by Dunia

About: Dunia

Recent Posts by Dunia

Unele femei confundă amantul cu administratorul

De 2 sept., 2019 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Dețin două perechi de mănuși de latex. Sunt galbene. O pereche se află la apartament, alta la Făt Frumos. Funcția lor este să-mi protejeze mâinile, dar mai ales manichiura. În timp, gestul de a-mi pune mănușile a ajuns să semnifice un stimul. Mintea pornește. Dacă spăl vase înainte de a mă așeza la laptop să scriu, atunci reproduc. Articolul are cap și coadă.

Afară e tot cald și dimineața mă trezesc cu mâinile umflate. Frecvent trăiesc senzația că ceva încearcă să-mi iasă prin piele. O să măresc consumul de apă. O să-mi storc lămâie în paharul de apă. Povesteam cu un prieten despre senzația asta a mea și am început să râd. Nu mai râde cu atâta poftă, nu am zis nimic amuzant. Jesus!

Relațiile presupun asta, așteptări. Ea să știe pentru că este femeie. El să facă pentru că e bărbat. Pfui! Am alungat acțiunea și pasivitatea din teoria femininului și masculinului. Paharul de apă l-am golit fără să-mi dau seama, iar jumătatea de felie de lămâie mi-a provocat o grimasă. Dacă nu au verificat ambalajul pentru coajă? Pe unele scrie că nu e permis să consumi coaja.

Ce spuneam? Tu spuneai. Habar n-am, oricum nu contează. Uneori și eu m-am surprins cu asemenea așteptări. Să-mi repare laptopul, de exemplu. De ce? Pentru că e bărbat. În jur am luat seama de convingerile pe gen. El să facă pentru că e bărbat. Ea să facă din același motiv.

Relațiile sunt complicate. Ultima gură de cafea mi-a desfătat papilele gustative. M-am fâstâcit în scaun de la înghițitura plăcută. Am simțit cum alunecă pe gât și cum se împrăștie în cele mai mici vase de sânge. Unele femei confundă amantul cu administratorul.

Lipsa apei pe o zi de vară duce la deshidratare și discuții intenționat banale. Tocmai acest banal ne umple viața de drame. O dramă este motivația greșită. De câte ori nu am auzit din gura femeilor, de câte ori?! M-am săturat să fac totul singură! Las deoparte masturbarea. Prea puține vorbesc despre sau îi acceptă necesitatea. Mă refer la dus gunoiul, reparat mașina, schimbat becuri etc.

Câtorva am avut ocazia să le răspund. Confunzi bărbatul cu administratorul. Te culci cu instalatorul sau cu electricianul? Atunci de ce plătești cu sex bărbatul gospodar? Unele femei își iau asemenea angajamente. De aceea lumea o să aiba parte până la sfârșit de infidelități.

A fi în lume presupune multă bătaie de cap. Filozofii încă dezbat. Dacă e să aleg o singură bătaie de cap, aș merge pe loialitatea de sine. Ce vrei tu? Ce trebuie să faci instinctual. Ce ar fi bine să faci religios. Omul modern rațional nu mai are nimic din cele două atitudini.

Omul modern rațional nu se mai lăsă pătruns de propria importanță și nu se mai lasă călcat în picioare. Omul modern rațional să ridică în picioare și urmează să facă primul pas.

Așteptările nu ne ajută să râdem, iar eu mi-am propus să râd înainte de toate. Eu renunț la.

Foto: Zenobia Lazarovici

Am blocat mașina care mi-a furat locul de parcare

De 28 aug., 2019 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

O să relatez un episod din traficul timișorean. Mulți presupuneți că știți despre ce este vorba. Mârlănia conducătorilor auto, olteni sau nu, e faimoasă. O să accentuez reacția mea, satisfacția e imensă.

Înainte de a interpreta acest fenomen cultural, să vă povestesc. În parcarea de la Casa Tineretului, plină ochi de altfel, mi-a surâs norocul. Fix lângă mine, a ieșit o mașină. Am încercat să dau cu spatele. Am dat puțin, o mașină deja se așezase în spatele meu. Am pus avariile. Am dat din nou ușor cu spatele. Ca să iasă mașina din stânga mea, am dat în față, am tras stânga și am așteptat. Când să parchez, cel din spatele meu a ocupat locul. Fix ca în filme.

