by Dunia

About: Dunia

Recent Posts by Dunia

Preoții din secta facebook

De 27 mart., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

O neputință, o furie sau o ciudă nu-mi permit să împărtășesc mesajul optimist Totul va fi bine. Așa sunt eu. Sunt sau am devenit. Nu mi-e clar. Am amintiri cu mine copil cu aceeași atitudine. Să nu zic ca majoritatea. Să nu acționez. De ce? M-am chestionat de-a lungul anilor. N-am un răspuns. În continuare îmi ignor imperfecțiunile morale. Iubirea de sine mă susține. Nu ești lașă, ai un copil de crescut. Nu ai o gândire eșuată, ai o lene năprasnică. În secunda următoare mă ridic în slăvi. Singură îmi sărut umărul și genunchiul. Singură mă îmbăt în victorii personale. Nu poți să le ai pe toate! Nu poți.

Când eram copil, mergeam cu tata pe stadion. M-au frapat, de la primele participări, comentariile spectatorilor. Indicațiile urlate din plămâni pentru fotbaliști. Înjurăturile scuipate pentru aceiași fotbaliști. Ce te uiți așa la mine? Ioane, spune-i la asta mică să nu se mai holbeze la mine. Mă holbam. Descriam o stare de uluire. N-am îndrăznit să întreb nici un ipochimen de ce înjură sau de unde poate el să știe cum e pe teren.

Am un blog de 13 ani și o pagină de facebook de vreo 10. Nu mă mai mir când citesc comentariile înțelepților de pe facebook. În zilele acestea, pe afară bântuie covid 19, toți dau indicații. Despre ordonanțe. Despre teste. Cum să se procedeze. La toți intră persoanele din lista mea de prieteni. Nici unul nu ocupă o funcție în guvern. Nici unul nu are putere de decizie. La fel ca pe stadion, mă întreb: De unde știe acest Nici unul cum este cu adevărat să iei decizii pentru o țară?

Exprimarea opiniilor nu mă deranjează. Mai mult mă deranjează ceea ce simt. Disprețuiesc, pe nedrept, preoții din secta facebook. Iau decizii pentru Mara. Mi-e atât de greu uneori să mă împac cu responsabilitatea de a hotărî pentru persoana ei. Dacă mâine aș fi în situația de a alege în locul celor douăzeci de mii de locuitori? Atunci? Până la urmă nici decizia nu e greu de luat, ci ceea ce urmează. Să te împaci cu.

Să fii doctor. Să te împaci cu lipsa de echipament. Cu rapiditatea de a lua decizii. Cu capabilitatea de a diagnostica. Cu faptul cunoscut că omul greșește. Să fii polițist. Să fii vânzător la supermarket. Prietena mea polițist stă în stradă cu o pereche de mănuși și o mască în timpul programului de lucru. Un preot din secta facebook i se adresează condescendent. Să nu-i atingă lui actele când are o singură pereche de mănuși la opt ore. O singură pereche de mănuși o protejează să se întoarcă sănătoasă la cei doi copii ai ei.

Preotul din secta facebook are opinii, se miră și știe mai bine, dar. Dar el nu are putere de decizie. Dacă ar avea. Dacă ai avea, cum ai proceda dragă preot din secta facebook?

Nu pot să scap de sentimentul inutilității. Nu pot să-i cer Marei să deseneze un curcubeu cu mesajul Totul va fi bine. O neputință, o furie, o ciudă nu-mi permit.

O să fie. O să fie cumva. Habar n-am cum.

Foto: Bogdan Mosorescu

Făt Frumos și Cosânzeana. Test de suportabilitate la rău

De 25 mart., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Ce se mai poate întâmpla într-un apartament în care trăiesc cinci suflete? În această perioadă am părăsit propriul apartament și am venit, cu motan și copil, la Făt Frumos. Ne dorim cu ardoare conviețuirea în condiții de stres. Ne testăm suportabilitatea. Au trăit odată trei persoane și două pisici într-un apartament la etajul șapte.

