacă te vaccinezi, ești prost. Eu sunt deștept și informat că nu o fac.
Dacă nu te vaccinezi, ești prost. Eu sunt deștept și informat că o fac.
A te vaccina ține de binele comun, un concept care funcționează în pierdere în România.

Dacă o jignești pe Olivia Steer, ești în tabăra celor inteligenți și drepți.
Dacă nu o jignești pe Olivia Steer, ești în tabăra celor inteligenți și drepți. Personal mă flatez că observ elucubrațiile, dar nu jignesc. Firește, aparțin de tabăra celor inteligenți și drepți.

În ultimul an s-au accentuat atitudinile justițiare pe facebook. Mara are un frate mai mare. E un câine husky. Când trec animale, uneori chiar unele persoane pe lângă gard, ochii i se înroșesc și scoate niște hămăituri îngrozitoare. Dacă s-ar întâmpla ca persoana din afară să pătrundă în curte, Leto s-ar gudura la picioare și ar păși liniștit pe lângă. Din afară nu ai crede.

Când citești comentariile unor justițiari de facebook, nu ai crede că autoritatea lor e cuprinsă între conectare și deconectare. Să treci de la om la supraom, desprins sau nu din Nietzsche, presupune acțiune, educație, acceptarea limitelor într-un anumit domeniu, bun simț și împărtășirea concepției de bine comun.

Societatea românească suportă o regresie dureroasă spre primitivism, iar justițiarii de pe facebook, cu apucături de mari gânditori de tarla, nu rezolvă nimic. Cuvintele provoacă, dar acțiunea produce schimbări.

Să acționăm pentru binele comun.

Foto: Bogdan Mosorescu

Despre prima palmă dată de un bărbat unei femei

De 22 ian., 2021 3 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Să vorbim puțin, un articol pe blog este neîncăpător pentru acest subiect, despre prima palmă dată de un bărbat unei femei. În primul rând nu există decât o palmă. Se întâmplă prima palmă, apoi urmează celălalte ca în cântecelul cu elefantul care se leagănă.

De unde știu?! Vorbesc din experineță? Nu, nu vorbesc din experință. Dețin o cvasipalmă de la primul iubit cu care am transpirat cearșafuri. Când am rupt relația, a încercat să-mi corecteze comportamentul cu o palmă, dar m-am ferit. Am luat suficientă bătaie de la tata. Nici un bărbat nu va mai ridica mâna la mine. Îmi lipsește violența din cuplu, dar mamanu mi-a vorbit mereu despre. A trecut cu vederea multe lecții care țineau de rolul ei de mamă, dar nu pierdea un prilej să afirme răspicat că niciodată nu e vorba de o palmă sau de o jignire izolată. A ridicat mâna o dată, o va ridica și a doua oară. A jignit o dată, o să jignească și a doua oară. Recunosc, sunt cele mai prețiose și incontestabile lecții primite în viață.

Turui pe subiect deoarece am asistat ieri la spectacolul unui bărbat care a ridicat mâna la o femeie în stradă. Bărbatul era un țigan. Puțin îmi pasă de corectitudinea politică. Menționez că era țigan deoarece mi-a fost frică atunci când m-am oprit în loc și am țipat la el. Sunt gravidă, nici măcar nu pot să alerg. Cu gura uscată, cu vocea tremurândă, cu lacrimi în ochi, m-am oprit și am amenințat că sun la poliție. Mică și rotundă ca putina de varză, nu aș fi speriat nici un copil obraznic. El s-a uitat la mine. Ea s-a uitat la mine. El s-a îndepărtat. Ea m-a consolat. Mergeți, doamnă, mergeți! Și am mers. De când am deschis gura am fost conștientă de eșec. Martor mut nu o să rămân în nici o situație. Violență în stradă sau violență între cunoscuții mei, în prezența mea acest gest nu va trece neobservat. A apăra pe cel slab e datoria fiecăruia dintre noi. Învățătura dragilor mei părinți, nu ne privește ce se întâmplă în familia nimănui, e greșită, inumană și scârboasă. Ne privește pe toți violența. Iar femeile slabe de înger care consideră că o palmă nu înseamnă violență nu știu cum altfel să le spun că se înșală decât cu aceste simple cuvinte. Vă înșelați. A ridicat mâna, fugiți de rupeți pământul. Palmele în cuplu se acceptă când ambii parteneri, suciți la cap, evident, se pălmuiesc reciproc. Când bărbatul ridică mâna, iar a doua zi promite că nu se va mai întâmpla, avem de-a face cu un individ violent.

Că victima își iubește agresorul, că agresorul își iubește victima, las deoparte psihologia și literatura. Mă adresez femeilor în carne și oase. O palmă nu e niciodată o palmă. De ce suportați? Sunteți dependente financiar de bărbat? Sunteți atât de urâte, grase și plictisitoare că nu vă mai dorește nici un bărbat? Sunteți atât de concentrate pe ceea ce zice lumea? Sunteți curve dacă vă despărțiți? Primul meu iubit, cel care a încercat să-mi dea o palmă, m-a asigurat că o să devin o curvă. Vă spun că a avut dreptate. Vă spun că s-a înșelat. Pentru unii sunt o curvă. Pentru unii sunt o femeie de admirat.

Depinde exclusiv de fiecare dintre noi ce sistem de valori adoptăm, ce oameni acceptăm în jur. Mă înspăimântă groznic ignoranța, dar preacurvia mi-a smuls de fiecare dată zâmbete. Vedeți, o femeie inteligentă și educată nu ajunge curvă. Înțelege că seducția și satisfacția sexuală reprezintă o putere și le folosește în interesul ei. Interesul personal îngrijit duce la putere. O femeie la putere nu are timp de pierdut cu bărbați primitivi. Doar bărbații primitivi sau cu un asemenea comportament consideră că pot să jignească o femeie numind-o curvă. O femeie needucată și lipsită de inteligență nu ajunge curvă, dar crede că este. Crede pentru că așa i-a zis bărbatul. Nu are habar de seducție, de satisfacție sexuală. Ea reprezintă un obiect de care bărbatul se folosește.

În orice situație, femeie lovită de bărbat, femeie devenită obiect, cereți ajutor. Realitatea este alta. Voi doar priviți prin ochii agresorilor.

O să mă opresc. Dacă doriți, puteți adăugă orice pe subiect în comentarii.

Foto: Bogdan Mosorescu