M-am dat jos. Am mers la geam. Cioc! Cioc! Așteptam să parchez, nu puteți să negați. Am dat de două ori cu spatele în fața dumnevoastră. Jos, pe scaunul șoferului, o față tâmpă. Nervii deja puseseră stăpânire pe mine. Nu pot să recuperez din memorie chipul bărbatului. Dar și eu am nevoie de parcare. Negrul din fața ochilor s-a transformat în artificii. Absorbeam și ricoșam toate culorile soarelui, iar vocea, subțiată, mi-a refuzat demnitatea. Bun, sunt cu fata mea la clinică. Mi-ați luat locul de parcare. O să vă blochez. În mașină, pe lângă șofer, două femei. Nici o reacție. Trei adulți m-au redus la o stare de copil neputincios. Am reacționat ca un copil. M-am urcat în mașină, am dat cu spatele, am blocat mașina, o mașină cu numere de Timișoara. Poate bănățenii sunt curioși. La taste, relatează o olteancă. Nu mă definește geografia, dar Banatul m-a forțat să fiu olteancă.

Am blocat mașina care mi-a furat locul de parcare. Am menționat poliția. Domnul, molcom, privind insinuant la celelalte două doamne, m-a asigurat că o să iasă pe trotuar. Să ieșiți pe acolo, pentru că eu revin la mașină după ce-mi termin treaba la clinică. Mă presa un recipient mirositor care trebuia să ajungă la laborator. Una dintre doamne m-a privit disprețuitor. Eu i-am privit doar părul alb. Trei adulți într-o mașină și nici unul nu a considerat fapta lor lipsită de bun simț.

Fix ca în filme am blocat mașina. Satisfacția e imensă. Numărul meu de înmatriculare este TM 83 DUN. Acest număr va bloca mașini. Puteți să o loviți, să o zgâriați cu cheia, să-i spargeți geamul. Mașina mă slujește pe mine, nu eu pe ea. Mașina mea nu reprezintă statutul în societate. Sunt o femeie cu defecte, hărțuită de bani care nu adaugă angoaselor zilnice și atașamentul de un bolid. Bolidul, fie și superb, nu o să-mi calce în picioare demnitatea.

Despre demnitatea mea este vorba în episodul de azi. Despre reducerea mea la un copil neputincios. Eu sunt un copil fericit de câțiva ani, iar neputincioasă nu am fost cu adevărat niciodată. Ceva înnăscut mă face mereu să țin capul sus, să mă ridic, să iau atitudine, să deschid gura. Nu m-au potolit bătăile tatălui. Nu m-au potolit învățăturile bunicii și mamei despre rușine. Nu m-au potolit pretențiile societății. În felul meu, sunt o luptătoare. Azi am luptat și am câștigat ce? Nimic.

Am blocat o mașină și sunt mândră de mine. Despre mine e vorba, mereu este vorba despre mine pe acest blog. La clinică m-am înțeles greu cu doctorul, dar i-am povestit despre locul furat și mi-a înțeles discursul dezlânat.

Încă nu-mi vine să râd, poate mâine.

Regensburg. Să mâncăm. Să bem. Să râdem. Să facem sex. Să repetăm

De 27 aug., 2019 0 Călătorii , , , , 0

O valiză pregătită mereu de călătorie nu am. Sub patul meu am doar cutii de pantofi. O valiză imaginară dețin totuși. Când se întâmplă să pornesc la drum neplănuit, am ceva gata. Dispoziția e mereu pe poziții susținută de acea cutie închipuită cu cele necesare.

Așa m-am pornit la drum săptămâna trecută. La Regensburg, în Germania, am coborât din mașină și mi-am îndreptat oasele. În liniștea nopții, încheieturile au pârâit înainte să-mi îmbrățișez prietena ajunsă lângă mașină înainte să o sun să iasă. Pentru mine Germania înseamnă tatăl Marei și prieteni. Pierd constant oameni dragi în fața acestei țări. M-am obișnuit.

Avantajul constă în vizite. Germania rămâne cea mai vizitată țară de către mine. Am sentimente amestecate. O resping ca reședință, dar o descriu ca pământul unde au luat naștere basmele. După nașterea Marei, m-am opus mutării. În prezent rămân pe poziții, deși tatăl Marei insistă. La fel ca în filmul Lassie. Pentru a avea câinele, omul bogat cumpără întreaga familie. Ați înțeles bine, m-am comparat cu situația lui Lassie.

La Regensburg am ajuns a doua oară. E un oraș fermecător. În primul rând are Dunărea. Am crescut într-un oraș la Dunăre. Fluviul ăsta mi-a marcat copilăria, mi-a înfrumusețat-o, mi-a provocat neliniști și întrebări, m-a distrat, m-a ferit de crunta plictiseală a adolescentului provincial. Dunărea la Regensburg nu e măiastră ca în România, dar are malul plin de verdeață și ordonat. Străzile orașului, micuțe și pavate cu piatră, întrețin atmosfera magică a basmului. Cafenelele și magazinele dichisite caută să fie plăcute ochiului. În nici un moment nu te lovește gândul că proprietarul are doar un interes financiar de la client. Proprietarul se folosește de toate mijloacele pentru a fi admirat de client.