Motan nu s-a simțit prea bine. A consumat florile culese de Mara de la pădure. Eu am terminat Introducerea de la Ființă și timp de Heidegger. Mara a miorlăit puțin într-un spectacol fără spectacol. Nu-mi place matematica, mama, nu-mi place! Am luat-o în brațe, am lipit-o de mine și am mângâiat-o pe spate. Matematica o să te facă o perioadă să plângi. Ăsta e doar începutul. Îmi pare rău. Azi am gătit pentru prima oară supă cu găluște. Mi-a ieșit extraordinar. Asta dacă nu cumva și gustul s-a schimbat în izolare.

Curățam legumele și mă gândeam la Aziz. L-am lăsat în peșterile Marabar cu domnișoara Quested. Asta este beletristica de calitate. Ți se bagă pe sub piele. Nu te mai poți desprinde din poveste. Citesc, pe lângă Ființă și timp, O călătorie în India de E.M. Forster. Ființă și timp mă provoacă pe mine să plâng. Scopul lucrării este elaborarea fundamentală a întrebării privitoare la ființă. Eu dacă o să plâng, o s-o fac cu spectacol. Mă pun live pe facebook. Să afle lumea întreagă ce face cartea din mine! Ce face cartea din mine când nu gătesc sau trebăluiesc.

Avem un program fix, dar lejer. Ne trezim când vrem noi. Pare că vrem la șapte dimineața. Mara își face temele. Eu îmi beau ceaiul și citesc. Trebuie să-i amintesc Marei să scape de pijamale și să spele pe dinți. De ce? Pentru că. După teme alergă, dar nu e nevoie, la tabletă să se joace Roblox. Trebuie să o strig să vină la mine cu Enciclopedia pentru copii. De ce? Pentru că. Citește apoi Zoe la zoo și sintetizează într-o respirație și într-o frază cele cinci pagini. Desenează. Ne jucăm Squadro cel mai des. Aleargă la tabletă. La masă întotdeauna mă roagă s-o aștept. O aștept când nu intru vijelios în cameră și pun mâna pe tabletă. Înainte de cină facem pilates. De ce? Pentru că. Vizionăm filme care o plictisesc în general. Azi am pregătit Black Beauty. Ieri ne-am apropiat capetele pentru Notre Dame de Paris.

Suntem fericiți și nu știm. Pisicile dorm. Mara desenează. Făt Frumos privește pe geam. Eu manifest o ciudă. Câștig sau nu lecturându-l pe Heidegger? Gândirea îmi eșuează. Văd. Simt. E miercuri azi? Întreabă Făt Frumos. Dau din umeri. Nu știu. Cine mai știe?!

Foto: Mile Sepetan

Omul nu învață niciodată. De aceea păstrează notat în cărți. Ciuma, tifosul, holera

De 23 mart., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

S-au dat două ordonanțe de urgență. Ca reacție, oamenii au năvălit în supermarketuri. După prima ordonanță de urgență, am plâns. Mi-am imaginat un scurt și intens episod în care m-aș infecta. De la a doua ordonanță de urgență dorm prost și visez excesiv de subtil. Nu mai înțeleg nimic. Dacă o să mă infectez? Dacă pică drobul de sare?

Dacă pică, iar timpul nu e capabil să înțeleagă necesitatea mea de a face un plan pentru Mara? În loc de testament, părinții ar putea să se apuce să conceapă un proiect cu anticipare. M-am referit la timp ca la o ființă. Reacție când citești în aceste vremuri Heidegger. Dacă pică, iar febra sau autoritățile nu mă lasă să iau cărți cu mine?

Sunt mai bine decât par în scris. Acaparată de atacul unei boli necunoscute modernității, de oale, mop, aspirator și activități cu Mara, rar deschid blogul. Îmi frământ mințile când spăl vase și noaptea când fuge somnul de mine. Mă ferchezuiesc degeaba seara. În sfârșit am folosit Foreo cu regularitate. Odihna nu mă consideră o gazdă bună. Cu ochii în tavan, mi-am ordonat părerile.