Împrejurimile Regensburgului, Walhalla și Kelheim, m-au bucurat și m-au întristat. Mi-am reamintit aprecierea lui Lucian Blaga. E firesc să vezi un tractor muncind pământurile Elveției. Nu miră pe nimeni. Acasă nu surprinde pe nimeni o arătare ca Muma Pădurii în curțile țăranilor. Popor majoritar de țărani, mereu ne-am decorat sărăcia. Bunicii mei au locuit într-o casă de chirpici, dar pernele erau albe, scrobite, aranjate.

Mă îndreptam spre o toaletă publică de la Walhalla când rememoram cele de mai sus. Am împărtășit cu prietena mea. Mi-a surprins ușoara iritare. Am intrat lângă cabina de lângă ea, dar am continuat să vorbesc. N-am păstrat liniștea în singurul loc unde și regele merge singur. Defularea a continuat. Nu corupția mă disperă în România, ci lipsa ordinii. Poți fi sărac și ordonat. Cred că atunci m-a bufnit râsul. Am devenit conștientă de situația caraghioasă. Filozofie într-o toaletă publică despre frustrările mele de româncă care refuză să plece din țară. Totul e mai ușor cu bani, înțeleg asta. Ordinea se face mai bine. Dumnezeule, chiar și iubirea e mai ușoară atunci când ai bani. Am râs din nou atunci. Asta e bună, s-o țin minte, s-o pun pe blog! Am tras apa automat, mințile îmi plecaseră, descriam o stare catatonică. Oglinda mi-a redat stupoarea mentală. Mi-am scuturat capul, mi-am spălat mâinile și am ieșit împingând ușa cu corpul. Nu ating ușile băilor indiferent unde mă aflu, chiar și în Germania aranjată la linie, ordonată și disciplinată.

Ce știu microbii despre ordine și disciplină? Nu știu nimic.

Am privit peste umăr, am coborât o ușoară pantă până la parcare, am plecat să mâncăm.

Să mâncăm. Să bem. Să râdem. Să facem sex. Să repetăm.

Nu o să fiu vreodată descrisă ca o femeie serioasă

De 20 aug., 2019 0 Colaborari , , , , 0

De jumătate de an sunt ambasador dm. Aproape le-am testat toate produsele, în special cele de curățenie. Când am început, s-a potrivit cu o schimbare din viața Marei. Am introdus deodorantul în igiena ei zilnică. Am avut despre ce să scriu. A urmat un articol despre scutece, apoi s-a lăsat tăcerea. Nici un produs nu s-a mai legat de vreo întâmplare cotidiană. Eu n-am știut să introduc.

Citesc tot ce-mi pică în mână de Virginia Woolf. Viitoarea colecție a Tricoului îi este dedicată scriitoarei. Aseară parcurgeam paginile romanului Între acte și am încremenit pe canapea cu ochii pe muget de vacă. Memoria, într-un efort nesusținut de teorie, mi-a servit două elemente de înțelegere ale autoarei: trivialul și poezia. Se împletesc ingenios în orice carte a Virginiei Woolf.

Așa se face că am rememorat ultima săptămână. Într-o zi spălam capacul de toaletă cu șervețele de la dm când mi-am zis. Nu-mi place de mine. În timpul ăsta m-am ridicat în picioare și mi-am așezat o șuviță care îmi gâdila nasul. După naștere m-am concentrat intens pe persoana mea, alcătuire și convingeri. Probabil aducerea pe lume a unei ființe m-a șocat. O glorie indelebilă a intelectului care a provocat autodidacticismul. Atunci l-am apucat pe Freud și nu l-am mai lăsat. Azi recitesc Opere Esențiale.

Nu-mi place de mine deoarece uneori mă pun în situații despre care știu sigur că în timp nu aș face nici un efort să le întrețin. Mă refer la conversații cu anumite persoane, pe anumite subiecte. Totuși vorbesc și țin să mă fac auzită. De ce?

Cum nu am un răspuns, simt că nu-mi place de mine. Mă dezamăgesc pe mine, lupt împotriva mea, iar eu asta am decis să nu mai fac. În vârtejul de gânduri, am lăsat vreo două șervețele în chiuvetă. Am uitat de ele, le-am acoperit cu sticle de produse, am dat drumul la apă. La un moment dat le-am apucat, le-am stors și bucăți din șervețele și-au făcut loc printre degete.

Nu sunt o persoană matură. Am doze de maturitate. Cât pot aprecia, nu o să fiu vreodată descrisă ca o femeie serioasă. Dezvoltată intelectual, fizic, prin înfățișarea mignonă, nu impun. Încă mă confundă lumea cu o fată derutată care nu stăpânește reprezentările lumii.

Reprezentările lumii le stăpânesc. Atunci am strâns puternic șervețelele. E atât de greu să fii interesant în ziua de azi. Mi-e atât de greu să fiu luată în serios. N-am răbdare, iar răbdarea e uneori supraevaluată, consider eu. Am zâmbit la pumnul strâns, indicator de furie. Câteva gospodine mi-au replicat că au renunțat la șervețele. Nu sunt biodegradabile. M-am obișnuit cu reprezentarea de gospodină ratată. Ba chiar îmi face plăcere. În casa mea țin să mă simt bine, insist să-i fiu stăpână, nu să îngenunchez după reprezentări trecute și patriarhale ale rolului femeii.

Șervețelele de curățare de la dm pentru capacul de toaletă sunt biodegradabile. Puteți să ștergeți și să le aruncați în WC. Am verificat.

Dozele mele de maturitate sunt în proporție justă cu dozele de imaturitate. Așa am descoperit părți care nu-mi plac la mine într-un stil de viață onest cu mine însămi.

Nu vreau să supăr pe nimeni, dar mai ales nu vreau să mă supăr pe mine.

Acesta este un articol reclamă la șervețelele biodegradabile de la drogheria dm.

Foto: Bogdan Mosorescu

Apa rece a râului să fie ultima grijă a părintelui

De 19 aug., 2019 0 Călătorii , , , , 0

Dacă decideți să călătoriți în grup la munte, am de făcut niște sugestii. Mamele să se adune cap la cap, fix ca oile, și să se chestioneze. Tu îi permiți copilului să se descalțe pe munte? Să intre în apa râului? Să stea pe telefon?

De la ultima excursie în Apuseni, am tras câteva învățăminte. Nepotrivirea în acțiuni a mamelor declanșează tărăboi. Potrivirea în acțiuni a mamelor menține o dezordine controlată.

Luni am ajuns la munte. Marți am urcat pe munte. Traseul l-am început din Stâna de Vale. Voiam să ajungem la cascada Moara Dracului. În primele cinci minute am dat de Izvorul Minunilor. Copiii au năvălit în apă. Apa e o sursă de fericire pentru copii. Aici găsesc înțelegere la hipopotami.

Mara s-a băgat cu picioarele în apă. Dunia tu o lași?! O las. I-am dat explicații Marei. Dacă te uzi, nu am bocanci la schimb. Mai bine te descalți și stai cu piciorul gol. Nu am comentat la copiii prietenei mele.

Îmi cunosc reputația și nu mă abat de la. Am gura mare, dar. Într-o excursie, în primele zile observ. În primele zile mi-am observat prietena în relația cu pruncii. Mi-am impus o unică regulă. Mașina nu pornea de pe loc dacă nu avea toată lumea centura. În rest ea discuta cu pruncii ei, eu cu Mara.

Mara pare să fie și ea un observator. Evaluează. Compară. Încearcă. Într-o dimineață mi-a cerut un pahar de suc. Sticla și paharul se aflau lângă ea. Care îți este neputința, Mara? Nici una, doar copierea comportamentului. Cel mai mic copil din grup, ieri a împlinit cinci ani. La mulți ani! Mamele fac multe pentru copiii lor. Prea multe dacă mă întrebați pe mine, dar să nu mă.

Dacă un copil vine la tine și îți pune piciorul în față pentru a-i strânge șnurul lărgit de la espadrilă, iar tu execuți, greșești. Îndeplinești sarcini pe care un copil le poate face singur pentru el. Am fost martor la această scenă pe o plajă acum câțiva ani. Nu am zis nimic.

Nici la munte nu am zis nimic primele zile. Altfel au stat lucrurile după. Copiii, oricât de nesuferiți sunt în comportament, pot fi controlați și îndrumați. Nu e valabil și pentru părinți. Cu prietena mea s-a întâmplat să formăm o echipă excepțională. Am glumit despre organizarea noastră la peștera Urșilor. Am cerut bilete pentru familie de lesbiene. Familia avea parte de reducere. Am primit.

Nu ne-am contrazis în fața copiilor și nu le-am dat comenzi diferite pentru aceeași acțiune. Am funcționat ca un grup, iar uneori ca două grupuri: adulți și copii. În confruntarea celor două grupuri, cu puterea de decizie la adulți, am decis ca cei mici să-și asume consecințele comportamentului prin extindere la ceilalți. Dacă unul dintre ei nu asculta, am avut un episod în peșteră în care ne-am trezit cu propriul copil ghid, toți suportau consecințele. La a doua peșteră, am vizitat două, Meziad și Urșilor, au funcționat ca un grup care avea un buget de cheltuit afară, condiționat pe buna purtare a tuturor.