Suntem forțați să conviețuim în același spațiu zi și noapte. Oare ce stări experimentează acele cupluri care nu-și amintesc un ultim concediu în doi? E o vreme pentru afirmare. Muncă voluntară. Hărțuire online. E o situație care împacă varza și capra. Pro vaccin. Contra vaccin. Mai ține cineva să aibă dreptate?! Respecți autoritățile. Scuipi autoritățile.

Azi noapte, patrulele de poliție se țineau după mașini pe Gheorghe Lazăr. De la etajul 7, privind în jos, aveam impresia că urmăresc personajele Marei din Roblox. Enunțul patetic al polițiștilor m-au asigurat de nivelul de realitate. Pentru sănătatea dumneavoastră, rămâneți în case! M-am retras în pat. Ce o să iasă din mine zilele astea? Ce o să iasă din Făt Frumos zilele astea? Să scriu devine tot mai greu. Dorm prost. Mă trezesc speriată. Verific fruntea. Duc mâna la gât. Mă doare? Nu mă doare? De ce mă doare?! Nu mă doare.

Ce bine e să cunoști istorie! Stau uneori cu mâna la falcă și privesc în stradă. Ne confruntăm cu un virus nou. Reacțiile oamenilor însă nu sunt nemaiîntâlnite. Sunt necunoscute. Scoteți cărțile de istorie din biblioteci. Descărcați pdf-uri. Citiți. Ciuma. Tifosul. Holera. O să vă regăsiți în purtările exagerate. Omul nu învață niciodată. De aceea păstrează notat în cărți. El se poartă ca acum 2,5 milioane de ani. Exact! Și atunci se manifesta cu iritare față de dictatele societății.

La toți ne este greu în același timp. Ca întotdeauna, educația face diferența.

Foto: Bogdan Mosorescu

Timp fără ființă. Concluzie în vremea COVID 19

De 21 mart., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Sirenele urlă afară. Mara stă ghemuită în pat și scrie o poveste pentru un concurs organizat de librăria La Două Bufnițe. Motan doarme în stânga. Eu stau cocoțată în mijloc cu laptopul în brațe. Diferența dintre zilele săptămânii și weekend. Nu ne-am mutat pe canapea. Nici exercițiile de pilates nu le-am făcut.

O sticlă de lapte expiră azi. M-am apucat de clătite. Mara, clătite groase sau subțiri? Subțiri. Dasein. Mara, ființă sau ființare? Mi s-a părut o lectură potrivită pentru viața în stare de urgență. Am citit un capitol din Ființă și timp de Heidegger. Izbită de obtuzitate, am căutat cu disperare simplitatea din exprimarea autorului. Nu vorbește pe înțelesul tuturor.

O ambiție realizez cu Heidegger. Mă consum într-o stare sufletească care tinde spre ceva. Să am citite cărțile monument ale umanității. Război și pace, Așa grăit-a Zarathustra, Un veac de singurătate, Ulise, Omul fără însușiri, Demonii, Interpretarea viselor, Ființă și timp, Muntele vrăjit, Faust etc. Nu mă întrebați de ce.
Heidegger mă pune pe gânduri cu întrebarea despre ființă. Faci transparentă o ființare – cea care întreabă – în ființa ta. Ce înțelegeți de aici? Că veșnic ne interogăm? O interpretare. Ființarea suntem noi înșine, deține posibilitatea interogării și se numește DASEIN. Am repetat. Am repetat. Am repetat. Pare că am ținut minte. Capitolul are 21 de pagini, cartea 576.

O întrebare nu are astâmpăr. De ce dintr-un întreg capitol am reținut două rânduri? Mă paralizează uneori mărginirea spirituală. Când nu cad în desuetudine, vremea mea aparține Facebook-ului, Iphone-ului, Netflix-ului, mă chinui să pricep frământări existențiale. E utilă o asememea lectură? Sunt utile lecturile cărților enumerate mai sus?

Ies în stradă pentru cumpărături cu o sticluță de dezinfectant. N-am purtat încă măști și mănuși la supermarket, dar mă uit lung la mâinile mele. Mâinile au devenit dușmani. Nu le duc la gură, nas, ochi. Nu le duc conștient. Când mă trezesc cu mâna la gură, cred că se activează dasein-ul heideggerian. Ce am priceput din cele 21 de pagini. Mă interoghez existențial. Aberez. Adevărul e că nu am priceput suficient. Mă apuc de capitolul doi și de dezinfectat.