Ca mamă, la o evaluare, nu aș ieși bine. Mă bazez pe reprezentări despre mamiceală. Mi-am vaccinat copilul. Teroare printre mamele doctor fără școală. Ca bebeluș, am lăsat-o pe Mara să plângă. M-am certat cu bunicii pentru ciocolată și hrănirea fricilor. Nu face aia, nu te apropia, păcălitul fără rost. Deși dorm cu Mara în același pat uneori, nu susțin somnul pruncului cu părinții. Etc!

Undeva primesc scor maxim. Mereu am fost corectă. Nu favorizez, ascult dramele copilului, caut motivele din spatele acțiunilor, îmi respect promisiunile și cuvântul.

Pentru mine e clar că Mara este o persoană separată de mine. Nu-mi doresc nimic mai mult pe lumea asta decât un copil independent. Independența stă și în umblatul prin bălți. Dragi părinți, jucați-vă cu copilul în copilărie, nu cu acest moment al vieții.

Lăsați copiii să încerce. Apa rece să fie ultima dumneavoastră grijă.

Stâna de Vale, un loc pocit de mâna omului (Micula)

De 13 aug., 2019 4 Călătorii , , , , 0

Săptămâna trecută, într-o zi de luni, porneam pe drum spre Apuseni, Stâna de Vale. Mi-am rezervat o cabană de pe Booking. Am călătorit cu Mara, o prietenă și cei doi copii ai ei. Grupul acesta, format din mame și copii, ne-a condiționat cazarea. Să avem un restaurant în apropiere unde să ne hrănim după ce coborâm de pe munte. Să existe o bucătărie unde să luăm micul dejun. Așternuturile să fie albe, cerere personală. Să se încuie ușa. N-am luat în calcul acest fapt, dar pe viitor o să fie pe listă.

La cazare, nimic nu s-a potrivit cu ceea ce găsisem pe Booking. Începând cu cabana, alta decât cea din poză, până la ușa care nu se încuia, rezervarea s-a dovedit un eșec total. Cum nu mi-e frică de ceartă, ba chiar o provoc de multe ori, am inițiat un schimb de mesaje în care am prezentat ce am găsit la cazare. Susținută de fotografii, de gura mea mare, de încăpățânare, de neacceptare, nu perpetuez acel merge și așa românesc, am cerut o soluție deoarece am refuzat să mă cazez în acele condiții. Într-un mesaj am evaluat bucătăria ca fiind scârboasă. Susțin cele afirmate.

În câteva ore s-a rezolvat cazarea. A rămas ceva fără soluție, peisajul de la Stâna de Vale. De acolo iese la suprafața pământului Izvorul Minunilor. Dintr-un loc tâșnește apa, iar vizavi ai copaci defrișați.

În continuare o să redau ce am auzit. Nu o să specific sursa. O să relatez ceea ce am văzut.

Am auzit că în stațiunea Stâna de Vale este monopol. Toate clădirile din jur, funcționale sau abandonate, aparțin familiei Micula. Numele nu mi-a spus nimic. Pe google, primul articol care mi-a apărut a fost despre braconaj din elicopter. Un singur hotel s-a ridicat, cu proprietar străin, iar construcția a încetat. Izvorul Minunilor aparține familiei Micula, la fel și peștera Urșilor.

Nu o să emit nici o părere personală despre.

Am văzut o stațiune într-o stare jalnică: copaci defrișați, clădiri abandonate, camioane care transportau copaci tăiați. Drumurile sunt pline de gropi, exact cum ne-am obișnuit, cum am acceptat, cum ne-am mulțumit. În restaurantul în care am mâncat, o să-mi trimit părinții. O să-și retrăiască tinerețea. Timpul a stat pe loc. Lipsește doar tabloul lui Ceaușescu de pe perete.

Nu aș recomanda nimănui să călătorească la Stâna de Vale. E un loc pocit de mâna omului, un loc distrus cu intenție, un loc exploatat, un loc ca atâtea altele în România.

În România călătorești cu nasul pe sus. Poalele te deprimă. Construcțiile, culorile, drumurile, organizarea te mâhnesc. Muntele salvează într-adevăr. În munte scapi de senzația de penibil de la poale. Peisajul carpatin seduce pur și simplu. În funcție de sensibilitate, te face să verși lacrimi.

La Padiș, contrar scopului excursiei, de a petrece timp fără telefon, am căutat pe youtube Tudor Gheorghe și am ascultat Acolo este țara mea.

Adevărul este că acolo aș vrea să trăiesc uneori, acolo, în munți. Departe de lăcomia, prostia și prostul gust al cetățeanului actual.