Din Ființă și timp, titlul cărții, aș scăpa de conjuncția și. Timp fără ființă e mai potrivit.

Foto: Bogdan Mosorescu

Ne jucăm acasă. Să nu mai aibă Mara ce să pârască la tatăl ei

De 19 mart., 2020 0 Colaborari , , , , 0

Mara își face temele. Nu am nici o treabă cu asta. Uneori mai pune câte o întrebare. Uneori o mai ajut. Să intre pe edu.ro sau să înțeleagă un enunț. Citește o carte. Mergem în paralel cu două liste. Lista ei. Lista mea. Ea a ales Zoe la zoo. Eu am ales Iliada. Enciclopedia pentru copii presupune o joacă. Una dintre noi spune alfabetul. Alta zice stop. Știți, ca la Fazan. Vizionăm filme potrivite pentru vârsta ei. Am urmărit Anne Frank, August Rush și Dă-o mai departe. Ne întindem oasele cu pilates. Mara mă ajută să pun masa. Uneori șterge praful. Și mai rămâne o grămadă de timp. Se joacă pe telefon. Se joacă Domino Maze, Squadro și Speedy Words.

Mara e un copil responsabil. Știe ce are de făcut și face. Desigur, fușărește! Să termine repede, să se joace. Joaca la interior nu m-a atras niciodată. Să vă povestesc ceva. Trebăluaim într-o zi. Am ieșit din bucătărie și am trecut pe lângă Mara și tatăl ei. Amândoi m-au privit insinuant. El conștient insinuant. Ea doar m-a privit. Ce s-a întâmplat? Am întrebat. Mara zice că nu prea te joci cu ea. El a răspuns. Mara nu împlinise încă trei ani. Avea dreptate. La interior mă joc forțat. Sunt o mamă responsabilă. Știu ce am de făcut și fac. Desigur, fușăresc!

Ador joaca afară. Țip cu copiii. Alerg. Mă rostogolesc pe dealuri. Am luat-o pe Mara la piept și ne-am rostogolit pe un deal să-i arăt stelele verzi. Desenez cu cretă pe asfalt. M-am trântit în mijlocul drumului și Mara mi-a conturat trupul. Pun piedică. Scot limba. Organizez drumeții de 19 km prin munți. Mă legăn pe crengi.

Nu ador joaca la interior. Dar ce să facem zilele astea? Jocurile mele din spațiul închis conțin trimiteri culturale. Mima după albume de artă. Costumare în personaje. Citit cu intonație. Nu mai merge. E prea mult timp. Pare că s-a dublat ziua. Am scos jocurile. Ne-am aprovizionat cu jocuri noi de la Happy Color. Happy Color livrează gratuit la Timișoara pentru comenzile care trec peste 50 de lei. Îmi amintesc vremurile când ne deplasam noi la Happy Color. Sunt prietenii mei și ai Marei de vreo nouă ani. Mara a pictat la început cu mânuțele. Cei de la Happy Color ne-au acceptat și ne-au încurajat.
În prezent sunt pregătiți. Au o campanie inteligentă și eficientă. Ne jucăm acasă. #NeJucămAcasă Dacă ar trimite și pe cineva să se joace cu copilul! Glumesc! Glumesc!

Vă las. Merg să joc Squadro. Să nu mai aibă Mara ce să pârască la tatăl ei!

Mai puțin și o să ies în rochie neagră să cumpăr de-ale gurii

De 18 mart., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Când au anunțat că se închid școlile, atunci am scos din bibliotecă Ființă și timp de Heidegger. Cartea asta groasă aștepta o lentoare în activitățile mele. Am răsfoit-o. Am mirosit-o. Am citit câteva rânduri. Am așezat-o lângă pat. N-am atins-o de când am înălțat grămada de cărți de la cap.

Mă mănâncă mai des nasul. Ochii cer și ei atenție. O să-mi smulg chipul. M-aș scărpina încontinuu. Nasul. După ureche. Obrazul. Când ies din casă, ochii, nasul și gura mă înnebunesc. Mă dezinfectez de fiecare dată când revin de la supermarket. Supermarketul a devenit piața, teatrul, cafeneaua, restaurantul. Mai puțin și o să ies în rochie neagră să cumpăr de-ale gurii.

Mă trezesc. Beau ceai. Hrănesc copilul. Spăl vase. Gătesc. Activități cu copilul. Pilates. Prânzul. Spăl vase. Vizionez un film cu copilul. Cina. Spăl vase. Mă consum în treburi casnice. Îmi doresc mai mult ca oricând o cameră doar a mea. Uneori ciulesc urechea. Aud tații. Aud mamele. O cameră doar a mea! O cameră doar a mea! Aud copiii. E greu cu adulții!

Nu m-am atins de Ființă și timp. Nu am deschis blogul. Mă consum în legume tăiate, carne fezandată, curățat litiera, băgat la spălat, băgat aspiratorul. Niciodată n-am agreat viața de casnică. Mereu mi-am dorit pasiune în viața mea. Pasiune cu pasiune dacă se poate, vă rog frumos! Mama n-a fost casnică. Bunica a fost casnică. Mama a trăit în patriarhat. Bunica a trăit în parteneriat. Cunosc disprețul afișat de unii bărbați și de unele femei pentru treburile casnice. Bărbatul se întoarce de la muncă la soția casnică. El presupune că ea e odihnită, doar stă acasă.

Mă trezesc. Beau ceai. Hrănesc copilul. Spăl vase. Gătesc. Activități cu copilul. Pilates. Prânzul. Spăl vase. Vizionez un film cu copilul. Cina. Spăl vase. Într-o zi am băgat perdelele și draperiile la spălat. În alta am curățat cu Triumf blenderul. Cum poate cineva să numească odihnitoare viața gospodinei?! Seara adorm înaintea copilului. La pilates tremur. Pantalonii flutură ca vița de vie în vânt. Mereu aud vița de vie în geam atunci când bate vântul. Acasă la mine, la Severin, vântul bate altfel. Nu știu cum să descriu. Altfel! Spune povești. Șoptește. Urlă. Pătrunde în oase.

Zilele acestea ne reîntoarcem la povești. Mereu și mereu, ne reîntoarcem la povești. A fost odata ca niciodată COVID 19. Ceva o să le povestesc nepoților. Dacă o să am, când o să am.

Poate mâine o să mă apuc de Ființă și timp. Poate.

Foto: Bogdan Mosorescu

Mă declar influențăr golan

De 15 mart., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Mă declar influențăr golan. Refuz în continuare să notez sau să vorbesc despre virus. Mai las, am mai făcut-o, link către Ministerul Sănătății. Apăsați aici.

Cu reprezentarea de golancă, o să-mi continui munca de observator. Am remarcat un fapt cultural senzațional. Copiii și părinții au dreptate în același timp. Nu mai aruncați mâncarea. Cum adică nu mai are gust după două zile?! Recunoașteți părinții. Schimbați lingurile de lemn, rețin microbi. Aruncați după un anumit timp caserolele de plastic. Recunoașteți copiii. S-a întâmplat. Copiii și părinții au dreptate. Ce victorie măruntă și tristă!

Eu ți-am spus! Eu ți-am spus! Nici o satisfacție.

Președintele a declarat stare de urgență. De mâine, în România se limitează sau se anulează drepturi și libertăți. Îmi amintesc un episod grotesc din facultate. Într-o scurtă vacanță la Straja, cineva ne-a furat mâncarea din frigider. Soră mea a luat frâiele și ne-a anunțat că în următoarele două zile vom mânca la porție. Nu vă zic ce tămbălău am făcut! Am dat ditamai spectacolul în care soră mea, dacă ar fi putut, ar fi intrat în pământ de rușine.