O să închei. Am auzit, am văzut.

O concluzie. Nu vă mulțumiți cu merge și așa.

Acolo este țara mea și a tuturor.

Prietenele, femei cărora îmi permit să le cer tăcerea

De 12 aug., 2019 0 Călătorii , , , , 0

După cinci zile petrecute la munte, drumeții prin Apuseni, am avut nevoie de două zile de repaus. Am întrerupt orice activitate și am socializat prea puțin. O să vă povestesc despre. Sunt pusă la curent cu situația actuală a stațiunii Stâna de Vale, un loc care produce o impresie penibilă călătorului.

Las deoparte actualizarea curioșilor pentru moment. Prefer să descriu senzații și sentimente legate de copii și relații. În fiecare dimineață beam ceaiul, urmat de cafea, pe terasa cabanei. După câteva zile petrecute cu copiii, Mara mea împreună cu doi prieteni, o fetiță și un băiat, într-un moment anume i-am privit cu afecțiune și admirație, dar gura mea a articulat: Ce copii nesuferiți avem! Prietena mea, un caracter flegmatic, cu tact în acțiuni și vorbire, a răspuns: Crezi? Tu nu i-ai văzut pe alții cum se poartă!

Are dreptate! Mara a intrat în colectivitate de șapte ani. În toți anii nu m-am apropiat de nimeni cu copii. Mi-am preferat prietenele cu copii, femei cărora îmi permit să le cer tăcerea. Pur și simplu să tăcem împreună. E cel mai mare câștig într-o relație de prietenie.

Pe munte, pe poteci sau drum forestier, pe trasee de trei ore sau pe distanțe scurte, ne-am permis să discutăm vrute și nevrute. Să începem un subiect, să pierdem șirul, să râdem zgomotos, să tăcem fără explicații, să ne încrâncenăm, să plângem.

Întotdeauna împărtășesc opinii. Mi-am făcut o părere auzită în munți, o concluzie. Într-o relație, indiferent de gen, indivizii caută să se impună. Unii acționează că trebuie. Au preluat modele și tipare. Alții urmăresc interesul propriu. Și unii, și alții reproșează în loc să rostească ce anume le place sau displace, ce îi doare sau ce îi face fericiți. Rar descoperi persoane sincere cu ele și cu ceilalți.

Bărbații au gesturi și expresii anumite în relațiile cu femeile.

Femeile așteaptă gesturile și expresiile anumite.

Cum să ne înțelegem dacă nu cultivăm franchețea?! Dacă nu scăpăm de odiosul sentiment că partenerul ne va părăsi dacă nu-i facem pe plac?! Blocajul acesta ține cupluri și cimentează mariaje, dar nu provoacă momente de mulțumire sufletească intensă.

Am purtat discuții pe munte și la poale. Ne-am privit copiii cu admirație și cu iritare maximă.

Femei curajoase, a concluzionat prietena mea când a privit muntele de pe care coborâsem. Curaj să fie?! Personal susțin lipsa de supunere în tipare.

Am mers pe munte din admirație pentru peisajul carpatin. Un copac pe un deal, un râu care trece pe lângă o pădure de brazi, gardurile de lemn, fragii de pe marginea drumului, lumina soarelui printre trunchiurile copacilor, păsările și greierii, stânele și câinii lor. Mă fac fericită.

Caut să mă fac fericită, nu aștept să mă facă alții.

Munții Apuseni au această putere. Mergeți, încercați, urcați, priviți cât mai puțin poalele, dar despre asta, într-un text viitor.

Ți se bagă în cap de mic că sexul e rușinos

De 2 aug., 2019 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

De la prima compunere primită temă de la școală, dacă mă uit în urmă, pare că nu m-am mai oprit. Cretă consumată pe ușa de la bucătărie. Mi-a permis tatăl. El tăia și spânzura. Mama, sora și cu mine executam. Simplu executant am fost și eu până la prima rebeliune. Am început cu o brățară la picior, o fustă mini, o gaură nouă în ureche și am atins apogeul cu un roman inspirat de propria familie unde tatăl fusese alungat, mama se recăsătorise, iar fetele, firește, două surori, erau fericite, iar una deținea un cal. Vis încă neîmplinit.

De la cretă la hârtie, poate fi considerată o perioadă în viața mea. Ajunsă la hârtie, mi-am rescris viața de familie, mi-am îndeplinit fanteziile de adolescentă. Adormeam adeseori fantazând la Făt Frumos. Aici mi-am pierdut talentul literar, dacă aveam unul. Nu-mi lipsea îndrăzneala, nici imaginația. Le-am consumat inconștient pe povești de dragoste. Păzite de tata, sora mea și cu mine, la apusul soarelui intram în casă, puse în gardă de mama, sânii se lasă dacă-i ating băieții, iar după măritiș o să ne săturăm să stăm pe spate, amândouă ne-am lăsat absorbite de imaginație. Ce mai povești închipuiam! Uneori râdem când ne amintim!