Reacționez exagerat la reguli impuse, libertăți reduse și rații. Urmăresc în viață regulile de bun simț. Respect legea. Ce urmează să se întâmple de mâine mă umple de anxietate. Fierea îmi arată nivelul de stres prin dureri cumplite. Port în mine o durere de catifea. La Straja nu eram responsabilă pentru viața altei persoane. În prezent sunt. Mara cere explicații. Îmi așez mâna pe locul dureros. Căldura palmei mă calmează. Sirenele urlă în timp ce scriu. Ce o să se întâmple mâine?!

Am scos din bibliotecă mai multe cărți. Deja am răsfoit o enciclopedie cu Mara. Am citit despre medicină, despre boli. Acum 250 de ani, puțini oameni depășeau vârsta de 40 de ani. Astăzi, speranța de viață a crescut la peste 80 de ani. Facebook-ul e plin de doctori fără diplomă. Mai fac o declarație. Îmi vine foarte greu să respect oamenii care refuză să-și vaccineze copiii. Pe unii sunt sigură că-i iubesc, dar. Nu vă respect și nu pot să vă privesc în ochi fără un exercițiu de respirație.

Istoria se repetă. Ceva ne îmbolnăvește și ne omoară. Cineva se îmbogățește. Eu m-am apucat de Ființă și timp de Heidegger. O carte potrivită în acest context. Adolescenților le recomand Jurnalul Annei Frank. Elevilor mei selecți le-am lăsat mesaj cu. Pot să vă scriu în zilele care urmează despre ce citesc, ce gătesc, ce mă joc cu Mara și ce gânduri turbate mă frământă. Dacă vă mai interesează opiniile unui influențăr golan.

Foto: Bogdan Mosorescu

Toată viața bunicile și mamele v-au bătut la cap să vă spălați pe mâini. În sfârșit înțelegeți de ce

De 13 mart., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

În prezent, în minutul în care scriu, românul se spală pe mâini. Pe site-ul Ministerului Sănătății, ms.ro, găsiți recomandări privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii coranavirus. Câteva mesaje m-au pus pe gânduri. Există persoane care așteaptă de la mine să acționez.

Să scriu despre coronavirus.
Să mă filmez vorbind despre coronavirus.
Să îndemn la conduită socială responsabilă.

Vă întreb acum. Cine sunt eu? Cine sunt eu în acest context social. Nimeni. Exact. De aceea v-am direcționat către Ministerul sănătății. Nu aveți încredere în autorități. Nu vă condamn. Neîncrederea întreține epidemia. Rețineți și acest aspect. O să scriu totuși despre ceva. Timișoara e plină de rinoceri. Ăsta e un marketing dat dracului pentru piesa lui Ionesco. Rinocerii au invadat supermarketurile, dar mai ales au acaparat rațiunea și prestigiul.

Orice s-ar întâmpla în lume, aleg să-mi trăiesc zilele cu o atitudine demnă. Stăteam zilele trecute în spatele unui domn bătrân. Își cumpărase două sticle de dezinfectant. De la sticle, mi-am mutat privirea pe trupul domnului care părea că se retrăsese în hainele scrobite. Mi-a părut rău de acel necunoscut. Mila mi-a provocat o stare de vomă. Rinocerii așteaptă de la bătrâni să renunțe voluntar la dezinfectant. Ei să trăiască, cei tineri. Ce-ți mai dorești la 80 de ani?!

Ce ne dorim cu toții: viață.
Ce viață presupun că o să aibă tinerii rinoceri la finalul epidemiei? O să ajungem și acolo. Epidemia are un sfârșit, doar că, istoric vorbind, epidemia se termină ca un extemporal: pe neanunțate. Rămâne verificarea caracterelor dintr-o perioadă de criză. Răutate. Prostie. Ignoranță. Violență. Ce tablou hidos! Am realizat acum. Nu e marketing exclusiv pentru Rinocerii lui Ionesco, ci și pentru evenimentul meu din 29 mai unde-l celebrez pe Oscar Wilde cu două lucrări monumentale: Importanța de a fi Ernest și Portretul lui Dorian Gray.

Mai îmi pun o întrebare. Oamenii se tem pentru viața lor sau pentru stilul lor de viață? Luptă instinctul cu civilizația. Familiile sunt obligate să petreacă timp împreună. Civilizația a redus acest timp la vacanțele de vară și de iarnă. Instinctul te trimite în izolare cu familia. Nu e vară, nu e iarnă. Și timpul stă pe loc.

Vă îndemn, dragi cititori ai mei, să probați demnitatea. Toată viața bunicile și mamele v-au bătut la cap să vă spălați pe mâini. În sfârșit înțelegeți de ce.

Să ne spălăm pe mâini înainte de toate!

Foto: Bogdan Mosorescu

Rinocerizarea a atins o preocupare a publicului. Coronavirusul ne transformă

De 10 mart., 2020 1 Colaborari , , , , 0

În 4 martie a avut loc premiera spectacolului Rinocerii la Timișoara. Piesa a fost scrisă de Eugen Ionesco. Regia îi aparține lui Gabor Tompa, un regizor extraordinar al teatrului românesc modern.
Sau.
În 4 martie s-a născut, la Timișoara, Berenger. Pentru a face teatru e nevoie de un singur lucru: omul. Romeo Ioan este omul despre care vorbește Peter Brook. Actorul Romeo Ioan a reușit să stabilească legături desăvârșite: cu viața interioară, cu ceilalți actori de pe scenă și cu publicul.

Am fost în public în 8 martie. Romeo Ioan a stabilit o legătură cu mine. Berenger s-a născut sub ochii mei. Sunt martor.
Dar.
Să vă povestesc puțin despre minutele dinaintea începerii spectacolului. Am ajuns mai devreme. M-am pozat cu Bogdan Mosorescu în oglinzile de pe hol. În timp ce-mi verificam frumosul chip pe ecranul telefonului, o voce din difuzor ne-a reamintit prevențiile pentru coronavirus. Am ridicat ochii din telefon. Suntem deja în spectacol? Mosorescu a ridicat din umeri și ne-am îndreptat spre locurile noastre.

Eugen Ionesco a scris despre absurdul existenței. Eugen Ionesco a trăit în perioada în care doctrina nazistă s-a răspândit. Rinocerii, piesa, înfățișează un răspuns la consecințele nazismului. Spiritul uman se rinocerizează. În 2020, spiritul uman continuă să se rinocerizeze.

Rinocerizarea a atins o preocupare a publicului. Coronavirusul ne transformă. În sală, publicul a tușit prea puțin, iar foiala a fost aproape inexistentă. Spectatorii au urmat actorii.
De mult timp n-am mai fost așa încântată de un spectacol. Nivelul meu de interes s-a modificat. Actorii, decorul, gesturile și replicile m-au pricopsit cu impresii puternice. N-am evadat din realitate. Uneori merg la teatru ca să evadez. Nu și de data aceasta. Am fost acolo. Am existat. M-am bucurat de viață. Tot Peter Brook, l-am menționat mai sus, afirmă că teatrul este viață.

Am zărit o scânteie. Viața e fragilă. Contează ce atitudine adoptăm. Ne rinocerizăm sau? Sau ne păstrăm farmecul și superioritatea de ființe gânditoare.
S-a născut Berenger la Timișoara. Mergeți să-l celebrați cu prezența în 27 martie, ultima reprezentație din această lună. Luptați apoi împreună cu Berenger împotriva forței care ne invadează și ne transformă viața.

Reverențe actorilor, Teatrului Național Timișoara, regizorului Gabor Tompa și scenografului Helmut Sturmer.

Foto: Bogdan Mosorescu

Partenera tatălui. Prietena de situație a mamei

De 5 mart., 2020 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Acum vreo câțiva ani am făcut o înțelegere cu Mara. Mama, vreau și eu Instagram. Mara, o să discutăm despre după ce ajungi la o vârstă cu două cifre. De la această conversație, am luat-o într-o zi deoparte și am stabilit niște reguli pentru viitor. Ne-am cam înțeles. Am avut pace trei ani, dar nu a uitat. La zece ani mi-a cerut Insta. Mara are în prezent cont de Insta. După bătăi la cap, după ce Mara a repetat după mine. Nu pun poze cu mine. Când pun, cer aprobare de la mama sau tata. Nu vorbesc cu străini. Nu dau niciodată adresa. Am creat un cont. Mara, poți să te epilezi, eu sunt de acord. Nu vreau.