Scriam și citeam pe apucate, oriunde, orice. Colecția El și Ea mi-a umplut zilele plictisitoare din provincie. Dacă în viața mea nu se întâmpla nimic, personajele din cărți îmi permiteau să deschid o ferestruică în ușoara depresie provocată de paza tatălui și de monotonie.

De aici am tras o concluzie. Nu lăsați adolescentele fără activități! Experiența proprie mi-a arătat consecințele petrecerii timpului în imaginație. Realitatea nu se va ridica niciodată deasupra fanteziei. Primul contact sexual nu pare să aibă un început, o zi anume, o cameră, un pat, o întâmplare. Privesc înapoi și revăd o groază de momente și situații penibile. La cheremul hormonilor și la dispoziția educației bazată pe rușine am traversat îndrăgosteala într-o stare confuză. Nu mi-aș dori pentru Mara mea așa ceva. Părinții uită sau refuză să le specifice copiilor și despre frumusețea actului sexual.

De la romanele de duzină ale colecției El și Ea, am trecut la literatura clasică. E un pas firesc, e vorba de exercițiu și obișnuință. Cărțile nereușite mi l-au pus pe Tolstoi în brațe. La facultate, când profesorul ne-a pus pe tablă clasicii literaturii, Tolstoi, Goethe, Dostoievki, Mann și Marquez, îmi lipsea doar lectura lui Marquez. Am corectat cât de repede am putut.

Învățăminte am tras din propria viață. Aproape sunt fără de greșeală în prezent. Fiecare greșeală am transformat-o în lecție. Cu lipsurile teoriei literare m-am descurcat onorabil. Cu viața sexuală a fost dificil. Cum să corectezi zeci de ani de rușine și dezgust? Ți se bagă în cap de mic că sexul e rușinos. Nici o referire la plăcere din partea părinților, autoritățile din viața noastră. Cu pregătire din reviste, cu relatări de la prietene, cu rușine ajung fetele pentru prima dată cu un băiat. Datoria unui părinte, oricât de trivial și inconfortabil consideră subiectul, este să discute și despre sex, înainte de 18 ani, înainte de 14. Corpul începe să se transforme de pe la 8. Aș sugera că e un moment propice să discutați despre.

Discutați firesc, pe un ton potolit și râdeți! E o datorie. Nu o neglijați.

Foto: Romina Popescu

Reprezint mamele despărțite, femeile imperfecte, vrăjitoarele din trecut, afaceristele mici

De 31 iul., 2019 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

S-au scurs patru ani de când am imprimat trei tricouri. O afacere gândită să mă susțină financiar, Tricoul Inteligent a ajuns doar o parte din tot ceea ce înseamnă Dunia.

Pe scurt, apariția Duniei.

În 2006, când am publicat primul text pe blog, lipsa stimei de sine m-a împiedicat să semnez cu numele meu. Am creat o adresă de mail cu Dunia Tuel, Dunia din Crimă și pedeapsă de Dostoievski, iar Tuel din două pronume sudate.

După vreo doi ani, prietena mea, Mariana Luca, m-a implicat într-un proiect organizat de Compania D’Arte și mi-a trecut numele real. Mi-am recăpătat respirația, m-am reorganizat și am adăugat numele complet pe blog, plus Dunia. Între timp devenisem Dunia, iar în pântec creștea Mara.

Am născut și am renăscut. Pe o parte mă responzabilizam pentru o altă ființă umană, pe de altă parte construiam un nume separat de tot ce însemna familie și geografie. La despărțirea de tatăl Marei, cu sesibilități căpătate de la o familie băgăcioasă, i-am propus Marei să-i schimb numele în Aldescu. M-a refuzat cu o contraofertă. Dacă îi schimb numele, să fie Dunia.

Fata mea, spre deosebire de mine, nu a fost nevoită să-și consume impedimentele. Mi-a demonstrat pentru a nu știu câta oara forța și incandescența gândirii primare. Dacă voiam să-i schimb numele pentru a fi a mea, să o numesc Dunia.