De la discuția despre Insta, am stabilit, cu încredere, reguli pentru viitor. Epilare cu ceară de la zece ani. Rimel și ruj de la cincisprezece ani. Telefonul nu-ți aparține. Din când în când, mama și tata or să-și bage nasul. Pentru intimitate, scrie în jurnal. Regulile le-am stabilit împreună și le-am alcătuit în urma cărților lecturate. Asta fac eu, citesc să fiu aproximativ o mamă bună. Uneori îi frunzăresc prin telefon. Plictisitor, plictisitor, electrizant! S-a întâmplat să găsesc un comentariu al partenerei tatălui ei despre Leto. Cine este Leto? Leto este un superb husky, fratele mai mare al Marei. Așa am hotărât eu cu ani în urmă.

De la despărțirea de tatăl Marei, am reușit, fără grație, doar cu dureri monstruoase, să separ mama de femeie. Femeia i-a greșit bărbatului, de aceea nu mi-am permis spectacole muierești. Mi-am acordat cu patos reprezentații de mamă. Am urlat, am bătut din picior, am aruncat. Nu sunt perfectă, eu promovez femeia cu defecte. Lamentațiile de mamă au ținut calmă femeia. M-am descărcat în reproșuri materne. Ai culcat fata în același pat cu altă femeie la o lună după despărțire. M-ai înlocuit în viața ei în jumătate de an. Mă răcoream cât puteam fără să-mi redirecționez furia spre cealaltă femeie.

Tatăl ei, cu un ton ușor disprețuitor, mi-a declarat. Tu poți să separi tatăl de bărbat. Zici că poți. Eu nu cred. Dar ca să fie clar, eu nu separ mama de femeie. De ani de zile exersăm acest ping pong paradigmatic. Personal, consider că m-am descurcat binișor. M-am apropiat cât am putut de parteneră. Prietene de situație, asta e viața. Ani de zile i-am ordonat Marei desenele cu familia extinsă, cu mama vitregă. Am înghițit în sec. În pozele de pe facebook, ele îmbrăcate la fel, am comentat prietenesc. Să-mi ia și mie o rochie. N-am primit nici un răspuns. M-am străduit și mă apreciez. Ca mamă despărțită, sunt o norocoasă. Partenera putea să nu o placă pe Mara, iar atunci ce aș fi făcut eu?! Suficient să urmăresc desenele Marei, hainele identice, brățările și discuțiile cu o durere în cerc închis. Văd, mă doare, văd.

Limita mea a fost atinsă când am citit un comentariu că partenera tatălui este mama lui Leto. Gelozia, mi-am permis-o, m-a pironit catatonic. Am văzut pur și simplu negru în fața ochilor. Dar de ce este ea mama lui Leto? De ce? L-am crescut și l-am dresat. Când s-a născut Mara, mereu am afirmat și am lucrat ca Leto să-i fie frate, nu un câine de companie. Iar acum câinele are altă mamă, iar Mara abia așteaptă să plece de lângă mine că să stea cu partenera tatălui. Ea nu țipă la mine, tu o faci!

Vedeți, e un concurs cu sinele când există o altă posibilă mamă. Să devii mai bună. La dracu cu toate astea. Sunt obosită, sunt geloasă și mi s-a luat de corectitudine. De acord, bărbații nu separă femeia de mamă. Un fost prieten m-a anunțat după 14 ani că s-a încheiat pedeapsa. Atât a luat ca să-mi ierte nemernicia. Acum este și un copil în poveste. Cât o să-i ia tatălui Marei să ierte femeia? Pentru că mama e sfâșiată sufletește. Și nu e corect! Și bat din picior, și miorlăi, și el nu răspunde la telefon să țip. La el să țip, firește!

În sfârșit v-am demonstrat de ce femeia cu defecte mi se potrivește atât de bine!

Foto: Mile Sepetan