Dunia este Paula autodidactă. Dunia s-a aventurat să ridice o afacere din bani de buzunar după ani de zile trăiți în risipă financiară lângă tatăl Marei. Realizez acum, că pe lângă greutățile financiare de a reuși într-o afacere, un factor decisiv s-a dovedit a fi personajul Dunia. Am scris și n-am scris despre mine 13 ani de zile. M-am lăsat hărțuită de ură și suferință după despărțire, iar când m-am mai calmat, încă mai am episoade furioase, am întrezărit părțile unui întreg din Paula Dunia Aldescu. O parte blog, o parte reprezentant pentru femeile despărțite, o parte model pentru femeile imperfecte, o parte mamă responsabilă, o parte visătoare, o parte ființă socială, o parte scriitor, o parte om de afaceri, o parte fiică, soră, iubită, prietenă.

Părțile clare dau un întreg lipsit de contur. Am apucat de liniile cele mai intense, acolo unde mă simt stăpână pe mine. Mi-am imaginat femeia cu defecte și am ridicat-o la o condiție superioară. Mi-am regândit afacerea, iar Tricoul Inteligent și-a fixat imaginea.

Promovez literatura și susțin femeile imperfecte, dar educate pentru a fi excepționale. Pentru toamnă pregătesc o colecție Virginia Woolf, ediție limitată. Fiecare colecție care va urma de acum încolo va aduce în atenția oamenilor o personalitate construită din personal. La apariția colecției, probabil un târg, o să mă costumez în autoare, iar hainele mele modeste vor defila cu crochiu și titluri de cărți ale autoarei: Spre far, Valurile, Călătorie în larg, Noapte și zi.

Cartea oferită la un Tricou cumpărat va fi semnată Virginia Woolf. Am început deja să bat anticariatele, o să merg și la piață. O să lansez, de fapt lansez acum anunțul. Dacă aveți cărți semnate Virginia Woolf și doriți să le înstrăinați, eu le cumpăr. În toamna aceasta lansez o colecție într-o libertate intelectuală cu care am renăscut. Marii scriitori se nasc cu ea. Nu sunt un număr în această categorie.

Reprezint mamele despărțite, femeile imperfecte, vrăjitoarele din trecut, afaceristele mici care au un câștig lunar stabil pentru a putea face ceea ce își doresc. Eu vreau să scriu. Când cumpărați de la mine, asta faceți, mă ajutați să scriu.

Ne vedem la toamnă cu o colecție, ediție limitată, Virginia Woolf.

Foto: Bogdan Mosorescu

Ce se întâmplă cu factorul uman

De 30 iul., 2019 0 Trăiri afective ale mele , , , , 0

Un copil de 15 ani a fost violat și ucis. O fată. România fierbe de câteva zile. În timpul care s-a scurs, am citit titlurile articolelor. Cometariile pe facebook le-am răsfoit. Acasă am gătit și am făcut curățenie. Orice activitate a fost întreruptă de. Un copil de 15 ani a fost violat și ucis. Un criminal în serie la Caracal.

Cafelele sorbite pe terase umbrite au susținut conversații întrerupte de. Un copil de 15 ani a fost violat și ucis. Postările pe facebook sau instagram m-au îngrețoșat. Le-am făcut, dar am avut senzație de greață. La mall am probat un palton bej. Am ajuns și la. Imaginea reflectată m-a flatat, m-a încântat. Mi-am dat singură o îmbrățișare. În tot acest timp, un copil a fost violat și ucis.

Acasă am citit stenogramele fetei, iar pisica mi-a atins picioarele. Motan a cerut de mâncare. Diversitatea m-a trimis să cumpăr mâncare de pisici, iar o vecină mi-a atras atenția asupra copilului ucis. Să am grijă cu fata mea. A întâlnit-o singură la magazin.

Toată lumea își dă cu părerea. Se miră. Se revoltă. Scuipă scenarii mai mult sau mai puțin verosimile. Făt Frumos e polițist. Mi-am exprimat în fața lui intenția de a pălmui polițistul de la 112. Acțiunea mea susține un comportament de mamă, de persoană decentă. Un copil spune că a fost sechestrat și violat, iar polițistul întreabă de unde-l cunoaște pe agresor. Da, l-aș pălmui ca persoană furioasă, nu ca autoritate, nu ca atotștiutor, nu ca răzbunare.

Las deoparte criminalul. Las deoparte lipsa de pregătire a angajaților dintr-o instituție menită să apere și să protejeze. De când am auzit despre odioasa crimă, mă întreb un singur lucru: Ce se întâmplă cu factorul uman? Am citit despre acest aspect la un singur domn pe facebook. Majoritatea au chiloți de Superman pe ei. Ar fi făcut, ar fi dres. Țara. Poliția. PSD-ul. Deja se construiesc cariere pe un viol și o crimă, ultimul viol și ultima crimă a unui psihopat activ nu știm câți ani.

Nu am încheiere, de aceea nu o să pun punct

Rămâne întrebarea: Ce se întâmplă cu factorul uman

Foto: Bogdan Mosorescu